Zodiacul Vechi Românesc


Știați că există și un zodiac românesc? Unul vechi, de pe vremea stră-străbunicilor noștri și mai de dinainte încă? 

În vechile „cărindare” ale țăranului român, alături de credințe religioase și de cutume care au traversat mileniile, alături de „orarul” cel mereu neschimbat al naturii, zodicul își afla și el locul. 

Zodiacul Vechi Românesc se suprapune, destul de mult, pe cel european, doar că fiecare zodie corespunde fix unei luni din calendar. Sunt 12 zodii, câte una pentru fiecare lună a anului, iar semnul poate fi identificat după trăsături fizice și de caracter, după faptele și gândurile omului născut într-o zodie sau alta. 

Vechiul zodiac romanesc era organizat in functie de luna in care te-ai nascut. Astfel:

Cei nascuti in luna friguroasa a lui Gerar (Ianuarie) aveau zodia Tapului si erau considerati persoane dulci la vorba, dar iuti la manie. Pe cuvantul lor nu se putea baza nimeni si nici juramantul lor nu putea fi crezut. Erau persoane predispuse la boli si zgarcite in ceea ce priveste banii.

Cei nascuti in luna lui Faurar (Februarie) aveau zodia Udatorului si erau frumosi la chip si buni povatuitori. Se spunea ca vor avea noroc si mari sanse sa primeasca mosteniri importante de la rude. Se considera ca cei nascuti sub acest semn se vor casatori de tineri si vor gusta viata din plin dupa varsta de 30 de ani, scrie Gandul.

Cei nascuti in luna lui Martisor (Martie) stateau sub zodia Pestilor si erau persoane mandre, indraznete din cale-afara, aplecate spre invatatura si cunoastere. Vor avea chipul oval si buzele pline. Se spunea despre fetele nascute in zodia pestilor ca se vor certa rau cu primul barbat din viata lor si ca vor gasi adevarata iubire abia pe la 27 de ani.



Oamenii nascuti in luna lui Prier (Aprilie) purtau zodia Berbecului si aveau ca principala calitate bunatatea. Erau mereu nerabdatori si gata sa riste tot pentru a-si atinge scopurile. Se credea ca pot jura cu usurinta pe numele lui Dumnezeu si ca nu le pasa de consecinte.

Cei nascuti in luna lui Florar (Mai) purtau zodia Taurului si erau persoane bune la gospodarie si cu aptitudini antreprenoriale. Iubeau muzica si jocurile si erau buni la suflet si indrazneti. Se credea ca isi vor gasi repede prieteni buni si cu sufletul curat, iar batranetea ii facea sa descopere adevarata credinta in Dumnezeu.

Oamenii care veneau pe lume in luna lui Ciresar (Iunie) erau nascuti in zodia Gemenilor, fiind persoane nestatornice, care se incantau cu multe lucruri dar ramaneau cu putine. Iubeau invatatura si erau priceputi in multe domenii. Erau considerati glumeti si buni parteneri de calatorie.

Cei nascuti in luna lui Cuptor (Iulie) purtau zodia Cancerului si erau considerati persoane intelepte, timide si scumpe la vorba. Nu ii ocoleau bolile si se credea ca viata le va lasa multe cicatrici pe corp. Se maniau iute si uitau cu greu supararile cu alte persoane. Totodata, faceau fapte bune si iubeau cu foc.

Oamenii care se nasteau in luna lui Gustar (August) aveau zodia Leului si erau considerati persoane frumoase, durdulii, cu ochi mari si par bogat. Cuminti si ascultatori, faceau fata cu brio si la scoala. La maturitate deveneau puternici si nu erau doborati de boli sau de suparari ale sufletului.

Zodia Fecioarei o purtau cei care se nasteau in luna lui Rapciune (Septembrie) si erau priceputi la socoteli, potrivit pentru ei fiind lucrul intr-o banca. Erau considerate persoane norocoase si cu multi prieteni. Iubeau hainele frumoase si lucrurile scumpe.

Luna lui Brumarel (Octombrie) ii dadea pe cei din zodia Cumpenei. Persoane manioase, care raneau oamenii din jur cu vorbele lor, dar care se caiau dupa aceea. Dreptatea si adevarul erau valorile lor. Erau milostivi cu semenii si iubeau muzica.

In luna lui Brumar (Noiembrie) se nasteau cei din zodia Scorpiei. Ei erau biruitori in tot ceea ce-si propuneau, dar nu erau demni de incredere. Minteau cu usurinta. Erau trufasi si nu le era rusine de pacatele lor. Persoane incapatanate, reuseau multe, dar din aceasta cauza aveau si certuri in familie si la serviciu.

Nascuti in zodia Arcasului erau cei care veneau pe lume in luna lui Undrea (Decembrie). Erau persoane frumoase la stat, cu buze carnoase si cu ochi negri sau de culoare inchisa. Aveau mintea agera, sufletul bun si veselia li se citea pe chip. Se maniau rar iar cuvantul lui Dumnezeu le era sfant. Nu aveau probleme cu boli grave.