Legende din istoria bisericilor romanesti

10:18:00 by

Incendii, războaie, crime și răzbunări cumplite stau ascunse în istoria lăcașurilor de cult, martore ale unor vremuri de răstriște. Taine întunecate le bântuie trecutul, dar frumusețea lor a dăinuit în timp și puterea legendelor a crescut…

Icoana scăpată ca prin minune din foc

În prima zi de Paști a anului 1847, urgie și prăpăd cumplit s-au abătut asupra Bucureștiului. Toate mahalalele din centrul vechi, pe partea stângă a Dâmboviței, au ars din temelie, cu biserici cu tot, cu magazine, hanuri și cârciumi. Focul aprig a cuprins, într-o singură zi, zeci de străzi și aproape 2.000 de clădiri, iar pompierii au luptat câteva săptămâni în șir să stăpânească flăcările. Documentele vremii vorbesc numai despre 15 morți, fiind sărbătoare mare, toate negustoriile erau închise. Dar s-au făcut scrum 12 biserici și mii de case, lăsând în urmă numai câte o bucată de zid sau vreo rămășiță de altar. Câți credincioși erau în acea zi, pe 23 martie, la slujba de Paște sau prin casele lor, Dumnezeu știe… Uneori, în nopțile adânci, pe străzile din preajma Curții Vechi se aud vaiete lungi și suspine din altă lume. Bătrânii din împrejurimi se tem că sunt sufletele osândiților înghițiți de Focul cel mare în Biserica Pușcăriei.


Lăcașul, închinat Sfântului Anton, se afla la câțiva pași de Biserica Domnească și era zidit în curtea închisorii. Mică și ascunsă vederii, biserica adăpostea o icoană miraculoasă a Sfântului Cuvios Antonie cel Mare, întemeietorul vieții monahale. După incendiu, nimic nu a mai rămas în picioare, mulți deținuți au pierit fără urmă și nimeni nu le-a mai ținut socoteala. Sufletele lor nu au mai apucat să își găsească mântuirea și bântuie și acum locul de odinioară al bisericii. Doar icoana a supraviețuit printr-o minune, găsită câteva zile mai târziu, în cenușa caldă, și adăpostită în Biserica Domnească de alături, unde poate fi văzută și azi…



Povestea sumbră a Capelei Elisabeta Doamna

Vechea biserică a Sfântului Anton a pierit pentru totdeauna, locul ei fiind marcat de un monument care amintește de cumplitul incendiu din 1847. Doar legenda sufletelor pustiite de foc a mai rămas să bântuie centrul vechi al Capitalei… Vremuri cumplite a cunoscut și Capela Elisabeta Doamna, distrusă în timpul războiului și arsă de sataniști. Lăcașul de cult din dealul Cotrocenilor a fost ridicat, în anul 1874, în curtea orfelinatului pentru fete înființat de familia Davila. Casa Anei Davila a folosit drept adăpost la început, apoi Elena Cuza a donat banii necesari pentru construcția unui institut adecvat, unde erau școlite atât orfanele, cât și fete de familii bune din toată țara. În câțiva ani, școala orfelinatului avea să devină un model de educație și o mândrie pentru părinți. Regina Elisabeta s-a implicat în dotarea școlii și a dispus ridicarea unei capele, pe care avea să o picteze renumitul Gheorghe Tăttărescu. În anul în care micuța biserică își deschidea porțile, murea, din nefericire, Ana Davila, în urma unei greșeli fatale. Bolnavă fiind, a confundat pilulele de chinină cu stricnina și nimeni nu a mai putut-o salva.


Moartea ei fulgerătoare a coborât o umbră adâncă asupra destinului acestui locaș. A trecut prin foc în câteva rânduri, iar biserica a fost bombardată în cel ce al doilea Război Mondial. Lăsată în paragină, în timpul regimului comunist, a devenit loc de întâlnire pentru sataniști, care au distrus toate picturile și au umplut pereții cu mesaje de moarte. Poveștile de la începutul secolului XX vorbesc de ritualuri macabre și de spiritele malefice care bântuiau locul. În anul 2003, biserica a fost incendiată din nou și nu a lipsit mult să fie distrusă pentru totdeauna. Dar asupra ei se află încă spiritul ocrotitor al Anei Davila. Capela a fost recent renovată și poate fi vizitată azi în curtea Facultății de Psihologie.

Istoria neagră a celebrei biserici din Brașov

Simbol al Brașovului și monument istoric fără egal în țară, Biserica Neagră nu putea fi ocolită de legende și mistere întunecate. Construcția ei a început în anul 1383, când Brașovul devenise un centru comercial și cultural deosebit de important la granița dintre Apus și Răsărit. Cu mare greutate și după multe amânări, biserica a fost terminată o sută de ani mai târziu. De-a lungul secolelor, a fost șubrezită de câteva cutremure puternice, astfel că marele incendiu de la 1689 a distrus-o aproape în întregime, lăsând în urma lui o ruină neagră de funingine.


Abia la începutul anilor 1720, biserica avea să fie construită din nou, după alte planuri, dar legendele ei vechi s-au păstrat. Celebra frescă a Madonei Negre, reprezentând-o pe Sfânta Barbara a scăpat neatinsă în timpul incendiului. Tradiția bisericii spune că tânăra Barbara a fost închisă într-un turn de tatăl ei și lăsată să moară de foame, pentru că nu a vrut să renunțe la credința ei creștină. Dumnezeu a văzut fapta nelegiuită a tatălui și a trimis asupra casei lui fulgere și moarte. De atunci, Barbara a devenit sfânta protectoare a focului, iar icoana ei, se spune, a protejat Biserica Neagră să nu fie distrusă în întregime de flăcări. O taină de pătruns poartă cu sine și statuia tânărului aplecat peste marginea acoperișului. Greu de înțeles de ce a fost aleasă o astfel de statuie să decoreze zidurile bisericii, alături de sfinți protectori.

 O veche poveste din Nurnberg povestește despre o calfă talentată, care lucra la construcția unei catedrale. Meșterul său, de teamă să nu îi fure locul, l-a pus să urce pe acoperiș și să verifice cât de solidă este construcția. Când băiatul a ajuns la margine, meșterul l-a împins și s-a prăbușit în gol. Cuprins de remușcări, a doua zi, constructorul s-a căit și a pus să se ridice o statuie în onoare calfei sale. Câteva zile mai târziu, conștiința l-a îndemnat să își mărturisească vina și a fost condamnat pentru crimă. Statuia din Nurnberg a fost reprodusă, mai târziu, și la Brașov, în amintirea tuturor celor care își riscă viața în numele creației.

Terra Misterioasa

Stiri pe Turte