Teoretic, adică potrivit cărţilor de istorie, pe teritoriul României nu mai există canibali de câteva milenii. Însă, dacă este să dăm deoparte vălul de „politici corecte” care guvernează peste condeiele istoricilor, vom descoperi că asta este doar pură teorie.
În realitate, dosarele penale şi documentele secrete declasificate scot la iveală faptul că, pe teritoriul ţării noastre, canibalismul nu a dispărut niciodată. El doar s-a ascuns în labirintul minţii, de unde a ieşit la iveală, când şi când, spre groaza publicului. De altfel, în articolul de faţă vă vom prezenta câteva mărturii ale unor acte de canibalism întâmplate în epoca modernă, mai exact în ultimele decenii.
Elefteriadis, profesorul care şi-a mâncat o colegă de serviciu
Fără îndoială, „mâncătoriile” dintre cadrele didactice dintr-o şcoală nu sunt lucruri noi. Patimile politice, rivalităţile profesionale, antipatiile şi coatele pentru o catedră mai bună sau pentru un post de director au fost mai mereu de actualitate. Însă Anesti Elefteriadis, un inginer din Galaţi care preda ca profesor suplinitor la Şcoala Generală nr. 2 (actualmente „Constantin Ghe. Marinescu) din oraş i-a întrecut pe toţi.
În ianuarie 1992, Elefteriadis (pe atunci în vârstă de 26 de ani) a reuşit să-şi ucidă o tânără colegă, pe care a tranşat-o ca pe un miel şi din care a mâncat o parte, până să fie prins, la circa două săptămâni de la comiterea crimei. Potrivit rechizitoriului întocmit de procurori, Anesti Elefteriadis a recunoscut cu seninătate fapta, invocând că a avut un moment de nebunie, în care o voce l-a somat să o ucidă pe tânăra profesoară (pe care o invitase la el acasă, la o cafea) şi să-i mănânce sânii.
Descrierea crimei este realmente şocantă, căci victima a fost omorâtă prin strangulare, apoi a fost ciopârţită ca la măcelărie. Apoi, criminalul a îndesat o parte din cadavru în frigider, iar restul, pentru care nu mai avea loc, l-a făcut pachete şi l-a plasat în mai multe containere de gunoi din oraş. De altfel, aşa a şi fost descoperită crima.
„Am desfăcut trupul în bucăţi, folosindu-mă de un cuţit şi de un satâr. Apoi am pus în frigider o parte, iar restul am depozitat în mai multe pungi din plastic. Pentru că începuse să miroase urât, m-am gândit să scap de cadavru”, Declaraţia lui Anesti Elefteriadis în faţa judecătorilor
Modul de operare avea să fie copiat aproape la indigo nouă ani mai târziu (in iunie 2001) de un alt criminal din Galaţi devenit celebru: Grigore „Gogu” Palade .
Elefteriadis a fost condamnat la închisoare pe viaţă la scurt timp după ce a fost prins, misiune judecătorilor fiind mult uşurată de faptul că ucigaşul a recunoscut totul, inclusiv că a mâncat o parte din victimă, argumentând că-i place să mănânce sâni. El este considerat singurul român care, în ultimul secol, şi-a recunoscut făţiş preferinţele canibale. Fragmente din trupul profesoarei au fost găsite la gunoi.
În prezent, Anesti Elefteriadis se află în penitenciarul Rahova, loc unde a căpătat alură de luptător de K1. „Am luat peste 20 de kilograme în aceşti ani de cand sunt în puşcărie. Şi m-am gândit că e bine să mă antrenez, să-mi transform grăsimea în muşchi”, a mărturisit el, calm, în faţa ziariştilor veniţi să asiste, acum câţiva ani, la un concurs demonstrativ de skandenberg organizat de campionul naţional la acest sport.
Deşi instanţele i-au refuzat sistematic cererile de eliberare condiţionată, Elefteriadis a reuşit o performanţă rară. El a învins România într-un proces intentat la CEDO, obţinând, în 2011, despăgubiri de 4.000 de euro, după ce judecătorii au concluzionat că s-a îmbolnăvit de fibroză pulmonară deoarece a fost obligat să împartă celula, ani de zile, cu deţinuţi fumători. În favoarea lui Elefteriadis au stat zecile de cereri prin care solicita, în perioada 1992-1999, să fie mutat într-o celulă de nefumători.
Canibalul Ursache şi-a devorat trei prieteni, apoi s-a sinucis
Un caz cel puţin la fel de macabru precum cel al lui Anesti Elefteriadis a fost descoperit în primăvara lui 2015 în comuna ieşeană Victoria. În luna mai, o sinucidere ce părea urmarea unei îndelungi depresii cauzate de excesul de alcool avea să ducă la o descoperire şocantă.
De fapt, sinucigaşul Gheorghe Ursache (43 ani) era un criminal în serie cu apucături de canibal. În timpul pregătirilor pentru înmormântarea lui Ursache, în curte a fost descoperit (dat în vileag de mirosul pătrunzător de descompunere) cadavrul unui alt bărbat, Viorel Manolache (55 ani), care locuia în vecinătate şi fusese dat dispărut de circa două luni.
Terifiant este că victimei îi lipseau un picior şi o mână, ceea ce a trezit suspiciuni anchetatorilor, iar răspunsurile nu au încetat să apară. Vecinii lui Ursache avea să povestească faptul că sinucigaşul făcea foarte des friptură în ultima vreme, deşi nu avea niciun fel de venit, trăind din mila sătenilor. Practic s-a ajuns la concluzia că victima fusese ucisă şi devorată de Ursache, care a decis apoi să îngroape cadavrul, care intrase în putrefacţie după ce vremea a început să se încălzească.
Şi mai şocant este că tot pe seama lui Ursache sunt puse dispariţiile altor doi prieteni de pahar ai acestuia. Este vorba despre Mihai Rusu (50 ani) şi Neculai Dăscăliţă (67 ani), primul dispărut fără urmă în iulie 2014, iar al doilea în decembrie 2014. Deşi nu a fost găsite probe, se bănuieşte că ambii au fost omorâţi şi mâncaţi de Ursache. Cercetările continuă.
„Eu nu cred că se mai întoarce viu, sigur este mort acum, poate îngropat prin casa aceea sau tăiat în bucăţi şi mâncat. Noi nu vrem decât să fie găsit şi să-l putem înmormânta cum se cuvine”, a declarat Elena Mihăilă, nepoata uneia dintre persoanele dispărute.
Apucăturile de canibal ale lui Râmaru Semne certe de canibalism au fost descoperite şi în ceea ce-l priveşte pe cel mai cunoscut criminal în serie din România: Ion Râmaru. Executat prin împuşcare în puşcăria Jilava, în octombrie 1971, pentru cel puţin 14 crime oribile, Râmaru are un profil ce-l aseamănă izbitor cu mult mai celebrul Jack Spintecătorul.
Potrivit rapoartelor întocmite de Miliţie, în intervalul 1970-1971, el a atacat, în noapte, mai multe femei pe străzile Bucureştiului. Pe unele le-a violat, pe altele le-a şi ucis, iar din majoritatea a muşcat din trupul victimelor bucăţi de carne, pe care le-a mâncat. Ion Râmaru.
Operaţiunile declanşate pentru prinderea ucigaşului a avut numele de cod „Vulturul”. A fost cea mai mare desfăşurare de forţe pusă vreodată în mişcare pentru capturarea unui singur infractor, în România socialistă. Un raport al Inspectoratului General al Miliţiei menţionează că, pentru prinderea periculosului ucigaş, în fiecare noapte au fost mobilizaţi, săptămâni şi luni la rând, peste 6.000 de oameni, dintre care 2.000 erau miliţieni iar restul profesori şi elevi de la Şcoala de Miliţie Băneasa, rezervişti, membrii ai Gărzilor Patriotice, toţi trimişi voluntar pe teren. A fost prins, totuşi, dintr-o întâmplare.
La locul ultimei lui crime, din noaptea de 4/5 mai 1771 i-a scăpat o scutire medicală. Aşa s-a aflat că era vorba despre un student la Medicină Veterinară în vârstă de 25 de ani, din Bucureşti. În esenţă, o brută, care intrase la facultate în mod inexplicabil, căci era semi-analfabet. A urmat o ancheta strânsă în urma căreia tânărul şi-a recunoscut crimele comise. Mai mult decât atât, firele de păr descoperite în mâna unei victime i-au confirmat identitatea. Din expertizele psihiatrice la care a fost supus Râmaru a rezultat că „Nu s-a evidenţiat prezenţa unei maladii cu caracter psihic de natură a-i afecta discernământul”.
Specialiştii care l-au consultat au menţionat însă că tabloul său comportamental trecea mult dincolo de tiparele normalităţii, cu aspecte greu de înţeles. „Muşca victimele de zonele erogene: sâni, vagin, pubis, rupând bucăţi de carne care n-au mai fost găsite, constatându-se lipsa de ţesut biologic. Avea predilecţia de a continua actul sexual la modul necrofil, după încetarea spasmelor agonice ale victimelor”.
Legendele cârciumarilor canibali
Deşi nu se înscriu în aceeaşi categoria a certitudinilor precum cazurile prezentate mai înainte, merită aduse în discuţie şi legendele urbane legate de canibalismul în scop comercial practicate de cârciumarii de odinioară, din centrul vechi al Capitalei. Astfel, în folclorul urban al bucureştenilor încă se mai pomeneşte de câteva hanuri care vindeau produse delicioase în reţeta cărora intra şi carnea de om. Se spune că victimele erau drumeţi care erau selectaţi după criteriul... greutăţii, căci ar fi existat o toaletă (wc) falsă, a cărei pardoseală era acţionată de greutatea celui din interior.
Chiar dacă legendele au un oarecare parfum de credibilitate, ele pică la testul istoriei, căci în anii 20, când se spune că se întâmpla totul, nu au fost raportate dispariţii mai numeroase decât de obicei. „Eu aş spune că mai degrabă sunt născociri moderne, iscate din teribilismul unor povestitori. Ori, dacă vin mai din trecut, avem de-a face cu clasice tentative de a distruge concurenţa din domeniul cârciumăriei. Dacă ar fi fost ceva real, cu siguranţă că presa acelor ani ar fi făcut vâlvă, ori nu avem nimic consemnat în acest sens”, spune profesorul de istorie Adrian Toma.
Interesant este că subiectul s-a reaprins şi prin anii 80, atunci când s-a născut mitul că la restaurantul bucureştean „Budapesta” se făcea mâncare cu organe umane furate de la IML. Ca şi în cazul precedent, nimic demonstrat însă.
Canibalii prigoanei comuniste
Un capitol aparte , este cel al canibalismului din perioada celor două războaie mondiale şi a cumplitei secete din 1947. Dacă despre canibalismul din timpul Primului Război Mondial am scris pe larg în articolul „Romania.Marea foamete din 1917. ”, în cea ce priveşte perioada 1946-1948 încă mai sunt multe lucruri de lămurit.
Un punct de plecare poate fi, fără îndoială, situaţia din Basarabia, acolo unde autorităţile bolşevice, a căror birocraţie era proverbială, au întocmit mai multe rapoarte secrete realmente tulburătoare. Unul dintre acestea (prezentat de publicaţia Historia) este din 12 februarie 1947 şi este semnat de procurorii Colesnic (procurorul general al RSS Moldoveneşti) şi Drugobiţki (procurorul adjunct al RSSM pentru dosare speciale) .
Documentul, intitulat „Raport special despre situaţia grea a populaţiei din RSS Moldovenească”, este adresat lui Konstantin Pavlovici Gorsenin, procurorul general al URSS la acea vreme.. „Din cauza secetei şi a neroadei, în republică s-au creat condiţiiextrem de dificile privind situaţia alimentară, care au adus complicaţii populaţiei, îndeosebi de la sate, în consecinţă - îmbolnăviri de distrofie în masă, creşterea mortalităţii şi a cazurilor de canibalism. Din informaţia netotalizată, până la 5 februarie 1947 în republică s-au înregistrat 213 mii bolnavi de distrofie, dintre care copii de până la 4 ani – 39 mii, de la 4 la 14 ani – 33 mii oameni. Au fost instalate 14 mii de paturi în barăci temporare. În total au decedat 9 mii de oameni. Au fost depistate 34 cazuri de canibalism”, se consemnează în amintitul document.
La raport este anexat şi un „Certificat despre cazuri de canibalism în Republică”, datat 10 februarie 1947. Iată câteva fragmente din acesta: „Judeţul Chişinău. La 23 decembrie, anul 1946, locuitorii satului Mileştii Mici, raionul Chişinău, Stici Eudochia Constantinovna, născută în 1910, moldoveancă, şi Popov Vera Ivanovna, născută în 1914, moldoveancă, în complicitate au tăiat şi întrebuinţat ca hrană pe fiica lui Stici, Maria Petrovna, în vârstă de 10 ani. Au avut intenţia de a o tăia pentru acest scop şi pe fiica lui Popov, iar apoi pe a doua fiică a lui Stici, dar ultima a fugit din casă”.
„Judeţul Cahul. La 20 ianuarie, în satul Besalma, raionul Congaz, la cimitir au fost reţinuţi găgăuzii băştinaşi Antonova Maria Vasilievna, Boico Anastasia Haralampievna şi Topal Parascovia, care dezgropau cadavre şi le tăiau în bucăţi în scopul de a fi întrebuinţate ca hrană”.
Raport secret a procurorului RSSM, februarie 1947 „Judeţul Bender. La 25 ianuarie anul curent, în satul Dezgije, raionul Comrat, a murit de slăbiciune Topal Evdochia, în vârstă de 40 de ani, de etnie găgăuză, şi cei trei copii ai săi, cu vârsta cuprinsă între 2-10 ani. Cadavrele au stat în casă cinci zile. Vecina decedatei, Deli Ana, în vârstă de 42 de ani, a furat cadavrul fetiţei de 2 ani, l-a tăiat în bucăţi şi l-a întrebuinţat ca hrană”.
„Asemenea cazuri au fost înregistrate în toate judeţele republicii în afară de Soroca şi unul din raioanele din stânga Nistrului. Din informaţia acestui certificat rezultă că până la 10 februarie 1947, au avut loc 34 cazuri de canibalism”, mai specifică amintitul document.
adevarul.ro