Distrugerea iresponsabila a vestigiilor dacice

09:23:00 by

Cetățile dacice din Munții Orăștie sunt singurele vestigii antice românești intrate în Patrimoniul Mondial UNESCO. Dar monumentele noastre de importanță globală nu au și o importanță națională. Căci cetăți unice în lume zac abandonate și au ajuns atât de rău că aproape au dispărut.

Cărarea urcă pieptiș. Drumul nu e amenajat astfel încât să urci spre cetatea dacică e la fel de greu cu a cățăra zidurile unei fortărețe. Soții Mariana și Tiberiu Fierea alături de fetele lor escaladează de o oră muntele, ca să ajungă la Cetatea Piatra Roșie,  dar se gândesc că totuși efortul merită. 

Au aflat că urmează să vadă una din cele mai importante cetăți ale omenirii, monument intrat în 1999 în  lista Patrimoniului Mondial UNESCO alături de alte cinci obiective: cetățile Căpâlna, Sarmizegetusa,  Costești-Cetățuie, Costești Blidaru și Bănița. Și, ca orice lucru demn de atenția umanității, ar trebui să fie și interesant. Cu atât mai mult cu cât Mariana Fierea este și profesor de istorie iar urcarea ar trebui să-i întregească ce știa despre daci: „Am venit să cercetez pe viu și să adun dovezi”, ne spune în timp ce merge spre cetate.
Cetatea evaporată

Dar entuziasmul de la poalele muntelui  pe care se află Piatra Roșie, i se ruinează în vârf.   La intrarea în cetate e un panou de informare ruginit și scris din pensulă acum 15 ani care anunță turistul că ar trebui să găsească acolo: „patru turnuri dispuse pe colțuri , iar al cincilea în mijlocul laturii răsăritene. În interiorul incintei se află o construcție de lemn ale cărei baze de piatră s-au păstrat în întregime”. Ce „s-a păstrat în întregime” însă e greu de înțeles la fața locului. Căci sus e un platou gol și nimic din toate astea nu pot fi găsite de turiști. 

Pe monumentele care încă nu au fost îngropate sub covorul de frunze au crescut buruieni, un covor de mușchi de două degete și chiar copaci groși cât un om.  Zidurile odinioară în picioare sunt împrăștiate prin toate văile. Din amalgamul de pietroaie răsturnate care încotro nu mai înțelege nimic nici familia Fierea, nici ceilalți vizitatori care se încumetă până aici. Aici în vârf nu ai cum să nu te întrebi dezamăgit  unde e „fuziunea tehnicilor și conceptelor arhitecturii militare care a creat un stil unic”, cum sună argumentul pentru care  UNESCO a inclus cetatea Piatra Roșie pe lista patrimoniului mondial.

 „ Păcat, am fi câștigat mult ca țară din monumentele acestea. Ar trebui să se facă o campanie, să se strângă niște fonduri cum se fac în cazurile umanitare și să se amenajeze aceste cetăți. Cum a fost campania:  «Dați un leu pentru Ateneu». Trebuie puse în valoare aceste cetăți că și așa s-a uitat istoria și se modifică și nu mai știm cine suntem”, spune cu amar doamna Fierea.

Cetatea Piatra Roșie nu a fost distrusă de romani cât a fost rasă de români. O arată fotografii de acum 50 de ani, făcute după ce săpăturile arheologice au scos la iveală o parte din zidurile din incintă. În imagini se pot vedea limpede ziduri înalte de un metru, și treptele unor scări aproape intacte. Dar acum pe acele ziduri au crescut copaci care au ajuns la o vârstă de jumătate de secol. Rădăcinile lor au pătruns printre pereți și au dislocat bucăți din zid. Într-un sit normal copacii ar fi fost tăiați iar pietrele curățate. Dar dezinteresul e previzibil și prezent peste tot. Din loc în loc găsești vestigii ale  civilizației dacice lăsate la voia întâmplării.

 De pildă resturile unui acoperiș dintr-un turn dacic.„Aici a existat în antichitate  unul din turnurile care au fost integrate în cea de-a doua incintă a cetății. Era acoperit cu țigle de mari dimensiuni, de tip elenistic. Multe fragmente din aceste țigle au rămas aici la suprafață din păcate abandonate, nimeni nu vine să le ia. Poate doar câte un turist să-și ia câte un suvenir , lucru destul de trist”, constată doctorandul în arheologie Aurora Pețan, președinte al Fundației Dacica, ce militează pentru promovarea civilizației și culturii celor care au construit cetățile.

Grajduri și cotețe construite din monumente UNESCO

Dar  la Piatra Roșie nu atât inacțiunea oamenilor, cât acțiunea lor a dus la ruinare. Căci în ultimii zeci de ani sătenii au început să care din cetate pietre pe care le-au folosit ca materiale de construcție în propriile ogrăzi. Aurora Pețan se oprește la prima casă din satul Luncani, ridicată aproape de baza cetății, și ne arată:  „În colțul acestei fundații se văd blocuri care provin din cetate , blocuri dacice fasonate, probabil provenite din zidul cetății, refolosite de către un localnici”. Mai la vale la intrarea în grajdul unui alt localnic găsim o lespede uriașă care seamănă izbitor cu cele din fotografiile de acum 50 de ani care se găseau pe treptele de la de intrarea în fortăreață.

 Proprietarul grajdului căruia îi vom proteja identitatea ne explică: „Lespedea e luată de bunicul meu și trasă în jos cu sania cu boi când s-a apucat să facă la grajd în anii 50. Din ce îmi spunea, era ultima lespede din scările care duceau la poarta, era ultima treaptă. Nu chiar așa grea cum pare, e ușoară , o cară patru cinci inși. Nu știa bunicul că nu are e voie?   Dar cam toți din sat au luat piatră de acolo. Mai e cineva acolo sus care și-a făcut scări cu 20 de bucăți de pietre din cetate”. 

Nimeni nu garantează că nu se cară și astăzi din cetate pietre pentru vreo vilă căci Cetatea Piatra Roșie nu este păzită de nimeni. Cu excepția celei de la  Sarmizegetusa, toate celelalte cinci cetăți sunt abandonate la propriu. „Cetatea Costești este plină de balegă ,  cetatea Bănița aproape că nu se mai vede, la cetatea Blidaru se dislocă bucăți de calcar din zid”, face un scurt inventar al dezastrului Vladimir Brilinsky, care conduce astăzi Administrația Monumentului Istoric Sarmizegetusa. Sarmizegetusa Regia e singura dintre cetăți care a intrat de câțiva ani sub tutela Consiliului Județean Hunedoara.

 Oamenii de știință din domeniu  avertizează că celelalte cetăți dacice se apropie de colaps și că în câțiva ani riscăm să rămânem fără ele. Lucrurile sunt cu atât mai grave cu cât la Ministerul Culturii situația aceasta dramatică este bine știută. Pe site-ul instituției am găsit un raport de monitorizare complet despre toate problemele cu care se confruntă cetățile. Concluziile sunt clare: „cetățile sunt amenințate de agresiunea factorilor umani și naturali”, „managementul monumentelor istorice este defectuos în afară de Sarmizegetusa Regia”, ”lipsa unui administrator de drept asupra cetăților din Munții Orăștie (cu excepția Sarmizegetusei Regia) face ca acestea să nu poată fi administrate, păzite și întreținute în mod constant și civilizat.

 Niciun fel de fonduri publice și private nu pot fi alocate în lipsa unui proprietar de drept. Este și motivul pentru care din 2004 Institutul Național al Patrimoniului nu a mai putut să aloce fonduri pentru restaurarea și consolidarea acestor cetăți”. Dar, așa cum se întâmplă de obicei în România, problemele se știu acolo unde trebuie și se văd limpede de la București. Numai că acolo unde nu sunt orbi, sunt surzi.