Deceneu a fost una dintre cele mai cunoscute personalităţi din vremea regatului dac. A fost preot, astronom şi sfătuitor al regelui Buerbista, iar după moartea acestuia i-a urmat la domnie. Istoricii din Antichitate susţin că Deceneu a fost unul dintre reformatorii societăţii dacilor şi că i-ar fi convins pe aceştia să trăiască fără vin.
Cea mai ciudată legendă despre Deceneu a fost relatată de istoricul antic Strabon, în Geografia. Acesta afirma că Deceneu a fost atât de preţuit de daci, încât „ca o dovadă pentru ascultarea ce i-o dădeau este şi faptul că ei s-au lăsat înduplecaţi să taie viţa de vie şi să trăiască fără vin”.
Deceneu, urmaş la domnie regelui Burebista, mare preot, filosof şi sfătuitor al acestuia, considerat chiar un zeu potrivit mărturiilor istoricilor antici, se numără printre cele mai cunoscute personalităţi ale Daciei. A trăit în secolul I înainte de Hristos, iar cele mai detaliate relatări istorice despre el provin de la contemporanul său Strabon şi de la istoricul got Iordanes (secolul IV).
Mâna dreaptă a regelui Burebista
Deceneu ar fi fost cel care l-a ajutat pe Burebista să transforme poporul dac într-o forţă de temut pentru teritoriile vecine. „Ajungând în fruntea neamului său, care era istovit de războaie dese, getul Burebista l-a înălţat atât de mult prin exerciţii, abţinere de la vin şi ascultare faţă de porunci, încât, în câţiva ani, a făurit un stat puternic şi a supus geţilor cea mai mare parte din populaţiile vecine. Ba încă a ajuns să fie temut şi de romani.
Căci trecând plin de îndrăzneală Dunărea şi jefuind Tracia – până în Macedonia şi Iliria -, a pustiit pe celţii care erau amestecaţi cu tracii şi cu ilirii şi a nimicit pe de-a întregul pe boii aflaţi sub conducerea lui Critasiros şi pe taurisci”, afirma Strabon, în Geografia.
Istoricul antic susţinea că Deceneu, sfătuitorul regelui, numit însă „şarlatan” de către Strabon, reuşise să îi convingă pe daci de puterile sale supranaturale. „Spre a ţine în ascultare poporul, el şi-a luat ajutor pe Deceneu, un şarlatan care rătăcise multă vreme prin Egipt, învăţând acolo unele semne de prorocire, datorită cărora susţinea că tălmăceşte voinţa zeilor.
Ba încă de un timp fusese socotit şi zeu, aşa cum am arătat când am vorbit despre Zamolxis”, arăta Strabon. Dovada supunerii era faptul că dacii au renunţat la vin, asociat cu ritualurile dedicate zeului Dionis (Bachus) asociat cu petrecerile, beţia şi orgiile, dar şi la carnea animalelor.
Profetul de pe muntele sfânt
Dacii credeau că regele dă poruncile sfătuit de zei, amintea Strabon, astfel că marelui preot Deceneu îi erau atribuite puteri divine. „Obiceiul acesta a continuat pînă în zilele noastre, pentru că mereu se găsea cineva gata să-l sfătuiască pe rege – şi acelui om geţii îi spuneau zeu. Pe când domnea asupra geţilor Burebista – împotriva căruia s-a pregătit să pornească divinul Cezar -, cinstirea mai sus amintită o avea Decaineos.
A dăinuit la geţi obiceiul pitagoreic, adus lor de Zamolxis, de a nu se atinge de carnea animalelor”, arăta istoricul antic, în Geografia. Despre locul unde ar fi trăit Deceneu, istoricii susţin că ar fi fost muntele Kogaionon, considerat un loc sfânt al dacilor, acelaşi unde ar fi trăit şi divinitatea Zamolxis şi ceilalţi preoţi ai Daciei.
Învăţătorul dacilor
Deşi a trăit cu aproape cinci secole după Deceneu, istoricul got Iordanes a oferit cele mai multe informaţii despre marele preot al dacilor, chiar dacă în prezent unele sunt tratate cu reticienţă de cercetători. Iordanes amintea venirea în Dacia a lui Deceneu, în vremea domniei lui Brebista, şi că regele i-a acordat acestuai privilegii aproape egale cu ale sale.
Istoricul adăuga că dacii, pe care îi numea goţi, au pustiit pământurile celţilor, la ordinele lui Deceneu. În vremea lui Burebista şi a lui Deceneu, dacii „erau superiori tuturor barbarilor şi aproape egali cu grecii”, adăuga Iordanes. Lui Deceneu îi erau atribuite meritele educării poporului dac, care îl asculta orbeşte.
„Ei socoteau ca noroc şi câştig, drept unica lor dorinţă, îndeplinirea în orice chip a lucrurilor pe care le sfătuia îndrumătorul lor Deceneu, judecînd că este folositor să realizeze aceasta”, susţinea Iordanes. Iar observând ataşamentul lor, Deceneu i-a instruit, susţinea istoricul Iordanes, în filosofie şi ştiinţă.
„El i-a învăţat etica, dezvăţîndu-i de obiceiurile lor barbare, i-a instruit în ştiinţele fizicii, făcîndu-i să trăiască conform legilor naturii; transcriind aceste legi, ele se păstrează pînă astăzi, sub numele de belagines; i-a învăţat logica, făcându-i superiori celorlalte popoare, în privinţa minţii; dîndu-le un exemplu practic i-a îndemnat să petreacă viaţa în fapte bune; demostrîndu-le teoria celor douăsprezece semne ale zodiacului, le-a arătat mersul planetelor şi toate secretele astronomice şi cum creşte şi scade orbita lunii şi cu cît globul de foc al soarelui întrece măsura globului pămîntesc şi le-a expus sub ce nume şi sub ce semne cele trei sute şi patruzeci şi şase de stele trec în drumul lor cel repede de la răsărit pînă la apus spre a se apropia sau depărta de polul ceresc”, informa Iordanes, în Getica.
Venerat ca zeu
Însuşirile profetului dacilor au fost exagerate de Iordanes, potrivit celor mai mulţi dintre istoricii care au cercetat perioada antică. Iordanes afirma că, datorită măiestriei şi cunoştinţelor sale, pe care le împărtăşea oamenilor, Deceneu a devenit în ochii dacilor o fiinţă miraculoasă, venerată de popor şi ascultată de regi.
„Căci atunci a ales dintre ei pe bărbaţii cei mai de seamă şi mai înţelepţi pe care i-a învăţat teologia, i-a sfătuit să cinstească anumite divinităţi şi sanctuare făcîndu-i preoţi şi le-a dat numele de pileaţi, fiindcă, după cum cred, avînd capetele acoperite cu o tiară, pe care o numim cu un alt nume pilleus, ei făceau sacrificii.
Restul poporului a dat ordin să se numească capillati, nume pe care goţii îl reamintesc pînă astăzi în cîntecele lor, deoarece i-au dat o mare consideraţie”, informa Iordanes. Potrivit unor istorici, după complotul care a dus la uciderea regelui Burebista, în anul 44 î. Hr., Deceneu este cel care i-a urmat la domnie, iar reşedinţa regală a rămas Sarmizegetusa Regia, din Munţii Orăştiei, un loc al templelor antice.