Cosmarul mutilarii Romaniei Mari

09:39:00 by

În anul 1940, prin dictatul de la Viena, Hitler şi Mussolini satisfăceau cererile Ungariei horthyste şi îi ofereau peste 43.000 de kilometri pătraţi din teritoriul României. Practic, era vorba de Transilvania de Nord. O parte a populaţiei româneşti a trăit atunci un adevărat coşmar.

Anul 1940 a fost de tristă amintire pentru istoria Românilor. Practic, în acel an România Mare a încetat să mai existe. Condusă de un rege slab şi o camarilă interesată, în faţa unor mari forţe dictatoriale şi revizioniste, România a clacat.

 La 26 iunie 1940, Molotov, prim-ministru al URSS, convoca la Moscova pe ministrul României Gh. Davidescu.    În acel moment, ministrului român i-a fost prezentată o notă ultimativă prin care se cereau României Basarabia şi nordul Bucovinei. Aceste două regiuni urmau să fie anexate de către URSS. În cazul în care România s-ar fi opus, ar fi urmat o invazie a ”Armatei Roşii”. Fără posibilitatea de a face ceva în faţa acestei ameninţări şi fără sprijin din partea nimănui, românii au acceptat.  

  ”Guvernul român, pentru a evita gravele urmări ce le-ar avea recurgerea la forţă şi deschiderea ostilităţilor în această parte a Europei, se vede silit să primească condiţiile de evacuare specificate în răspunsul sovietic", îi scria Davidescu, drept răspuns, lui Molotov.  

 În istoriografie acest eveniment a căpătat numele de ”Dictatul de la Moscova” şi a însemnat primul rapt teritorial din acel an. Atât anglo-americanii, cât şi Germania nazistă către care tindea Carol al II-lea, îşi luaseră mâna de pe România. Mai mult decât atât, „dictatul de la Moscova“ a avut loc prin consimţământul lui Hitler. Acesta de fapt s-a înţeles cu Stalin pentru luarea acestor teritorii româneşti şi acesată clauză făcea parte din actul adiţional secret al celebrului pact Ribbentrop-Molotov. 

„Ciuntirea” României de către sovietici a deschis apetitul revizionist şi altor state membre ale Axei, adică state care gravitau în jurul Germaniei naziste şi cu lideri apropiaţi de concepţia politică a lui Adolf Hitler. Printre acestea s-au numărat Ungaria şi Bulgaria. Mai ales Ungaria, condusă de Miklos Horthy, care instaurase un regim autoritat de extremă dreaptă. Pretenţiile Ungariei au dus la noi pierderi teritoriale ale României şi tot cu girul lui Adolf Hitler.  

 Hitler şi Mussolini fac pe plac Ungariei horthyste   Istoricii arată că rapturile teritoriale ale URSS în dauna României au deschis şi apetitul Ungariei în special. Diplomaţii maghiari cereau lui Hitler,Transilvania. ”Încă de la declanşarea războiului (n.r. cel de-Al Doilea Război Mondial), la Budapesta se manifestase un curent al cărei exponent era şeful Marelui Stat Major, Henryk Werth, favorabil unei acţiuni militare împotriva României, în vederea ocupării Transilvaniei”, precizează reputatul istoric Florin Constantiniu în lucrarea sa ”O istorie sinceră a poporului român”.  

   Sesizând momentul favorabil, diplomaţia maghiară a început să insiste pe lângă Germania nazistă pentru primirea unor teritorii din România Mare. Ungurii au prezentat nemţilor planul lor de anexare a Transilvaniei. Istoricii spun că era vorba de trei variante, expuse de diplomaţii maghiari. ”În zilele de 6-7 ianuarie 1940, la Veneţia au avut loc convorbiri între miniştrii de Externe ai Italiei şi Ungariei, conţii G. Ciano şi I. Csâky.

 Acesta din urmă a arătat că ţara sa avea un program maximal şi unul minimal în privinţa revendicării Transilvaniei: primul lua în considerare anexarea a 78 000 km2, cu o populaţie de 4,2 milioane locuitori, dintre care 37% maghiari, 50% români şi 10% germani; celălalt prevedea anexarea a 50 000 km2, cu o populaţie de 2,7 milioane, românii şi maghiarii aflându-se în procente aproape egale”, preciza Constiniu, în aceeaşi lucrare. 

  A treia variantă consta în invadarea României şi obţinerea unui teritoriu cât mai vast. ”Când, la 28 iunie, Uniunea Sovietică a anexat, fără ca România să opună rezistenţă, Basarabia, nordul Bucovinei şi ţinutul Herţa, a apărut cea de a treia situaţie evocată de ministrul ungar. La Budapesta s-a declanşat o adevărată isterie războinică. Războiul împotriva României era foarte popular”, continuă istoricul român. Aflându-se în sfera lor de influenţă şi pentru a-i menţine în orbita Axei, Adolf Hitler a decis să facă pe plac Ungariei şi să-i dea ce-şi doreşte, adică o bună parte din Transilvania.   

  Pretenţiile Ungariei erau deosebit de mari. Doreau să ocupe până la 78.000 de kilometri pătraţi din România. Culmea, Hitler a limitat aceste pretenţii. Nu din dragoste pentru poporul român însă. Istoricii au identificat două motive.



Unul ar fi grija pentru petrolul românesc, esenţial pentru maşina de război germană în est, dar şi noile realităţi politice. URSS trecuse de partea Angliei împotriva nemţilor, iar România putea servi şi ca aliat, dar şi ca bază germană. „Ruşii sunt foarte aproape de câmpurile noastre de petrol (n.r. este vorba de cele din România), doar la 30-50 de minute. Se poate să trebuiască să stabilim un cuib pentru vulturii noştri”, spunea Hitler în aceea perioadă.   

 Tocmai de aceea nu dorea să dezmembreze prea mult România. Trebuia însă să-i mulţumească şi pe unguri. Iniţial a cerut ca românii şi ungurii să se întâlnească şi să cadă de acord. Este vorba despre tratativele de la Turnu Severin. ”Sub presiune germană, la Turnu Severin au avut loc discuţii româno-ungare care au eşuat. Delegaţia ungară a pretins 69.000 km2, cu 3,9 milioane locuitori (dintre care 2,2 milioane români). Teritoriul revendicat cuprindea spaţiul transilvan de la nord de Mureş, trecând Ungariei Aradul, Alba Iulia şi Braşovul, dar lăsând României Blajul, Mediaşul şi Sighişoara”, a precizat Florin Constantiniu în ”O istorie sinceră a poporului român”. Tratativele au eşuat însă, iar ungurii erau decişi să invadeze România.   

 Văzând că cele două părţi nu ajung la o concluzie, Hitler a decis să facă el ordine în partea aceasta de Europă. Împreună cu Mussolini, liderul Italiei fasciste, a semnat ”Dictatul de la Viena”, un act de arbitraj prin care România, pierdea Transilvania de Nord în favoarea Ungariei. Era vorba de un teritoriu de 43.492 km2, cu 2.667.007 de locuitori. Majoritatea erau români. ”Printr-un act de brigandaj făcut de Hitler şi Mussolini, Tratatul de la Versailles, respectiv Trianon, este rupt şi aruncat la pubela istoriei. Transilvania, leagănul de acum două mii de ani ani al poporului român, este sfâşiată în două: partea de nord este cedată ungurilor în urma acestui arbitraj-ultimatum”, scria Nicolae Baciu, un contemporan al evenimentelor, fost avocat al baroului Ilfov, în lucrarea sa testament „Agonia României”.   

 Mai mult decât atât, România a fost umilită la Viena. Ministrul de Externe Mihail Manoilescu nu a fost lăsat să spună niciun cuvânt. De altfel, acesta, când a văzut harta cu România ”mutilată”, a leşinat. ”Am observat întâi că este o harta românească. Am desfăcut-o cu nordul în jos, ceea ce m-a făcut să nu înţeleg nimic. Mi-a întors-o Schmidt. Ochii mei căutau tăietura de la graniţa de vest pe care cu toţii o aşteptam. Mi-am dat seama însă că este altceva. Am urmărit cu ochii graniţa care pornea de la Oradea către răsărit, alunecând sub linia ferată şi am înţeles că cuprindea şi Clujul ... Am început să nu mai văd. Când mi-am dat seama că graniţa coboară în jos ca să cuprindă secuimea am mai avut, în disperarea mea, un singur gând: Braşovul! O mică uşurare: Braşovul rămâne la noi. Când am privit în toată grozăvia împărţirea Transilvaniei, am înţeles că puterile care îmi erau mult slăbite mă părăsesc cu totul. Tabloul dinaintea ochilor s-a făcut neclar, ca un nor galben cenuşiu, din cenuşiu, negru... În clipa aceea, mi-am pierdut cunoştinţa. Nu mai trăisem o asemenea senzaţie fizică decât cu 22 de ani în urmă, când o injecţie cu novocaină la o operaţie mă făcuse să trec pentru o clipă pe lumea cealaltă, de unde mi-am revenit cu ajutoare medicale date in extremis”, preciza Manoilescu în ”Dictatul de la Viena. Memorii iulie-august 1940”.   

 Ministrul român a semnat. De altfel, şi în ţară, Carol al II-lea şi membrii guvernului acceptaseră acestă realitate. ”La Bucureşti, Consiliul de Coroană, considerând că avea de ales „între salvarea fiinţei politice a statului nostru şi posibilitatea dispariţiei lui", a hotărât cu 19 voturi pentru, 10 contra şi o abţinere acceptarea deciziei de la Viena”, preciza Florin Constantiniu în lucrarea amintită. Eforturile palide ale guvernului român au fost de prisos. Pentru a evita acest dictat Carol al II lea a luat legătura cu Hitler şi i-a dat de înţeles că va deveni aliatul său, ba chiar a şi cerut o misiune militară germană în România. Mai mult decât atât, România, pentru a îmbuna Axa, a cedat şi Bulgariei Cadrilaterul. ”Bietul Cadrilater a fost o jertfă mai mult, şi încă o jertfă inutilă, pe altarul Transilvaniei", scria şi Manoilescu. Nici măcar ungurii nu au fost mulţumiţi, dorind un teritoriu mai întins din România, Pal Teleki, primul ministru, fiind descris ca ”zdrobit sufleteşte” după întoarcerea de la Viena.  

  Textul arbitrajului de la Viena este unul cu puncte relativ generoase. Mai precis, românii primeau cetăţeanie maghiară şi urmau să fie trataţi ca toţi ceilalţi şi integraţi în noul stat. Cei care doreau să rămână cu cetăţenie română trebuiau să plece în România. După ocuparea regiunii, trupe militare sau paramilitare ungureşti au declanşat măcelul în rândul populaţiei civile. Au căzut victime români, evrei sau ţigani. Sunt foarte cunoscute masacrele de la Ip sau Treznea. Cedarea acestui teritoriu Ungariei, atât de uşor, a dus la reacţii de un tragism aparte în rândul populaţiei şi mai ales a intelectualilor români. Românii erau revoltaţi că foştii aliaţi sau alte state din Europa nu au sărit în ajutorul României.  

  „Neamul românesc este sfârtecat de vecinii duşmani. Ni se pare o nedreptate strigătoare la cer, o crimă aşa de mare contra umanităţii şi a civilizaţiei, încât am aştepta ca toată lumea să se revolte contra acestor barbari, toată lumea să ne ajute ca să ne salvăm fiinţa neamului sau să se înduioşeze cel puţin cineva de toate nenorocirile care ne-au ajuns. Totuşi nimeni nu se mişcă, nimeni nu protestează, noi singuri ne zbatem. Cei care ne-ar putea uşura suferinţele printr-un gest ne lasă să suferim până la capăt. De ce această izolare şi această muţenie în jurul nostru?”, scria cu disperare, profesorul Ion Fodoreanu, de la liceul din Turda, în jurnalul său, citat şi de istoricul Florin Constantiniu.    Oamenii erau revoltaţi şi de pasivitatea liderilor României. 

Se povestea că un ofiţer apăruse de curând la o paradă în haine civile. Cerându-i-se să-şi explice gestul, a răspuns: «Uniforma mi-e dată la curăţat. M-am pi...t pe ea, când am aflat cum a cedat guvernul nostru la Viena", preciza Julian Amery, un agent secret britanic aflat în acele zile la Bucureşti.


Apreciază cu un like pagina noastră de Facebook dacă ți-a plăcut acest articol. Vei afla și mai multe informații interesante!