Rascoala sau revolutie, marea revolta a motilor din 1784, sub conducerea lui Horea, a avut un urias ecou atât în presa si cancelariile vremii, dar si, ulterior, de-a lungul secolelor, pâna astazi, în multitudinea de abordari si interpretari ale istoricilor.
Fiind un moment culminant al unui sir de miscari sociale ale secolului al-XVIII-lea, supranumit si secolul luminilor si ratiunii, revolta românilor din Transilvania, prin obiectivele sale, maniera de desfasurare, profilul conducatorilor si suita de elemente comune cu alte doua mari cutremure politice si revolutionare ale epocii, Razboiul de Independenta al SUA si Revolutia Franceza, are evidente trasaturi ce o înscriu în marele scenariu al cluburilor revolutionare si lojelor masonice de ridicare a popoarelor-natiuni împotriva anacronicelor rânduieli feudale.
Câteva întrebari
Trecerea în revista si încercarea de elucidare a unor mistere ce mai planeaza si astazi în privinta acestei miscari, facute de unii istorici, conduc la concluzii mai putin operate de catre istoriografia noastra traditionala. În principiu, ele converg spre raspunsul la unele întrebari, întrebari care fie au fost ocolite, fie au fost catalogate drept mai mult sau mai putin fortate sau chiar exagerate de unii istorici. Acestea ar fi: A fost Revolutia lui Horea un experiment al lojelor masonice pentru pregatirea Revolutiei Franceze? Cine sunt cu adevarat corifeii acestei miscari? Cei trei martiri, Horea, Closca si Crisan, au fost simpli iobagi ridicati la lupta pentru drepturi sociale, sau dimpotriva, lideri charismatici, bine alesi si instruiti, nu pentru o rascola, ci pentru o miscare national-revolutionara în spiritul marilor curente ale vremii? Sunt întrebari al caror continut si raspunsuri se regasesc, prin analogie, în cele ce urmeaza.
Mitul "Bunul împarat"
La sfârsitul secolului al XVII-lea, prin Pacea de la Karlowitz (26 ianuarie 1699) Transilvania îsi va schimba "jugul de lemn" otoman cu "jugul de fier" al Habsburgilor. O data cu uzurparea titlului de Principe, noua ocupatie prin politica de expansiune si ofensiva a bisericii catolice, numeroasele taxe si dari impuse de cancelaria imperiala, toate adaugate la vechile obligatii cerute de feudalii unguri, au facut ca situatia românilor ardeleni sa se înrautateasca treptat, culminând mai ales în deceniile sapte si opt ale sec. al XVIII-lea.
Marile miscari sociale, izbucnite în multe din provinciile imperiale, l-au obligat pe împaratul Iosif al II-lea sa aboleasca iobagia. În Transilvania, însa, ca urmare a rezistentei si ostilitatii nobilimii maghiare, vechile si înrobitoarele reguli feudale s-au mentinut. Referindu-se la situatia populatiei românesti în preajma revolutiei, un corespondent al ziarului din Hamburg, Politische Journal, preciza: "Ei (românii) sunt cu adevarat sclavi, fara nici un avut si fara drepturi, legati de mosie si de pamânt, iar cei mai multi dintre ei sunt tratati fara crutare de catre administratorii mosiilor, încât niciodata nu le ramâne timpul necesar pentru a se ocupa de ogorul lor, pe care trebuie sa-l lucreze femeile, pentru a-si hrani, cu chiu cu vai, familia".
Constienti de drepturile cutumiare încalcate, sufocati de cresterea îndatoririlor iobagesti în munca si bani, de sporirea obligatiilor motilor ca iobagi ai statului în minele imperiale, si crezând în mitul "bunului împarat" românii au trimis mai multe plângeri împaratului prin delegatiile conduse de Urs Nicola, zis Horea. Fiind primit chiar de împarat în mai multe rânduri, Horea a obtinut de la acesta asigurarea ca românii vor fi ajutati. În asteptarea raspunsului promis, pentru a-si usura situatia, românii se vor folosi de un subterfugiu oferit indirect chiar de împarat. Împreuna cu Ecaterina a II-a a Rusiei, împaratul Iosif al II-lea planuia declansarea unei ofensive armate împotriva Imperiului Otoman.
Taranii dau buzna la recrutare
Având nevoie de soldati, el a emis un decret (31 ianuarie 1784) pentru recrutarea si înfiintarea unor noi regimente de granita. Cu speranta ca înrolarea în aceste regimente le va reda libertatea, ca si în celelalte localitati graniceresti mai vechi, în special cele secuiesti, scapându-i de iobagie, taranii români au luat cu asalt centrele de recrutare. Referindu-se la acest aspect, acelasi corespondent al ziarului hamburghez, Politische Journal, consemneaza: "Nemultumirea românilor era vizibila de mai mult timp, iar acum câteva luni ea s-a manifestat limpede; o mare parte din ei au refuzat sa mai îndeplineasca corvezile si au cerut sa fie înrolati ca graniceri, la fel ca secuii... Aflând despre recrutare au crezut, desigur, ca le-a venit rândul. Au alergat în numar mare, înainte de termen, la ofiterii de recrutare si i-au rugat din suflet sa-i ia. Acestia nu s-au sfiit sa-i recruteze, fara sa prevada urmarile; caci abia începea recrutarea în sat, ca imediat veneau 20 sau 30 deodata si, de cum erau recrutati, socoteau ca sunt liberi si ca nu mai trebuie sa se supuna tiranilor lor". Tiranii, în fapt administratia si nobilimea, speriati ca-si vor pierde mâna de lucru au reusit sa-l determine pe împarat sa renunte la recrutarile graniceresti din rândul românilor transilvaneni.
Promisiunile împaratului îi dau curaj lui Horea
Nemultumit de situatie, Horea, abia întors de la Viena, la 25 octombrie a vorbit multimii la Brad si mai apoi la 1 noiembrie, unde s-a referit si la întâlnirea sa cu împaratul, si mai ales la misiunea sa de salvare a libertatii tuturor. "El s-a adresat multimii, i-a aratat chipul împaratului, crucea si hrisovul si i-a spus ca din aceasta se poate vedea ca el este trimis de împarat pentru a-i izbavi pe oameni de tiranie si pentru a-i face tarani liberi prin supunerea stapânilor." - scrie în corespondenta sa despre acest episod, ca martor ocular, reporterul ziarului hamburghez mai sus citat. Pentru a potoli lucrurile si a-i aresta pe rebeli subprefectul comitatului Stefan Hollaky a trimis trei pretori însotiti de panduri. Acestia s-au întâlnit cu taranii revoltati în satul Curechiu si unde, în incident, pe fondul împotrivirii arestarii "agitatorului" Crisan, cei trei functionari sunt ucisi. Scânteia a fost aprinsa. A doua zi, pe 2 noiembrie, este convocata o mare adunare populara unde Horea si cei doi tribuni ai sai, Closca si Crisan au dat semnalul ridicarii la revolta armata.
Closca obtine un armistitiu
A fost constituita si organizata o adevarata armata în jurul unor nuclee de profesionisti. Flacara revoltei va cuprinde fulgerator întreg tinutul Zarandului, risipindu-se apoi în Hunedoara, Muntii Abrudului si, mai departe, pâna în partile Aradului si Banatului înspre sud-vest, spre nord pâna în Maramures si spre sud-est pâna la Sibiu si Fagaras. Ajutati de mineri, de unii târgoveti si de multi preoti, românii rasculati ocupa pe rând majoritatea localitatilor din Apuseni, iar când miscarea ajunge în teritoriile locuite de maghiari, se ataseaza si iobagimea maghiara (în zona Turdei), iar în teritoriile locuite de sasi, taranimea saseasca (Târnave).
În situatia extinderii si radicalizarii revoltei, dupa numai 10 zile autoritatile, prin vicecolonelul Schultz, vor încheia, pe 12 noiembrie, cu Closca, la Tibru, un prim armistitiu sub conditiile impuse de rasculati în care principalele obiective se refereau la desfiintarea iobagiei, libertatii si drepturilor nationale, eliminarea tuturor obligatiilor ce derivau din vechile si anacronicile cutume feudale. În aceleasi conditii, se încheie al doilea armistitiu, în 16 noiembrie, la Valea Bradului. De data aceasta, negocierile fiind conduse de catre celalalt locotenent al lui Horea, Crisan. În aceeasi zi, un al treilea armistitiu este încheiat între rasculati si reprezentantii armatei imperiale în partile Clujului si Turdei si un altul în apropiere de Alba-Iulia. Buna credinta a revoltatilor este înselata de represaliile sângeroase ale nobilimii maghiare. Se destrama si mitul "bunului împarat" când, pe fondul anarhic al "insurectiei nobiliare", Iosif al II-lea decide interventia armata la 21 noiembrie.
Tradati pentru 600 de ducati
Începând cu aceasta data, revolta capata un caracter antihabsburgic si degenereaza într-un adevarat razboi. În pofida unor numeroase victorii locale, care au probat superioritate tactica si strategica, revolutionarii sunt coplesiti de superioritatea numerica si gradul de înzestrare tehnica a trupelor imperiale. În aceste conditii, si mai ales din cauza venirii iernii, Horea decide încetarea luptelor pe 14 decembrie. Însotit de Closca si de câtiva oameni credinciosi, se retrage în munti, hotarât sa ridice din nou steagul revoltei în primavara. Nobilimea, încurajata de prezenta trupelor imperiale, trece la represalii. Sute de tarani sunt maltratati si ucisi fara mare judecata.
Tradati pentru 600 de ducati, cei trei conducatori ai revolutiei au cazut în mâinile dusmanilor. La 27 decembrie, Horea si Closca, si la 31 ianuarie 1785, Crisan. Închisi în Cetatea Alba-Iulia, cei trei sunt supusi unor anchete conduse de comisarul imperial Anton Jankovovich. Crisan se sinucide, iar Horea si Closca sunt trasi pe roata într-o executie publica la 28 februarie 1785, pe platoul "la Furci" în vechea cetate româneasca - Alba-Iulia. Pentru a preîntâmpina reizbucnirea tulburarilor, Iosif al II-lea va împiedica suita de razbunari ale nobililor, va cere ca majoritatea rasculatilor sa fie iertati si la presiunea opiniei internationale si a consolidarii propriilor interese în folosirea fortei de munca românesti, ce reprezenta doua treimi din principat, în final va da patenta de lichidare a iobagiei.
Horea a avut multe întrevederi cu Iosif al II-lea
Firul derularii evenimentelor din toamna si iarna anului 1785 în Transilvania, prezentat mai sus, a urmarit succint clasica prezentare facuta în mai toate descrierile. Rasunetul european si international al acestei revolutii indica faptul ca ea s-a derulat dupa alte "canoane" decât o simpla revolta populara. Vom încerca, cu ajutorul unor date si considerente evidentiate de mai multi observatori si cercetatori ai acestor evenimente, sa furnizam câteva indicii care sa sugereze ca acestea au avut o semnificatie mai larga, europeana, ca o componenta cu un rol special în contextul unui plan general de pregatire a revolutiilor care aveau sa schimbe ordinea feudala pe continent, prefatând în calitate de experiment Revolutia Franceza.
Relevant în acest sens este un studiu prezentat de istoricul Mircea Dogaru într-o editie a Revistei de istorie militara din care spicuim: Asa cum debarcarea din Normandia a fost precedata de debarcare-test, logica ar fi impus si angajarea, în preliminariile revolutiei franceze, a unor actiuni în provinciile cele mai conservatoare ale principalului adversar al noilor idei europene - Imperiul româno-german.
Si sunt suficiente date care ar conduce la ideea ca revolutia româna din anii 1784-1785 a fost un astfel de experiment. În primul rând, Iosif al II-lea a fost o figura singulara la Curtea vieneza, un lider al cercurilor reformatoare care a încercat, în interesul Coroanei, sa detensioneze, prin masuri <de sus>, societatea... Horea a avut mai multe întrevederi particulare cu Iosif al II-lea la Viena în anii 1779, 1780, 1782, 1784, si totodata, ca membru al societatii secrete Fratia de cruce. Semnificativ, el si-a numit principalii colaboratori "fratii ale sale", "fratii de cruce"...
Tobele îi astupa dezvaluirile
Atacat prin surprindere la 27 decembrie 1784, conducatorul revolutiei nu încearca sa se apere ci, cu ultimele puteri, arunca în focul de tabara un pachet de scrisori, rezistând pâna când acesta se transforma în scrum. Arestat, el va marturisi paznicului Alexandru Bota ca nu va fi condamnat deoarece are documente pe care daca le dezvaluie "multi vor capata nasuri rosii", în sensul ca vor fi demascati mincinosi, dar la proces si el si Closca vor adopta o atitudine de "negare perseverenta". Dimpotriva, Crisan va vorbi, dând amanunte organizatorice si depre actiunile militare, inclusiv cele atipice ca atacarea, pe fondul evenimentelor, din ordin al sau, de catre cetele dezavuatului haiduc, (în realitate capitan al sau), Lup Draia a cladirilor Tezauriatului si disparitia într-o directie necunoscuta a aurului extras din Apuseni.
Probabil ca rezultat al acestor declaratii, Crisan este gasit mort în celula la 13 februarie 1785, ancheta stabilind ca s-a sinucis. Din motive numai de el stiute, Horea îsi va nega participarea la evenimente pâna la sfârsit, iar anchetatorii vor cauta pâna în clipa torturarii pe esafod sa afle "cine l-a îndemnat". Horea urca pe esafod plin de curaj sau poate de... speranta si, în momentul în care este tras pe roata vorbeste, dar imediat tobele îi acopera glasul. Ziarele germane se grabesc de a doua zi sa raspândeasca stirea ca nu a dat nici un nume, ultimele lui cuvinte fiind "Ich Sterbe fur Nation" (mor pentru natiune).
Aurul motilor - sursa de finantare a revolutiei franceze
Anumite date si documente istorice care prin analogie probeaza substanta si chiar raspunsul întrebarilor din preambul sunt legate chiar de principalii "actori" ai acestor evenimente. În primul rând, despre împaratul Iosif al II-lea se stie ca a cochetat si chiar a sprijinit miscarile reformiste "luminate" ale vremii, el nefiind strain de intensificarea activitatii lojelor masonice pentru deschiderea popoarelor spre o noua era, cea a natiunilor si a relatiilor de productie capitaliste. Secolul al XVIII-lea în care a trait si a condus unul dintre cele mai mari imperii, supranumit si "închisoarea popoarelor", a fost secolul ideilor incendiare ale lui Voltaire, Jacques Rosseau, Diderot si d`Alambert, dar si al despotilor luminati, Frederic al II-lea si Ecaterina a II-a. Este secolul în care ideile de emancipare a omului si a natiunilor vor trimfa în Razboiul de Independenta a SUA si, spre sfârsit, în marea cotitura istorica a omenirii, Revolutia Fanceza.
Se presupune ca în mod intentionat, pe parcursul mai multor ani, Iosif al II-lea nu a mai adus la Viena aurul extras din Apuseni. Disparut în conditiile tulburarilor din toamna lui 1784, acest aur a ramas fara urma. Prin intermediul unui misterios "conte Salis", un apropiat al împaratului, dar si o "umbra" a lui Horea, cu numele adevarat Joseph Balsamo, cunoscut în mai multe cercuri revolutionare europene, aurul ar fi ajuns la confreriile ce pregateau marele eveniment francez, el fiind principala sursa de finantare a acestuia. Jean Pierre Brissot de Warville (1754-1793), publicist si un înfocat sustinator al ideilor revolutionare, mare lider mason, într-o scrisoare "frateasca" adresata lui Iosif al II-lea, îl dojeneste de faptul ca prea usor l-a abandonat pe "fratele" Horea si ideile revolutionare de emancipare a românilor din Transilvania. Spicuim câteva fragmente: "Nu semeni cu despotii obisnuiti.
Cum poti împrumuta limbajul insidios al tiranilor, tu, prietenul supusilor tai si aratatorul dreptatii?... Toti cei care au scris despre revolta românilor par a fi conspirat împotriva acestui nefericit popor, ca sa te încurajeze, printe, sa pedepsesti sefii cu groaznice torturi, sa subjugi si mai adânc poporul... Daca l-as condamna pe Horea ca asasin, as face sa urce pe esafod întâi dusmanii care, ca si el, si-au muiat mâinile în sânge, si nu mi-ar fi greu sa dovedesc ca acestia din urma erau cu mult mai criminali. Si, fiindca nici unul n-a platit cu capul sau atrocitatile savârsite, sunt în drept sa conchid, fara sa intru în amanunte, ca ai fost nedrept pedepsind cu moartea pe Horia, ca asasin, cât timp cruti viata nobililor asasini... Daca românilor nu li se reda libertatea, înseamna ca toti monarhii Europei trebuie sa se ridice împotriva Statelor Unite ale Americii, sa proscrie constitutia acestui nou stat si sa condamne ca infama orice alianta cu el."
Împaratul urmarea slabirea nobilimii maghiare
Prin atitudinea sa echivoca si sovaitoare în a reprima miscarea condusa de Horea, gestul de bunavointa pe care îl arata ordonând încetarea actiunilor de razbunare a nobililor si iertarea rasculatilor dovedeste o anumita îngaduinta, izvorâta probabil dintr-o anumita complicitate. Evident ca el s-a folosit de români nu numai pentru a demonstra solidaritatea sa cu ideile cercurilor revolutionare europene, dar si pentru a slabi puterea nobilimi maghiare. Al doilea personaj enigmatic este însasi capul miscarii, Horea.
Referindu-se la acesta, corespondentul ziarului hamburghez Politische Journal scrie: "Adevaratul conducator al rasculatilor este însa românul Horia, al carui nume este de fapt Horea. Acest om pare nascut pentru a domni, si în timpul în care si-a jucat rolul a dovedit cu adevarat ca era la înaltime".
Pe numele sau adevarat Urs Nicola si la o etate de 54 de ani pe timpul revolutiei, el se tragea din familia Niculestilor din Albac. Stia sa citeasca si sa scrie cu caractere latine. Însa, pentru a pastra caracterul secret al corespondentei si a-i descoperi pe spioni a impus folosirea alfabetului chirilic, asa zisa "limba batrîna" în toate corespondentele si documentele revolutiei, inclusiv pasapoartele de libera trecere. Intentiile sale declarate de a reface vechea Dacie îi aduce titlul de Rex Dacie.
Despre acest aspect, ziarul de limba maghiara Magyar Hirmondo din Bratislava consemneaza: "Noul împarat al românilor, Horea, începe razboi împotriva împaratului român. Horea are peceti cu simboluri masonice, iar taranii, urmându-l, declara ca nu mai recunosc alt împarat decât pe el, fiind capabili sa reproduca deviza latina <Nos Hora Flora rex Dacie>".
Potrivit istoricului Mircea Dogaru: "În desfasurarea evenimentelor, el nu apare nicaieri direct, fiind peste tot reprezentat de Crisan, care actioneaza în numele lui si care îl declara un fel de loctiitor al împaratului în Transilvania, acreditat prin scrisori doveditoare. Ca într-un scenariu care gradeaza emotia, Horea apare abia la sfârsit, în momentul licentierii oastei revolutionare când tine o cuvântare mai mult decât elocventa".
Programul sau, prezentat multimii si înaintat consiliului comitatului Hunedoarei, nu este unul care sa revendice doar nemultumirile imediate legate de dari si starea taranimii, el este unul radical care prevede desfiintarea din temelii a sistemului feudal, emancipare nationala, drepturi fundamentale pentru toti locuitorii. A încercat sa vorbeasca multimii adunate cu forta, dar a fost prea târziu. Closca, pe numele sau adevarat Ioan Oarga, era de origine din localitatea Carpinis din Muntii Abrudului. Un fel de prim aghiotant al lui Horea, el a fost considerat al doilea mare conducator al miscarii. La vârsta de 37 de ani, el a dovedit abilitatea unui limbaj mult prea elevat pentru un taran, mai ales în conditiile încheierii de armistitii. Va prezentam o mostra din cuvântarile lui: "Noi stim ca pasul nostru va fi puternic dezaprobat, dar noi ne mângâiem ca va fi un îndemn sa fie examinata purtarea acelora care ne-au înselat atât de crud. Oricum, noi preferam moartea unei vieti pe care o înduram; noi vom muri fericiti ca exemplul nostru va garanta urmasilor drepturile umanitatii".
Enigmatic a fost si cel de-al treilea conducator, Crisan. Numele sau adevarat era Giurgiu Marcu si se tragea dintr-o comuna din Comitatul Zarandului. El era un bun cunoscator al artei militare, fiind principalul organizator si strateg al actiunilor armate. A impus miscarii o stricta disciplina, prin pedepsirea crunta a tradatorilor si pacifistilor. El organizeaza asediile, întreruperea liniilor de comunicatii, ambuscadele, retragerile aparente si atacurile prin surprindere. Executa mobilizarea generala, organizeaza unitati, acorda brevete de ofiter si subofiter, de la caprar la colonel. Stabileste uniforma, semnele si semnalele, drapelele de lupta si da nume revolutionarilor în "horeni" sau "horiani".
Indiferent de elementele care fac sa planeze asupra revolutiei si conducatorilor ei, ideea ca rolul lor a fost minutios pregatit de cercurile progresist revolutionare si marile loji masonice ale Europei ca un ideal experiment în prologul Revolutiei Franceze, rol încadrat într-un larg curent European si universal, pentru români aceasta ridicare la revolta a însemnat si alte idealuri, acelea de a înlatura cruntele oprimari la care erau supusi de veacuri pe meleagurile stramosesti de catre ocupantii straini.