Au Făcut Istoria


Misterioasa biserica din Geoagiu

10:01:00 by



 Deşi nu poţi să spui cu exactitate ce este, felul în care arată te opreşte în loc. Casă? Biserică? Turnul dărăpănat al unei cetăţi? Răspunsul este la fel de neaşteptat: Zidăria bizară din faţa ta se numeşte "rotondă" şi, în ciuda aco­perişului care i-a alunecat ca o pălărie, într-o parte, este cea mai veche biserică de pe teritoriul României, soră cu bise­rica ridicată de Împăratul Constantin la Sfântul Mor­mânt din Ierusalim - 

E ascunsă pe o uliţă dosnică, în spatele pri­măriei din Geoagiu. O construcţie ve­che, roasă de timp, izolată dincolo de un gard de sârmă şi, totuşi, cu o înfăţişare fascinantă. Rotundă şi înaltă ca un turn de cetate, are ferestre în­guste şi asi­metrice şi un acoperiş din şindrilă, lăsat uşor într-o parte. O apa­riţie cu totul aparte, care te seduce pe loc, nu prin solemnitate sau măreţie, ci prin­tr-un şarm ire­zistibil, combinat cu mister. Iar imediat ce treci gardul de sârmă şi te apropii de ea, îi simţi vibraţia şi te surprinde lumina ciu­dată, ce plu­teşte în jurul ei. Îi dau în­conjur o dată, de două ori, de trei ori. Ten­cuiala albă e căzută şi scorojită şi lasă la vedere cărămizile vechi, ro­mane, din care este făcută jumătatea de jos, apoi pietrele de râu, puse una peste alta, ce urcă până la acoperiş. Pietre brute, neşlefuite, diferite ca forme şi ca mărimi, ajunse, parcă, din întâm­plare în zid. Unele sunt co­lo­rate, altele alburii, mari sau mici, ţi­nându-se îm­preună de mână, în faţa timpului.

În mod ciudat, despre această "ro­tondă", cum scrie pe un indicator, nu se ştie mare lucru, deşi în anumite ghiduri turistice apare notată ca "mo­nument unic în Transilvania", ba chiar ca "cea mai veche biserică de zid din România"!
 
Informaţiile sunt puţine şi contradictorii, iar oamenii care ştiu ceva exact despre acest mo­nument sunt şi mai puţini. Dacă, într-adevăr, ai în faţă cea mai veche biserică din România, cum de este atât de puţin cunoscută? Care este istoria ei şi de ce a rămas în uitare? De ce o învăluie nepăsarea şi tăce­rea? Mi-am pus întrebările astea în rucsac, alături de reportofon, şi am pornit în căutarea poveştii misterioa­sei Rotonde din Geoagiu.



Raza de soare şi cavalerii teutoni

"Există o legendă legată de aceas­tă biserică, aşa cum apare şi în acest desen", îmi spune Marcel Bel­diman, unul dintre cei mai buni cu­noscători ai poveş­tilor din zonă, co­lecţionar de hărţi vechi şi pasionat de istorie. În biroul său de la primăria din Geoagiu, îmi arată un desen de epocă, în care câţiva cavaleri stau în jurul unei mese, luminată de o rază venită prin feres­trele Rotondei. "Se spune că la întoarcerea din Ţara Sfântă, Cavalerii Templieri ar fi tre­cut pe aici. În semn de recunoştinţă faţă de ospitali­tatea oamenilor din aceste părţi ar fi construit această bisericuţă. Clădirea are o fereastră rotundă pe o la­terală, şi soarele ce intră pe acolo, într-o anumită zi a anului, trece prin fereastra opusă, ogivală, lumi­nând un loc de lângă biserică. Acolo ar fi ţinut ei o întâlnire de taină şi ar fi îngropat, la o adâncime de 33 de metri, o importantă comoară. Se mai spune că ziua trecerii razei prin cele două ferestre marchează, de fapt, şi ziua sfântului al cărui hram îl poartă bise­rica. 

Din observaţiile mele, lumina trece pe data de 11 mai, în jurul orei 17, prin ambele ferestre", spune domnul Mar­cel.

Merg din nou la Rotondă împreună cu el. În­tr-ade­văr, locul indicat în desen, unde cade o dată pe an lu­mina din ferestre, pare lăsat, ca şi cum pământul s-a aşezat mai bine, în timp, peste o groapă. Îmi arată, apoi, într-o laterală a clădirii, ceva ce nu observasem: o urmă în zidire, ce marchează o veche uşă, astăzi astu­pată. Se pare că a mai existat o prelungire a Ro­tondei, un trup întreg de biserică.
Plecăm din Geoagiu la Germisara, vechea aşezare romană, aflată la câţiva kilometri distanţă, în locul numit astăzi Dealul Urieşilor. Pământul e plin de cără­mizi şi ţigle romane, întocmai cu cele puse în zidul Rotondei. "Dacă biserica e atât de veche încât a fost construită pe timpul ocupaţiei romane sau templierii au luat de aici materia primă, pentru construcţia ei asta rămâne un mister. E acelaşi procedeu care a fost folosit şi la construcţia bise­ricii ortodoxe din Densuş. Dar poate că ştiu mai multe cei de la Biserica Re­formată, pentru că acum Rotonda se află în pro­prie­tatea lor", îmi mai spune domnul Marcel.

Altarul "misterios"
 
Friedrich Ştefan este cel mai bătrân dintre cei trei ultimi enoriaşi ai bisericii reformate: jumătate sas, jumătate maghiar. Binevoitor şi amabil, mă invită într-un salon dominat de o ve­che pendulă îmbrăcată în por­ţelan pictat. În timp ce răsfoim un album greu, cu vechi foto­grafii din Geoa­giu, îmi spune ce îşi amin­teşte des­pre Ro­ton­dă: "De când mă ştiu, biserica a fost a noastră, a re­formaţilor. Când au venit co­­muniştii, au tras cu trac­toa­rele de castelul grofului Kun, care deţinuse mo­şii mari aici. În cele din urmă, au trans­format Rotonda în locuinţă socială. Ultima dată a stat acolo câţiva ani o femeie din sat, Maria Jdira. A mu­rit, să­raca, aproape nebună, la azil. Des­pre cavaleri tem­plieri nu cu­nosc, dar am auzit că la biserica ortodoxă ar exista un clopot din Ro­tondă, salvat pe la 1918 de la topire. Pe el se spune că sunt, în­tr-ade­văr, marcaţi doi pelerini."

Preotul Puşcaşu, fostul paroh al bisericii ortodo­xe din Geoagiu, se află astăzi la pen­sie. Cu calm, cân­tărindu-şi bine cu­vintele, învelit de pacea blândă a unui adevărat pre­­ot de ţară, îmi con­firmă existenţa clo­po­tu­lui:

"E adevărat că la noi există acest clopot. Din bătrâni se ştie că el a fost găsit într-un depo­zit cu lemne al re­formaţilor, ascuns, şi astfel salvat de la topire. Cât de veche este biserica... pen­tru asta, specialiştii ar trebui să se pro­nunţe. Este un fapt interesant însă... Rotonda are altarul îndreptat către răsărit, ca la bisericile ortodoxe, ceea ce nici reformaţii nu au şi nici catolicii, de la care se spune că au preluat-o. Zo­na noastră a fost multă vreme sub stă­pânire ungurească".



 Pelerinul de pe clopot
 
Deşi pare tot mai mult o legendă, greu de transformat în realitate, Roton­da de la Geoagiu mă ţine, însă, sub farme­cul ei. Înfăţişarea atât de aparte nu te lasă, efectiv, să o uiţi. La urma urmei, ce contează a cui a fost? Este un mo­nument aflat pe teritoriul României, ce trebuie repus în valoare. Dar are, oare, valoare, cu adevărat? Decid să-mi con­tinuu investigaţiile şi plec la Cluj, oraşul marilor universităţi şi arhive, care dau ora exactă a istoriei Transilvaniei...

Bat oraşul la pas, căutând strada Constanţa, unde s-au mutat, de curând, arhivele Eparhiei Reformate din Ardeal. Templierii, nebuna Maria Jdira, bătrânul Friedrich şi pendula din porţelan pictat, părintele Puşcaşu, îmbrăcat în rasa lui neagră, toate mi se învălmăşesc în min­te, toate cer răspuns şi peste ele răsună mereu întrebarea: Este aceasta cea mai veche biserică din România? Dacă ar fi adevărat, de ce reformaţii au acceptat aşa de greu montarea celor două pa­nouri turistice, care să te îndrume către Rotondă? Ce au de ascuns? E cel puţin ciudat cum istoria şi oamenii au vrut, parcă, să ţină această bisericuţă departe de ochii cu­rioşilor.

În cele din urmă, am găsit clădirea cu arhivele re­formaţilor şi am avut norocul să stau de vorbă chiar cu directorul lor, domnul Şipoş Gabor. M-a primit într-un birou micuţ, plin până la tavan cu cărţi groase şi vechi, îmbrăcate în piele roasă de timp. Peste tot sunt tean­curi de hrisoave misterioase şi prăfuite, pe care se văd litere într-o caligrafie pierdută. Miroase a hârtie veche, şi parcă am ajuns în laboratorul unui alchimist ce cau­tă secrete ascunse în scrieri antice.
 
Domnul Şipoş îşi notează conştiincios întrebările mele şi nu se grăbeşte să răspundă: exactitatea e mai importantă. După câteva zile, în care a răscolit arhi­vele, ne reîntâlnim şi, la fel de conştiincios, îmi arată o foaie pe care şi-a notat ceea ce a găsit în "memoria" bisericii reformate, păstrată cu gri­jă în foile îngăl­benite de timp:

"Cea mai veche notă despre Rotondă o avem de la 1404. Atunci biserica apare ca făcând parte din Possessio Regalis Gyod, în comitat de Hunyad. Aşa­­­dar, era parte din domeniul regal, Gyod fiind vechiul nume pentru Geoagiu. Dar cred că această datare nu este cea mai veche. Ar trebui să vor­biţi cu ar­heologul Gheorghe Petrov, cel care a stu­diat îndeaproape pro­ble­ma. Ceva interesant am găsit şi legat de acel clo­pot. Benko Eleck a studiat toate clopotele şi cristel­ni­ţele medievale din Transil­vania şi a scris o carte des­pre asta. Acolo el vorbeşte şi des­pre clopotul din Geoa­giu, pe care a identificat două simboluri: un pe­le­rin cu coif episcopal, care este sim­bolul pelerinilor de la Maastricht, şi două chei încru­cişate, simbolul pe­le­rinilor de la Roma. Pe clo­pot mai apar şi câteva cruci malteze şi câteva litere a căror explicaţie s-a pierdut. Dânsul nu spune dacă sim­bo­lurile pelerinilor sunt prezente pentru că cei care au făcut donaţia clopotului au călătorit în acele locuri, sau dacă cine­va de acolo l-a donat. Şi nu spu­ne nimic nici despre o posibilă legătură cu tem­plierii."

Înapoi, pe străzile Clujului. Maşini în viteză, oa­meni grăbiţi, vorbind la telefoanele mobile din mers, sirene de ambulanţe făcându-şi cu greu drum prin blo­caje, troleibuze încărcate, verde - pietonii traversează, un domn cerşeşte cu un iepure în braţe, cafenele pline, cu geamuri mari către bulevard. În mod ciudat, gândul îmi zboară la Rotonda albă de la Geoagiu, care-şi împarte singurătatea cu un stâlp dezafectat de electri­citate, uitat, şi el, în apropiere. Poate cea mai veche biserică din România, făcută din pietre şi rugăciuni.



Glasul mormintelor
 
Arheologul Gheorghe Petrov scoate din mapa sa mai multe plicuri cu fotografii, aranjate pe ani. Unsprezece plicuri, pentru cei unsprezece ani în care a făcut săpături arheologice sistematice la Rotonda din Geoagiu. Schelete dezgropate, cranii, oseminte. Fără să ştie, Maria Jdira, ultima locatară a Rotondei, trans­formată în locuinţă socială de comunişti, a dormit ani de zile pe 46 de morminte, majoritatea ale unor copii îngropaţi în interiorul Rotondei. Nu e de mirare că a ajuns la azil, aproape nebună! Arheologul Gheor­ghe Petrov a săpat în inte­rio­rul Rotondei şi în preaj­ma ei mai bine de zece ani, din 1993 până în 2004. Să­pă­turile arheo­lo­gice au scos la iveală peste 200 de morminte. "Am lu­crat în condiţii destul de dificile, pentru că în acei ani, statul nu îşi per­mi­tea să finanţeze ase­me­nea cercetări. Mer­­geam în fiecare vară cu câţiva voluntari şi m-a sprijinit cu cazare Bi­serica Re­formată. De­şi astăzi în jurul Rotondei pare că este doar o curte a aces­tei biserici, dedesubt se află, de fapt, un mare ci­mitir. Din păcate, eu nu am reuşit să îl cercetez în în­tregime, dar bănuiesc că el se întinde şi pe sub actua­lul drum al comunei şi pe sub casele din apropiere."

Dar cea mai importantă descoperire a lui Gheor­ghe Petrov este un mormânt datat din perioada rege­lui maghiar Ladislau I, care a domnit între anii 1077-1095. Această descoperire a făcut ca, arheologic vorbind, Rotonda să devină într-adevăr cea mai veche biserică din România! Or fi trecut şi templierii pe acolo, dar mult mai târziu, ordinul Cavalerilor Tem­plieri fiind înfiinţat în 1137.

Gheorghe Petrov şi vechile fotografii
 
"Ceea ce am studiat cu atenţie a fost să văd dacă fundaţia bisericii intersectează sau se suprapune pes­te vreun mormânt. Asta ar fi însemnat că biserica a fost construită ulterior cimitirului. Însă nu am găsit niciun mormânt sub fundaţie. Sigur, biserica poate să fie mai veche decât anul 1077, dar deocamdată discutăm pe ceea ce avem concret. E interesant că în interior am găsit înmormântată, chiar în faţa altaru­lui, o femeie cu un prunc în braţe. E posibil să fi fost o femeie importantă din aristocraţia locală de atunci, dacă i s-a acordat o astfel de onoare", îmi mai spune cele­brul arheolog, cunoscut astăzi mai ales pentru cercetarea mor­mintelor martirilor din închi­sorile comuniste.

Mai rămâne un singur mis­ter nedezlegat: de ce Rotonda are altarul către răsărit? Gheor­ghe Petrov, pe baza celor desco­perite, are o teorie: "Cel mai pro­babil, biserica a fost făcută în acea perioadă de către catolici. Chiar dacă se afla într-un sat aproape de Mun­ţii Apuseni, pe ordine ierarhică, catolicismul e posibil să fi ajuns în Geoagiu în cei câţiva ani de la Marea Schismă. Iar catolicii au această regulă, ca în condiţiile în care locul nu permite con­strucţia cu al­ta­rul către apus, ea poate fi făcută şi cu altarul către răsărit."

Autoritatea domnului Petrov m-a făcut să iau act de această teorie, dar nu să o şi accept. Rotonda de la Geoagiu are atâta spaţiu de jur împrejur, încât putea să-şi facă fereastra altarului către orice punct cardinal. Atunci, de ce a fost orientată spre răsărit?

O biserică a creştinilor, pur şi simplu!
 
Pe holuri miroase a mir, ici-colo pereţii au prinşi câte o iconiţă pe ei, toată lumea se salută cu Doamne-ajută! şi vorbeşte în şoaptă. Sunt la Episcopia Devei şi salut şi eu cu Doamne-ajută! când mă primeşte pă­rintele Florin Dobrei. Deşi e foarte tânăr, a absolvit şi istoria, şi teologia, şi are o uriaşă lucrare de docto­rat, despre absolut toate bisericile ortodoxe din jude­ţul Hunedoara. Rotonda fiind în proprietatea Bisericii Reformate, nu a fost inclusă în studiul său, însă ştie că este o biserică foarte veche. Pare surprins când îi spun de cercetarea arheologului Petrov şi de anul 1077, care o face mai veche chiar şi decât biserica de la Densuş.

"Rotonda poate să fie cea mai veche biserică din România, însă nu a fost prima sau singura înălţată atunci. Deşi datele referitoare la existenţa unor bi­serici din primul mileniu lipsesc în România, anumiţi cercetători admit, totuşi, posibilitatea exis­tenţei unor astfel de monumente de zid, anume, prede­cesoarele ctitoriilor medievale actuale. De exem­plu, analizându-se frescele bisericii din Criscior, Hune­doara, s-a ajuns la concluzia că scenele redate preiau, prin continuitate directă, modele anterioare anului 1000. Aşadar, considerăm că biserici au existat pe teritoriul României şi îna­inte de anul 1000. Biserica din Densuş, pe care o considerăm cea mai veche, constituie un caz apar­te, teza transformării unui mausoleu sau a unui templu închinat zeului Marte într-o basilică paleocreştină există şi trebuie să ţinem cont de ea, chiar dacă generează încă multe con­troverse. Oricum, Densuş rămâne biserica în care s-a slujit 900 de ani fără întrerupere", spune părintele Do­brei. Îl întreb şi pe el despre altarul orientat către răsărit, al Rotondei de la Geoagiu. Nu îl iau deloc prin surprindere! 

Răspunsul îi este la îndemână: "Aşa cum spune profesorul Mircea Păcurariu, în «Istoria Bisericilor Româ­neşti», începând cu anul 940, a fost o perioadă de trecere a maghiarilor la ortodoxie. Asta se vede şi în liturghiile ţinute astăzi de ei în România sau în Ungaria, în care se mai păs­trea­ză foarte multe elemente or­to­doxe, chiar şi în bisericile ca­to­lice. Dacă bise­rica Roton­dă a aparţinut dintot­deauna comuni­tăţii maghiare, trecerea lor la orto­doxie, în acea perioadă, poa­te să fie o explicaţie. Altfel, dacă biserica este mai veche de atât, ea a aparţinut creştinilor, pur şi simplu, pe vremea când nu existau diviziuni. Marea Schis­mă nu avusese loc şi, cu toţii, aparţineam unei singure biserici, cea Apostolică."

Epilog

Poate că asta e misiunea Rotondei de la Geoagiu, mi-am spus, la capătul drumeţiilor mele.
 
Uitată, deşi este, poate, cea mai veche biserică din România, ig­no­rată, deşi frumuseţea ei misterioasă te opreşte în drum, Rotonda a rezistat o mie de ani, ca să ne amin­tească, de dincolo de gardul de sârmă, că toţi creştinii au aparţinut unei singure biserici. Că toţi cei ce cre­deau în Iisus erau fraţi şi nu se risipiseră. O mărturie cu atât mai importantă, cu cât Euro­pa zilelor noastre se clatină şi ar avea nevoie de o întoarcere la unitatea de altădată a credinţei. Întreaga poveste a Rotondei din Geoagiu se pierde în întunecatul Ev Mediu. Nu seamănă cu nicio altă biserică din România şi, pro­babil, nu vom şti niciodată cine şi de ce a construit-o. Va rămâne frumoasă, în ciudăţenia ei învăluită în mis­ter, acolo, la poalele Apusenilor, amintind, poate, de prima biserică, tot rotondă, ridicată de Împăratul Constantin, la Sfântul Mormânt din Ierusalim.

Autor : Catalin Manole  , Formula As