Una din cele mai vechi construcţii din judeţul Satu Mare este biserica reformată din Acâş. De numele acestei impozante clădiri bisericeşti, ridicată în urmă cu peste 800 de ani, sunt legate o seamă de legende care circulă şi astăzi prin sat. Cea mai interesantă dintre ele este aceea că biserica a rămas netencuită deoarece toate încercările de a aplica un strat de tencuială au fost zadarnice pentru că tencuiala nu se prinde de pereţi. Mulţi preoţi au încercat să tencuiască lăcaşul de cult.
Îl tencuiau meşterii, îl finisau, dar după cădea tot. Mortarul nu se prindea de pereţi. Se spune că atunci când a avut loc Reforma lui Martin Luther, reformaţii au ocupat mănăstirea şi au alungat călugării. Supăraţi, aceştia au aruncat asupra bisericii multe blesteme din cauza cărora va rămâne netencuită pentru totdeauna.
Asemănare cu catedrala Notre Dame din Franţa
Conform unei inscripţii aflate în biserică, dezvelită în 1975 cu prilejul împlinirii a 800 de ani de existenţă, aceasta datează din 1175. La început a fost o mănăstire romano-catolică dar după Reformă biserica a fost transformată în una reformată, aşa cum a rămas până azi. Potrivit scriitorului Felician Pop, prima legendă care se leagă de acest lăcaş de cult este aceea legată chiar de construirea bisericii. Aceasta ar fi fost construită de banul Akos care făcea parte din neamul Akoşilor din Panonia, venind din Sciţia în frunte cu cei şapte conducători ai sciţilor. Neamul Akoşilor, cel care a construit biserica şi a dat numele aşezării, s-a stins în secolul XVI.
Felician Pop mai spune că există o teorie conform căreia biserica nu a fost tencuită tocmai pentru că respectă regulile romanice. Unii localnici susţin însă că pereţii exteriori ai bisericii au fost tencuiţi, numai că în decursul anilor, datorită multiplelor renovări, tencuiala ar fi fost îndepărtată.
“Cea mai seducătoare poveste este aceea că biserica a rămas netencuită deoarece toate încercările de a aplica un strat de tencuială au fost zadarnice întrucât tencuiala nu se prindea de pereţi”, explică Felician Pop.
Scriitorul evidenţiază că la începutul evului mediu construirea unei astfel de clădiri era extrem de costisitor şi de dificil, ţinând cont de faptul că în această perioadă a avut loc şi construirea catedralei Notre Dame din Paris, cu care biserica din Acâş are o oarecare asemănare. Anii tulburi ai evului mediu au pus la grea încercare acest edificiu.
Felicia Pop povesteşte în volumul “Istoria Secretă a Sătmarului” că deja la jumătatea secolului XVI, frumoasa biserică a încăput printre primele în mâinile reformaţilor, iar călugării au fost siliţi să ia drumul bejeniei deoarece biserica reformată nu are mănăstiri. În 1642 biserica a ars în urma unui incendiu şi parcă nu ar fi fost destul, imediat după aceea turcii i-au dat foc din nou.
O altă legendă este legată de existenţa în vârful unui turn al bisericii, a semilunii islamice. Şi legenda spune că aceasta a fost ridicată în turn deoarece se credea că turcii nu atacă lăcaşurile care au acest semn mahomedan. “Probabil că această idee le-or fi venit sătenilor după ce invadatorii au distrus biserica proaspăt renovată, în 1642”, scrie Felician Pop.
În 1834, un cutremur cu epicentrul în zona Careiului a distrus mai multe biserici importante, iar singura care a rămas în picioare a fost Biserica din Acâş. Într-o noapte furtunoasă, un trăsnet a lovit din plin lăcaşul de cult, dar degeaba, biserica a rămas în picioare. “Focul a ţinut trei zile şi a ars jumătate de sat”-Felician Pop.
Înveşmântată în aura atâtor legende, biserica din Acâş este una dintre splendorile romanice europene ale evului mediu timpuriu, aparţinând ca structură arhitectonică stilului iniţial al Abaţiei din Cluny, localitate din provincial Burgundia din Franţa-Felician Pop.