Sfantul Andrei a trait 20 de ani in Dobrogea

Nu uitati sa distribuiti materialele care va plac, contribuiti astfel la mentinerea in viata a acestui site. Va multumim !
Sfăntul Apostol Andrei, ocrotitorul romănilor, care a propovăduit strămoșilor noștri despre Hristos, a petrecut în Scythia Minor, Dobrogea de azi, 20 de ani, stabilindu-și aici "cartierul general". Această teorie este susținută, pe baza a numeroase cercetări, de ziaristul grec George Alexandrou. De altfel, concluzia sa este că Apostolul Andrei a iubit Scythia Minor mai mult decât orice, după Hristos.

Dornic să caute răspunsuri despre viața Apostolului Andrei, propovăduitor la gurile Dunării, ziaristul grec George Alexandrou afirmă în monografia intitulată "El a ridicat crucea pe gheață” că sfântul ocrotitor al românilor a folosit "cartierul general” din Scythia Minor timp de 20 de ani, scrie site-ul lumea credinței.com.

"George Alexandrou a constatat că, din  uriașul puzzle, reprezentat de teritoriul unde se presupune că ar fi ajuns Andrei în cele patru călătorii misionare ale sale, lipsește o "secvență” de 20 de ani, cuprinsă între întoarcerea lui la Marea Neagră din Valaamo (Finlanda) până la plecarea spre Sinopae și de acolo spre Patras, în Achaia, unde avea să fie martirizat. Această lungă perioadă de timp, conform celor constatate de Alexandrou, Apostolul Andrei ar fi petrecut-o în Dobrogea de astăzi, unde își avea ‘”cartierul general” în Peștera de care tradiția i-a legat numele", scrie lumeacredinței.com.
 
Potrivit sursei citate,  din acest loc Apostolul ar fi întreprins călătorii evanghelizatoare în restul Daciei, pe Dunăre, în sudul fluviului, pe malul Mării Negre, dincolo de Prut și chiar în teritorii mai îndepărtate. Dar, după fiecare misiune, Sfântul Andrei s-ar fi întors în peștera sa.



De ce a rămas Apostolul Andrei atât de mult pe aceste meleaguri? Ziaristul grec explică:  Sfântul s-ar fi "simțit foarte apropiat de daci  deoarece erau monoteiști". 

"Societatea dacă era foarte liberă, femeile aveau aceeași poziție cu bărbații, spre deosebire de societatea greco-romană, dacii nu aveau sclavi. De fapt, erau unici în lume la acea vreme pentru că nu aveau sclavi. Potrivit tradițiilor românești și descoperirilor arheologice, dacii au devenit creștini datorită Sfântului Andrei, în primul secol. Este firesc să se fi simțit ca acasă în rândul clerului dac și ca ei să-l fi acceptat rapid și să fie convertiți”, mai spune jurnalistul grec.

El consideră că, astfel Dumnezeu i-a oferit Sfântului Andrei "o consolare", după călătoriile misionare foarte dificile și a locurilor din care era obligat să plece. "De fapt, dacii credeau că religia pe care el a adus-o nu era doar mai bună decât a lor, ci și o continuare a vechii religii. Au privit religia nativă ca prevestitoare pentru creștinism. Douazeci de ani înseamna mult și se înțelege de ce  românii își amintesc de el mai mult decât de alte tradiții”, mai spune cercetatorul grec.