Comunismul a fabricat, din aberanţi şi imbecili mari, poeţi şi romancieri ai epocii, introducându-i în manualele şcolare şi-n listele cu cei buni scriitori români. Desigur, acest lucru a fost posibil în schimbul devotamentului şi slăvirii partidului comunist. La fel s-a întâmplat şi cu Mihai Beniuc (1907-1988), care a preferat să-şi irosească talentul în schimbul unei vieţi prospere. Însă, Beniuc era special faţă de ceilalţi pupincurişti ai comunismului, pentru că soţia sa era agentă a spionajului militar sovietic, iar el cinstea în primul rând doar ideologiile comunismului moscovit, apoi pe liderii comunişti români.
Imbecil, josnic şi lingău
Numit imbecil de către Titus Popoviciu, Beniuc a fost chiar şi preşedintele Uniunii Scriitorilor din România, nu doar introdus în manualele şcolare – prin prisma odelor către partid. Considerat un real talent liric, acesta a ales să se dedice scrierilor socialiste, în multe dintre cazuri într-un mod stupid. „Mă simt ca un gândac într-o dumbravă/Şi strig măreţ partid,o, slavă! Slavă!” este doar un exemplu dintr-o operă semnată Mihai Beniuc, operă care în proporţii de 90% înseamnă cântări închinate regimului.
Însă, Beniuc nu s-a făcut remarcat în lumea literară doar prin ataşamentul său, unul sincer, faţă de ideologia comunistă, ci şi prin caracterul său murdar, pe care nu s-a sfiit să şi-l arate. Pe timpul domniei lui Gheorghiu-Dej, Beniuc a publicat volumul de poezii „Cântec pentru tovarăşul Gheorghiu-Dej”, pentru ca mai târziu să declare public despre acesta că este un trădător.
Ocrotit atât de Ceauşescu, cât şi de Moscova
În primul rând, Beniuc era devotat regimului de la Moscova, ci de abia pe urmă celui ceauşist. Când liderii comunişti au hotărât să se îndepărteze de Moscova, tovarăşul poet a reacţionat prompt şi dur. „Cum îndrăzneşte România, un purice, să se ridice împotriva elefantului (URSS – n.m.)? O să plătim foarte scump că ne-am vândut CIA”, este citat Beniuc în cartea „Disciplina dezordinii”, scrisă de către Titus Popovici. Însă, poetul nu a păţit nimic. Pentru că familia sa avea protecţie şi din partea Moscovei, prin prisma faptul că soţia Emma Beniuc era agent GRU (spionul militar sovietic), iar securitatea îl lăsa în pace datorită odelor şi imnurilor socialiste pe care le scria. Beniuc era, probabil, cel mai pupincurist poet comunist al acelor ani.
Caracterizare
Titus Popovici îl descrie pe Beniuc ca fiind un „pitic, cu o faţă demongol, păstrându-şi ca pe o sfidare accentul de ţăran ardelean; […] părea – în comportament şi exprimare – un primitiv cu câteva clase primare. […] Un profil inconfundabil. 90% din opera lui poetică … părea scrisă de un idiot furios: ode şi imnuri lamentabile la adresa Partidului-părinte”.
Beniuc nu a mai apucat să cunoască căderea comunismului şi decăderea sa ca poet, murind în 1988. După revoluţia decembristă, a fost scos din manualele şcolare şi a intrat în anonimat, redevenind, chiar dacă postmortem, ceea ce era cu adevărat. Un „gândac într-o dumbravă”.