"Adio" fumatului in Romania. Cea mai dura lege contra fumatului din Europa.

Nu uitati sa distribuiti materialele care va plac, contribuiti astfel la mentinerea in viata a acestui site. Va multumim !
Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional, a votat marţi legea referitoare la interzicerea fumatului în toate spaţiile publice închise cu 164 voturi „pentru” şi 20 „împotrivă”.

Potrivit noilor prevederi fumatul va fi interzis total, printre altele, în cluburi, baruri, restaurante, în taxiuri, instituţii de învăţământ, spitale, precum şi la locurile de joacă pentru copii indiferent dacă acestea sunt în aer liber sau în spaţiu închis.

Legea va intra în vigoare la 45 de zile de la publicarea sa în Monitorul Oficial, după promulgarea sa de preşedintele Klaus Iohannis.

Propunerea legislativă, care datează din 2011, a fost modificată prin mai multe amendamente pe 16 noiembrie, iniţiate de deputatul PSD Aurelia Cristea.  Cel mai important face referire la definirea spaţiilor publice închise, care conduce practic la interzicerea fumatului în aproape toate aceste locuri.

Mai exact, prin noua formulare, prin “spaţiu public închis se înţelege orice spaţiu accesibil publicului sau destinat utilizării colective, indiferent de forma de proprietate ori de dreptul de acces, care are un acoperiş, plafon sau tavan şi care este delimitat de cel puţin doi pereţi, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent". Practic interdicţia vizează toate cluburile, barurile şi restaurantele.



De asemenea, legea antifumat interzice fumatul în spaţiile de la locul de muncă şi în orice loc de joacă pentru copii, fie că este spaţiu închis sau în aer liber.

Interdicţia se aplică şi în mijloacele de transport în comun, inclusiv taxiuri, în unităţile sanitare, de învăţământ, precum şi cele destinate protecţiei şi asistenţei copilului, de stat şi private.

Fac excepţie celulele pentru deţinuţi din penitenciarele de maximă siguranţă.

Potrivit proiectului de lege adoptat de Camera Deputaţilor, fumatul este permis numai în camere special amenajate, exclusiv în zona de tranzit a aeroporturilor internaţionale, cu respectarea următoarelor condiţii: să nu fie spaţiu de trecere sau de acces în spaţii publice închise, să fie dotate cu sisteme de ventilaţie funcţionale care să asigure eliminarea fumului din tutun, cu presiune negativă, să fie dotate cu scrumiere şi extinctoare şi amenajate în conformitate cu prevederile legale în vigoare privind prevenirea şi stingerea incendiilor şi să fie marcate la loc vizibil cu indicatoare: «Cameră pentru fumat», «Loc pentru fumat».