Nu uitati sa distribuiti materialele care va plac, contribuiti astfel la mentinerea in viata a acestui site. Va multumim !
La Răşinari, satul copilăriei lui Emil Cioran, moartea era legată de foarte multe superstiţii, iar ritualurile de înmormântare erau respectate cu sfinţenie.
Obiceiurile sunt redate de reputatul cercetător Victor Păcală în „Monografia satului Răşinariu”, volum apărut în 1915 şi premiat de către Academia Română.
Iată câteva din ritualurile şi credinţele de atunci, aşa cum sunt prezentate în volum:
Rar se întâmplă să moară cineva neîmpărtăşit. Bunii creştini se îngrijesc, în timpul bolii, de săvârşirea sf. Maslu, fie pentru a avea o moarte bună, fie pentru a se însănătoşi. Sunt caracteristice mai ales maslurile făcute din banii de milă, adunaţi de la oamenii din sat, nu pentru că familia celui bolnav ar fi lipsită de mijloace materiale ci din credinţa că pe urma banului dăruit de mila creştinului se poate dobândi mai uşor iertarea păcatelor. La maslu i se pune bolnavului lumânarea în mână şi dacă în decursul slujbei lumânarea arde încet şi liniştit, bolnavul moare, iar dacă flacăra bate mai cu putere, atunci se însănătoşeşte.
Semne care prevestesc moartea
Ţipetele sinistre ale cucuvelei, urletul lugubru al cânelui în apropiere de casa bolnavului vestesc apropiatul sfârşit al acestuia. Tot semne prevestitoare de moarte sunt şi acelea care se arată bolnavului: uşa se deschide şi se închide singură şi fără zgomot, cineva bate încet la fereastră, se aud trosnind mobilele din casă. Cel care vede în somn mormânt proaspăt, mână moartă, veşminte negre, lumânare stinsă, cel care visează că se surpă casa pe el sau că i se scot măselele sau că spală rufe murdare, nu mai are multe zile de trăit, ori el, ori careva din neamurile lui.
Omul e bine să moară pe aşternut de paie, în casa părintească, să iasă din lumea aceasta împăcat cu toţi ai săi şi chiar cu duşmanii; mai e bine de acela care moare în săptămâna luminată, căci aceluia i se deschid porţile raiului. Mortul este îmbrăcat în hainele cele mai frumoase, femeile în cămaşa de mireasă, pentru ca în ziua cea mare să se înfăţişeze cuviincios înaintea marelui judecător.
Cine este pus în coşciug cu faţa în jos
Oamenilor despre care merge vorba că-s năzdrăvani sau strigoi li se pune în mână o piatră sau un ban mare de aramă şi se aşează în sicriu cu faţa în jos, de teamă să nu iasă noaptea din mormânt, ca să sugă sângele ori să mănânce inima copiilor şi a rudelor.
Vara, când sunt călduri mari, se mai pune în coşciug o seceră şi o bucată de pământ înmuiată în oţet, sau apoi, dedesubtul sicriului, un vas mare cu apă, toate acestea ca să nu se umfle mortul. Dacă au rudele interes ca bărbatul rămas văduv să nu se mai însoare, ele iau nişte izmene de-ale acestuia, le vrăjesc şi apoi le pun pe furiş în sicriul soţiei răposate.
Timp de dou[ zile, cât stă mortul în casă, nu se mută nimic de la loc, nu se împrumută nimic din casă, nu se mătură şi nici gunoiul nu se scoate afară, ca să nu mai moară careva dintr-ai casei. Trebuie avut grijă ca mortul să nu rămână, fie şi numai pentru un moment, singur şi nesupravegheat, să nu treacă peste el sau pe sub el vreo pisică, câine sau şoarece, dar nici oamenii să nu petreacă nimic peste el.
După ce se ridică mortul din curte, se răstoarnă masa pe care a fost aşezat sicriul ca să nu mai moară şi alţii din casă, apoi se mătură casa, ca să se cureţe tot răul din ea.
adevarul.ro