Nu uitati sa distribuiti materialele care va plac, contribuiti astfel la mentinerea in viata a acestui site. Va multumim !
1. Aurul getic este ascuns și se pare inepuizabil, în pământul geților, azi și românesc (dar și bulgăresc, ucrainean, rusesc, etc.)
2. Toți au fost atinși de un blestem, după modul cum a fost procurat, romanii prin jaf și crimă, imperiul s’a rupt în două până la destrămarea definitivă, iar în vremurile noastre, prin închisoare a celor atrași de farmecul lui.
Acestea sunt niște aspecte pe care le remarcăm, și greu de negat.
Toate ţările îşi au legendele lor şi mai toate legendele au la baza lor sămânţa care le-a dat naştere. În timp această sămânţă încolţită prinde rădăcini şi ridică printre istoriile veacurilor nenumărate pagini nescrise, ca nişte braţe nevăzute ce se perindă printre timpuri semănând în ele amintiri ce par sau se doresc a fi uitate şi uneori ascunse.
În perindarea lor aceste braţe întreţin o blândă adiere, ca de vânt, ce flutură în faţa contemporaneităţii un foc nestins care în eternitatea lui pare că plânge. Acest foc face ca în inimile şi în minţile urmaşilor ridicaţi pe pământul legendei, să se renască mereu dorinţa strămoşilor de a readuce în lume idealul din care a prins viaţă rădăcina ce ridică dincolo de istorii şi timp numele eroului care a făcut să se nască legenda. Un astfel de erou este la români, cel cunoscut ca fiind ultimul rege al nemuritorilor, regele erou al Regatului Dac, Decebal.
Dacă Lucius Claudius Cassius Dio, cunoscut ca şi Dio Cassius, cunoscutul istoric al Imperiului Roman, ce a publicat istoria Romei în optzeci de volume acoperind o perioadă istorică de nouă sute optzeci şi trei de ani, scrisă în douăzeci şi doi de ani de muncă şi cercetări, l’a descris pe Decebal în unele pagini ale acestei istorii ca fiind “foarte priceput în strategia războaielor, în desfăşurarea şi finalizarea lor, ştiind când să năvălească şi când să se retragă, meşter în a întinde curse, viteaz şi ager în orice luptă, maestru în folosirea biruinţei, dar şi în îndreptarea vreunei înfrângeri şi adversar periculos al Imperiului Roman pe o lungă perioadă de timp”, oare cei care îi numesc pe daci barbari şi nespălaţi, iar pe Traian îl numesc părinte omagiindu’l în cântece şi versuri mai ceva decât pe un sfânt, nu merită numiţi trădători de neam şi buruieni crescute la rădăcina din care s-a născut legendarul erou?
Numele lui Decebal a început să devină cunoscut de pe vremea când Imperiul Roman se afla sub guvernarea lui Titus Flavius Dominitianus, iar Dacia se afla sub cârma regelui Duras.
La vremea aceea comandantul militar ar regelui Duras era Di-Urpaneus, în traducere “Cel Orfan”, un tarabostes din sudul ţării. Tarabostes era numele dat de romani aristocraţilor din care se ridicau preoţii şi conducătorii. Când împăratul Dominitianus a hotărât să cucerească Dacia, a trimis la nord de Dunăre câteva legiuni militare conduse de experimentatul general Cornelius Fuscus. Acesta împreună cu armatele romane au trecut fluviul pe la Tapae, unde au fost atacaţi năprasnic de daci şi lichidaţi. În această luptă dacii au fost conduşi de Di-Urpaneus.
Datorită acestei victorii, acest comandant militar şi’a câştigat numele de De Ce Balus, în traducere “Neam de Cal” ştiindu’se faptul că unicornii erau animale fabuloase care posedau puteri miraculoase.
Regele Duras a apreciat vitejia şi calităţile tânărului comandant militar, a renunţat la orgolii pentru binele ţării şi i’a cedat acestuia tronul, Decebal devenind, astfel, cel mai temut rege al Daciei uimind lumea antică pe toată perioada domniei sale.
Se spune că, la moartea sa, Decebal a cerut zeului Zamolxis să piară toţi romanii şi să fie astfel răzbunat. Dacă este aşa, atunci: când sângele de roman va înceta să le mai curgă românilor prin inimi, iubindu’l, adulându’l omagiindu’l prin cântece şi prin versuri, România va redeveni Dacia Liberă, sau mai exact, “Ţările Negre (Ungro-Vlahia, Bogdano-Vlahia, Transalpina)”, vor reforma Dacia Liberă.
Cei din Parlamentul European vor să ne numească ca naţionalitate romi, după Roma. Parlamentul European ar trebui să ştie că Roma nu e a noastră şi nici noi nu suntem ai Romei. Noi suntem “daci – valahi (vlahi) – rumâni – români” din vechea Dacie şi aşa vom muri! Fie că le convine la unii, fie că nu, noi suntem urmaşii Regatului Dac, adică, conform unui studiu făcut de Louis de La Vallée Poussin şi publicat în 1936 în “Histoire du monde. Indo-européens et Indo-iraniens. L’Inde jusque vers 300 av. J.C.”, suntem “strămoşii omenirii”.
Acest popor danubian dac, conform celor scrise de Isidor din Sevilla în “Historia de regibus Gothorum, Wundalorum et Suevorum”, în anul 624, “este sigur că neamul goţilor (eu spun, geţi – goţi – daci) este străvechi; unii bănuiesc că obârşia lor se trage din Magog, fiul lui Iafet, după asemănarea ultimei silabe, scoţând atare lucru mai ales după profetul Ezechiel.”
Pentru cei care nu ştiu, Magog este al doilea fiu al lui Iafet, iar Iafet este al treilea fiu al lui Noe.
Vis-à-vis de expresia “geţi-goţi-daci”, aduc următoarea argumentaţie: Conform convingerilor lui Carolus Lundius, profesor de ştiinţe juridice şi judecător municipal, scrise în lucrarea sa “Zamolxis, primus Getarum Legislator” în anul 1687, istoria a făcut “confuzie” între goţi şi geţi.
Iată ce scrie dumnealui:
“Să fie clar pentru toţi, că cei pe care antichitatea i’a numit cu o veneraţie aleasă Geţi, scriitorii i’au numit după aceea, printr’o înţelegere unanimă, Goţi.”
Tot el scrie că:
“… grecii şi alte popoare au luat literele de la Geţi. La Herodot şi Diodor găsim opinii directe despre răspîndirea acestor litere.” Pe bună dreptate spune asta, căci marii cronicari ai antichităţii, Josephus Flavius (37-100 e.n.), Dion Chrisostomul (120) şi Clement din Alexandria (150-215 î.Hr.) nu au scris nimic despre goţi şi nici Dio Cassius nu a scris. Normal că nu au scris nimic, pentru că ei nu ştiau nimic despre aceştia. De ce? Pentru că goţii nu existau pe atunci, existau geţii. În cel mai corect caz, ei ar putea însemna unul şi acelaşi popor.
Tot celor din Parlamentul European, le mai aduc aminte că în cartea sa” Unde s-a născut civilizaţia?”, William Schiller a spus:
”Civilizaţia s’a născut acolo unde trăieşte astăzi poporul Român răspândindu’se apoi, atât spre răsărit, cât şi spre apus, acum circa 13-15.000 de ani!” şi că Dionisie Periegetul, în “Concisa, pasionanta, captivant ilustrata”, a spus:
“În ceea ce urmează voi scrie despre cea mai mare ţară care se întindea din Asia Mică până în Iberia şi din Nordul Africii până dincolo de Scandinavia, ţara imensă a Dacilor.”
În antichitate, grecii le dădeau strămoşilor noştri atributul de divini, iar limba vorbită de daci era cea vorbită mai înainte de pelasgi, poporul din care se trag dacii. Conform celor spuse de faraonul Psametic, limba frigiană, adică pelasga, este cea mai veche limbă şi deci, pelasgii sunt cel mai vechi popor. Conform studiilor făcute de Nicolae Densuşianu şi arătate de dumnealui în cartea sa, “Dacia Preistorică”, din vechiul alfabet pelasg au derivat alfabetele: fenician, grecesc şi roman, precum şi unele germano – scandinave.
Mai e nevoie să spun şi că Bonaventura Vulcanius în “De literis et lingua getarum sive gothorum”, publicată în 1597 a spus, în preluare după Cato:
“Geţii au avut propriul lor alfabet cu mult înainte de a se fi născut cel latin (roman). Geţii cântau, însoţind din fluier, faptele săvârşite de eroii lor, compunând cântece chiar înainte de întemeierea Romei, ceea ce romanii au început să facă mult mai târziu.”?
Cum se face că, mai apoi, limba dacilor, cea din care s’a născut româna de azi, a fost numită romanizată, dacă însăşi latina a fost formată din alfabetul limbii vorbite de daci, pelasga (frigiana)?\
Deci, cine pe cine a “latinizat, civilizat”? Romanizaţi, latinizaţi, germanizaţi, englizaţi, americanizaţi, sau mai ştiu eu cum visează unii sau vor să ne facă să credem, noi suntem urmaşii direcţi ai dacilor.
Dacă sunt printre noi sunt şi ţigani, acelaşi parlament ar trebui să ştie că nici aceştia nu au treabă cu Roma, dacă ar fi să mergem la origini. Originea lor este total străină de Europa. Ţiganii erau o sectă din Bizant care practicau izolaţionismul, iar limba lor era similară cu alte limbi indiene precum hindi. Ei sunt originari din nord-vestul Indiei si nord-estul Pakistanului. Ţiganii făceau parte din casta Ksatriya a rajpuitilor. Deci, de unde născoceala cu “rom”, “Roma”, “românii sa fie numiţi romi”? Pentru România însă, ţiganii ei sunt tot români, aşa cum ţiganii din Italia sunt italieni, cei din Franţa francezi, şi tot aşa, mai departe! Ţigani au toate ţările lumii. Există cumva vreo ţară „Ţigania”? Dacă nu, atunci, să numească Planeta astfel, căci în toată lumea sunt ţigani.
Revenind la Decebal, vreau să amintesc că pe o ştampilă din vremea lui şi păstrată până astăzi, se găseşte inscripţia “DECEBALUS PERSCORILO.” Din păcate traducerea textului este inexactă şi a rămas în conştiinţa poporului român ca “Decebalus fiul lui Scorilo.”
Spun inexactă din cauza împărţirii textului, pentru că, în realitate, aranjarea cuvintelor este “DE CE BALUS PERS CORILO”, ceea ce înseamnă “Decebalus a plătit înălţarea la cer.” şi asta nu e tot. Citit în oglindă, acest text apare astfel: “OLIROC SREP SULA BECED”, ceea ce înseamnă “Viteazul cal s’a sinucis” şi dacă împărţim textul de pe Inscripţie altfel, ne dă un înţeles spiritual ascuns şi anume:
“DE CEBALUS PERSCO RILO – De neamul calului va pieri duşmanul.”
Acest lucru a fost interpretat ca un blestem şi câteva sute de ani mai târziu, în anul 410, cei numiţi “goţii”, descendenţi, în fapt, ai geţilor, au atacat Roma trecând totul prin foc şi sabie şi au cucerit’o. Comandantul militar al acestora a fost născut în Dacia şi se pare că avea numele predestinat. ALARIC era numele său, ceea ce în traducere înseamnă INOROGUL şi aşa au pierit duşmanii, de neamul calului, exact cum a spus profeţia – sau Blestemul lui Decebal.
Acest blestem, nu este însă cunoscut ca fiind singurul din vremea dacilor. Bogăţiile ascunse ale dacilor, constituite în mare parte din argint şi aur, au dat în timp naştere unui mit conform căruia Tezaurul Dacic ar fi blestemat.
La vremea când Dacia a fost cucerită de Traian, o parte din comorile Daciei, îndeosebi cele ale Sarmisegetusei şi ale regelui Decebal, au fost ascunse sub albia râului Sârgeţia. Dacii au deviat cursul râului, au îngropat aurul sub el şi au adus apoi la loc cursul râului. Aceste comori le’a dezgropat “tata” Traian şi le’a dus la Roma ca pradă de război, că doar nu ne “înfia” pe degeaba şi să ne dea şi de mâncare şi ce ne mai trebuia nouă, din banii Romei, care şi aşa era băgată în criză cu totul. Aşa că, dacă stau bine să mă gândesc, mi se pare că Dacia a “înfiat” Roma, a primit’o la ea acasă şi a crescut-o, iar celor rămaşi pe meleagurile Romei le’a trimis “pensie alimentară pe viaţă”! Să mai râdă acum italienii de noi, când nouă Roma lor mamă nu ne’a dat nimic, ci ne’a luat totul, până şi numele! Rog să nu se înţeleagă că îi urăsc pe italieni, dar, Parlamentul European ar trebui să le spună lor “romi”, nu nouă. Nu urăsc pe nimeni, nu am intenţia sa defăimez pe cineva, ci pur şi simplu nu accept unele pagini ale istoriei, nici jignirile şi, dragă Lume, eu îi iubesc pe toţi oamenii, indiferent de naţie sau culoare, de orientare politică, socială sau sexuală. Nu e treaba mea să judec. Treaba mea e să recepţionez, să percep, să simt, să înţeleg ceea ce văd, ce gândesc, ce mi se transmite, etc şi să duc mai departe.
Ştiţi dumneavoastră, dragi cititorii mei, cât însuma această pradă de război luată de Traian şi dusă la Roma? Unii ştiţi, alţii nu. Celor care nu ştiu, le spun eu: conform precizărilor făcute de savantul J. Carcopino, prada de război a fost constituită din o sută şaizeci şi cinci de mii de kilograme de aur fin şi trei sute treizeci şi unu de kilograme de argint. Dacă ar fi să ne luăm însă după cronicarul Criton – un fost medic militar care l’a însoţit pe Traian în campaniile acestuia în Dacia, atunci, conform celor susţinute de acest cronicar, prada de război a fost. de un milion şase sute cincizeci şi cinci de mii de kilograme de aur! Gândiţi’vă că şi dacă aţi reduce de zece ori numărul kilogramelor precum a făcut’o Carcopino, cantitatea pare tot uimitoare, dar este cu siguranţă pe măsura rezervelor Daciei la acea vreme şi asta fără a mai pune la socoteală imensa pradă de război, imensul jaf, furt, ziceţi’i cum vreţi, pradă luată de legionarii romani şi dusă în diferite locuri ale Imperiului Roman.
Cu această pradă de război Roma a înlăturat criza pentru o mare perioadă de timp, a fost construit splendidul For al lui Traian în Cetatea celor şapte coline şi a făcut să strălucească “Sărbătorile lui Traian”, care ţineau o sută douăzeci şi trei de zile şi erau cunoscute ca neasemuite şi nemaivăzute. La aceste sărbători aveau loc legendarele lupte publice ale gladiatorilor.
Având în vedere cantitatea imensă a comorilor, trebuie să ne gândim că, Dacia a fost într’adevăr o ţară foarte bogată şi chiar a fost.
Dacia nu a fost o poveste, Dacia suntem noi, iar sub noi se află gloria pe care o călcăm, mulţi dintre noi fără să fim vrednici a fi numiţi urmaşii lor. Să nu ne mire că tezaurele lor strânse în ani de muncă, plătite cu sudoare şi răscumpărate cu sânge şi ajunse apoi făcute lauri pe frunţile cotropitorilor, împodobind cetăţile lor sau casele şi puterea avarilor, din adâncurile unde unele au fost şi mai sunt încă îngropate, au aruncat asupra pământului, Blestemul Dacic.
Acest mit a fost întreţinut din generaţie în generaţie până în zilele noastre. Se spune că mulţi dintre cei care au avut contact cu aurul dacic au avut un sfârşit bizar. Istoricii spun că nu există astfel de blesteme şi că sunt doar credinţe populare, însă sunt şi mulţi dintre cei care alimentează şi întreţin aceste mituri şi nu toţi sunt oameni simpli din popor.
Există savanţi, oameni respectabili, care pe tema acestor mituri au făcut şi încă fac diverse calcule matematice, observaţii optice şi geometrice, toate pentru a putea aduce argumente favorabile existenţei acestei anateme.
În ultimele decenii au fost date argumente ce arată faptul că aurul dacic poartă cu sine un blestem puternic şi crud.
În 2009, la Tribunalul din Hunedoara, unsprezece din cei treisprezece inculpaţi în dosarul “Aurul dacic 1” au primit pedepse grele de închisoare, în total o sută patru ani de arest. Această cifră este aceeaşi cu numărul pietrelor de andezit care formează cercul exterior al Marelui Sanctuar Circular aflat la Sarmisegetusa Regia.
Sanctuarul este format din trei cercuri concentrice şi o construcţie în formă de potcoavă închisă situată central. El se află în incinta sacră a cetăţii, iar în interiorul lui se află un disc central cu diametrul de un metru şi patruzeci şi şase de centimetri continuat cu raze, dar cu laturile cioplite în arc de cerc, fiecare lungă de doi metri şaptezeci şi şase de centimetri.
De unul dintre capetele din marginea exterioară a altarului este lipită o rază lungă îndreptată spre nord. Acest disc poartă numele de “Soarele de andezit”.
Razele Soarelui de andezit formează un triunghi dreptunghic, iar bisectoarea care cade tangenţial pe Sanctuar, duce exact la locul unde au fost descoperite zece dintre brăţările dacice. Zece este şi numărul de raze ale acestui disc (soare de andezit).
Unul dintre cei implicaţi în procesul referitor la aceste brăţări, a decedat din cauza unor afecţiuni cardiace, înainte de a fi condamnat. Asta poate fi bine merci şi o coincidenţă, însă supoziţia nu se bazează doar pe ceea ce am descris mai sus, ci atât pe multe cazuri bizare întâlnite încă de la prima descoperire a Tezaurului Aulic, cât şi pe multe alte cazuri asemănătoare din ultimele decenii.
Unii spun că ideea blestemului nu vine numai de la acest aur ascuns, ci şi de la superstiţia conform căreia, pe vremea dacilor, orice om care intra în contact intim cu muntele Kogaionon – Muntele sfânt al dacilor, avea sfârşit tragic.
Deşi s’a vorbit mult despre acest munte sacru, nimeni nu a reuşit încă să dea un răspuns sigur în legătură cu locul unde se află acesta.
Despre acest sacru munte al antichităţii unii spun că ar fi Ceahlăul, iar alţii Bucegi. Dacii şi nu numai ei, vedeau în acest munte Centrul Suprem al lumii, Axa Polul Getic. Această axă numită Axis Hiperboreus este formată din trei vârfuri muntoase alăturate: Găvane, Omu şi Vârful Ocolit.
Văzut ca un imens templu natural, muntele Kogaionon este un simbol arhitepal, model pentru toate templele antice legate de misterele religiilor ce presupuneau o a doua naştere. De ce? Pentru că această structură trinitară se regăseşte atât în construcţia bisericilor creştine împărţite fiind în pronaos, naos şi altar, cât şi în cele greceşti şi egiptene, unde cele trei diviziuni ale templelor se menţin întotdeauna.
De unde vine însă Blestemul Dacic? Posibil muntele ce ascunde aurul este Kogaionon, posibil nu, asta nu se ştie, se ştie însă că prima legendă despre acest blestem vine de prin anii 105-106, când Decebal a poruncit ca toate comorile din aur şi argint să fie bine ascunse pentru a nu fi găsite de romani. Se spune că regele Decebal împreună cu alţi daci, în special preoţii daci, i’ar fi blestemat pe cei care vor trăda locurile unde sunt ascunse comorile şi pe cei care profanează mormintele să nu se bucure nici măcar de un koson din averea dacilor.
Cantitatea acestor comori nu este cunoscută cu exactitate, dar se spune că nu a fost descoperit nici măcar pe jumătate din ele. De atunci şi până în zilele noastre mulţi căutători de comori şi’au încercat norocul în descoperirea lor şi mulţi dintre ei au sfârşit tragic. Unii au fost loviţi de boli cu evoluţie rapidă, alţii decedaţi în urma unor accidente naturale, iar alţii şi’au pierdut minţile, au fost muşcaţi de şerpi sau au fost chiar ucişi.
Sarmisegetusa, această Machu Pichu a Europei, de care unii dintre noi râdem, ne batem joc sau o dăm uitării, este considerată de străini ca fiind una dintre cele mai bogate reşedinţe regale din timpul Imperiului Roman. Ce popor puturos am devenit şi cum ne mai vindem pe doi lei!
În zilele de azi s’a răspândit pe internet o reţea turistică în care sunt prezentate oferte de explorare a cetăţilor dacice contra trei mii de dolari pentru europeni şi trei mii cinci sute de dolari pentru cei de pe alte continente, străinii demonstrând astfel că fac bani frumoşi promovând din afară aceste valoroase obiective turistice româneşti. Gândiţi’vă, dacă nici măcar trei la sută din Sarmisegetusa Regia nu a fost explorat arheologic, ce s’ar întâmpla dacă procentul de explorare ar fi măcar în jur de cincizeci la sută?
Eu nu sunt istoric, nici nu cred în superstiţii, dar nici nu le exclud şi întotdeauna încerc să înţeleg ceea ce nu cunosc. Mă uimeşte tupeul străinilor care vin să ne dea nouă lecţii de cultură şi civilizaţie, pe când le convine foarte bine să dormim pe o ureche creându’le astfel culoar liber lor ca să ne “cumpere”. Noi devenim preocupaţi de ispitele civilizaţiei, în timp ce ei sunt interesaţi de cultura noastră tradiţională şi o exploatează la maxim, fie folosindu-se dea ea prin mentalitatea tradiţională sau limitată a românilor, fie prin diferite obiective turistice de valoare, sau de preţul ieftin pe care noi îl cerem. Bravo lor!
Au de unde şi cu ce.
În altă ordine de idei, nu aş vrea să mai aud nici un român că îşi plânge de milă, pentru că, orice naţie care îşi reneagă strămoşii este asemenea fiului care îşi reneagă părinţii şi astfel îşi merită soarta. Nu avem asupra noastră vina altora, purtăm vina noastră pentru care, pe lângă noi, vor plăti şi generaţiile viitoare, iar noi deja plătim cu sufletul crezând în realitatea timpului, uitând sau dispreţuind totodată imortalitatea.
Despre toate aceste lucruri discutau şi cei patru oameni din Călugăreni aflaţi acum în Munţii Orăştiei în compania lui Vlad, a lui Costea şi a lui Agnas Gabura. După ce au căutat zile întregi în zadar aurul dacic, iată’i acum poposiţi într’o văgăună aflată în apropiere de Sarmisegetusa Regia, discutând în şoaptă despre daci şi muntele sacru al acestora.
Cel mai bătrân dintre toţi şi căruia îi spuneau Călugărul Alb, nu era deloc convins de Blestemul Dacic, dar în rest era întru’totul un admirator al dacilor.
– Cică dacii au fost nişte barbari, zise, la un moment dat, Stan Panduru.
Călugărul Alb îl privi fix şi sigur pe sine, spuse:
– Barbar este acela care îşi neagă originile, pentru că acesta, nu numai că încet-încet se sinucide pe sine, ci ucide inima unui întreg popor pentru o singură felie de pâine menită să’i astâmpere foamea doar o singură dată.
– Foarte trist, se auzi cuvintele lui Vlad.
Vlad era aşezat mai într’o parte de ceilalţi şi nu prea se amestecase până atunci în discuţie.
– Asta este trist? întrebă Călugărul Alb.
– Păi, în cazul ăsta, ce să fie mai trist? întrebă Stan Panduru.
– Ştiţi voi ce este mai trist? îi întrebă Călugărul Alb. Mai trist este că această felie de pâine i’a fost mai întâi furată înainte de a’i fi dată, răspunse, tot el, privind pământul.
– “Audi, vidi, sile” ţi’am zis. Păi te întreb eu, pe dumneata; dacă nu au reuşit ungurii şi saşii să schimbe limba asta ce azi se numeşte “limba română”, în atâtea sute de ani de când au început să vină aici în colonii, crezi dumneata că au reuşit romanii, care au avut mai puţin timp la dispoziţie decât ungurii şi saşii? Îţi spun eu că nu au reuşit, şi limba română e limba noastră strămoşească dacă. Frigiana, care le’a dat romanilor alfabetul, pelasga adică. Dacă mai zic câte ceva în latină nu înseamnă că iubesc mai mult limba asta, ci înseamnă că sunt un om cult. Eu iubesc limba română. Oricâte naţii s’au perindat pe aici si oricât de multe se vor mai perinda de aici înainte, din limba româna nu ne va da nimeni afară!
– Bine zis! Şi noi iubim limba noastră mamă şi îţi împărtăşim opiniile.
– Foarte bine! Apropo de Vlad Ţepeş, ştiu că s’a născut în Transilvania, dar el nu a fost domnitor acolo.
– Am spus că a fost în Ţara Românească. În Transilvania a fost născut, cred că dumneata nu ai înţeles bine ce am spus.
– Am înţeles, am înţeles. Şi am mai înţeles că a fost Cavalerul Dreptăţii şi, probabil, că dumneata ai urmat atât exemplul lui, cât şi al lui Decebal, prin faptul că te supranumeşti Cavalerul Lup. Spun că te supranumeşti, pentru că încă nu ştiu cine te’a făcut cavaler, sau dacă te’a făcut cineva.
– Numele nu mi l’am atribuit singur şi nu a fost nevoie să mă facă cineva cavaler, m’au făcut faptele. Te îndoieşti cumva de asta? întrebă Cavalerul Lup, privindu’l în ochi pe Gogu Valahul.
– Nu mă îndoiesc, nici nu mă interesează. Şi cu eroi ca dumneata şi fără ei, în Principatele Române tot banul conduce şi mult timp de aici înainte va fi aşa. Eroii mor şi figuranţii şi mamelucii conduc. Uneori conduc şi cei ce nu sunt bărbaţi decât cu trupul sau mai degrabă cu numele, cum s’a întâmplat pe timpul ultimului rege nemuritor al dacilor. Ştii, desigur, că regele erou Decebal a murit şi Traian i’a luat locul. Eu nu îţi doresc dumitale moartea, dar mă îndoiesc că te va face cineva rege oricât de cavaler ai fi dumneata şi nici statui nu’ţi vor face.
– Nu mă interesează vreun regat şi nici să mi se facă statui. Eu îi vreau pe români uniţi în libertate, egalitate şi fraternitate. În ceea ce’l priveşte pe Decebal, acesta a murit ca un erou şi a devenit astfel nemuritor. Nimeni nu i’a luat locul.
– O fi aşa cum spui dumneata, dar acestui erou, aici pe pământ, i’a luat locul un pederast, adică Traian. Ştii că era pederast?
– Ştiu, însă tocmai de asta şi din multe alte motive, el nu i’a luat niciodată locul lui Decebal şi nici libertatea. Decebal a murit liber şi astfel a lăsat doar un scaun gol pe care s’a aşezat Traian.
– Ai mare dreptate, însă trebuie să recunoaştem că nici Traian nu era un prost sau laş, chiar dacă era el iubăreţ de bărbaţi.
– Nu a spus nimeni asta, nu o spun nici eu, dar la fel ca şi dumneata, eu nu îl consider pe acesta părinte. Să mă înjure unii cât vor sau să mă critice, să zică ce au chef, dar Traian nu e şi părintele meu! Sângele care îmi curge prin trup este sângele care-mi porneşte din inimă şi străbate astfel tot restul trupului meu, iar acest sânge nu e sânge de roman atâta timp cât în inima mea nu există Traian ca părinte, este sânge care îmi ţine trupul în viaţă pe pământul lui Decebal, sânge care curge prin ţărâna lui Decebal şi viaţă care mă face să ard în mine de dorul libertăţii strămoşilor mei şi mă face să plâng pentru ca ei au fost trădaţi, vânduţi, jefuiţi şi făcuţi sclavi pe pământul şi în casele lor, în munca şi avutul lor. Părintele meu nu a fost un om genial care printre altele a fost şi “pederast”, părintele meu a fost “doar un geniu nespălat”, care când au venit alţii să’l spele le’a zis:
“Luaţi mâna de pe mine că mă murdăriţi!”
Asta nu înseamnă că îl urăsc pe Traian, dar nici statui, imnuri sau alte cântece nu îi fac, ci şi eu, precum mulţi dintre noi, românii, l’am acceptat (ca pe un părinte vitreg) că aşa m’a învăţat istoria ce a dus astfel la îndeplinirea unei importante învăţături a Domnului.
Care ar fi rechizitoriul Parchetelor românești de azi, pentru acest cetățean? Când vom dovedi că noi nu suntem un popor ce suferim de sindromul Stockholm?
Noi suntem astfel, posibil, singurul popor din lume care ne iubim duşmanul ca pe noi înşine. Este un fapt care spune că aceasta învăţătură este îndeplinită în mare masă la nivelul unui întreg popor.
DE CE S’AR MIRA UNII ÎN CAZUL ÎN CARE S’AR DOVEDI CĂ NOI SUNTEM UN POPOR ALES DE DUMNEZEU?
Iată o întrebare pentru capetele mult mai înţelepte decât umila mea inteligenţă “barbară”…
Continuă blestemul aurului getic?
Ce s’a întâmplat cu banii rezultaţi din vinderea tezaurului în străinătate? Unde au fost găsiți banii rezultați din valorificarea Tezaurului de la Sarmizegetusa? Urma lor deși spălată printr’o… spălătorie auto de 3.000.000 de mărci, așa aflăm că s’au metamorfozat banii din tezaur.
Iată ce au descoperit oamenii legii:
“Pentru reciclarea sumei de 3.000.000 de mărci germane, rezultată din valorificarea tezaurului sustras, inculpaţii au achiziţionat o spălătorie auto (ulterior modernizată şi împrumutată frecvent cu titlu de aport asociat), două parcuri auto cuprinzând 20 de autoturisme de lux, 33 de parcele de teren în intravilanul municipiului Deva, acţiuni bancare, vilă cu piscină, apartamente în municipiul Deva, vacanţe în Europa de Vest, Tunisia şi Japonia”.
Dosarul ”Comori dacice III”!
Un nou dosar-bombă cu şi despre tezaure/comori şi vânători de comori dacice este aruncat pe piaţă de procurorii Parchetului Curţii de Apel Alba Iulia, acelaşi Parchet care, în ultimii ani, ne’a obişnuit cu cele două-trei sau câte dosare or mai fi cu “brăţări dacice”. Inclusiv cu unele brăţări care ar fi ajuns, fără a se dovedi acest lucru, la înalţi demnitari din politică şi servicii secrete. Ca şi în cazul dosarelor cu aşa-zise “brăţări dacice”, şi dosarul monedelor de la Sarmizegetusa şi al colierului de la Căpâlna ridică multe semne de întrebare. Până la… proba contrarie!
Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia au dispus, prin rechizitoriu (vezi ziarulring.ro), la data de 24 septembrie 2012, punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a unui nou lot de… „vânători” de “comori dacice”. Este vorba de inculpaţii Baci Darius Liviu (acuzat de săvârşirea infracţiunilor de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, furt calificat, fals în declaraţii şi spălare a banilor), Mihăilă Mircea, zis „Cap de Porc” (acuzat de săvârşirea infracţiunilor de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, furt calificat, spălare a banilor şi conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge), Zvîncă Florin Sebastian (acuzat de săvârşirea infracţiunilor de fals în declaraţii şi spălare a banilor) şi Hîndorean Romică (acuzat de săvârşirea infracţiunilor de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, spălare a banilor şi operaţiuni de export ilegal de bunuri culturale ce fac parte din patrimoniul cultural naţional). Toţi acuzaţi că s’ar fi asociat să sustragă şi să vândă pe piaţa neagră un adevărat TEZAUR UNESCO: Tezaurul de la Sarmizegetusa Regia!
ŢINTA “vânătorilor de comori”: Sarmizegetusa Regia – monument UNESCO
“Din probatoriul administrat în cauză pe parcursul urmăririi penale s’a reţinut faptul că, în perioada 1998-2009, după ce s’au constituit într’o asociaţie infracţională, inculpaţii au desfăşurat activităţi sistematice de detecţii şi săpături neautorizate în situl arheologic Sarmizegetusa Regia (monument UNESCO), în urma cărora au sustras şi valorificat ilegal pe piaţa neagră a antichităţilor mai multe tezaure arheologice, pierdute pentru patrimoniul cultural naţional”, se spune în comunicatul Ministerului Public. Tezaur pierdut şi parţial recuperat.
Ce înseamnă aceste comori inestimabile, greu de cuantificat în valoare cultural-istorică, dar şi în valoare efectivă?
“Un tezaur în valoare de 3.794.550 de euro, alcătuit din:
– 3.600 de monede Lysimach, Pharnakes şi Asander (30 kg) din aur, sustras, în august 1998, din situl arheologic Sarmizegetusa Regia, punctul Şesu Căprăreţei, din care s’au recuperat până în prezent 28 de monede Lysimach, depuse în colecţiile Muzeului Naţional de Istorie a României;
– un tezaur în valoare de 100.000 de euro, alcătuit dintr’un colier cu pandantive şi doi cercei din aur, sustras în perioada 2002-2003 din situl cetăţii getice de la Căpâlna, judeţul Alba, recuperat şi depus în colecţiile Muzeului Naţional al Unirii din Alba Iulia;
– un tezaur în valoare de 869 de euro, alcătuit din 35 de denari romani din argint şi o tetradrahmă, sustras în vara anului 2000 din punctul arheologic Dâncu Mare, recuperat şi depus în colecţiile Muzeului Naţional al Unirii din Alba Iulia”, mai arată anchetatorii.
Ce s’a recuperat efectiv?
Cât despre partea din tezaur recuperată, procurorii spun:
“În cursul urmăririi penale efectuate până în prezent au fost recuperate următoarele loturi de artefacte aparţinând patrimoniului cultural naţional, clasa Tezaur: un tezaur din colier cu pandantive şi cercei din aur în valoare de 100.000 Є, 13 brăţări spiralice din aur, în valoare de 5.300.000 Є, 700 de monede din aur, de tip Koson, în valoare de 350.000 Є, 202 monede din argint de tip Koson, trei scuturi regale dacice din fier, precum şi alte loturi cuprinzând câteva mii de artefacte arheologice”.
Cum s’au metamorfozat banii din tezaur
Din punct de vedere judiciar, poliţiştii şi procurorii pot spune… „punct ochit, punct lovit”.
Dar istoricii, oamenii de cultură, jurnaliştii de investigaţii şi opinia publică pot spune acelaşi lucru? Măsuri asiguratorii “În cauză, procurorii au dispus instituirea unor măsuri asiguratorii, indisponibilizându-se prin sechestru bunurile mobile şi imobile ale inculpaţilor (autoturisme, apartamente, părţile sociale deţinute în societăţi comerciale, terenuri, sume de bani – în lei şi valută – ridicate la percheziţii, echipamente de detecţie etc.) în vederea recuperării prejudiciului creat, precum şi pentru confiscarea specială a bunurilor şi valorilor care au format obiectul infracţiunii de spălare a banilor”, se mai menţionează în comunicatul Parchetului.
Totodată, sunt trecute în revistă şi instituţiile care, împreună cu procurorii, au contribuit la această “vânătoare” de “vânători de comori”: “organele poliţiei judiciare din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, Direcţia de Investigaţii Criminale, Inspectoratele de Poliţie ale judeţelor Alba şi Hunedoara”. Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluţionare, Tribunalului Hunedoara. SEMNE de întrebare. Tot atâtea… MISTERE!…
Şi după lectura dosarului ”Comori dacice III” apar multe semne de întrebare: ca şi în cazul afacerii aşa-ziselor “brăţări dacice din aur transilvan de la Roşia Montană”, o isterie judiciar-cultural-istorică (cu mult parfum de politică şi servicii secrete)!
În primul rând ar fi întrebarea cu privire la faptul că o seamă de kosoni şi/sau monede Lysimach, piese istorice rare (dar uşor de contrafăcut) au mai fost date în urmărire intenaţională şi în dosarele “Brăţările dacice I, II”, dosare care, potrivit recentului rechizitoriu, au multe personaje comune!?… Care dintre monedele antice (pierdute şi parţial recuperate) sunt din primele două dosare şi care din cel de’al treilea? Cine ţine evidenţa acestor ”kosoni”, ”lysimachi” şi altor tipuri de monede antice şi cine face expertiza autenticităţii lor? În ce priveşte misteriosul colier de la Căpâlna, şi el apare în toate cele trei dosare cu comori dacice!?…
E un fel de “fata morgana” judiciară cu care procurorilor le place să joace ping-pong sau este singura piesă autentică din această afacere atât de controversată?…
De ce să lăsăm să bântuie minciuna sau confuzia într’un domeniu atât de important şi de solemn precum ISTORIA NEAMULUI NOSTRU?
Nu în ultimul rând, semnele de întrebare nu trebuie ridicate de pe afacerea tezaurelor getice….
Sunt sau nu contrafăcute şi îngropate recent de traficanţii de comori?
Cine ne spune, odată pentru totdeauna, dacă aceste aşa-zise antichităţi nu au fost cumva îngropate recent (după o metodă importată de la traficanţii de comori din Anglia, via Serbia, via Bulgaria, aşa cum arată, într’o carte celebră, chiar anchetatorii traficanţilor de comori români): adică ”la pont” şi ”la şmen”, pentru ”fraieri”, un fel de ”maradona” cu brăţări, kosoni şi alte comori, după ce fuseseră ”fabricate” la comandă (există povestea unui bijutier inculpat, care, după eliberare, a murit în mod ciudat, aşa cum există multe, foarte multe morţi sau accidente inexplicabile, legate de ”blestemul aurului dacic”)?!…
Cine a plătit pentru faptul că li s’au pus în cârcă lui Adrian Năstase şi regretatului revoluţionar Dan Iosif (dar şi altor demnitari), o aşa zisă conexiune ”la vârf” cu ”reţeaua” traficanţilor de aşa-zise ”brăţări dacice”?
Cine ne spune de ce, de pildă, niciuna dintre aşa-zisle ”brăţări dacice” aduse în ţară cu mare tam-tam (la început se vorbea de 15 şi pe urmă ”potul” s’a ridicat la 30 de brăţări dacice.
MARE ESTE COMOARA lui BUREBISTA… nu au greutatea indicată de primul rechizitoriu, respectiv între 1,4 şi 1,7 kg aur pur? De ce s’a spus mai întâi că aceste brăţări ar fi de pe vremea lui Burebista, atât timp cât dacii aveau doar brăţări, culmea, acelaşi model, dar mult mai primitiv lucrate, din… argint. Cine pune alăturat fotografiile a două brăţări dacice, una din argint şi una din aur (sau dacă are posibilitate să le vadă şi să le compare pe viu, la muzeu, cu atât mai bine), îşi dă imediat seama: care’i cu adevărat antică şi care are toate şansele să fie…contrafăcută (cu mijloace şi tehnologii metalurgice moderne)!?
…Există vreo legătură afacerea brăţărilor (o afacere judiciaro-politico-istorică) şi ”afacerea Roşia Montană” (vezi Proiectul ARHEOMET, ”Program naţional de cercetare stiinţifică a vechilor tehnologii metalurgice”, în care, musai, s’a vrut să se demonstreze, pe bani mulţi, că toate comorile descoperite pe teritoriul României sunt făcute din aur cu ”amprentă transilvană” de la…ROŞIA MONTANĂ)?
…Sunt atâtea întrebări (tot atâtea mistere), cu privire la aceste brăţări care riscă să intre în istorie pe uşa din dos, întrucât mediul academic se fereşte SĂ IA ”TAURUL DE COARNE” şi SĂ DEA ”VERDICTUL”!…
Dar semnele de întrebare nu trebuie să dispară până când nu se va demonstra, în cadrul unei comisii internaţionale, în cazul Discului cerului din Nebra s’au pronunţat 300 de somităţi, fără să existe unanimitate cu privire la autenticitatea misteriosului artefact, de specialişti (nu numai istorici)…
În privința autenticității lor nu mai există îndoieli, cel mai mare expert în aur din Europa confirmă autenticitatea brățărilor dacice:
„Sunteți singura țară din Europa care iși are scrisa istoria in propriul ei aur”
Muzeul National de Istorie a României a organizat pe 16 mai a.c. o conferință dedicată bratarilor dacice rascumparate recent de statul roman. Evenimentul a fost marcat de prezenta doamnei Barbara Deppert Lippitz, expert international autorizat, care a certificat autenticitatea podoabelor.
EPILOG:
…Condamnă pe inculpatul Baci Darius Liviu, la: 2 (doi) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de constituirea unui grup infracţional organizat; 4 (patru) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat; 1 (un) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţii,; 5 (cinci) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor, contopeşte pedepsele stabilite şi aplică inculpatului Baci Darius-Liviu pedeapsa cea mai grea, de 5 (cinci) ani închisoare şi 3 (trei) ani interzicerea drepturilor, la care adaugă un spor de 2 (doi) ani şi 4 (patru) luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 7 (şapte) ani şi 4 (patru) luni închisoare şi 3 (trei) ani interzicerea drepturilor.
Condamnă pe inculpatul Mihăilă Mircea, la: 2 (doi) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de constituirea unui grup infracţional organizat; 5 (cinci) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat; 5 (cinci) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor, contopeşte pedepsele stabilite şi aplică inculpatului Mihăilă Mircea pedeapsa cea mai grea, de 5 (cinci) ani închisoare şi 3 (trei) ani interzicerea drepturilor, la care adaugă un spor de 2 (doi) ani şi 4 (patru) luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 7 (şapte) ani şi 4 (patru) luni închisoare şi 3 (trei) ani interzicerea drepturilor.
Condamnă pe inculpatul Zvîncă Florin-Sebastian, la: 8 (opt) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţii; 4 (patru) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor, contopeşte pedepsele stabilite şi aplică inculpatului Zvîncă Florin-Sebastian pedeapsa cea mai grea, de 4 (patru) ani închisoare şi 2 (doi) ani interzicerea drepturilor.
Condamnă pe inculpatul Hîndorean Romică, la: 2 (doi) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de constituirea unui grup infracţional organizat; – 5 (cinci) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor; 2 (doi) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de efectuare de operaţiuni de export ilegal, contopeşte pedepsele stabilite şi aplică inculpatului Hîndorean Romică pedeapsa cea mai grea, de 5 (cinci) ani închisoare şi 3 (trei) ani interzicerea drepturilor, la care adaugă un spor de 1 (un) an şi 4 (patru) luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 6 (şase) ani şi 4 (patru) luni închisoare şi 3 (trei) ani interzicerea drepturilor.
Dacă există sau nu, un blestem al aurului getic, putem fiecare din noi să judecăm.
Surse: Pagini din romanul ”Blestemul dacic” de Mary Deca (9.ro/catalog), ziarulring , Tribunalul Hunedoara, thraxusares.wordpress.com