Traditii arhaice de Paşti în zona Aradului


 Postul Paştelui este legat de credinţe şi obiceiuri adânc înrădăcinate în mentalul comun al românilor care trăiesc în zonele rurale. 

 De exemplu, în comuna arădeană Secusigiu, prima săptămână din post era marcată prin nelucrare. Începea în Lunea curată (prima luni din Postul Mare) şi ţinea până în joia de după sâmbăta Sân Toaderului (prima sâmbătă din post). În acest interval se credea că pe uliţele satului umblă noaptea caii lui Sân Toader şi îi pedepsesc pe cei pe care-i găsesc lucrând, stând la şezători sau pe uliţă. În sat se zicea că-i „copitază” (îi lovesc cu copitele). 

De teama lor, toată lumea se culca în această săptămână devreme. În sâmbăta Sân Toaderului se fierbea colivă şi se dădea pomană pentru morţi. Cu câteva zile înainte de Paşte, preotul însoţit de cantor sfinţeşte casele credincioşilor.

 Tradiţia este să se pună pe masă o farfurie cu apă şi busuioc şi o lumânare, care este aprinsă când face rugăciunea. Când erau la Mănăstirea Bezdin, mai mulţi călugări şi în Munar se sfinţeau casele şi de Paşti. Vinerea se vopsesc ouăle. Sâmbăta se coace colacul mare de Paşti. În mijloc se pune un ou şi un fir de busuioc.

 În trecut, pe lângă colacul mare se făceau şi nişte colaci mai mici, care se dădeau copiilor, împreună cu câte un ou. În zonele cu comunităţi sârbeşti din judeţul Arad, colacii băieţilor se numesc „jajčenice“, iar ale fetelor „vitice“. După slujba de Înviere de la miezul nopţii, preotul sfinţeşte pasca, cozonacul, brânza, ouăle aduse la biserică de credincioşi. 

În satul arădean Munar, în a doua zi de Paşti se merge la cimitir. Mai întâi, preotul face slujbă la crucea mare, apoi sfinţeşte fiecare mormânt, la cine îl cheamă. Femeile duc cu coşerniţa colaci şi ouă şi o sticlă de vin. Se pune la mormânt şi restul se dă de pomană. La preot i se dă bani. Nu este uitat nici mormântarul din cimitirul sârbesc, căruia i se dă colac, ouă şi vinul rămas în sticlă după ce s-a stropit mormântul. Cu această ocazie, preotul sfinţeşte şi „în cimitirul eroilor ruşi” din localitate.



 La Păuliş, în zilele premergătoare Învierii Domnului (postul Paştelui), credincioşii ortodocşi din ambele comune se deplasau în serile de Denie la biserici, împreună cu familia şi copiii. Tinerele fete şi feciorii erau prezenţi în curtea bisericilor, locul unde se bătea toaca. În toată perioada postului nu se ţineau nunţi, nu se organizau jocuri sau alte activităţi culturale. Înainte de a se intra în postul Paştelui în comunitatea etnicilor germane din Păuliş se obişnuia să se organizeze baluri (fasching), care durau 3 zile (duminică, luni şi marţi). 

Acest fasching simbolizează venirea primăverii şi lăsarea postului. La bal participau tineri şi bătrâni, care se distrau şi dansau polca, valsuri şi tangouri. În timpul faschingului, se desfăşura şi „Balul Postului”, care era pregătit din timp, tinerii şi tinerele fiind deosebit de frumos îmbrăcaţi. Muzicanţii care cântau la fasching erau, de cele mai multe ori, cei din localitate, alteori, însă, tinerii aduceau muzicanţi din Vladimirescu sau Şiria, care cântau pe toată perioada desfăşurării acestei activităţi culturale. Pentru că Păulişul Nou nu dispunea de cămin cultural, aceste baluri se desfăşurau la casa Bader Iosef unde, de altfel, funcţiona şi un bufet şi exista spaţiu suficient pentru dans, precum şi un balcon al muzicanţilor.

 La Păuliş, de exemplu, în dimineaţa zilelor de Paşti, în faţa bisericilor, iar după masă în faţa căminelor culturale, era o mulţime de tineri şi vârstnici, care se întreceau în „ciocnitul” ouălor roşii. Toţi credincioşii aşteptau cu nerăbdare sărbătoarea Paştelui pentru a participa la slujba „Învierii Domnului”, când, cu lumânãri aprinse în mâini, înconjurau biserica. În ziua de Paşti, întreaga comunitate participa la Sfânta Liturghie. După masa, tinerii se întâlneau la căminul cultural, la „Hora satului”, prilej deosebit pentru unii de a „intra în joc”. 

A doua zi de Paşti exista obiceiul „ieşirii cu crucea la câmp”. Credincioşii plecau de la bisericã cu praporii, împreunã cu preotul, cântăreţii şi corul, îndreptându-se spre câmp. Aici erau aşteptaţi de familii tinere, care aveau pregătite cununi împletite din grâu şi flori de câmp. După săvârşirea slujbei de rugăciune pentru roadele câmpului, preotul sfinţea cununile cu busuiocul şi fiecare tânără agãţa cununa la prapurul prietenului. Procesiunea se continua la cimitir, unde se fãcea slujba pentru morţi şi se sfinţeau mormintele, iar familiile celor decedaţi dãdeau de pomană, băutură, cozonac şi ouă. Se mergea şi la troiţa de la Canalul Matca. 

La Macea, în Postul Paştilor, fetele şi feciorii se adunau pe Dâmbă, la Bou, se jucau „de-a lopta-n lopiţele”, „de-a lopta-n şintar”. Nu se obişnuia să se facă Pasca, ci se lua de la biserică Sfintele Paşti.  În post se făceau cocoşi, floricele de porumb, în ciur (sită), care se încingea pe foc, şi plesneau cocoşii timp în care se spune descântecul: „Ieşi moş desu’ coş Şi pomneşete tri cocoşi, Unu mie, unu ţie, Unu la badea Ilie”. 

La Covăsînţ, Postul Paştelui sau Postul Mare era ţinut în trecut cu mare stricteţe în sat. În Duminica lăsatului de carne, după cină, se adunau toate oalele, blidele, lingurile cu care s-a fiert şi mâncat de dulce şi în locul lor se scoteau oalele, blidele şi lingurile de post. Mâncărurile toate se făceau numai cu oloi (ulei) de ludaie (dovleac). Obiceiul este şi azi ca, de Paşti, toată lumea să vină cu haine noi la biserică. După slujba religioasă în trecut copii şi tinerii ciocneau ouă în faţa bisericii. Cel care spărgea oul celuilalt, îl câştiga.

 Referitor la ziua de Paşti, era interzis să dormi în această zi, fi indcă, dacă aveai grâu, te prindea vremea rea şi nu mai apucai să-l tai. (Sursă: Monografiile comunelor respective).  Multe dintre obiceiurile străvechi din zona de vest a ţării se mai păstrează şi astăzi.  

Anul acesta, Postul Sfintelor Paşti a început în data de 27 februarie. Sărbătoarea Paştelui cade în aceeaşi zi, la 16 aprilie şi pentru creştinii ortodocşi şi pentru catolici



Share on Google Plus

About Omae Bazooka