Vorbim deseori despre daci si geti ca desptre doua entitati separate. Intre unii si altii nu este nici o diferenta. Ei inseamna acelasi lucru, doar ca romanii le spuneau tracilor daci, in timp ce grecii ii numeau geti.
De cand lumea si pana astazi s-a constatat ca evolutia omenirii este un proces dirijat. Civilizatia acesteia s-ar fi putut dezvolta fara indoiala pe alte carari si in alte conditii daca i s-ar fi oferit vreo alta sansa. Din pacate, istoria omenirii a fost scrisa dintotdeauna cu pana invingatorilor, care au impus directia si, ca atare, astazi suntem aici unde suntem, desi puteam fi altundeva. Referindu-ne la ai nostri romani, ne intrebam ce s-ar fi ales de noi daca Dacia ar fi fost cucerita de greci si nu de romani. Astazi am fi vorbit despre geti si Getica nu despre daci si Dacia. Mergand mai departe cu rationamentul; ce s-ar fi intamplat daca Dacia ar fi fost cucerita de romani cu 2-3 secole mai devreme, asa cum este cazul Spaniei, Italiei, Frantei sau nordului Africii. De asemenea, ce s-ar fi intamplat cu bastinasii acestor meleaguri daca Dacia n-ar fi fost deloc ocupata de romani.
Este o realitate faptul ca Dacia se numara printre provinciile cucerite cel mai tarziu de catre romani, abia dupa doua incercari (101-102 si 105-106 e.n.), si aceasta nu pentru ca romanilor nu le-ar fi trebuit teritoriile ei deosebit de bogate, ci pentru ca regatele lui Burebista (70-44 i.e.n.) si al lui Decebal (87-106 e.n.) n-au putut fi cucerite, ele avand un puternic potential economic si militar, precum si un ridicat nivel de civilizatie. De altfel, toata lumea stie ca in urma cuceririi Daciei de catre imparatul Traian acesta a organizat la Roma, in semn de uriasa izbanda, o suita de sarbatori ale victoriei timp de 120 de zile. Si tot ca unicat in viata marelui imperiu, a imortalizat evenimentul pe o columna pe care, de asemenea o stim cu totii, si care dainuie si azi ca marturie a acelor vremuri, „Columna Traiana”.
Din acel moment al supunerii Daciei de catre Traian si al umplerii visteriei imperiului, secatuita de altfel, cu miile de tone de aur si argint ale Daciei, care a avut nu intamplator capitala la „Gura aurului”, in Muntii Apuseni, firul istoriei pare a se fi scurtcircuitat si evolutia ei a luat o noua directie. In timp ce dacii si Dacia, ca realitati certe ale acelor vremuri, au intrat intr-un con de umbra si chiar au fost date uitarii, invincibilul imperiu roman, care mai apoi s-a dovedit si el trecator, a scris nu numai propria istorie, dar si a Europei, a lumii si, dupa cum se vede, a noastra.
Evident ca, in acest context si noi, romanii, ca urmasi siguri ai daco-getilor am devenit in decursul evolutiei istoriei circa 90 la suta romani si, poate, doar 10 la suta daci, dar impreuna daco-romani si nu romano – daci; ordinea cuvintelor pastrand totusi primordialitate dacilor. Adica suntem daco-romani, pentru ca am fost mai intai daci. Raportul acesta aproximativ intre procente a suferit de-a lungul vremii diferite schimbari in conceptia noastra, insa niciodata el n-a fost inversat.
Inconjurati de venetici din toate partile (bulgarii, sarbii, rusii – sec. V-VII e.n.; ungurii – sec. IX) care si-au croit vetre din vatra noastra, acestia au avut interesul comun sa ascunda realitatea, mergand cu falsificarile pana la plasarea noastra in afara spatiului Carpato – Danubiano - Pontic, negandu-ne existenta pe propriile si stravechile meleaguri.
De aceea, pozitia carturarilor scolii Ardelene a fost salutara, consfintind faptul ca noi „de la Ram ne tragem” ceea ce, sa recunoastem, a fost un imens pas inainte in stabilirea identitatii noastre. Lucrul acesta este perfect adevarat daca aceasta sintagma ii cuprinde pe urmasii lui Caezar si Traian, ceea ce inseamna o zdravana si sanatoasa radacina a arborelui genealogic. Dar cum orice copac puternic are in mod firesc mai multe radacini, ne intrebam ce s-a intamplat cu cea dacica, daca aceasta n-a fost totusi cea mai importanta si daca nu cumva in procesul evolutiei robustului stejar, care este poporul roman, ea n-a fost neglijata tocmai din motivele aratate mai inainte.
Iata ca pe masura ce se deschid arhivele marilor cancelarii si cautarile arheologice se intensifica, se pare ca ies la iveala tot mai multe dovezi cu privire la rolul dacilor in constituirea si evolutia poporului roman, si nu numai, ci a intregii Europe. Aici nu este vorba de rasturnari de situatii la 180 de grade, in sensul ca nu mai avem nimic cu romanii, ci de schimbarea raportului dintre cele doua procente in sensul ca aportul dacic la formarea poporului roman devine mult mai consistent din toate punctele de vedere: biologic, economic, cultural si religios. Cat anume scade la romani si creste la daci e greu de stabilit, dar oricum el ar putea spori la 50 la suta si poate chiar peste.
Dupa ce s-a stabilit cu claritate ca noi suntem urmasii dacilor si romanilor, in subconstientul multor inaintasi de-ai nostri a salasluit ideea apropierii noastre mai mult de daci decat de romani, sau cel putin recunoasterea intr-o mult mai mare masura a aportului dacic la formarea poporului roman. Inca din zorii civilizatiei moderne, minti luminate vorbeau de renasterea Daciei (Dacia redivivus).
Insusi Mihai Viteazul in truda sa de unire a celor trei principate (1599-1601) considera aceasta „Restitutor Daciae”, iar revolutionarii de la 1848 au actionat pentru constituirea Daco - Romaniei in granitele Vechii Dacii.
Faptul ca in simbioza dintre elementul dacic si roman primeaza cel dacic, rezulta si din urmatoarea stare de fapt. In timp ce in constiinta romaneasca vechile orase ale tarii edificate poarta nume romane: Cluj-Napoca, Alba Iulia - Apulum, Turda - Potaisa, Turnu – Severin - Drobeta etc., mult mai vechile realitati geografice, bunaoara principalele cursuri de apa,au mostenit nume dacice, ele venind deci mult mai de departe din negura istoriei. Iata: Mures - Maris, Olt - Alutus, Somes -Samus, Cris - Crisius, Dunare -Donaris etc. De asemenea statura si portul romanilor sunt mult mai apropiate de cele ale dacilor. Acestia erau de statura potrivita, purtau plete si barba, asemanator cu taranii nostri de la munte. Se imbracau cu camasi lungi ce le cadeau peste itari si se incingeau cu o curea. Exact cunoscutul nostru port popular de azi.
Lucrul acesta, zicem noi, nu e putin, ceea ce inseamna ca prezenta dacica in realitatile vietii noastre este mult mai puternica decat in constiinta noastra. Dacologii, dintre care unii merg poate prea dur pe aceasta linie, tocmai acest lucru vor sa-l demonstreze. Sa scoata la iveala aceasta contributie dacica, care, surprinzator, depaseste granitele locale vizand intreaga civilizatie europeana. Insa, asa cum am mai spus, de-a lungul vremii aportul dacic a fost restrictionat, inchis in sertarele secrete ale istoriei, fie in arhive sau in subsol, de unde, iata, incep sa vorbeasca prin aportul unor oameni care cred in steaua stramosilor primari.
In acest proces al reconsiderarii, multi istorici si savanti se intreaba unde sunt sau de ce au disparut capodopere ale civilizatiei care abordau tocmai aportul dacilor la dezvoltarea europeana, dar si realitati istorice cu privire la stramosii nostri, existente candva, dar care au disparut intr-un mod straniu.
Este vorba de o sumedenie de opere celebre printre care Dacica, jurnalul imparatului Caius Ulpius Traianus, Getica, a lui Criton medicul personal al lui Traian, Istoria getilor, a filozofului Dion Chrysostomos, cele 24 de volume ale Istoriei Romanilor ale istoricului grec Appianus din Alexandria si multe altele. De asemenea s-au pierdut insemnarile celebrului arhitect Apollodor din Damasc, cu detaliile despre constructia podului peste Dunare la Drobeta-Turnu Severin etc.
Toate aceste realitati duc cu logica spre o conspiratie de-a lungul timpului, care ne priveaza pe noi, romanii, cei vesnici pe aceste meleaguri, sa ne cunoastem, sa ne reconsideram istoria, cu aportul real al ambilor stramosi, dar si pentru a fi ceea ce suntem in vazul lumii contemporane.
Speram deci, ca efortul dacologilor nu va fi in zadar. Iar cele mai veridice raspunsuri le vom primi in momentul in care romanii se vor hotari sa puna mai mult pret pe propriul lor trecut, acordand o atentie mult mai mare „vocii pamantului” din Muntii Orastiei, acolo unde se afla fosta, celebra si enigmatica in continuare capitala a Daciei- Sarmizegetusa si unde astazi, civilizatia lumii continua sa se bata pentru aurul,dar poate nu numai pentru el, al Muntilor Apuseni.