Dupa 15 ani ani de sapaturi, Cetatea dacica de la Ardeu isi dezvaluie misterele


Mai puțin cunoscută publicului larg, cetatea dacică de la Ardeu începe să-și dezvăluie misterele, după mai bine de 15 ani de muncă în care arheologii au dorit să afle care este istoria adevărată a acestui loc așezat strategic, ca un punct de pază în calea drumului aurului de la Sarmizegetusa Regia spre Zlatna, anticul Ampelum, scrie agerpres.ro


Arheologii de la Muzeul Civilizației Dacice și Romane (MCDR) Deva au descoperit aici urmele unui palat ce aparținea unui nobil dac, mai multe locuințe ale unor oameni simpli și un atelier meșteșugăresc.

Accesul spre Cetatea Ardeu necesită puțină voință pentru că turistul va fi nevoit să urce pe o potecă adesea abruptă și îngustă cât să poți călca doar cu un picior, dar efortul merită. Odată ajunși în vârful Dealului Cetățuia, peisajul este deosebit prin deschiderea spre valea de la poalele fostei cariere de calcar, prin cele patru stânci care înconjoară locul și prin ineditul șantierului arheologic.

"De trei ani ne concentrăm asupra palatului nobilului dac din cetatea de la Ardeu sau Turnul Locuință, așa cum este cunoscut de mai toată lumea. Anul acesta am scos la iveală modul în care a fost construit palatul și, cu ajutorul Universității de Vest din Timișoara, am reușit să aplicăm o serie de metode de cercetare noninvazivă care ne-au arătat dimensiunile reale ale acestuia. Avea un plan pătrat cu latura de 16 metri, îl putem plasa în teren și putem să cunoaștem traiectul zidurilor acestuia", explică Iosif Vasile Ferencz, de la MCDR Deva, coordonatorul științific al șantierului arheologic de peste 15 ani. 


Pe parcursul a trei săptămâni, arheologii, ajutați de studenții și masteranzii aflați în practică, au reușit să scoată la suprafață mai multe piese ce au aparținut nobilului dac ce și-a construit locuința aici în secolul I .Ch.

"Acesta avea o locuință mai mare ca palatele de la Costești. Tehnica de construcție este identică cu cea a unor locuințe de prestigiu din Munții Orăștiei și trăia la același nivel cu ceilalți nobili daci, contemporani cu el. În următorii ani vom cunoaște mai multe amănunte despre acest nobil", spune arheologul.

De ce a fost ales vârful acestui deal calcaros pentru construcția unei locuințe nobiliare? Răspunsul la această întrebare l-au căutat, de la început, specialiștii de la MCDR Deva, iar concluzia lor este legată de drumul aurului dacic, de controlul care trebuia exercitat, chiar și acum 2.000 de ani, spre Munții Apuseni și rezervele de metale prețioase de acolo. "Este cel mai scurt drum dintre cetatea Sarmizegetusa Regia și Zlatna, fostul Ampelum", explică Vasile Ferencz. 




Timp de mai multe săptămâni, șantierul arheologic de la Cetatea Ardeu a fost animat de studenții și masteranzii în istorie de la Universitatea de Vest din Timișoara. Prorectorul instituției, Mădălin Bunoiu, este de părere că acest gen de colaborare vine în sprijinul cadrelor didactice și al studenților, în egală măsură, prin posibilitatea pe care o oferă în dezvoltarea cercetării, dar și a unor noi subiecte pentru teze de doctorat.

"Îi apreciez și-i respect pe colegii mei arheologi, văzând cu câtă migală lucrează, știind că s-ar putea ca anul acesta să descopere ceva extraordinar și cu toate astea, totul se face încet, ritmic. Așteptăm poate câțiva ani până când scoatem la iveală un artefact care poate schimba o direcție în zona de cercetare sau percepția publică față de anumite lucruri", a declarat Mădălin Bunoiu.

Săpăturile arheologice într-o cetate dacică aflată într-o zonă de munte oferă experiențe noi pentru specialiștii care lucrează într-un șantier arheologic de la câmpie, cum este cazul cercetătorilor și studenților de la Universitatea de Vest.

"Pentru un arheolog de câmpie este inedit un astfel de șantier, pentru că ne-a pus într-o situație nouă. Săpăturile noastre de la Unip, Dealul Cetățuica, unde avem un sit arheologic oarecum în oglindă, sunt diferite pentru că necesită o abordare complet nouă pentru noi. Am avut de învățat, sunt metode de lucru noi. Am venit cu aparatură modernă și încercăm să coroborăm metodele, să vedem dacă rezultatele nu s-ar putea îmbunătăți printr-o astfel de conlucrare", a precizat, la rândul său, Dorel Micle, coordonatorul grupei de studenți și masteranzi aflați în practică la Cetatea Ardeu. 


Nu în ultimul rând, munca pe șantierul arheologic de la Ardeu a dovedit că poate fi și o activitate plăcută, de vacanță, pentru mai mulți copii aflați aici într-o tabără de istorie. "Ne-am distrat împreună. Am mai fost în tabere, dar niciuna nu era de arheologie și nu a fost atât de interesantă. Ne-au lăsat să săpăm și a fost interesant", spune Mara, o elevă din Timișoara, completată imediat de prietena sa, Luiza: "Am găsit un os și mai multe bucăți din vaze dacice. Ne-au arătat cum trebuie să le păstrăm și eram bucuroasă că le-am găsit. Am mai fost la mai multe cetăți și castele, dar așa, să particip eu la săpături arheologice, este pentru prima dată. Mi se pare foarte interesant să descoperi istoria strămoșilor noștri".

Turiștii care doresc să viziteze Cetatea Ardeu pot să urce până în vârful Dealului Cetățuia pe un traseu marcat cu panouri, pregătit de specialiștii de la MCDR Deva.

Cetatea se află la intrarea în satul Ardeu, din comuna Balșa, la circa 10 kilometri de stațiunea Geoagiu Băi.