ga('require', 'GTM-5C4NZ98'); Bisericile rupestre din Ţâpova - Descopera Romania Misterioasa , Bisericile rupestre din Ţâpova - Descopera Romania Misterioasa


Bisericile rupestre din Ţâpova

La Ţipova şi Horodişte civilizaţiile dispărute au lăsat mărturii datând tocmai din secolul XII înaintea erei noastre.

Cărăruşa aşternută pe sub nucii bătrâni ne scoate în zăvoaie şi poieniţe pitoreşti, întinzându-se pe coasta povârnişului până la apa Nistrului. Scările de piatră, însoţite de “Lumânările Domnului”, ce ard solemn în pară aurie, coboară în zigzag într-o râpă adâncă. Poteci înguste, încărcate de taine şi vrajă, te poartă printre stânci ciudate, te scot pe neaşteptate pe maluri primejdioase de prăpăstii.

Câte generaţii de străjeri, secole la rând, au ţinut piept invadatorilor, încleştânduse în lupte corp la corp, aflându-şi moartea în prăpăstiile ce apărau mănăstirea-cetate!

Ansamblul monastic Ţipova, care întruneşte 18 încăperi, săpate în rocă la o înălţime ameţitoare, e un impresionant muzeu în aer liber. Pe piscul primejdios, situat în între râpa Blănăreiţei şi Valea-Satului se văd şi azi ruinele unui orăşel mort, populat până la era noastră de triburi getice. Râuşorul Ţipova, coborând spre Nistru, formează numeroase cascade cu o înălţime de 10-16 metri, care au pus cândva în mişcare pitrele multor mori de apă.

Arhimandritul V. Puiu, în lucrarea sa “Mănăstirile  din Basarabia”, editată în 1919 la Chişinău, menţionează: “Când şi de cine a fost înfiinţat acest schit, nu se ştie”. Se presupune că şi acest schit, ca şi toate peşterile săpate în malurile Nistrului a slujit creştinilor încă de prin secolul al XIII-lea.

După ce vremurile s-au mai liniştit, monahii au ieşit deasupra malului, întemeind schitul cu gospodăria de astăzi, îndeosebi după 1756, când pământul schitului a fost dăruit de către Radu Racoviţă mănăstirii Dobrovăţ din judeţul Vaslui.

Acest schit este aşezat pe una din cele mai încântătoare poziţiuni; biserica cu o mică clopotniţa, 15 chilii şi trapeza, e pe culmea malului înalt şi stâncos al Nistrului, pe coasta căruia până lângă apă, e o pădure minunată de stejari.

La 1776 schitul a fost reînnoit de monahul Bartolomeu, întemeietorul mănăstirii Saharna, care, găsindu-l părăsit, i-a reparat chiliile şi biserica şi a reînceput slujbe în ea.
Privitor la trecutul acestui schit, credem a arăta şi următorul fapt. La 1813 mănăstirea s-a văzut ameninţată a pierde o parte din pământul ei, pe care voia sa-l ieie un oarecare moşier Ioan Sacherlaş. Conducătorul mănăstirii, ieromonahul Laurenţiu, se îndreaptă atunci către mitropolitul Gavriil cu următoarea tânguire: “Au trecut nouăzeci de ani, de când fericitul întru pomenire boierul domnesc moldovan Dimitrie Racoviţă, ca dovadă a userdiei sale faţă de biserica Domnului, a dăruit o bucată de pământ mănăstirii Horodişte. Deşi după aceea, de trei ori a fost măsurat şi despărţit pământul mănăstirii de-al satului, parte de pământ dăruită mănăstirii a rămas nemişcată şi semnele hotarelo de asemenea până acum, precum se vede, din documentul ce supun cunoştinţei Înalt Preasfintei voastre. Cum însă, moşierul satului Horodişte, boierul Ioan Secherlaş, chemând măsurător, a măsurat el însuşi atât locul mănăstirii, cât şi al satului Horodişte, după care a schimbat hotarul pământului astfel, încât jumătate de pământ este trecut la sat, iar mănăstirea rămâne fără apă. Afară de aceasta, de la cei 12 scutelnici care trăiesc pe pământul mănăstirii, el a hotărât sa le ieie câte 5 lei pe an chiria locului caselor, câte trei zile de clacă şi câte două găini. De aceea, spre a fi feriţi şi de alte neajunsuri, cu smerenie rugăm Înalt Preasfinţia voastră să sprijiniţi mănăstirea Horodişte de neajunsurile moşierului Sacherlaş.”.

Mitropolia a comunicat chestiunea departamentului agricol pentru a lua apărarea mănăstirii, dar rezultatul nu se cunoaşte.

Desfiinţarea schitului are loc la 1842. În acel an tot pământul îi era luat şi trecut mănăstirii Căpriana, iar schitul alipit la mănăstirea vecină Saharna de care depinde până astăzi.

O relatare amplă despre locurile sacri de la Ţipova conţine şi monografia “Bessarabia”, tipărită în 1903, la Moscova: “Mănăstirea de lângă Horodişte e plasată original, pe un loc excepţional de frumos. Stânca de piatră scoate în relief spre râu numai faţadele, însăşi mănăstirile, biserica, 15 chilii şi trapeza sunt camutlate în interiorul malului. În stânca e săpată şi clopotniţa, care are patru clopote, cel mai mic cântăreşte 20 de funturi, cel mai mare – 6 puduri. Spre vest dealul e acoperit cu o dumbravă, spre nord-est povârnişul cade brusc în albia Nistrului, iar sus pe platou, în partea de sus, se întind ogoarele şi fânaţurile mănăstirii. Un izvor modest de existenţă pentru călugări serveau şi viile, moara de apă. De pe malul stâng se deschide spre râu o privelişte fermecătoare, se văd desluşit grotele, biserica din stâncă şi chiliile, pe coama dealului se înalţă o altă biserică, cu două vii şi o livadă în preajmă, toate inundate de verdeaţă”.

Prospectul turistic “Rezina”, bogat ilustrat, scos de sub tipar în 1989 la editura “Timpul” din Chişinău, vine cu următoarele note: “Lângă satul Ţipova, deasupra rezervorului nistrean de apă pare că atârnă o stâncă, care protejează de eroziune grotele de provenienţă naturală şi artificială. Aici în secolele XI-XVIII exista o mănăstire. Mănăstirea de la Ţipova, săpată într-o stâncă gigantica, este, după părerea specialiştilor, una dintre cele mai importante din toate complexele monastice de pe malurile Nistrului. Mănăstirea uimeşte prin dimensiunile ei şi prin mulţimea de încăperi, legate prin treceri interioare.

De mănăstirea de la Ţipova sunt legate multe legende. Una dintre ele zice că anume aici Ştefan cel Mare s-a cununat cu soţia sa, Voichiţa. Alta spune, cum că aici, în această mănăstire s-a sfârşit viaţa poetul mitologic grec Orfeu, iar mormântul lui se află într-o nişă de la poalele cascadei, şi-l poţi recunoaşte după o lespede cu 7 găuri.



O fi aşa sau altfel, nu se ştie sigur. Un fapt însă rămâne incontestabil: schitul de la Ţipova întră în lista celor mai vechi, celor mai valoroase comori ale neamului nostru.

Ansamblul în cauză, îmi expplică Tudor Iascenco, redactorul ziarului din Rezina, este compus din două mănăstiri, săpate în malul abrupt al Nistrului la o înălţime de 90-100 metri de la apa râului, prima a luat naştere în secolele XI-XII, a doua – în secolele VI-VIII. În total aici s-au păstrat 18 încăperi, care-s unite între ele cu scări, treceri interioare şi balcoane. Impresionează, mai ales, biserica Adormirii, care e destul de spaţioasă, are pereţii tencuiţi, tavanul prezintă o boltă semisferică ce emite cupola. Cât priveşte satul Ţipova, el e atestat documentar în anul 1746. Ansamblul monastic e luat sub ocrotirea statului, se fac lucrări de restaurare.

Ziarul “Farul nistrean” din 9 iulie 1988 a publicat o pagină de ziar despre tinerii ce munceau în sudoarea frunţii pe creştetul piscului de la Ţipova. “Circa cinci sute de desene, semne, inscripţii rupestre, făcute pâna la era noastră de către triburile care ne populau plaiul, au fost găsite de către membrii clubului “Fenix” şi transmise spre studiere istoricilor şi arheologilor”, făcea ziarul bilanţul muncii de doi ani.

Aici, pe câţiva kilometri de-a lungul malului Nistrului, sunt descoperite sute de monumente ale istoriei şi culturii noastre antice. Braniştea e unicală prin diversitatea bogăţiei arheologice: sate şi orăşele străvechi, cetăţi, biserici, schituri şi cimitire sunt săpate în malul priporos. Mănăstirea, ocrotită de această stâncă milenară, le-a servit moldovenilor secole la rând scut de apărare în lupta lor aprigă pentru libertate şi independenţă. Mănăstirea-bastion, care a salvat atâtea şi atâtea generaţii de băştinaşi de robia tătaro-turcească, e o expresie vie a memoriei poporului.

Multe din obiecte mănăstirii sunt legate de numele gloriosului domnitor al Moldovei, Ştefan cel Mare. Legendele ce vin din adâncul secolelor cântă dragostea lui faţă de crăiţa Maria Voichiţa, împletesc cununa de slavă renumitului poet mitologic Orfeu.

Mănăstirea de la Ţipova, o adevărată perlă a patrimoniului nostru naţional, e inclusă în cele mai prestigioase cataloage şi prospecte turistice din Europa. În anul 1975 ea a fost luată sub ocrotirea statului. Dar puţina-i popularitate şi indiferenţa noastră a adus complexul monastic la un adevărat dezastru. În 1988 braniştea “Ţipova” a fost luată în arendă de către asociaţia ecologică-culturală “Fenix” pentru a se crea aici un impresionant muzeu sub cerul liber. Sunt în toi lucrările de restaurare. Sălile spaţioase din stâncă vor fi în curând transformate în expoziţii de obiecte de antichitate găsite pe moşiile satelor Ţipova, Horodişte, Lalova, Saharna.

De mănăstirea de la Ţâpova sunt legate multe legende. Una dintre ele spune că în această mănăstire şi-a cunoscut sfârşitul poetul mitologic grec Orfeu, iar mormântul lui se află într-o nişă de la poalele cascadei, putând fi recunoscut după o lespede cu şapte găuri.

Istoricii menţionează faptul că voievodul Moldovei, Ştefan cel Mare şi Sfânt, ar fi vizitat de multe ori aceste meleaguri, în timpul campaniilor sale împotriva tătărilor. O legendă afirmă chiar că Sfântul Voievod Ştean cel Mare s-a cununat aici cu soţia sa Voichiţa. Multe dintre obiectele mănăstirii sunt legate de numele gloriosului domnitor al Moldovei


Share on Google Plus

About Omae Bazooka

CELE MAI TÂMPITE ŞTIRI