Secretul tablitelor de la Sinaia

Nu uitati sa distribuiti materialele care va plac, contribuiti astfel la mentinerea in viata a acestui site. Va multumim !
Istoria celor 300 de tăbliţe din Sinaia, găsite de Regele Carol I la inceperea lucrărilor Castelului Peleş, la 1875, este plină de controverse. Istoricii şi arheologii se întrec în opinii care mai de care mai controversate despre tăbliţele din aur scrise de daci, care, ulterior, ar fi fost topite din ordinul Regelui. Copii ale acestor tăbliţe, făcute din plumb, se găsesc, însă, la Institutului de Arheologie ”Vasile Pârvan” din Bucureşti. Tăbliţele din plumb sunt scrise atât într-o limbă încă necunoscută, cât şi în alfabetul grecesc (cu câteva litere adiţionale), textele fiind însoţite, uneori, şi de imagini.

 Se presupune că ar fi o cronică a dacilor, pentru că în multe dintre ele apar nume de regi daci şi toponime dacice. Tăbliţele sunt considerate de specialişti falsuri moderne, însă nimeni nu le-a studiat atent până acum.  

 Potrivit legendelor, tăbliţele ar fi fost descoperite în 1875, la începerea lucrărilor Castelului Peleş. Au fost în număr de aproximativ 300 de bucăţi, făcute din aur, care ar fi fost copiate în plumb la cererea Regelui Carol I, care şi-ar fi dat seama de importanţa istorică pe care ar fi putut să o aibă această descoperire, iar apoi topite şi vândute pentru construcţia impunătorului castel.   

  “Privindu-le, însă, cu luare aminte, impresia este de autenticitate“ “Istoria acestor plăcuţe îşi are începutul în urmă cu un secol, la Mănăstirea Sinaia, unde le-a adus nu se ştie cine. Erau în număr de 100, unele dintre ale având 10 kilograme, dar la Institutul de Arheologie există acum doar 35 neinventariate şi mai sunt încă vreo 50 risipite prin alte locuri. Există părerea că ar fi fost de aur, iar cele care au rămas nu sunt altceva decât nişte replici în plumb. Privindu-le, însă, cu luare aminte, impresia este de autenticitate. Au fost numite pornindu-se de la propensiunea acestuia de a inventa un alfabet getic în polemosul său cu Grigore Tocilescu”, arată istoricul George Coandă, în lucrarea sa “Vechi coduri ale românilor”.  

 Aurora Peţan, cercetător lingvistic, dar şi Dan Romalo, în cartea sa celebră , spune că tăbliţele nu sunt falsuri, considerând că ne aflăm în faţa unor mărturii despre o străveche scriere traco-getică.   “Trimise în Marea Britanie pentru a se face analiza alaijului, plăcuţele, s-a dovedit, sunt autentice. Tăbliţele din Bucegi ne deconsipiră vechimea limbii geto-dacilor, care, revendicându-se, de bună seamă, din limba bază pelasgică este egală în drepturi cu latina. Aşadar, şi latina şi geto-daca au acelaşi izvor”, mai spune Coandă în lucrarea sa.    



 O parte din plăcuţe, în Tezaurul de la Moscova?

   Prof. Aurora Petan, cercetător principal la Institutul de Lingvistică “Iorgu Iordan-Al. Rosetti” din Capitală, specialist în filologie clasică, a spus că în legătură cu plăcile de aur există două ipoteze: prima - că ar fi fost topite de Regele Carol I şi folosite în vremea Războiului de Independenţă; a doua - că cel puţin o parte dintre ele ar fi supravieţuit. Nu ştim ce s-a întâmplat cu ele: fie au ajuns, după unele speculaţii, în Tezaurul de la Moscova, fie au fost valorificate, într-un fel sau altul.   

  "Informaţiile pe care le deţin eu sunt foarte ciudate. Ele provin de la o persoană din Republica Moldova, care m-au contactat imediat după conferinţa mea din 3 iunie 2004, de la Academia Română. Mă văzuse pe TVR Internaţional şi spunea că vine cu o delegaţie din partea Academiei Ruse. Mi-a arătat, într-adevăr, o delegaţie semnată, parafată, prin care era împuternicit să se ocupe de culegerea de informaţii despre aceste obiecte. Persoana respectivă sustinea că astfel de plăci există pe teritoriul Rusiei, că sunt foarte asemănătoare cu cele de la Sinaia, şi, că, din informaţiile pe care le deţine, cel puţin 40 de piese din aur ar mai exista în Banca Naţională a României" 

  Argumentele susţinătorilor falsurilor  - sunt realizate din plumb, deci cu costuri foarte mici;   - cel care le-a făcut cunoştea principalele izvoare ce privesc istoria Daciei, aflate la dispoziţia oricărui om cultură din secolul al XIX-lea;  

 - cunoştea cărţile despre Columna lui Traian, apărute la vremea respectivă, de unde ar fi reprodus imaginile de pe tăbliţe;  
 - avea noţiuni de filologie;   
- textele de pe tăbliţe ţin seama doar de ceea ce se cunoştea până la 1900. Tot ce s-a descoperit după această dată nu mai figurează pe ele;  
 - cetatea de la Cumidava, apare pe tăbliţe ca la Ptolemeu- “Comidava”-falsificatorul neavând de unde să ştie că, în 1942, avea să se descopere inscripţia de la Rasnov, în care scria “Cumidava”;   - cetatea Sarmizegetusa e reprezentată schematic. Orice castru roman sau cetate medievală ar fi corespuns la fel de bine imaginii de pe plăcuţe;  
 - piesele de plumb nu au fost găsite într-un context arheologic;   

   Argumentele în favoarea autenticităţii  Dan Romalo:  

 - Dacă ar fi falsuri, atunci ele ar fi fost făcute de un geniu enciclopedic şi vizionar, cu ajutorul unor mijloace necunoscute, caz în care, falsul, mai vechi de 100 de ani, ar aparţine şi el istoriei şi ar merita să fie studiat.  
 - Conţinutul este profund coerent. Are amploare şi rafinament, bogăţie de detalii.  
  - Plăcile fac referiri la personaje şi împrejurări necunoscute. 
  - Se vorbeşte despre evenimente care, la data semnalării plăcilor, nu fuseseră descoperite, cum este cazul cetăţii Sarmizegetusa. 
  - Existenţa unor obiecte similare în colecţii particulare a căror autenticitate nu poate fi pusă la îndoială.  
 - Descoperirea în marele sanctuar de la Sarmizegetusa a unor resturi de turnare în plumb şi argint, a unor creuzete pentru topit metalul, şi a unor cantităţi mari de plumb.    



 Aurora Peţan: 

  - Plăcile sunt autentice în conţinut. Suportul însă este, în mod sigur, plumb din secolul al XIX-lea.   - Limba din plăci nu pare să fie indo-europeană.  
  - Ar putea fi vorba despre o limbă preindo-europeană, de genul celei basce, care a supravieţuit asimilării indo-europene sau o variantă a unei limbi sacre, folosite numai de preoţi, în timp ce poporul folosea o altă limbă.  
 - Limba de pe plăcuţe are toate caracteristicile unei limbi naturale. Nu pare deloc să fie creată. Are extrem de multă varietate. Numele lui Burebista, spre exemplu, e scris în vreo 15 feluri, ceea ce este greu de imaginat pentru un falsificator. Există foarte multă variaţie fonetică şi grafică. Toate cuvintele au variante.   
 - Plăcuţele provin din mai multe zone şi din mai multe epoci, însă există o unitate de stil şi de redactare, ceea ce înseamnă că exista o tradiţie puternică a scrisului. Există o unitate de stil pentru plăcile din vremea lui Burebista, pentru cele din vremea lui Decebal, pentru cele din Dobrogea.  
 - Funcţie de informaţii, plăcile provin de la Sarmizegetusa, de la cetăţile din Dobrogea, plăcile lui Cotizo, care sunt din zona Banatului. 
 - Textele din plăci sunt scrise în proporţie de 90 % în alfabet grecesc, cu diferite variante. Există şi câteva scrieri total necunoscute. Cea mai stranie apare pe frontonul templelor reprezentate pe plăci;   - Cred că Regele Carol, când şi-a dat seama de importanţa istorică a acestor piese, a ordonat să se facă copii după ele, pentru că ar fi fost dificil să se fi dat la cercetare nişte originale din aur. Mi se pare logic să fi făcut nişte dubluri de pe aceste artefacte.   
 - Sutele de piese sunt extrem de elaborate şi nimeni nu a încercat, vreodată, să câştige ceva de pe urma lor, ceea ce intră în contradicţie cu logica unui fals.