Magia albă și neagră în tradiţia populară românească

09:58:00 by
Cu toate că se vorbeşte mult despre ea, puţini sunt cei care ştiu cu adevărat ce rol nefast are în societatea modernă şi în viaţa de zi cu zi magia neagră. Odată cu valul economiei de piaţă, ea a devenit obiect de larg consum. O găsim în anun­ţuri de mică publicitate, pe toate canalele de tele­vi­ziune, ba chiar şi pe gar­duri ori pe stâlpi, pe care sunt li­pite anun­ţuri cu "leg, dezleg, fac, desfac". Magia este cât se poate de prezentă în viaţa noastră, a tuturor, chiar dacă nu-i conştientizăm existenţa.



În chilia părintelui Iustin

Recunosc că, iniţial, am spus şi eu la fel ca toată lu­mea: "Astea cu magia sunt poveşti", dar poziţia mea a fost clintită de unde mă aş­teptam mai puţin. Am văzut, de pildă, mari profesori universitari, doctori în neu­ro­lo­gie şi psihiatrie, cu zeci de ani de expe­rienţă, care trimi­teau oamenii nu la far­macie să-şi cumpere ha­puri, ci la mâ­năs­tirile din Moldova, ca să pri­mească canoane, agheas­mă şi să li se facă rugă­ciuni. Apoi, mulţi din tera­peu­ţii naturişti cu care colaborez se plâng tot mai des că sunt solicitaţi de per­soa­ne cu boli care de care mai ciudate şi care măr­turisesc într-un târziu că au practicat magia neagră şi - redau textual - "s-au ars" (adică au pri­mit un şoc retur, voi explica ulterior ce este acesta). Să adău­găm, la toate acestea, pala­tele magicienilor negri din preaj­ma Bucu­reş­tilor, bisericile pline cu oameni pose­daţi, cărora me­dicina nu le-a găsit leacul, nici măcar diagnos­ticul, şi vom înţelege că magia este o armă extrem de pu­ter­nică şi de peri­culoasă. Mă preocupă de mult pro­ble­ma ma­giei, pe care am încercat să o elucidez. N-a fost uşor. Întrucât nu am ştiut efectiv de unde să apuc acest su­biect inedit, am cerut sfatul unui preot, pentru a putea lămuri lucrurile, mai ales la nivel de principiu. Ajutorul a venit de la unul din cei mai mari duhovnici ai Moldovei - părintele Iustin Pârvu, de la Mânăstirea Petru Vodă din ju­deţul Neamţ, care m-a primit, într-o zi, în chilia lui. El m-a lămurit că există două tipuri distincte de magie:

* Cea albă, care foloseşte doar puterea binefă­că­toare a lui Dumnezeu şi a îngerilor săi. Cei mai cu­noscuţi ma­gicieni albi sunt chiar cei Trei Magi de la Ră­sărit, care au vestit naşterea lui Iisus Hristos.

* Cea neagră, care prin cele mai diverse mijloace ofe­ră succese materiale, sociale facile, prin mij­lo­cirea... diavolului. Unii o mai numesc magie practică, magie ver­de ori în multe alte feluri, dar în esenţă este magie neagră.

Părintele Iustin mi-a oferit şi alte explicaţii, precum şi informaţia extrem de preţioasă că, în societatea con­temporană, magia neagră este adesea foarte abil deghi­zată sub masca celei albe. Au urmat apoi ani de căutări, pe durata cărora am constatat că Internetul este supra­saturat de tot felul de ma­gicieni, de pe toate meridia­nele. Apoi, am făcut cu­noştinţă, pe rând, cu diferitele sisteme de magie ale diferitelor culturi. Din păcate, cel mai repe­de cir­culă curentele de magie neagră, de­oarece dau rezul­tate extrem de rapi­de (în acord cu ne­ce­sităţile unei socie­tăţi de con­sum), în ciuda fap­tu­lui că per­ver­tesc su­fle­tul şi sunt extrem de periculoa­se. Cele mai la modă sunt acum magia afri­ca­nă Voodoo, cea tibe­tană şi indiană, afir­mân­du-se tot mai pu­ternic, şi cea a in­die­nilor de pe con­ti­nen­tul american. Pe plan na­ţio­nal, în ma­­rile centre ur­ba­ne, supremaţia e de­ţinu­tă de magia nea­gră, ţigăneas­că, iar în zo­nele mai re­tra­se, sunt prac­ticate pro­ce­dee din tra­diţia so­lo­monarilor (şa­ma­nilor daci), dar mult per­­vertite de con­tac­tul cu ci­vilizaţia mo­dernă. Din feri­cire, şi în cazul ma­giei, tra­diţia po­pulară româ­neas­că veche oferă un ade­vă­rat ar­senal de protecţie nu doar îm­po­triva influen­ţelor ne­faste, ci şi îm­potriva agre­siunilor psihice banale.

Magia albă în tradiţia populară românească

Cu siguranţă, mai aveţi proaspete în minte "Amin­tirile din copilărie" ale lui Ion Creangă, cu mama cea minunată care oprea ploaia în­figând toporul în pragul de lemn şi care îi făcea lui Nică un "benghi" în frun­te, ca să-l ape­re de deochi. Sunt pagini au­ten­tice de magie albă, care a avut până acum un secol o răs­pân­dire extraordinară în Ro­mânia. Cu veni­rea societăţii in­dustrializate, avidă de bani şi bunuri materiale, cu pătrun­derea tu­tu­­nului şi a băuturilor al­coolice tari, obţi­nu­te prin distilare, această tradiţie a de­ge­nerat şi apoi, trep­tat, a fost dată uitării. Din fericire, au existat suficienţi culegători de fol­­clor, mulţi din­tre ei străini, care să imor­tali­zeze în scrie­rile lor această tradiţie extra­or­dina­ră.

Ac­tual­­men­te, mai sunt doar trei zone care păs­trează fi­loa­ne au­tentice de magie albă: Mara­mu­re­şul, Bu­co­vina şi zona mânăstirilor de la graniţa ju­deţelor Neamţ şi Su­ceava, dar şi aici tradiţiile sunt foarte ameste­ca­te şi, nu rareori, pervertite. Me­di­cina popu­lară ro­mâ­neas­că a fost în pro­por­ţie de peste 50% medicină magică (un uni­cat în Eu­ropa!), care punea în va­loare influenţa bine­fă­că­toare a agheas­mei, a plan­telor sfinte, a postului ne­gru, a rouăi, a soare­lui, a rugăciunii şi a cu­vântului în sine (scris sau ros­tit), a dra­gostei şi a sacri­ficiului. Îm­pletire de creş­ti­nism şi tra­diţii ancestrale, ea apela deo­potrivă la ajuto­rul lui Dum­nezeu, al în­ge­rilor şi al arhan­ghelilor, dar şi al zâ­nelor, spiritelor bune ale lo­curilor ori ale dife­ri­telor plan­te. Scopul ei era ocroti­rea de boli, de deo­chiuri şi bles­­­te­me, aducerea ploilor, ocoli­rea catastro­fe­lor, adu­­ce­rea belşugului în casă şi, mai ales, do­bân­di­rea şi păs­tra­rea păcii sufle­tu­lui şi a cu­ră­ţeniei cugetului.

 Ana­li­zând ma­jori­tatea pro­­ce­deelor simple, dar ex­trem de efi­cien­te, ale­ magiei albe româ­neşti, este evi­dentă o li­nie de bun simţ, păstrată în toa­te prac­ticile. Prac­­tici pe ca­re vi le prezentăm pe scurt în con­tinuare.

Mijloace de protecţie magică

AGHEASMA

Apa sfin­ţită este remediul cel mai frec­vent folosit în medicina populară românească, fiind un adevărat mijloc de prim ajutor magic. Agheasma are darul de a alunga prompt şi rapid diavolul şi de a chema în­gerii, de a purifica oamenii şi locurile, de a limpezi gân­durile şi sentimentele. Aşa se explică potolirea ca prin farmec a crizelor de epilepsie, a acceselor de isterie, a delirurilor alcoolice ş.a.m.d., prin simpla administrare sau stropire cu agheasmă. Iată cele mai cunoscute pro­cedee de folosire a agheasmei:

 Purificarea locuinţelor cu agheasmă

Stropirea camerei cu agheasmă, mai ales atunci când este făcută de preot, are darul de a o proteja de spi­ritele şi de influenţele rele. Această purificare a lo­cului cu apă sfinţită este un remediu extraordinar, atunci când se urmă­reşte stin­gerea unor certuri sau dis­pute în familie, atunci când locuitorii se îmbolnăvesc din senin, când apar coşmaruri sau stări de tris­teţe inex­pli­ca­bilă. Mai întâi, trebuie dere­ti­cată toată casa şi aerisită, des­chi­zând larg fe­res­trele ca să intre soarele. Apoi, după ce pre­otul stropeşte cu agheasmă toate un­ghe­rele ca­merei, tre­buie ca fiecare mem­bru al fa­miliei să meargă să se spove­dească şi să se împăr­tă­şească. În continuare, vreme de 7 zile (49 de zile, după alte sur­se), nu trebuie ca cineva să se certe, să ocărască sau să spună vreun cuvânt rău sub acoperişul casei. Acest pro­cedeu străvechi de pu­rificare a locuinţelor poate fi în­soţit şi de tă­mâieri, aducerea de plante ocrotitoare etc. - pro­cedee despre care vom vorbi mai târziu.

Stropitul cu agheasmă al bolnavilor grav şi al celor posedaţi

Cel mai frecvent este consemnată folosirea agheas­mei pentru stropirea bolnavilor grav şi alcelor tul­bu­raţi sufleteşte. Se înmoaie o tul­pină de busuioc păstrată la icoana Sfintei Marii în agheasmă şi cu ea este stropit cel în cauză de sus până jos, dar în special în zona capu­lui şi a pieptului. Acest procedeu, aplicat cu cre­dinţă, opreşte instantaneu accesele de furie, ma­nifes­tările agresive de tot felul, precum şi multe alte simp­tome specifice bolilor psihice grave. Stro­pitul cu agheasmă poate fi folosit şi ca mijloc de prim ajutor, dar şi ca pro­ce­deu tămăduitor, care să fie apli­cat zilnic. Stropirile se fac dimineaţa şi sea­ra. Este bine ca cel care stropeşte să spună în gând înainte de această ope­raţie Tatăl Nostru şi să-şi facă de trei ori sem­nul crucii.

Băutul agheasmei în scop de protecţie

Băutul agheasmei se face de obicei dimi­nea­ţa, pe sto­macul gol, după spălat şi rugăciune. Se iau trei guri de agheasmă, după fiecare înghi­ţitură făcându-se sem­nul crucii. După ce s-a băut agheasma, nu se mă­nân­că nimic vreme de jumătate de ceas. Este un reme­diu pen­tru a scă­pa de deochi (afecţiune cu manifestări foarte di­verse: greaţă, dureri de cap, apatie ori exa­cer­ba­rea emotivităţii, indigestie, slăbiciune, tulburări de auz şi de văz, somno­lenţă, iritabilitate etc.), pen­tru a-i pro­teja pe copiii foarte emotivi şi sen­sibili la boli. Atunci când apăreau boli cu simp­tome neobişnuite şi exis­ta bănuia­la că ar fi "fă­că­tură", cel afectat intra în post negru câ­teva zile la rând, se ruga şi bea agheasmă, câte trei în­ghi­ţituri la răsăritul soarelui, la amiază şi la as­finţit.

Blesteme, descântece şi leacul lor

Magia plantelor în România are o tradiţie extra­or­di­nară, prin varietatea speciilor folosite şi a ritualurilor, dar şi prin caracterul său unitar - ri­tualuri identice, pen­tru aceleaşi ierburi, sunt în­tâl­nite deopotrivă în Banat şi în nordul Mol­dovei ori în Maramureş. Există mai multe ca­te­gorii de plante magice, dintre care cele mai pu­ter­nice sunt cele toxice (mătrăguna, oma­gul, stri­goaia, rosto­pas­ca), acestea din urmă fiind şi cele mai periculoase. În ge­neral, pu­terea unei plan­te, câştigată de partea utili­za­torului prin tot felul de ritualuri, este neutră, ea putând fi folosită deopotrivă pentru a face bine şi pen­tru a dis­truge. Mătrăguna, de exemplu, pu­tea fi un remediu sal­va­tor în bolile cu sfârşit letal, atunci când era culeasă şi ad­­mi­nistrată cu dragoste, cu post şi rugăciuni, dar şi o ar­mă ucigătoare, atunci când era însoţită de blesteme şi ocări. În afara plan­telor to­xi­ce, mai există o cate­gorie de plan­te magice cu totul aparte - plantele de pro­tec­ţie psi­hică şi ma­gică. Des­pre acestea vom vorbi în con­ti­nuare.

Plante pentru amulete

Fără îndoială că cei mai în vârstă îşi amin­tesc de săcu­leţul pe care li-l punea la gât bu­ni­ca, atunci când erau mici, săculeţ care con­ţinea fel şi fel de ier­buri, ca­re să-i apere de deochi şi boli. În întreaga Eu­ropă a exis­tat această tra­diţie, până în secolul trecut, care avea foarte mici variaţii de la un po­por la altul. Cel mai bine era ca aceste plante să fie păstrate cât mai aproa­pe de corp, dar ele puteau fi puse şi în­tr-un mic să­culeţ, care era mereu purtat la gât pe sub haine, ori pu­teau fi puse sub pernă ori la capul patu­lui, în timpul somnului. Şi astăzi, în satele izolate de munte, mai poţi întâlni con­valescenţi, copii ori fete de măritat care poartă la gât fel de fel de plante care să-i ocrotească - o tra­diţie veche de milenii, cu o eficienţă inexplica­bilă, dar reală. Iată câteva plante ma­gice folosite frecvent pentru amulete:

* Usturoiul - câţiva căţei de usturoi puşi într-o pân­ză şi pur­taţi la gât, sunt un remediu infailibil pen­tru ocro­tirea co­piilor de răceli, de viermi in­tes­ti­nali şi de deochi. Flăcăii care mer­geau singuri prin pă­du­re aveau neapărat o căpă­ţâ­nă de usturoi la ei, pen­tru a-i feri de iele ori de Fata Pă­durii. De ase­me­nea, băr­ba­ţii ori fe­mei­le vlăguite, care aveau noap­­te de noapte vi­­suri ude (po­lu­ţii noctur­ne), păstrau noap­tea la capul patu­lui o că­păţână sau o cunună de usturoi.

* Odolean - este mai cunos­cut sub numele de vale­ria­nă (Valeriana officinalis), rădă­cina sa fiind un remediu extra­or­dinar pentru protecţia fete­lor de măritat (mai ales pentru a fi ocrotite de zburători, care luau vlaga şi min­ţile fetelor). Rădă­cina de odo­lean era purtată în general la brâu, având rolul de a îndepărta influenţele erotice ma­lefice.

* Iarba-creaţă - este un ingredient frecvent folosit, ală­turi de odolean. Sub acest nume mai este cunos­cută şi menta dulce (Mentha viridis), care calmează psihi­cul, reduce iritarea şi alungă demonii mâniei, precum şi pe cei ai pasiunii necontrolate. Solomonarii de odinioară spu­neau că în nopţile întunecate puteau auzi zmeii mer­gând prin ceruri şi spunând: "De n-ar fi odolean şi iarbă-creaţă,/ Am avea şi noi o viaţă./ Le­uşteanul de n-ar fi,/ Atunci noi n-am mai pieri".

* Leuşteanul - era odinioară la mare preţ pen­tru alun­garea enti­tă­ţilor malefice, dar şi pen­tru apărarea de "fă­că­turi de dra­gos­te". Se folosea îm­pre­u­nă cu odoleanul şi iar­ba-crea­ţă, alcă­tuind o triadă in­vin­cibilă. Fe­­meile fă­ceau amu­lete cu ele şi pu­­neau aces­te trei ier­buri în­tr-o mâncare spe­cială, pe care o dădeau tine­relor fete înain­te de a mer­ge singure cu oile în munte, ca să le ocro­tească.

* Iarba neagră - este o denu­mi­re dată sâ­ni­şoarei (Sa­ni­cula euro­paea), fiind folosită mai ales pentru protecţia fe­meilor de bles­te­me (pentru a nu le se­ca sau a nu se otrăvi lap­tele tine­relor ma­me, pentru a nu-şi pier­de fer­tilitatea tinerele soţii etc.). Se ţinea, ca şi celelalte ier­buri, într-un săculeţ la gât.

* Vâscul - este o plantă ca­re, pe de o parte, adu­ce noro­cul şi belşugul în casă, iar pe de altă parte, o apără de bles­te­me şi alungă răul. Vâscul, mai ales cel de la Crăciun, se ţi­nea pe pra­gul uşii de la in­trare, ca să spe­rie toate spiri­tele rele şi să le atra­gă pe cele bune. Mul­te alte plante se folosesc lo­cal pen­­­tru protecţia oameni­lor, a ca­selor ori a ani­ma­lelor - teiul înflorit, salvia, sânzienele gal­be­­ne, ci­­mişirul, ramurile de brad. Toate se păstrează prinse în cunună la icoane ori pe pra­gul de sus al casei.

Călătoria în lumea magiei ocro­titoare e lungă, pasio­nan­tă, plină de farmec şi nepre­vă­zut. Simplul fapt că există la toate popoarele şi e veche de sute, chiar mii de ani, dovedeşte că misterul pe care-l as­cunde este real şi este în avantajul nostru să-l dez­legăm.

Autor
 

Dacă ți-a plăcut articolul ne poți urmări pe Facebook, pentru alte noutăți.
Descoperă și Terra Misterioasă, Misterele Planetei.
Ramâi uimit cu Știri pe Turte, cele mai ciudate noutăți.
Index articole România Misterioasă