Iancu de Hunedoara a fost unul dintre cei mai renumiţi războinici ai Europei creştine în secolul al XV-lea. A fost cruciat, regent al Ungariei şi voievod al Transilvaniei. Originea sa, ca în cazul multor personaje foarte cunoscute din Transilvania, este controversată. Există specialişti care spun că ar fi fost pe jumătate maghiar, alţii îl consideră român get-beget şi chiar fiu nelegitim al unui rege de origine germană.
. Veacul al XV-lea a fost deosebit de turbulent pentru zona Balcanilor şi a Europei Centrale. Puterea otomanilor creştea necontenit şi ameninţa fruntariile Europei creştine. Grecia, Macedonia, Albania, Serbia şi Bulgaria au căzut rând pe rând sub stăpânirea sultanilor. Ţara Românească acceptase deasemenea să devină vasala Înaltei Porţi, iar Moldova o va urma până la jumătatea aceluiaşi secol. Transilvania, parte a Ungariei medievale, dar cu autonomia sa specifică era o zonă de confluenţă, lingvistică, etnică şi culturală.
Românii,cei mai numeroşi, ungurii, secuii şi saşii era principalele naţiuni care dominau acest peisaj ultrasilvan. Ungaria la rândul său era ultima poartă a creştinătăţii către Europa centrală şi de vest şi pe care sultanii visau să o deschidă. În acest ev al războaielor pentru supremaţie în zona danubiană s-a ridicat unul dintre cei mai importanţi războinici şi lideri ai evului mediu central-european şi balcanic. Este un personaj revendicat deopotrivă de istoriografia maghiară dar mai ales de cea română.
Românii i-au spus Ioan de Hunedoara sau Iancu de Hunedoara în timp ce ungurii l-au numit Janos Hunyady, un cruciat, un lider politic care a aparţinut ambelor culturi. Tocmai de aceea originea sa etnică a fost un subiect de dezbatere, existând mai multe variante, unele evidente fanteziste sau care ţin mai mult de legendă decât de adevăr istoric.
Janos Hunyadi, nobilul cu origini tătaro-cumane sau maghiare
Ioan de Hunedoara s-a născut în anul 1407 într-o familie înobilată de regele Ungariei Sigismund de Luxemburg pentru merite deosebite în războaie. Tatăl său se numea Voicu, fiul lui Şerb, iar mama sa Elisabeta de Morsinai. Pe 18 octombrie 1409, Sigismund de Luxemburg dădea lui Voicu şi fraţilor săi Mogoş şi Radu dar şi fiului lui Voicu, Ioan, ţinuturile Hunedoarei, cu tot cu castelul aflat pe acest domeniu plus oraşul, 35 de sate,vămi,mine de aur,sare,argint şi fier. Era o avere care propulsase familia lui Ioan de Hunedoara în rândul nobilimii mijlocii, provinciale din Transilvania. Pe scurt Ioan provenea dintr-o familie de războinici aflaţi în slujba regelui Ungariei şi care erau renumiţi pentru acţiunile lor războinice contra otomanilor la frontieră.
Un serviciu deosebit de important pentru coroana maghiară, răsplătit cum se cuvine. Originea părinţilor şi a strămoşilor săi a fost disputată. De exemplu o parte a istoricilor maghiari cred că Ioan de Hunedoara, numit Janos Hunyadi ar fi avut origini cumano-tătare. De exemplu istoricul László Rásony preciza în studiul „Vechiul nume maghiar Vajk. Pe marginea numelui de familie Hunyadi” că de fapt familia lui Ioan de Hunedoara nu avea deloc origini româneşti. Acesta spunea că de fapt tatăl său se numea Vajk iar bunicul său Sorbe şi că în realitatate ar fi fost cumani sau tătari rămaşi în serviciul regilor unguri, pe teritoriul Transilvaniei.
„Este binecunoscut că istoriografia românească îi consideră pe Huniazi ca fiind români. Această opinie falsă este răspândită în cercetarea istorică românească şi în manualele de şcoală. Numele tatălui şi bunicului lui János Hunyadi (Vajk şi Šorbe) şi folosirea corbului în blazoanele familiei ne arată cu claritate originea tătaro-cumană a familiei Hunyadi”, preciza László Rásony. Alţi istorici maghiari spuneau că de fapt voievodul Transilvaniei şi regentul Ungariei ar fi fost pe jumătate ungur. Mai precis aceştia spun că Elisabeta de Morsinai era de fapt unguroaică şi se numea Erzsébet Morzsinai.
Fiul unor nobili români din Haţeg
Cu toate acestea originea românească a lui Ioan de Hunedoara este dovedită de numeroase alte documente, inclusiv maghiare. Pentru cei mai mulţi specialişti şi chiar cronicari originea românească a lui Ioan de Hunedoara este indubitabilă. Mai precis tatăl lui Iancu s-ar fi numit Voicu, bunicul săi Şerb şi ar fi provenit dintr-un neam de cnezi români din zona Haţegului sau Hunedoarei. Phillipe de Commine, un diplomat burgund, contemporan cu Iancu de Hunedoara spunea că este ca şi tatăl său de neam ”valah”. De altfel şi îl numea în scrierile sale ”Le chavalier blanc de la Valachie”. Alte documente ale vremii îi numea la rândul lor Johannes Valachus adică românul.
Silvio Piccolomini,viitorul papă, scria la rândul său despre Iancu de Hunedoara că ”nu a sporit atât gloria ungurilor, cât a românilor în rândul cărora se născuse”. Reputatul istoric Camil Mureşan scria că mama lui Iancu de Hunedoara s-ar fi numit Elisabeta Muşina şi ar fi fost fiica unui mic nobil hunedoarean de origine română, catolicizat şi intrat în sistemul feudal maghiar. Numele mamei lui Iancu a fost mai apoi latinizat şi maghiarizat. Pentru Camil Mureşan, Iancu a fost descendentul unei familii de cnezi români din Haţeg intraţi în serviciul regelui Ungariei ca trupe de frontieră, deosebit de utile în războaiele cu turcii. ”În fruntea satelor şi a oştilor româneşti din Hunedoara stăteau, ca şi în Banat, Maramureş sau alte părţi, reprezentanţi ai populaţiei locale, numiţi cnezi. Unii dintre ei erau recunoscuţi de rege în calitate de conducători ai unor obşti locale şi erau înzestraţi cu anumite drepturi. Aceştia erau aşa numiţi cnezi regali. Mulţi dintre cnezii regali s-au distins prin serviciile militare aduse regelui şi au fost răsplătiţi cu danii de moşii, intrând în rândurile nobilimii mici”, scria Camil Mureşanu în ”Iancu de Hunedoara”. Totodată alţi cronicari precum Dlugosz sau Bonfinus atestă originea românească a lui Iancu.
Urmaşul unor boieri munteni
Altă variantă a unor specialişti este că Iancu de Hundoara este ,pe linie paternă cel puţin, român din zona Argeşului. Mai precis, conform informaţiilor oferite de cronicarul maghiar Thuroczi dar şi a unor studii ulterioare, familia acestuia ar fi venit din Ţara Românească, din zona Argeşului în ţinuturile Hunedoarei şi s-ar fi pus sub protecţia regilor maghiari. Janos Thuroczy în ”Chronica Hungarorum” apărută în 1488 la Brno, spunea că Voicu, tatăl lui Iancu, ar fi venit în Transilvania din Ţara Românească, trecând munţii. Specialiştii care susţin această teorie spun că Voicu, Radu şi Mogoş ar fi venit din Ţara Românească după bătălia de la Rovine, însoţindu-l în Transilvania pe Mircea cel Bătrân, pribeag la aceea vreme. Ar fi rămas în Transilvania şi s-ar fi pus sub protecţia regelui maghiar Sigismund de Luxemburg şi au intrat în serviciul acestuia. Fiind buni oşteni ar fi fost recompensaţi cu pământuri şi rang nobiliar. Nicolae Iorga credea că au venit din satul Corbeni, zona Argeşului, dovadă stând şi blazonul familiei cu un corb. Totodată o dovadă ar fi şi cronica lui Bonfinus care spunea că ”in Corvino vicus natus”. Adică s-a născut în satul Corvin, al corbului.
adevarul.ro
. Veacul al XV-lea a fost deosebit de turbulent pentru zona Balcanilor şi a Europei Centrale. Puterea otomanilor creştea necontenit şi ameninţa fruntariile Europei creştine. Grecia, Macedonia, Albania, Serbia şi Bulgaria au căzut rând pe rând sub stăpânirea sultanilor. Ţara Românească acceptase deasemenea să devină vasala Înaltei Porţi, iar Moldova o va urma până la jumătatea aceluiaşi secol. Transilvania, parte a Ungariei medievale, dar cu autonomia sa specifică era o zonă de confluenţă, lingvistică, etnică şi culturală.
Românii,cei mai numeroşi, ungurii, secuii şi saşii era principalele naţiuni care dominau acest peisaj ultrasilvan. Ungaria la rândul său era ultima poartă a creştinătăţii către Europa centrală şi de vest şi pe care sultanii visau să o deschidă. În acest ev al războaielor pentru supremaţie în zona danubiană s-a ridicat unul dintre cei mai importanţi războinici şi lideri ai evului mediu central-european şi balcanic. Este un personaj revendicat deopotrivă de istoriografia maghiară dar mai ales de cea română.
Românii i-au spus Ioan de Hunedoara sau Iancu de Hunedoara în timp ce ungurii l-au numit Janos Hunyady, un cruciat, un lider politic care a aparţinut ambelor culturi. Tocmai de aceea originea sa etnică a fost un subiect de dezbatere, existând mai multe variante, unele evidente fanteziste sau care ţin mai mult de legendă decât de adevăr istoric.
Janos Hunyadi, nobilul cu origini tătaro-cumane sau maghiare
Ioan de Hunedoara s-a născut în anul 1407 într-o familie înobilată de regele Ungariei Sigismund de Luxemburg pentru merite deosebite în războaie. Tatăl său se numea Voicu, fiul lui Şerb, iar mama sa Elisabeta de Morsinai. Pe 18 octombrie 1409, Sigismund de Luxemburg dădea lui Voicu şi fraţilor săi Mogoş şi Radu dar şi fiului lui Voicu, Ioan, ţinuturile Hunedoarei, cu tot cu castelul aflat pe acest domeniu plus oraşul, 35 de sate,vămi,mine de aur,sare,argint şi fier. Era o avere care propulsase familia lui Ioan de Hunedoara în rândul nobilimii mijlocii, provinciale din Transilvania. Pe scurt Ioan provenea dintr-o familie de războinici aflaţi în slujba regelui Ungariei şi care erau renumiţi pentru acţiunile lor războinice contra otomanilor la frontieră.
Un serviciu deosebit de important pentru coroana maghiară, răsplătit cum se cuvine. Originea părinţilor şi a strămoşilor săi a fost disputată. De exemplu o parte a istoricilor maghiari cred că Ioan de Hunedoara, numit Janos Hunyadi ar fi avut origini cumano-tătare. De exemplu istoricul László Rásony preciza în studiul „Vechiul nume maghiar Vajk. Pe marginea numelui de familie Hunyadi” că de fapt familia lui Ioan de Hunedoara nu avea deloc origini româneşti. Acesta spunea că de fapt tatăl său se numea Vajk iar bunicul său Sorbe şi că în realitatate ar fi fost cumani sau tătari rămaşi în serviciul regilor unguri, pe teritoriul Transilvaniei.
„Este binecunoscut că istoriografia românească îi consideră pe Huniazi ca fiind români. Această opinie falsă este răspândită în cercetarea istorică românească şi în manualele de şcoală. Numele tatălui şi bunicului lui János Hunyadi (Vajk şi Šorbe) şi folosirea corbului în blazoanele familiei ne arată cu claritate originea tătaro-cumană a familiei Hunyadi”, preciza László Rásony. Alţi istorici maghiari spuneau că de fapt voievodul Transilvaniei şi regentul Ungariei ar fi fost pe jumătate ungur. Mai precis aceştia spun că Elisabeta de Morsinai era de fapt unguroaică şi se numea Erzsébet Morzsinai.
Fiul unor nobili români din Haţeg
Cu toate acestea originea românească a lui Ioan de Hunedoara este dovedită de numeroase alte documente, inclusiv maghiare. Pentru cei mai mulţi specialişti şi chiar cronicari originea românească a lui Ioan de Hunedoara este indubitabilă. Mai precis tatăl lui Iancu s-ar fi numit Voicu, bunicul săi Şerb şi ar fi provenit dintr-un neam de cnezi români din zona Haţegului sau Hunedoarei. Phillipe de Commine, un diplomat burgund, contemporan cu Iancu de Hunedoara spunea că este ca şi tatăl său de neam ”valah”. De altfel şi îl numea în scrierile sale ”Le chavalier blanc de la Valachie”. Alte documente ale vremii îi numea la rândul lor Johannes Valachus adică românul.
Silvio Piccolomini,viitorul papă, scria la rândul său despre Iancu de Hunedoara că ”nu a sporit atât gloria ungurilor, cât a românilor în rândul cărora se născuse”. Reputatul istoric Camil Mureşan scria că mama lui Iancu de Hunedoara s-ar fi numit Elisabeta Muşina şi ar fi fost fiica unui mic nobil hunedoarean de origine română, catolicizat şi intrat în sistemul feudal maghiar. Numele mamei lui Iancu a fost mai apoi latinizat şi maghiarizat. Pentru Camil Mureşan, Iancu a fost descendentul unei familii de cnezi români din Haţeg intraţi în serviciul regelui Ungariei ca trupe de frontieră, deosebit de utile în războaiele cu turcii. ”În fruntea satelor şi a oştilor româneşti din Hunedoara stăteau, ca şi în Banat, Maramureş sau alte părţi, reprezentanţi ai populaţiei locale, numiţi cnezi. Unii dintre ei erau recunoscuţi de rege în calitate de conducători ai unor obşti locale şi erau înzestraţi cu anumite drepturi. Aceştia erau aşa numiţi cnezi regali. Mulţi dintre cnezii regali s-au distins prin serviciile militare aduse regelui şi au fost răsplătiţi cu danii de moşii, intrând în rândurile nobilimii mici”, scria Camil Mureşanu în ”Iancu de Hunedoara”. Totodată alţi cronicari precum Dlugosz sau Bonfinus atestă originea românească a lui Iancu.
Urmaşul unor boieri munteni
Altă variantă a unor specialişti este că Iancu de Hundoara este ,pe linie paternă cel puţin, român din zona Argeşului. Mai precis, conform informaţiilor oferite de cronicarul maghiar Thuroczi dar şi a unor studii ulterioare, familia acestuia ar fi venit din Ţara Românească, din zona Argeşului în ţinuturile Hunedoarei şi s-ar fi pus sub protecţia regilor maghiari. Janos Thuroczy în ”Chronica Hungarorum” apărută în 1488 la Brno, spunea că Voicu, tatăl lui Iancu, ar fi venit în Transilvania din Ţara Românească, trecând munţii. Specialiştii care susţin această teorie spun că Voicu, Radu şi Mogoş ar fi venit din Ţara Românească după bătălia de la Rovine, însoţindu-l în Transilvania pe Mircea cel Bătrân, pribeag la aceea vreme. Ar fi rămas în Transilvania şi s-ar fi pus sub protecţia regelui maghiar Sigismund de Luxemburg şi au intrat în serviciul acestuia. Fiind buni oşteni ar fi fost recompensaţi cu pământuri şi rang nobiliar. Nicolae Iorga credea că au venit din satul Corbeni, zona Argeşului, dovadă stând şi blazonul familiei cu un corb. Totodată o dovadă ar fi şi cronica lui Bonfinus care spunea că ”in Corvino vicus natus”. Adică s-a născut în satul Corvin, al corbului.
adevarul.ro