Pecetluite sub țărâna unor morminte neștiute, ori ferecate în pagini de ,,dosare secrete”, crimele comise de Securitate în primii ani ai ,,dictaturii proletariatului” constituie unul dintre cele mai odioase capitole ale istoriei noastre recente. Dar, atunci când ies, totuși, la iveală, urmele acelor crime demonstrează că românii nu au fost un popor de lași. Demonstrează că nu toți au au fost o turmă de neputincioși care, mânați de nemernicitul și păgubosul fatalism mioritic, s-au lăsat călcați în picioare de puturoasele ciubote bolșevice.
Înțelepciunea populară susține că ,,adevărul iese întotdeauna la suprafață, precum uleiul.” Așa o fi, dar acest proverb nu este valabil și în cazul crimelor Securității. Acestea au fost atât de bine ascunse încât doar în extrem de rare cazuri, ies singure ,,la suprafață.” De obicei, despre aceste crime aflăm doar în urma cercetărilor specialiștilor care se ocupă de istoria recentă a României. În alte cazuri, chiar urmașii unora dintre victime sunt cei care preiau sarcina de a descoperi condițiile în care au murit înaintașii lor. Unul dintre aceștia din urmă este Gavrilă Roba, fiul lui Vasile Roba, liderul revoltei anticomuniste a moților de la Beliș din vara anului 1951.
Nu i-a fost ușor: recuperarea memoriei tatălui său, i-a luat circa 25 de ani de viață, ani lungi în care s-a luptat atât cu secretomania specifică și acum, serviciilor secrete cât și cu birocrația unor instituții anchilozate.
Vasile Surcel: Domnule Roba, când ați început să vă interesați de soarta tatălui dumneavoastră?
Găvrilă Roba: Păi, știți cum a fost pe vremuri. Când tatăl meu a murit, eu aveam doar două luni. Dar, toată viața mea am fost dat la o parte de peste tot. Eram fiu de ,,deținut politic”, așa că toate drumurile prin viață îmi erau închise. Despre tata, nu știam decât ceea ce-mi spusese mama.
V.S: Ce anume știați?
Găvrilă Roba: Destul de puține lucruri. Știam că tata a fost unul dintre conducătorii revoltei moţilor de la Beliş, din 5 iulie 1951. Era pe vremea când începuse, deja, furia colectivizării, iar tuturor celor un pic mai înstăriți li se luat totul și erau băgați cu de-a sila în ,,colhoz”. Ai mei nu erau chiar săraci: aveau un gater și câteva hectare de pădure. Iar atunci, în 1951 tata a fost singurul din zonă care a refuzat să-şi cedeze gaterul, pe care-l avea în locul numit Lunca Diacului, şi nici cele trei hectare de pădure. Și nu a fost numai asta. Pe unde îi prindea pe activiștii de partid îi înjura ,,de îi trecea gârla” cum se spune. Dar ceea ce i-a scos din minți pe comuniști s-a petrecut de Paște, în 1951.Alt Stalin Atunci, la școala din Bogdănești fusese organizată o serbare populară. Acolo, tata s-a urcat pe scenă, a smuls de pe perete tabloul lui Stalin, l-a trântit de pământ și apoi l-a călcat în picioare. În zilele care au urmat, s-au găsit vreo câțiva care l-au pârât la Securitate. A fost Gavrilă Dârda, primarul din Măguri, a fost Ecaterina Roman, învățătoarea satului, dar și săteanca Strătica Roba. Ăstora li s-au alăturat colaboratorii acoperiți ai Securității dar și unul care și-a semnat turnătoria cu numele conspirativ ,,Vigilența”. Dar despre toate astea am aflat mai încoace, din dosarul de la CNSAS. Pe timpul lui Ceaușescu, auzisem că unul, Todea Vasile ar fi făcut pușcărie odată cu tata. L-am căutat, l-am găsit, dar nu mi-a povestit absolut nimic. După aproape treizeci de ani de când fusese arestat, omului ăsta încă îi mai era frică… nu frică, îi era groază să vorbească. Bun înțeles că nu am mai insistat. Dar, eu personal, am început să îi caut urmele tatălui meu pe 27 februarie 1990, când am depus o primă cerere la Arhivele Militare de la Pitești. De acolo m-au anunțat că, în 1969, dosarul lui tata a fost clasificat ,,strict-secret” pentru 68 de ani.
V.S: Păi…
Găvrilă Roba: Ăsta a fost singurul răspuns al lor. Ce era să fac? Am așteptat vremuri mai bune. Prin 1996, când nu mai conta că eram ,,fiu de fost deținut politic”, eram șofer pe un autocar turistic. Într-o bună zi, duceam în Grecia un grup de turiști din Satul Mare.
Pe drum, mai luam căte o pauză cât să bem o cafea, și din vorbă în vorbă, le-am povestit despre tata. Erau oameni școliți. Unu dintre ei, căruia ceilalți îi spuneau ,,Domnu colonel” m-a sfătuit să mă adresez la Tribunalul Militar, dar nici acolo nu am izbândit mare lucru.
V.S: Nu v-ați adresat și la CNSAS?
Găvrilă Roba: Ba da, dar mai târziu. Inițial am primit opt pagini din dosar. Iar abia după încă 231 de zile, am primit o completare. În total am primit 20 de pagini, unde sunt toate declarațiile date atunci.
V.S: 20 de pagini? Doar atât valorează viața unui om?
Găvrilă Roba: Da, atâta valorează! Dar sunt 20 de pagini de o ticăloșie fără de margini. Acolo este și un document provenit din arhiva Direcţiunii Generale a Securităţii Statului, Raionul Cluj, în care se arată că ,,Înainte de 23 august 1944, a fost membru în PNŢ Maniu”. Dar și că tatăl meu s-a opus înfiinţării organizaţiilor comuniste în comuna Măguri şi că a înjurat Partidul: ,,Cu ocazia unei serbări organizate de școala din cătunul Joseni, ce a avut loc în cătunul Bogdănești, Roba Vasile, în stare de ebrietate, a început să strigă ”f…l Partidul și toate organizațiile de masă (…) La toate serbările făcute susnumitul a avut manifestări dușmănoase contra membrilor de Partid, spunând în numărate rânduri <<duceți-vă dracului voi membrii de Partid>>. Mai mult decât atât: ,,Cu ocazia unei serbări din ziua de Crăciun din anul 1949 ce a avut oc în comuna Măguri cătunul Joseni la fel și-a făcut apariția în stare de ebrietate înjurând pe organizatorii acelei serbări, provocând scandal”.
V.S: Cum este descris în documentele de la Securitate, evenimentul care a dus la arestarea tatălui dumneavoastră?
Găvrilă Roba: Exact cum se spunea pe vremea aceea. Iată: ,,Cu ocazia sărbătorilor de Paşti din anul 1951, U.F.D.R-ul a organizat o serbare la Şcoala din cătunul Bogdăneşti, unde la fel Roba Vasile şi-a făcut apariţia, îmbătându-se și după terminarea serbării când lumea a început să danseze s-a urcat pe scenă, dar a fost reţinut, încercând şi a doua oară, iar a treia oră când s-a urcat pe scenă, a luat tabloul tov. Stalin care a fost deasupra scenei, l-a trântit jos şi l-a călcat în picioare”.
V.S: Mda, iar pe atunci, să-l calci în picioare pe ,,tovarășul Stalin” era o faptă de neiertat.
Găvrilă Roba: Da, dar ăia ar fi fost neputincioși dacă nu ar fi existat ,,cozile de topor” , așadar ,,turnătorii Securității”. Iată cum suna o asemenea turnătorie, exact așa cum a fost scrisă de mâna unuia dintre acei nemernici: ,,Declaraţie: Tov. Drânda Găvrilă sunt în scris în Partidul Muncitoresc Român din anul 1946 Declar asupra tov. Roba Vasile Roman acest Tov. Este un beţiv ascultă de reacţionari el este pus la cale de individu Roba Vasile lui Gheorghea lui Todor acesta Individ pe toţi îi informează tot contra Partidului şi caută conduceri de azi acest locuitorii este vinovat pentru că ascultă de acel Reacţionar Roba Vasile lui Gheorghea lui todor care are legături cu cineva de la arada şi taie pădure din dilicte şi cei săraci nu capătă numai cerămâne de ei vârfuri şi ce nui bun acest Tov. Îşi bate joc de toată conducerea clasei muncitoare. Măguri, la 12 iulie, 1951, Drânda Găvrilă”.
V.S: Ce ați aflat, concret, despre revolta moților din Beliș.
Găvrilă Roba: Păi, în fișa tatălui meu scrie că revolta a fost în iulie 1951.Turnătoria-primarului-din-Măguri-Drânda-Găvrilă-212x300 Iar atunci când s-a auzit în sat de revoltă, tata a mers călare la Mărişel şi i-a anunţat pe cei de acolo să vină la Beliş, unde se aştepta o delegaţie de la Bucureşti, ca să le spună acelora că moţii nu mai rezistă cu dările şi cotele de carne, brânză, lapte şi cereale. Ajunşi la Beliş, după ore de aşteptare, li s-a făcut foame, aşa că au spart magazia I.F.E.T.-ului, împărţind mâncare celor prezenţi. Apoi, după ce a venit delegaţia de la Bucureşti, oamenii şi-au spus deschis păsurile. După ce i-a ascultat cu luare-aminte pe oameni, politrucul-şef, consilier personal al lui Gheorghe Gheorghiu-Dej a început să îi amenințe: ,,Liniştiţi-vă, fiindcă la mine sunt pâinea şi cuţitul şi vă voi da pădure şi altele doar cât vreau eu şi, dacă am chef, vă bag şi-n puşcărie”! La auzul acestor cuvinte, lumea s-a revoltat şi tata, cu temperamentul lui vulcanic a fost primul care i-a aplicat activistului o binemeritată ,,corecţie fizică”. Au urmat şi ceilalţi, dar până la urmă consilierul lui Dej a scăpat cu viaţă fiind scos, cu mare dificultate din mâinile moţilor, pe la Poiana Fântânele.
V.S: Ce s-a întâmplat după aceea?
Găvrilă Roba: Cei de la București au trimis de urgenţă la Beliş un avion militar, încărcat cu activişti, care a aterizat pe un platou înalt din vecinătate. Aceştia, pentru a linişti mulţimea, au adus cu ei şi o maşină de scris, dând o tentă oficială întâlnirii şi elaborând ,,la botul calului” niște acte în care lăsau impresia că acceptă revendicările moţilor. Abia atunci mulţimea s-a calmat, dusă de nas de tertipul comuniştilor bolşevici. roba-securitatea-2 (1)Dar, după numai două săptămâni, într-o singură noapte, pe 21 iulie 1951 toţi liderii răsculaţilor au fost ridicaţi şi duşi la Cluj, pe strada Republicii nr. 23, unde era sediul Securității. După cum rezultă dintr-o notă a dosarului informativ F.I. 108815, de la C.N.S.A.S. au fost ridicați următorii: Roba Vasile a lui Gheorghe a lui Tudor, Safta Roman, a lui Silică, Toader Gheorghe, a Gălji, Crişan Mihai a Sfătului, Vidrean Ioan – ,,Prichi”, Purcel Avramuţ, zis ,,Avram” şi Tomoş Gavrilă, zis ,,Mujdei”. Atunci a scăpat doar Ianc Vasile al lui Gheorguț, care a fugit în codru. Dar, după o lună, a fost și el capturat și dus lângă ceilalți, la Securitatea Cluj. A scăpat, totuși cu viață, iar acum are 94 de ani.
V.S: Ce ați aflat despre condițiile în care a murit tatăl dumneavoastră?
Găvrilă Roba: Am aflat ceea ce mi-a povestit Ianc, care care a fost arestat și el odată cu tata. El era în celula 3 iar tata în celula 4. El mi-a povestit că îi auzea pe securişti cum îl scoteau zilnic pe tata, la tortură – pe când el şi pe ceilalţi din ,,lot” erau bătuţi tot a doua zi. Într-una din zile, când tata era anchetat, Ianc l-a auzit, din propria celulă cum urlă şi îi imploră pe securişti să nu-l omoare, fiindcă are trei copii acasă. Şi, într-o noapte a auzit că se deschide uşa de la celula vecină, după care a răsunat o bubuitură puternică – ca un foc de armă sau sunetul unei răngi lovind ceva – după care s-a făcut linişte totală . Dimineaţa a venit segentul şi l-a întrebat, insistent pe Ianc dacă a auzit ceva. Apoi, l-a avertizat că în cazul în care scoate un cuvânt despre incident, el va fi cel ce urmează să fie lichidat. Aşa că la ancheta care a urmat peste doar câteva ore, i-a spus civilului care-i însoţea pe securişti – probabil un procuror – că nu a auzit niciun zgomot în celula vecină. Mie, personal mi-a povestit că a auzit cum securiştii au scos cadavrul lui Roba din celulă, ducându-l apoi spre o destinaţie necunoscută”. Certificatul de deces i-a fost întocmit în 1953. Dar la ,,Evidența populației”, tata a fost întrgistrat ca ,,dispărut”. Și dispărut a rămas până în anul trecut când, printr-o sentință a justiției, a fost declarat mort.
Criminalii au fost români, români de ai noștri
V.S: I-ați identificat pe criminali?
Găvrilă Roba: Da, dar, din păcate, nici unul dintre ei nu mai este, acum, în viață. Din documentele de la CNSAS le-am găsit numele și funcțiile lor, enumerate în ordine descrescătoare a funcției și a implicării lor în această crimă: colonelul Patriciu – comandantul Securităţii Cluj, şeful arestului – locotenent-colonelul Baranyi, locotenentul Andrei Răchită, locotenentul A. Schwartz şi sergentul major Gheorghiu Aurel de la Securitatea din Măguri-Răcătău. Dar, după cum am spus, nici unul dintre ei nu mai este în viață. Dar, unii dintre ei au trăit până de curând, nederanjați de nimeni și cu pensii mari.
V.S: Ați aflat locul unde a fost înmormântat tatăl dumneavoastră?
Găvrilă Roba: Nu, nu am aflat nimic, niciodată. Mama mea și-a dorit, toată viața ei, să afle ce s-a întâmplat cu tata și pe unde îi zac oasele. Din păcate, s-a prăpădit acum șase ani, înainte de a primi dosarul de la CNSAS. Dar acum, că știu cum a fost, parcă mă doare sufletul. Asta pentru că acei criminali nu au fost nici ruși, nici nemți, nici turci și nici tătari. Domnule, au fost români, români de ai noștri. Iar asta chiar că este greu de acceptat, mă doare sufletul să spun și să recunosc că au fost români de ai noștri. Despre unde a fost îngropat tata nu am aflat absolut nimic. Și nici nu cred că o să aflu vreodată. La un moment dat l-am cunoscut pe unul, Olteanu Vasile, al cărui tată a fost gropar pe vremurile acelea. El mi-a povestit că, morții ,,politici” erau îngropați pe ascuns, într-un loc izolat. Iar copiilor li se spunea să nu umble pe acolo, căci în locul ăla erau înmormântați unii care au murit de lepră, de ciumă sau de holeră. De unde să fi știut copii ăia adevărul? Speriați de moarte, nici unul nu a călcat pe acolo, prin locurile alea pustii. Nu există martori, iar documentele din arhivele Securității nu spun absolut nimic despre asta. Așa că… nu am nici o speranță că o să îi dau de urmă și că să îl pot reînmormânta creștinește.
În această privință, și arheologul Gheorghe Petrov, expert investigaţii speciale în cadrul Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) este de aceeași părere: ,,Conform unor informaţii vehiculate în anumite medii, fără a exista însă o posibilitate certă de verificare, se pare că în astfel de cazuri cadavrele celor morţi erau transportate şi îngropate în gropi anonime, în zona Cimitirului Săracilor de la marginea Clujului, loc situat undeva în partea dreaptă a străzii Oaşului, la câteva sute de metri distanţă din intersecţia cu B-dul Muncii spre Chinteni. Acolo erau duşi şi atunci, ca şi astăzi uneori, mulţi dintre cei care decedau şi nu aveau aparţinători, persoane de condiţie umilă sau cei morţi prin spitale şi azile care nu erau revendicate de nimeni. În zona respectivă, geografia locului a fost profund modificată în ultimii zeci de ani, pe o porţiune de teren s-a dezvoltat şi un cimitir organizat, iar în absenţa informaţiilor şi a oricărui reper, considerăm că orice acţiune de căutare sau orice întreprindere practică de a se verifica terenul prin sondaje arheologice ar fi inutilă”.