Popor mult năpăstuit de istorie, românii și-au îndreptat, adeseori, speranțele către Occident. Așa am făcut în trecut, așa facem și acum. Dar, de fiecare dată, puterile europene nu au făcut nimic altceva decât să-și apere și să-și promoveze, cu orice preț, propriile orgolii și interese. În 1396, ambițioșii cavaleri occidentali nu au ținut cont de experiența militară a voievodului valah Mircea cel Bătrân: iar trufia lor i-a costat cumplita umilire pe care au îndurat-o la Nicopole. Apoi, peste câteva decenii, însuși Papa de la Roma, pus în fața înaintării de neoprit a tăvălugului otoman, îl lăuda, pe Ștefan cel Mare, numindu-l ,,Atletul lui Hristos”.658x0_viteazul Dar, același Occident nu a mișcat un deget ca să-l ajute pe sfințitul voievod în luptele pe care le-a dus în lunga lui domnie. Iar peste încă un secol și jumătate, tot Occidentul a fost cel care l-a trădat și pe Mihai Voievod Viteazul.
Iar asta pentru că, și atunci, în sec. XVI, politică europeană era tot o șerpărie de interese și orgolii, la fel de încâlcită ca cea din zilele noastre. În anul 1599 solia trimisă de Mihai Viteazul la curtea imperială de la Praga, primea de la împăratul Rudolf al II-lea aprobarea unor viitoare operațiuni militare la capătul cărora avea să se înfăptuiască prima Unire a Munteniei cu Moldova și Transilvania. Doi ani mai târziu, speriat probabil de puterea sporită și de influența lui Mihai, același Rudolf al II-lea a ordonat asasinare voievodului valah. În forma lor simplificată, manualele de istorie ne învață că Vodă Mihai a fost ucis de generalul Gyorgy Basta.
Dar istoria reală este cu mult mai complicată: Mihai Voievod Viteazul a murit în urma unui complot, un asasinat politic ale cărui ițe s-au țesut tot în Occident, în palatal imperial de la Praga. Într-o scrisoare trimisă Arhiducelui Mathias, cel care, peste 11 ani avea să se urce pe tronul Habsburgilor, Basta raportează că: ,,Mihai a fost ucis conform poruncii primite de la Împăratul Rudolf al II-lea, iar eu am executat-o”. De fapt, în acea scrisoare, ticălosul general se lăuda degeaba, atribuindu-și meritul îndeplinirii unei misiuni ordonate. Era vorba despre o crimă odioasă, executată de altcineva. Și nu în luptă dreaptă, de un singur om, ci de o haită compusă din trei mercenari preschimbați în asasini plătiți.
Istoria o scriu supraviețuitorii
Ulterior, Szamoskozi Istvan şi G. Beduccino ambii contemporani ai evenimentelor au relatat că uciderea lui Vodă a fost executată de un veritabil comandou, compus din mercenari străini: ,,A fost trimisă o mare trupă de valoni în tabăra valahului Mihai, în urma unui sfat de taină ținut de Basta György și căpitanii săi în noaptea de 18 august 1601, cum să-şi desfăşoare trupele pentru o confruntare cu valahul” a afirmat Szamosközy. Acesta a fost un cronicar transilvănean care, mânat de niște de mult uitate motive personale, l-a urât pe voievodul valah. Motiv pentru care relatările lui sunt deosebit de subiective.
Dar, în ciuda acestui fapt, el este cea mai completă sursă de informații. Spune cronicarul Szamosközy: ,,Unul din căpitani cu numele de Bori (Beauri şi Mortagne, după unele izvoare) dacă a intrat în cort împreună cu încă câţiva a pus mâna pe Mihai zicând: eşti prins! Mihai i-a zis BA (cuvântul în textul cronicii maghiare este scris în româneşte) şi cu aceasta pus-a mâna pe sabie s-o scoată. Un valon țintind cu pușca a slobozit-o și l-a lovit în mâna stângă cu care a căutat să scoată sabia, căci Mihai Vodă era stângaci. Alt valon i-a străpuns îndată pieptul cu sabia, al treilea valon l-a împușcat în spate și astfel prăbușindu-se i-au tăiat capul cu propria sabie. Şi jefuindu-l şi împărţindu-i toată prada ce o avea în cort şi vitele de afară, i-au tăiat capul în cort şi a zăcut trei zile gol, la marginea drumului. Capul, cu barbă cu tot, l-au pus pe hoitul unui cal, care murise acolo, tot atunci şi astfel a stat capul acolo mult timp.” Același cronicar descrie și ritualul barbar la care s-au dedat ,,civilizații” mercenari occidentali:
,,Tăiat-au nemţii bucăţi mari de piele din trupul voivodului despuindu-i spatele şi coastele, umerii şi le-au oprit ca amintire (N.red: acesta era un obicei practicat în evul mediu de unii războinici care aveau convingerea că cel care poartă cu el asemenea trofee sinistre va moșteni însușirile celui dispărut). În cele din urmă, aşa scârbos cum era, l-au înmormântat nişte sârbi într-o groapă mică ca să nu-l mânce câinii”.
Grăiește Wolfgang de Bethlen
„Cronica Transilvaniei”, a lui Wolfgang de Bethlen, conține detalii, culese de la contemporani şi din alte surse, privitoare la odiosul asasinat politic, executat din înalta poruncă imperială. ,,O vreme, Iacobus Beaurius, mijlocitorul lui Basta cercetează aici şi acolo şi pe neaşteptate trupa valonilor înconjoară cortul lui Mihai, Beaurius şi alţi câţiva subalterni de-ai săi au intrat în cortul lui Mihai pe care l-au găsit liniştit şi stând întins (unii povestesc că atunci şi-a spălat faţa şi mâinile).
Beaurius adresându-i-se acestuia, spune: Eşti prizonier, la care acesta răspunde: Nicidecum! şi spunând aceasta Mihai a încercat să scoată sabia care era atârnată de propteaua cortului în timp ce era lovit de Beaurius cu halebarda şi capul îi este tăiat cu sabia proprie a lui Mihai, iar unul dintre valoni l-a împuşcat la încheietura de la mâna stângă despre care se ştia că obişnuia să o folosească şi cu care încerca chiar atunci să-şi scoată sabia (N.red: întradevăr, Mihai Viteazul era stângaci). Capul acestuia l-au pus pe coapsa propriului cal alb mort… corpul lui Mihai a fost scos din cort, despuiat de haine şi a zăcut timp de trei zile în apropierea drumului public, iar soldaţii i-au tăiat pielea de pe spate, coaste şi umeri, i-au tăiat-o ca să o păstreze ca amintire pentru faptele sale nemaipomenite. După aceea, totuşi, corpul acestuia, ca să nu fie sfâşiat de câini, câţiva sârbi (traci) l-au înmormântat din ordinul lui Basta într-o groapă, pentru ca în cele din urmă, cu trecerea timpului să fie adus la Alba Iulia unde a fost înmormântat în biserica sfântă după cum relatează acelaşi nobil şi apoi după o vreme a fost dus în Valahia Transalpină, povestesc alţii. Şi după cum s-a spus, când Beaurius a intrat cort Mihai discuta cu Ludovic Rakoczi şi Matheas Peresihtius, în timp de Beaurius l-a străpuns în învălmăşeală, însuşi Ludovic Rakoczi a fost rănit la gât.
A fost tăiat capul lui Johannes Bekény, celebrul soldat ungur şi chiar alţii dintre slujitorii voievodului au fost răniţi. Matheus Peresithius a desprins agrafa din căciula lui Mihai (care era ornată cu safire albastre) şi şi-a pus-o sieşi spre amintire veşnică”. Mda… cam asta era, pe atunci, politica și civilizația europeană: criminali, ritualuri barbare executate de profanatori și jefuitori de cadavre.
Ulterior, chiar și soarta post-mortem a lui Mihai Voevod Viteazul a fost deosebit deosebit de aventuroasă: inițial, din ordinul lui Basta, trupul lui profanat a fost înhumat acolo, pe loc, în Câmpia Turdei. Secretarul generalului Basta, Ciro Spontani, scria că după ce a avut loc uciderea voevodului Mihai, s-a ținut un consiliu si a fost hotărâtă trimiterea capului acestuia în Țara Românească. Potrivit unor istorici români, misiunea de a aduce capul în Țara Româneasca a revenit comisului Radu Florescu. Acesta ar fi fost o persoană foarte apropiata lui Mihai. O altă variantă ar fi că aducerea capului lui Mihai Viteazul la Mănăstirea Dealu, a fost împlinită de paharnicul Turtulea, un prieten din tinerețe al voievodului valah. Oricine ar fi fost cel care repatriat această relicvă, capul lui Mihai Viteazul a fost înmormântat de Radu Buzescu lângă Târgoviște, la Mănăstirea Dealu, sub o lespede de piatră pe care scrie ,,Aici zace cinstitul și răposatul capu al creștinului Mihail, Marele Voievod, ce a fost domn al Țării Românești și Ardealului și Moldovei.”Mormantul de la Manastirea Dealu
Dar, după cum bine știm, istoria face întotdeauna dreptate. Astfel că și cei care au complotat împotriva lui Mihai Voevod Viteazul și-au plătit, cu vârf și îndesat, nemerniciile. Ticălosul Gyorgy Basta nu a mai apucat să trăiască decât șase ani și a murit pe 26 august 1607. Iar ciudățenia numită împăratul Rudolf al II-lea a murit umilit în 1612, la nouă luni după ce fusese detronat de fratele mai mic, Arhiducele Mathias.