Icoana venerată ca făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Bixad are o istorie frământată la care merită să reflectăm, spune părintele pr.dr. Eduard-William Fărtan, rectorul Misiunii Române Unite la Londra.
La cererea Arhimandritului Isaia, primul egumen al Mănăstirii Bixadului, un cunoscut pictor din vremea aceea pictat o icoană inspirată după icoana Maicii Domnului care se afla la Roma, intitulată „Salus Populi Romani” – Mântuirea Poporului Romei. Acea icoană este venerată ca ocrotitoare a creştinilor din Roma, foarte veche şi se credea despre ea că ar fi pictată de însuşi Sfântul Evanghelist Luca. Icoana comandată de Isaia a fost sfinţită de Papa Clement al XI-lea (după cum spunea în 1922 Egumenul Clemente Gavriş în monografia mănăstirii) şi predată egumenului Bixadului care a aşezat-o la loc de cinste înaintea iconostasului mănăstirii.
„De-a lungul timpului, numeroase sunt minunile atribuite ajutorului Maicii Domnului către cei care s-au închinat cu credinţă curată în faţa acestei icoane. Multe dintre aceste minuni şi ajutoare sunt consemnate în arhive şi scrieri vechi dar şi mai recente”, relatează părintele pr.dr. Eduard-William Fărtan.
Anul 1948 a marcat scoaterea în afara legii a Bisericii Române Unite, arestarea episcopilor, a profesorilor de teologie, a călugărilor şi a clerului care nu accepta să renunţe sub nici o formă la credinţa sa. Dacă episcopii au fost arestaţi de abia în luna octombrie, exponenţii de bază a monahismului Ordinului Sfântului Vasile, Athanasie Maxim şi Gheorghe Marina au fost arestaţi încă din primăvara anului 1948.
„În mănăstirea de la Bixad, alături de ceilalţi părinţi şi fraţi, erau şi ieromonahii Lucian şi Augustin Pop care erau şi fraţi de sânge. Aceştia mai aveau un frate, laic, Aurel Pop, care era pictor. Prevăzând urgia ce avea să vină asupra mănăstirii şi a Bisericii Greco-Catolice din România, fraţii călugări Pop au comandat lui Aurel Pop să facă trei copii ale icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Bixad. Una dintre copii a fost lăsată în biserica mănăstirii din Bixad care se află acum în posesia BOR.
A doua a ajuns în capela clandestină a Ordinului Sfântului Vasile cel Mare din Satu-Mare, strada Gheorghe Doja nr. 5 (unde slujea în clandestinitate Protoegumenul Gheorghe Marina, OSBM fostul Egumen al Mănăstirii Bixadului) iar de aici a fost transferată la mănăstirea baziliană din Prilog. A treia copie a icoanei a fost depusă spre venerare mai întâi la Curia Provincială a Ordinului Sf. Vasile cel Mare din Cluj-Napoca și după mutarea curiei a fost transferată în Mănăstirea Sfânta Cruce din Mintiul Gherlii a Ordinului Sfântului Vasile cel Mare”, mai povestește părintele pr.dr. Eduard-William Fărtan.
Icoana originală de la mănăstirea Bixad, cea făcătoare de minuni, a fost dusă într-o noapte și ascunsă într-o groapă săpată în cămară la Dumitru Oros din Moişeni în anul începutului prigoanei făţişe, în 1948. Apoi când Dumitru Oros și-a construit o nouă casă și în unul dintre pereți a fost zidit un ascunziș pentru icoană. Acest credincios împreună cu alți călugări și preoți greco-catolici au fost condamnați la închisoare pentru că au refuzat să se „lepede de religia lor”. În 1952 Dumitru Oros a fost eliberat din închisoare.
Pentru că familia lui era urmărită și casa mereu percheziționată de securiști a hotărât să trimită icoana la Cluj la călugărul bazilian Silvestru Silviu Augustin Prunduș, OSBM. Transportul icoanei până la gara din Bixad a fost făcut de două fecioare, Oros Elisabeta și Moiș Cecilia cum cere rânduiala. Icoana era împachetată și cele două fecioare nici nu au știut ce transportă, totul s-a făcut în secret. La gară a preluat-o Grigoruț Dumitru care a asigurat protecția și transportul icoanei la Cluj.
„Dar Ordinul Sfântului Vasile cel Mare în acea perioadă era interzis și prin urmare persecutat și urmărit de Securitate, la fel ca şi întreaga Biserică Greco-Catolică. Părintele Prunduş în acea perioadă este arestat în repetate rânduri și cu ocazia perchezițiilor îi sunt confiscate până și manuscrisele. De teamă ca să nu fie confiscată și icoana, ieromonahul Silvestru Silviu Augustin Prunduş OSBM în secret a încredinţat icoana spre păstrare, în bună credinţă, arhiepiscopului ortodox al Clujului, Teofil Herineanu, care era preot greco-catolic trecut la ortodocși și care a promis că o va restaura.
Acesta, însă, a păstrat icoana în camera sa personală care era încălzită cu gaz metan în sobă de teracotă peste iarnă. Acest fapt a accentuat deteriorarea icoanei care începuse datorită vitregiilor prin care a trecut după 1948. În 1964 părintele Prunduş este eliberat de la canal și se întoarce la Cluj unde adună în jurul său într-o comunitate clandestină pe călugării bazilieni alungați din mănăstiri și risipiți de persecuția comunistă”, spune părintele pr.dr. Eduard-William Fărtan.
„Văzând gradul avansat de deteriorare a icoanei, arhiepiscopul ortodox al Clujului, Teofil Herineanu l-a chemat pe părintele Prunduş i-a înapoiat icoana. Părintele a luat icoana și a dus-o în „Catacomba de pe Str. Gheorghe Lazăr 20 din Cluj Napoca”şi acolo au păstrat-o, în mica comunitate călugărească baziliană clandestină, cum au putut mai bine. În anii de după 1989 icoana a fost dusă în două rânduri la București pentru a fi tratată și restaurată”, mai arată părintele pr.dr. Eduard-William Fărtan .
Această icoană originală, a istoricei mănăstiri a Bixadului, se află acum la mănăstirea călugărilor bazilieni din Prilog şi este venerată acolo începând din 29 iunie 2015 .