Cercetările au demonstrat că zona este încărcată energetic mai mult ca oricare din România. Traian Trufin, muzeograf conservator la Muzeul „Cezar Petrescu“ din Buşteni, publicist şi cercetător al fenomenelor stranii la care a fost martor, a încercat să găsească nişte explicaţii.
Insomnii fără oboseală
„În 1993, timp de două săptămâni, în partea de sud a oraşului, oamenii aveau insomnii, indiferent de vârstă. M-am gândit că sunt emanaţii de noxe de la fabrica de hîrtie. Nici vorbă de aşa ceva. Era ciudat că, deşi nu dormeau, oamenii nu se simţeau obosiţi. Mi-au confirmat acest lucru cel puţin 20 de persoane“, povesteşte muzeograful. Unii localnici au ajuns să trăiască adevărate stări de euforie. Manifestările aveau loc numai în timpul nopţii. După ce au băgat în speriaţi tot oraşul, au încetat la fel de brusc cum apăruseră.
Cutremure la ore fixe
Apoi au început cutremurele. Paradoxal, dar acestea n-au putut fi localizate în Bucegi şi nici nu aveau vreo legătură cu sursa seismică din Vrancea. Seria de cutremure a început în 1994 şi a ţinut 3 ani. „Se produceau la ore fixe: la 20 şi 3 noaptea. În fiecare zi, invariabil. Nu erau însă seisme propriu-zise. Se manifestau după alte legi. Aveau un areal redus: Azuga-Buşteni-Sinaia. Uneori cuprindeau doar un cartier din Buşteni. Se auzea din Pământ un vuiet, ca şi cum s-ar fi prăbuşit sub picioarele tale tavanul unei grote. Nu apăreau nici mişcări orizontale, nici verticale“, povesteşte Traian. A numărat peste 100 de astfel de mişcări seismeice.
Bubuituri din subteran
Nici specialiştii de la Staţia Seismică de la Cheia n-au putut lămuri lucrurile. Au căzut câteva coşuri de pe acoperişuri, în zidurile caselor au apărut câteva fisuri. Misterele s-au succedat. Mişcările de pământ au durat trei ani. S-a emis ipoteza producerii artificiale a cutremurelor datorită unor detonări subterane. Dar în acea perioadă nu fuseseră făcute nici un fel de săpături în zonă.
Seismologii n-au găsit explicaţii
Specialiştii de la Institutul de Fizică a Pământului n-au putut spune decât că sunt manifestări naturale, determinate de fracturi locale ale scoarţei. „Aici este zona de rezonanţă a cutremurelor din Vrancea. În acea perioadă, nu s-a înregistrat nici măcar un cutremur de intensitate mare. În Vrancea au loc zilnic mişcări slabe ale scoarţei, cu magnitudine sub un grad. Dar aici cutremurele măsurau 3-4 grade pe scara Richter“, spune muzeograful convins că fenomenele de acum 6 ani se pot explica doar prin alte cauze.
Oameni electrici
A urmat un nou fenomen, aproape generalizat în zonă: locuitorii din Buşteni s-au încărcat energetic într-un mod de neînţeles. Oamenii nu mai puteau atinge cu mâna obiecte sau fiinţe pentru că se electrocutau. Atingerea palmei de corp producea arsuri, iar oamenii evitau să-şi strângă mâinile. Toate acestea la început amuzau, dar după un timp au început să îngrijoreze. „Am avut multă vreme pe piele urma degetelor unui prieten care m-a bătut pe umăr, amical. Prin cămaşă, amprenta palmei lui s-a impregnat pe spatele meu. Pielea s-a înroşit. Pe întuneric, atunci când atingem unele obiecte, ieşeau scântei“, îşi aduce aminte el.
Semnale radio amplificate
„Aveam nişte căşti de radioamator. Recepţionam în ele un program de radio. Dar am observat că numai în zona Buşteni. Ieşind din oraş, spre Bucureşti sau Braşov, nu mai recepţionam nimic. Cred că exista un puternic câmp energetic în zonă care amplifica semnalele radio“, crede Traian. A mai observat şi alte fenomene bizare. În jurul Crucii de pe Caraiman apar deseori aureole ciudate şi chiar holograme.
Curcubeu fără ploaie
Într-o dimineaţă, pe un soare splendid, fără nici o urmă de ploaie în ultimele zile, a observat un curcubeu imens, cu o strălucire neobişnuită. Un capăt pornea din cartierul Zamora, iar celălalt era ancorat în Crucea de pe Caraiman. Curcubeul apăruse în contradicţie cu legile fireşti ale naturii. Deseori, muntele Caraiman este înconjurat de un brâu lăptos de nori. Acest inel compact este prezent numai în partea de mijloc a masivului. Piscul şi baza muntelui rămânneînvăluite în ceaţă. „Timp de două luni, în muzeul unde lucrez, luminile se stingeau şi se aprindeau, într-un ritm curios. Sau se aprindeau numai filamentele becurilor. I-am chemat pe cei de la Renel. N-au constatat nici o defecţiune“, povesteşte Traian.
Coridoare în interiorul muntelui
Traian are o teorie proprie. Crede că toate anomaliile din Buşteni sunt cauzate de existenţa unor galerii subterane în măruntaiele munţilor. Aceste uriaşe tunele subterane sunt de natură artificială şi au fost săpate de civilizaţii nepământene. Aici au loc experienţe, punctul fierbinte fiind în zona crucii de pe Caraiman. Aşa se explică bubuiturile care însoţesc cutremurele. Sau recepţionarea undelor radio, emise nu din eter, ci din aceste coridoare. Cine produce acele amplificări stranii, în ce scop, cui îi sunt destinate acele comunicări radio bizare, Traian nu poate răspunde.
Baze extraterestre în Bucegi
„Convingerea mea este că există în subteran o altă lume. Extratereştrii cunosc totul despre lumea de la suprafaţă. Spectrul lor informaţional este foarte larg. Dar nu ştiu ce fel de activitate desfăşoară acolo şi nici de ce nu vor să comunicăm. Probabil pentru că omenirea încă nu este pregătită să înţeleagă nişte lucruri“, conchide geologul. Speră că fenomenele se vor intensifica şi până la urmă vor deveni o cale de comunicare între cele două civilizaţii. Oricum, e mai mult decât lipsa de explicaţii satisfăcătoare pe care au oferit-o până acum oamenii de ştiinţă.
Carpaţii priviţi din spaţiu
Munţii Carpaţi au o curbură particulară. Imaginile aeriene obţinute de la mare înălţime ne pot duce cu gândul la forma sinuoasă a unui şarpe uriaş, care încearcă să-şi înghită coada. Cosmonautul Dumitru Prunariu a asemănat Carpaţii priviţi din spaţiu cu o mamă care îşi ţine în braţe pruncul. Comparaţie care duce cu gândul la afirmaţiile religioase care spun că România este un ţinut ocrotit de Maica Domnului.
Misterul Sfinx-ului din Bucegi
Cea mai misterioasă formaţiune din Carpaţi rămâne stânca din Bucegi care are o asemănare tulburătoare cu Sfinxul egiptean. Dintotdeauna oamenii şi-au pus întrebarea dacă aspectul ei particular a fost efectul eroziunii sau avem de-a face cu o lucrare realizată de mâna omului. Din orice unghi e privit se poate constata că este o reprezentare antropomorfă. Sfinxul românesc din Bucegi, nu are doar aspectul sfinxului, ci şi atributele misterioase ale acestuia. Vizionarii spun că în preajma lui au trăit revelaţii şi experienţe aparte.
Conuri de lumină din Vârful Omu
Bucegii erau munţii preferaţi ai dacilor. Locuri spirituale pentru venerarea zeilor. Vârful Omu (2505m) are şi el ciudăţeniile lui. Deseori s-au văzut conuri de lumină ieşind din acest loc.
Valentina confirmă ipoteza galeriilor subterane
Vizionara Valentina, femeia oarbă din Iaşi care poate pune diagnostice şi prin telefon susţine că a descoperit prin metode proprii că un important şuvoi de energie, de aceeaşi calitate cu cea care alimentează complexul de la Gizeh, scaldă şi Sfinxul nostru din Bucegi. Iar subteranele nedescoperite ale acestuia comunică cu piramidele din Egipt. „Acolo e trecutul omenirii. Dar nu-i omenirea de acum două mii de ani. E cu mult mai demult, tare mult înainte. Sfinxul din Bucegi este ocrotitorul paMântului pe care locuim. De fapt, în Bucegi, la Sfinx vine un şuvoi foarte puternic de energie. Atunci când cu ştiinţa care va fi pe paMânt va birui cineva să ajungă sub munţii Bucegi, va da peste toate aceste înscrisuri şi documente însemnate şi, după semnele acelea va şti ce are de făcut. Dar asta se va întâmpla numai după ce şuvoiul de energie de deasupra va slăbi“, spune clarvăzătoarea care n-a fost niciodată în Bucegi.
Crucea de pe Caraiman
Monumentul istoric a fost construit între anii 1926-1928, prin stăruinţa reginei Maria, în memoria eroilor ceferişti căzuţi la datorie, în timpul primului război mondial, în luptele de pe Valea Prahovei. Aşezată la o altitudine de 2.291 m, Crucea Eroilor Neamului are o înălţime de 28 m, cu două braţe a câte şapte metri fiecare. Este montată pe un soclu înalt de 7,5 m, din beton armat îmbrăcat în piatră. Acesta adăposteşte un generator electric care alimentează cele 120 de becuri, de câte 500 W fiecare.
Cine este Traian Trufin?
„Pot să intru foarte rapid în legătură cu un semnal şi să-l recepţionez. Dacă acum mă gândesc la cineva să mă sune, peste un minut primesc telefonul”, mărturiseşte Trufin, muzeograf la Casa Memorială Cezar Petrescu. I se întâmplă de 20 de ori pe zi. Strania experienţă a început acum trei ani. Dar şi mai des i se întâmplă să rostească aceeaşi frază simultan cu altă persoană. “De 20-30 de ori pe zi, eu şi o bună prietenă păţim lucrul ăsta. E vorba de fraze lungi, uneori fără legătură cu ceea ce discutăm în acel moment”, explică el, atenţionând că nu e vorba de pură întâmplare.
I se întâmplă fără să vrea
Simte starea sufletească a transmiţătorului. Sănătatea, buna dispoziţie sau tristeţea, le percepe indiferent de distanţă. Aşa a aflat că mama sa este bolnavă, deşi aceasta îi ascunsese că a fost internată în spital. Mintea lui intră în rezonanţă mai ales cu persoane de care este legat sufleteşte. A comunicat prin telepatie cu oameni din toate colţurile ţării. Nu şi din Braşov, pentru că “Braşovul nu are acel câmp energetic cu care să pot intra în rezonanţă”. Lucrurile se petrec independent de voinţa lui. “Această capacitate extrasenzorială n-o pot stăpâni. Am auzit că cei care folosesc forţa gândului de concentrează puternic. La mine, totul e firesc, fără cel mai mic efort”, mărturiseşte telepatul. Cele mai bune perioade de comunicare telepată sunt atunci când starea lui de sănătate şi condiţiile meteo sunt bune.
Spiritele şi electricitatea
Trufin a observat că are şi capacitatea de a dialoga cu spiritele celor morţi. „Timp de două luni, la muzeu, luminile se stingeau şi se aprindeau, într-un ritm curios. Sau scădea şi creştea intensitatea luminii în filamentele becurilor. I-am chemat pe cei de la Renel.
N-au constatat nici o defecţiune“, povesteşte el, amintindu-şi cum totul s-a oprit în clipa în care i-a cerut spiritului rătăcit prin clădire să înceteze. Trufin se consideră o persoană dotată cu proprietăţi mai puţin obişnuite fiindcă locuieşte în preajma munţilor Bucegi, a Vârfului Omu şi Sfinxului.
Telepatia este considerată o ramură a parapsihologiei şi constă în transmiterea informaţiilor de la o persoană la alta, fără utilizarea limbajului convenţional. Acurateţea mesajului transmis nu depinde de distanţă. Comunicarea e instantanee. Se presupune că aceste calităţi se află în stare latentă în fiecare om şi pot fi îmbunătăţite prin antrenament.