Suma de bani pe care o primim în fiecare lună pentru munca depusă, „salariul“ este un cuvânt care îşi are originile în modalitatea de plată a soldaţilor romani.
Potrivit Dicţionarului Explicativ al Limbii Române, „salariul“ este suma de bani pe care o primeşte o persoană pentru munca depusă într-o perioadă de timp, săptămână, lună. O variantă populară este cuvântul „salar“, iar ca origini provine din limba franceză, cuvântul „salaire“, la rândul său având ca origini latinescul „salarium“.
Acest „salarium“ însemna, pe vremea romanilor, cota de sare (latină - sal, salis) pe care o primeau soldaţii ca plată suplimentară la soldă. Prin urmare, „salarium“ înseamnă „plata în sare“. Practica este menţionată în literatura antică, în scrierile lui Seneca sau Plinius cel Bătrân, sarea având atunci o valoare şi o importanţă deosebită, inclusiv ca monedă de schimb, fiind denumită frecvent ca „autul alb“.
Sarea era destinată şi conservării raţiilor de mâncare atunci când acestea erau bogate în carne.
Salarium era diferenţiat
Treptat, ofiţerii, soldaţii şi slujbaşii nu au mai primit sare, ci o sumă de bani care s-a numit tot „salarium“ destinată cumpărării sării pentru o lună de zile. Interesant este că acest salarium era diferenţiat, în funcţie de preţul sării dintr-o anumită zonă.
Evoluţia lingvistică a făcut ca, pe parcurs, cuvântul „salarium“ să se distanţeze de suplimentul de sare şi să desemneze solda în sine, plata lunară a soldaţilor, iar cu acest sens, cuvântul a fost transferat în limbile romanice.
Forma „salar“ mai utilizată în Ardeal
În franceză, cuvântul „salaire“ cu sensul de plată a unei munci apare abia pe la 1200, pronunţia din limba română a popularului „salar“ fiind mai apropiată de această formă utilizată mai mult în zona Ardealului. Chiar dacă sunt sinonime, cuvântul „remuneraţie“ care desemnează în prezent şi salariu, are o origine separată, din latinescul „remuneratio“.