Nu uitati sa distribuiti materialele care va plac, contribuiti astfel la mentinerea in viata a acestui site. Va multumim !
Ca să citeşti ora, trebuie să urmăreşti pe zidul bisericii Sf. Bartolomeu umbra unei tije care cade pe un cadran numerotat cu cifre arabe şi romane
Biserica Sf. Bartolomeu este cel mai vechi monument istoric din Braşov. Acest lucru îl ştie oricine. Dar puţini sînt aceia care au aflat că pe zidul bisericii există un ceas solar. Ca să citeşti ora, trebuie să urmăreşti umbra unei tije care cade pe un cadran numerotat cu cifre arabe şi romane. Ora aflată este cea reală, deoarece dispozitivul măsoară timpul solar. Aşa se face că, acum, ceasul din Bartolomeu nu s-a dat cu o oră înainte, ci a rămas fidel timpului cosmic, aşa cum ştie s-o facă de cîteva secole.
Biserica Sf. Bartolomeu se află la capătul Străzii Lungi, la poalele dealului Şprenghi, loc în care s-a constituit primul nucleu urban medieval al Braşovului. Sextil Puşcariu o descrie ca fiind o biserică mare „nu o simplă casă de rugăciuni sătească, ci o mică catedrală orăşenească“. Biserica are 55 de metri în lungime. Partea nordică, vestică şi sud-vestică a zidului medieval de apărare sînt originale, restul a fost demolat şi reconstruit. Dar Biserica Sf. Bartolomeu are şi alte lucruri fascinante, deloc secrete. Cum e ceasul solar, a cărui vechime nu este cunoscută, dar despre care se spune că ar avea aceeaşi vîrstă cu biserica.
O biserică mare, pe măsura Coronei
Cea mai veche clădire din Braşov ascunde între zidurile sale istorii neştiute. Povestea Bisericii Evanghelice din Bartolomeu începe încă din secolul XIII, cînd era cunoscută sub numele de Biserica celor trei orfane, care conform legendei şi-au lăsat tot ce aveau bisericii şi au fost înmormîntate sub altar. Se pare că anul 1223 este momentul în care s-a turnat fundaţia actualei biserici. Era o construcţie simplă, fără ornamentaţii, mai tîrziu au fost adăugate elementele gotice, vizibile şi acum la ferestre şi portaluri. La vremea aceea, cînd vechea Corona abia se închega, Biserica Sf. Bartolomeu nu era plasată între zidurile cetăţii, ci în zona cunoscută mai tîrziu sub numele de Braşovul Vechi.
Cărturarul Sextil Puşcariu arăta în „Braşovul de altădată“ că mărimea vechiului burg impunea o catedrală de mari dimensiuni: „Dacă în Braşovechi ar fi fost de la început numai o aşezare rurală, biserica începută scurt timp după colonizare n-ar fi avut dimensiunile Sf. Bartolomei“. Unii istorici susţin că întemeietorul acestei biserici ar fi fost Herman von Salza, conducătorul ordinului cavalerilor germani instalaţi în Ţara Bîrsei la 1211.
A rezistat invaziilor şi cutremurelor
Edificiul cu ziduri masive a rezistat invaziilor turceşti şi mongole şi marelui incendiu din 1689. După fiecare devastare, saşii au reconstruit-o. În 1395, Mircea cel Bătrîn a semnat tratatul de alianţă cu Sigismund de Luxemburg, regele Ungariei, chiar între zidurile acestei biserici. Între 1458 şi 1459, Vlad Ţepeş a incendiat biserica şi a jefuit-o. Trupele lui Gabriel Bathory au distrus de tot edificiul în 1611. Cutremurele au contribuit şi ele la degradarea construcţiei. Primul inventar s-a făcut în 1556, iar primul clopot datează din 1599.
În 1633, o mare inundaţie a afectat biserica, iar un an mai tîrziu, vîntul a făcut mari ravagii. Turnul bisericii a fost reconstruit după planurile arhitectului Andreas Dieners şi înălţat cu un etaj în 1842, după ce s-a prăbuşit la seismul din 1833. Altarul bisericii, făurit de tîmplarul Biegler, datează din 1791. În 1905, s-a construit casa parohială, iar în 1923, s-a montat orga construită de către Johannes Prause, cu 25 de registre. Planul bisericii este asemănător cu cel de la Cîrţa, biserica Sf. Bartolomeu fiind pe atunci tributară bisericii Mănăstirii Cisterciene de la Cîrţa. Din punct de vedere arhitectural, aparţine stilului cistercian (romanic tîrziu).
„O catedrală orăşenească“
Biserica Sf. Bartolomeu se află la capătul Străzii Lungi, la poalele dealului Şprenghi, loc în care s-a constituit primul nucleu urban medieval al Braşovului. Sextil Puşcariu o descrie ca fiind o biserică mare „nu o simplă casă de rugăciuni sătească, ci o mică catedrală orăşenească“. Biserica are 55 de metri în lungime. Partea nordică, vestică şi sud-vestică a zidului medieval de apărare sînt originale, restul a fost demolat şi reconstruit.
Porţiunile vechi ale bisericii sînt construite din tuf calcaros necioplit. Pentru decoraţii s-a folosit gresie fină. Din construcţia originală s-au păstrat corul şi încăperile aferente, precum şi cele două capele pătrate. În interiorul bisericii găsim cinci covoare anatoliene de tip Lorenzo Lotto, numele saşilor căzuţi în cele două războaie mondiale, strana pictată a breslei ţesătorilor, confecţionată în anul 1683, fresce care înfăţişează legenda episcopului Sf. Martin. Începînd din secolul XVI, biserica slujeşte cultul evanghelic lutheran.
Ora exactă a vechilor braşoveni
Acum cinci ani, descoperirea unui capăt de tunel pe Strada Lanurilor a reînviat vechile istorii care spuneau că biserica din Bartolomeu dispune de un sistem de tunele de fugă. Intrarea în tunel, ascunsă în subsolul unei case, a stat sigilată şi pe vremea lui Ceauşescu. Circulă legende care spun că reţeaua de tunele medievale a fost întreţinută de către Securitate şi folosită în scopuri secrete. Dar Biserica Sf. Bartolomeu are şi alte lucruri fascinante, deloc secrete. Cum e ceasul solar, a cărui vechime nu este cunoscută, dar se spune că ar avea aceeaşi vîrstă cu biserica.
Cadranul este desenat pe peretele sudic. Orele sînt indicate de umbra unui sistem de tije înfipte în fereastra clădirii. Principiul este simplu şi vechi de mii de ani. Deplasarea Soarelui pe bolta cerească mută progresiv poziţia umbrei. Sistemul de tije aruncă umbrele pe cadranul numerotat de la 1 la 12 în cifre arabe, dar şi romane. Interesant e faptul că numerele IV şi IX sînt reprezentate prin patru linii, respectiv patru linii şi un V. Asta nu pentru că vechii saşi nu cunoşteau numerotaţia corectă, ci pentru că a fost o vreme cînd se obişnuia să se scrie şi aşa, pentru a le fi mai uşor şi celor fără carte să afle cît e ora.
„Nu-i trebuie nimic, doar soare“
Să citeşti ceasul solar nu e greu, dar construcţia lui înglobează o adevărată inginerie. Roland Zeimes a lucrat 10 ani ca îngrijitor la parohia din Bartolomeu, dar la ceasul solar n-a avut ce face, pentru că „nu-i trebuie nimic, doar soare“. Totuşi, ştie că la schimbarea anotimpurilor, ţeava trebuie reglată, astfel încît să treacă la ora de vară şi ceasul solar. „Peretele a fost reparat, tencuit, dar deasupra s-a reprodus întocmai desenul ceasului, aşa cum e el de sute de ani. Nu se poate strica, n-are cum, doar bara să nu cadă, dar nu cade că e prinsă în şurub“, explică Roland, impresionat de faptul că „acela care l-a făcut a gîndit lungimea barei şi înclinaţia. Iar prin vechimea lui, ceasul e cu adevărat o piesă de muzeu. Astăzi avem ceasuri la mînă, dar cîndva era foarte util. Oricum, eu nu mai ştiu altul în Ţara Bîrsei“.
Ceasul nu marchează 24 de ore, pentru simplul motiv că indică timpul doar atîta timp cît e soare. Cînd a fost înnorat, Roland nu a văzut nicio umbră pe cadran. Ineditul ceas solar nu prea are vizitatori. Saşii însă se mîndresc cu el şi cu ansamblul bisericii care s-a dovedit cea mai rezistentă din istoria oraşului. În ultima duminică de dinainte de 24 august, cînd se sărbătoreşte Sfîntul Bartolomeu, biserica se umple de enoriaşi. După slujbă, urmează cîntece, fanfară şi dansuri populare germane. Participanţii se amuză comparînd umbrele de pe cadran cu ora de pe telefoanele mobile. O zi pe an, ceasul solar este lăudat. În rest, e doar un desen ciudat pe peretele unei biserici.
Cum poţi să-ţi faci un ceas solar?
Oricine poate construi un ceas solar în curtea proprie. Se înfige un băţ în pămînt, astfel încît, fix la ora 12,00, umbra lui să se alinieze cu axa de rotaţie a Pămîntului şi astfel să indice Nordul, în emisfera nordică, şi Sudul, în cea sudică. Unghiul cu orizontala trebuie să fie egal cu latitudinea geografică a locului. În România, acesta este de 45,47 grade. În jurul stîlpului se trasează un cerc şi se numerotează orele indicate de umbre. Ziua solară începe în momentul în care Soarele trece prin dreptul meridianului local (amiaza).
Egiptenii au avut primul ceas solar
Prima formă de ceas a apărut în antichitate, la egipteni, cînd momentul zilei era indicat de umbra unui obelisc. Romanii foloseau un horologium solarium preluat de la greci. Ceasurile solare, create special pentru fiecare oraş, erau de obicei instrumente monumentale amplasate în spaţiile publice, dar existau şi reşedinţe private care beneficiau de ele, fiind un semn de prestigiu. S-au descoperit şi cîteva ceasuri solare romane de buzunar, măsurînd pînă la 3 cm în diametru.