Mafia moastelor. De ce au furat preotii romani moaste din Grecia ?

Nu uitati sa distribuiti materialele care va plac, contribuiti astfel la mentinerea in viata a acestui site. Va multumim !
Trei preoţi români şi un laic plecaţi în pelerinaj la una dintre cele mai vechi mănăstiri din Grecia au uimit pe toată lumea după ce ar fi furat mâna stângă a Sfântului Haralambie. De teamă să nu fie descoperiţi, aceştia ar fi încercat să scape de mâna sfântului, ascunzând-o printre pomi. 

 Vestea că trei preoţi români şi un laic ar fi furat mâna Sfântului Haralambie a făcut înconjurul lumii şi i-a uimit pe toţi credincioşii. Cei trei preoţi implicaţi în acest scandal sunt din Protopopiatul Oaş, judeţul Satu Mare: Popa Daniel, din parohia Aliceni, Oros Emanuel din Mesteacăn şi Borhidan Marius, preot la spitalul Negreşti Oaş. 

Filmul furtului În urmă cu câteva zile, mai mulţi români care locuiesc în nordul ţării, în zona Maramureşului, au plecat într-o călătorie spre Grecia, unde ar fi urmat să viziteze şi una dintre cele mai vechi mănăstiri greceşti din zona Kalavrita. Ajunşi aici, patru dintre cei care au participat la această călătorie, printre care cei trei preoţi şi un laic, ar fi pus la cale un plan cel puţin diabolic reuşind, în cele din urmă, să fure o bucată din moaştelele Sfântului Haralambie.

 Mai exact, aceştia ar fi sustras din raclă mâna stângă a sfântului Haralambie, însă ar fi fost prinşi la scurtă vreme după incident, după cum notează presa internaţională. Concret, aceştia ar fi intrat în încăperea în care se aflau moaştele Sfântului Haralambie şi, în timp ce unii i-ar fi distras atenţia grecului care păzea moaştele, un preot român ar fi spart cu ajutorul unui obiect ascuţit racla în care se aflau sfintele moaşte.

 Unul dintre cei trei preoţi implicaţi ar fi ascuns mâna sfântului sub hainele negre, după care şi-ar fi continuat nestingheriţi călătoria alături de ceilalţi români care ajunseră în Grecia cu autocarul turistic. La scurtă vreme, paznicul moaştelor şi-a dat seama că acestea lipsesc şi a alertat imediat poliţia. Cei patru români au continuat să se poarte de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat şi s-au oprit, alături de restul grupului, la un restaurant pentru a lua masa. 

Intuind că există posibilitatea ca poliţia să fie pe urmele lor, aceştia au decis să ascundă moaştele furate într-o zonă împădurită.



 Cu toate acestea, suspecţii au fost prinşi şi moaştele au fost recuperate, însă poliţiştii au avut parte de o altă supriză în momentul în care au ajuns la românii pe care îi suspectează de furtul moaştelor. 

Asupra unuia dintre preoţi ar fi fost găsite două cranii neidentificate şi un maxilar despre care presa elenă presupune că ar fi fost furate de la o altă mănăstire din Grecia.

 „Problema e că ei au avut la ei nişte oseminte, pe care le-au primit de la Aiud. E vorba de martiri, oseminte ale unor martiri, foşti deţinuţi politici, de la Aiud, şi voiau să facă o raclă pentru ele acolo, în Grecia. Probema este că nu au avut documente de provenienţă asupra lor”, a precizat preotul Cristian Ştefan, purtătorul de cuvânt al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului.

 Acesta a mai spus că cei trei preoţi nu au avut binecuvântarea pentru a pleca în pelerinaj, făcând doar o cerere de concediu, fără a obţine însă acordul ierarhului pentru a pleca în străinătate. „Ei n-au avut acest acord şi ăsta a fost principalul motiv pentru care sunt suspendaţi, decoamdată, de la slujire. Noi nu ştim care e situaţia în acest moment, pentru că unii zic că doi laici ar fi furat mâna Sfântului Haralambie, dar au oprit tot grupul acolo, toţi pelerinii. Nu ştim exact care-i situaţia şi alte hotărâri nu putem lua deocamdată”, a mai arătat purtătorul de cuvânt al Episcopiei. 

Potrivit acestuia, ar exista o variantă a întâmplării în care preoţii nu ar fi furat moaştele, ci alte două persoane din grup. Până acum, niciunul dintre cei trei preoţi nu a mai fost implicat în astfel de scandaluri şi niciunul nu a fost până acum sacţionat, în cei circa zece ani de vechime în preoţie. 

 Sfântul Haralambie Sfantul Haralambie a fost episcop în Cetatea Magneziei, actuala Turcie, în vremea împăratului Septimu Sever (193-211). Când Sfântul Haralambie a împlinit 113 ani a fost supus unor chinuri crunte pentru că nu a renunţat la credinţa în Hristos. 

Potrivit legendei, în timpul torturilor la care a fost supus, mâinile guvernatorului Lucian s-ar fi lipit de trupul sfântului şi ar fi rămas aşa până când mucenicul a făcut o rugăciune. În faţa acestei minuni, cei care îl torturau s-au convertit la creştinism. Sfântul Haralambie a fost condamnat la o moarte cruntă, însă chiar înainte de a i se tăia capul cu sabia acesta ar fi făcut o rugăciune care ar fi deschis cerurile. Atunci, Sfântul Haralambie i-ar fi cerut lui Dumnezu să ferească de foamete şi boli pe cei care vor sta în locul în care va rămâne trupul său. Sfântul a murit înainte de a fi executat şi acum bucăţi din trupului lui se găsesc în mai multe mănăstiri ale lumii. 

adevarul.ro