Legende urbane si fantome la Galati

Nu uitati sa distribuiti materialele care va plac, contribuiti astfel la mentinerea in viata a acestui site. Va multumim !
Când vine vorba despre case bântuite, degrabă se găsesc cei care pot să jure, cu mâna pe inimă, că au dat nas în nas cu stafia sprinţară sau măcar că au auzit vaietele nebune ale acesteia. Au românii, aşa, un soi de predispoziţie genetică la a crede în stafii, moroi şi alte arătări nepământene, încât nu-i oraş în care să nu se fi clădit măcar un mit de acest fel, fie el cât de mic. Cum o analiză, fie şi succintă, a fenomenelor supranaturale de pe întreg teritoriul ţării ar însemna câteva mii de pagini, ne vom opri, în materialul de faţă, doar la câteva dintre miturile urbane care „bântuie” pe la Galaţi.

 Măcelarul nebun şi subsolul plin de cadavre 

Una dintre legendele auzite cel mai des este legată de o poveste întâmplată – zice-se – acum peste un secol, undeva în valea oraşului, în hăţişul de străduţe insalubre din vecinătatea străzii Dogăriei, pe atunci una dintre cele mai importante străzi comerciale (şi vorbim aici de comerţul angro cu cereale şi materii prime) din Europa. În casele din această încrengătură de străduţe locuiau, cam de-a valma, muncitori din port, negustori, cărăuşi, dar şi proprietari de mici afaceri cu produse alimentare, care asigurau materia primă pentru birturile din port.

 Potrivit documentelor de arhivă, existau aici zeci de carmangerii, fabrici de alcool, de dulciuri şi brutării, amestecate cu lupanarele clandestine în care-şi potoleau poftele încinse marinarii veniţi din toate colţurile lumii. Într-una dintre aceste case, demolată de mult (asta chiar dacă unii au încercat să mute povestea în casa H.Stefan, care se ruinează la intersecţia străzilor Dogăriei şi Moruzzi), s-ar părea că s-a întâmplat, la începutul secolului trecut (1902 potrivit unor surse) o tragedie cumplită. Se pare că un precupeţ măcelar - adică un ins care cumpăra porci vii din oborul de la Rizer şi-i tranşa pentru a revinde carnea în profit – a înebunit pe neaşteptate şi ar fi ucis 11 oameni, pe care i-a îngropat în beciul casei. 

 Legenda spune că măcelarul şi-ar fi prin nevasta, o focoasă brunetă din „broscărie” (cartierul acum dispărut de la marginea Bădălanului) cu doi marinari greci, care-o „consolau” pe întrecute. Nebun de furie, măcelearul i-a ucis pe toţi trei, apoi şi-a omorât, pe rând, socrii şi cei şase copiii, după care a îngropat toate cadavrele în beciul casei, după care s-a sinucis aruncându-se în Dunăre. Povestea, să recunoaştem, sună interesant, însă referirile istorice cam lipsesc.

 E drept, presa nu era la 1902 atât de dezvoltată ca acum, iar arhivele penale nu mai există. În schimb, legenda este perpetuată oral (cum spuneam, între timp a fost „mutată” într-una din casele H. Ştefan), iar mulţi dintre locuitorii zonei se jură că, uneori, noaptea, aud dintre ruine scrâşnete şi gemete sinistre şi văd făpturi eterice levitând în jurului imobilului părăsit.



Palatul Gheorghiu, una dintre cele mai cunoscute şi sâcâitoate ruine ale Galaţiului, are şi el o poveste. Imobilul se află în plin centru şi se năruie, nelocuit, de un sfert de secol, în vreme ce moştenitorii se hărţuiesc unii pe alţii prin instanţe şi se contestă vehement. Jefuit de gălăţenii cu lipici la degete şi vandalizat de boschetari şi golănaşii de cartier (chiar dacă, vreo două decenii, la nici 100 de metri de el s-a aflat o secţie de Poliţie), palatul mai are foarte puţin până să se prăbuşească. Faţada mai pare cât de cât întreagă, însă pereţii interiori, acoperişul şi zidurile din spate au dispărut. 

 Însă există ceva care stă, solid, în picioare: legenda fantomei care, cică, ar bântui ruina. Evident, muzeografii de la Muzeul de Istorie din Galaţi, aflat, peste drum, la 20 de metri, de palat, zâmbesc ironic la întrebarea despre fantome şi alte năzbâtii supranaturale. Nu le-au văzut şi nici nu cred în ele. Asta nu înseamnă însă că mitul a fost deja demontat. Neculai, boschetarul care bântuie clădirea, zice că nu-i el singura arătare din zonă şi că, în crucea nopţii, e uneori „bairam” mare de năluci. 

Culmea e că ştie şi povestea aferentă, cum că în unul dintre apartamentele de la etajul 1 ar fi murit doi tineri căsătoriţi, chiar în noaptea nunţii. El -ucis de fostul iubit al femeii. Ea – luîndu-şi zilele de groază. Şi că fantomele, în alb, bântuie când şi când ruina, prizoniere între două lumi.

Cârciuma „Moş Anghel” din satul Baldovineşti (pe drumul care leagă Galaţiul de Brăila) are şi ea o poveste horror.  Se zice că, pe la 1900, proprietarul din acea vreme al cârciumii şi-ar fi împuşcat din gelozie frumoasa nevastă, după care a zidit-o într-unul dintre pereţii locantei, iar sătenilor le-a spus că femeia a fugit în lume cu un amant. Ulterior, spiritul moartei l-ar fi bântuit atât de abitir pe cârciumarul ucigaş încât acesta, la vreo 40 de zile distanţă, şi-a tras un glonţ în cap.

 Toată lumea a pus gestul sinucigaş pe seama depresiei cauzată de „fugirea” nevestei, iar decenii la rând cârciuma a căpătat  faima că ar fi bântuită de strigoiul cârciumarului. Adevărul despre fantoma de la bodegă avea să fie aflat însă de-abia după vreo optzeci de ani, când, cu ocazia refacerii unei părţi a clădirii, într-un perete a fost găsit scheletul unei femei. 

Mireasa fără cap care a îngrozit miliţienii

 O altă legendă care a dat fiori mai multor generaţii de gălăţeni este cea a miresei fără cap, care bântuie prin cimitirul Eternitatea şi, când şi când, trece gardul pentru a răpi câte o viaţă de om. Alee din cimitirul Eternitatea. Foto: Laurenţiu P. Legenda a fost aşa de convingătoare în urmă cu vreo trei decenii încât se spune că niciun miliţian nu mai vroia să patruleze noaptea pe lîngă gardul cimitrului. Momentul a fost speculat la maximum pe tâlhari, care obişnuiau să-i lase fără căciuli, paltoane, portofele sau ceasuri pe imprudenţii care, neştiind legenda de groază, se încumetau după lăsarea întunericului pe străzile din apropierea cimitirului. 

Surse din interiorul Poliţiei (dar care au prins vremea Miliţiei) ne-au mărturisit că şefii de la acea vreme ai Miliţiei judeţene au făcut un grafic de patrulare obligatoriu, în patrulă fiind câte un miliţian şi doi soldaţi de la Interne înarmaţi cu pistoale mitralieră. Din fericire, nimeni n-a fost rănit, în afara orgoliului celor puşi să facă patrulare în zona bântuită. Legenda mai spune că spiritul femeii (ucisă în ziua nunţii de o caleaşcă scăpată de sub control şi care a intrat în plin în alai, zdrobind complet capul miresei) ar sălăşlui într-un mormânt special, care are deasupra o statuie fără cap, însă, cel puţin până acum, nimeni nu a reuşit să-l descopere. Asta poate şi pentru că o parte din vastul cimitir gălăţean este năpădit de bălării şi tufişuri de nepătruns. adevarul.ro
Share on Google Plus

About Omae Bazooka