Cazeaza-te la Vila Paun Costinesti si spune ca esti recomandat de Crama Nobless. Vei primi o sticla de vin ! Extra !

Intamplari paranormale in Romania

Nu uitati sa distribuiti materialele care va plac, contribuiti astfel la mentinerea in viata a acestui site. Va multumim !
Vocea de la fereastră 

Când am adus-o pe lume, medicii au constatat că are o malformaţie cardiacă, datorată unei doze exa­gerate de medica­mente pe bază de cortizon, pe care fuse­sem obligată să mi le administrez. Pe scurt, la naştere, fetiţa avea o culoare al­bastră şi inima ei bătea foarte nere­gulat, pom­pând sângele într-o altă direc­ţie decât cea normală. Am crezut cu toţii că o să moară.

Exact în noaptea când am născut, ma­ma mea, care locuia la Sibiu, s-a trezit brusc din somn, din pricina unor zgo­mote puternice la fe­reastră. Era în iunie, cerul era liniştit şi senin, dar sto­rurile se zbă­teau ne­bu­neş­te, ca în timpul unei fur­tuni. Deodată, ma­ma a auzit un glas blând şi clar: "Nu-ţi fie teamă, Alexandra nu va muri". Speriată, a aprins lumina în casă şi a intrat prin toate odăile, crezând că, fără ca ea să-l audă, venise acasă fratele meu (era inginer geolog şi lucra pe teren). Dar casa era pustie. Exact în clipa aceea, am sunat-o la telefon pentru a-i spune că mă aflu încă în maternitate, că nu am avut pro­bleme la naştere, dar că fetiţa, pe care urma s-o botez Alexandra, era bolnavă, în pericol de-a muri.

- Nu-ţi fie teamă, mi-a răspuns ma­ma. Alexandra va trăi.
- De unde ştii? am întrebat-o intri­gată.
- Nu pot să-ţi explic, mi-a spus ma­ma. S-a pe­trecut ceva mai presus de înţe­legerea mea, dar te asigur că puiul tău va trăi.

Prezicerea ei s-a adeverit. Nici n-apu­ca­sem să închid telefonul aflat pe cori­do­rul spitalului, când moaşa care mă asis­tase la naştere a venit să îmi spună că, brusc, sănătatea fetiţei mele începuse să se în­drepte. M-am repezit cu lacrimi în ochi să o văd. Adunaţi în jurul pătuţului ei, doctorul cu care născu­sem, secondat de un asistent, se uitau uluiţi la Ale­xan­dra: culoarea ei se schimbase, era roz la faţă, zâmbea fericită, iar inimioara din piep­tul ei de păpuşă bătea normal. Feri­ci­tă că mama avusese dreptate, am re­nunţat să mai aflu ce miracol anatomic se petre­cuse, iar peste câteva zile am plecat fericită cu ea acasă. În prezent, are 16 ani, e frumoasă, inte­ligentă şi, mai ales, credincioasă. Convingerea ei este că a fost salvată de îngerul ei păzitor.

FLAVIA BOLDOHAN - Bucureşti

Luna din câmpul de trifoi

 
Era prin anii 1929-1930. Eram copil, elev în clasa a III-a primară din Tecuci. Mă aflam în vacanţa mare şi bu­nicul mă luase la el, într-un cartier aflat la mar­ginea ora­şului. A­vea gos­podărie ma­re, frumoasă, cu pomi fructiferi, vie şi iaz cu peş­te. Fun­dul gră­dinii dădea în apa Bârladului, care trecea prin Te­cuci. Într-a­co­lo du­cea o alee străjuită de-o par­te şi de alta cu cireşi şi cu piersici, dar şi cu flori foarte multe, care te îmbătau cu mireasma lor. Era foarte frumos! Un rai pe pământ.
Prin luna august, într-o noapte, cam pe la orele 2.00 sau 3.00, bunicul mă trezeşte din somn pentru a merge cu el la cosit trifoi. Pe rouă, coasa prinde mai bine. Trebuia să mergem la câmp, mai departe de casă şi de oraş. Deşi era tare întuneric afară, bunicul vedea să cosească trifoiul.

 La un moment dat a găsit în iarbă doi pui de iepure pe care mi i-a dat să-i ţin în sân. Erau tare mici şi înspăimântaţi. Nu a apucat bunicul să-şi bată coasa şi s-o înfigă în trifoi, când, deodată, pe cer s-a ivit o lumină foarte puternică. Se făcuse afară ca ziua. În formă de sferă, lumina aceea se învârtea foarte repede şi sfârâia. Ne-am speriat cumplit, şi eu, şi buni­cul, şi ne-am trântit la pământ. Vâlvătaia aceea a tre­cut pe deasupra noastră şi apoi s-a îndepărtat cu o vite­ză foarte mare, dispărând în adâncul cerului înstelat. Eu ca eu, dar şi bunicul s-a speriat de acest fenomen ce­resc. Întrebându-l ce-a fost, el a spus: "Dragă nepoate, să ştii că a murit un mare înţelept al lumii". Aşa se cre­dea pe vremea aceea despre luminile care apăreau pe cer. Un copil din ziua de astăzi ar spune că a fost o navă extra­te­restră. Indiferent care ar fi explicaţia, eu nu voi uita niciodată tulburătoarea ivire a acelui măreţ sol ceresc.

STEGARU STERIAN - Galaţi

 
De-a Soarele şi de-a Luna

Stimată redacţie,

În urmă cu trei ani, am dorit mult să fac cursurile de radiestezie gr. I. Am reuşit la test, am fost la curs o singură zi, dar fiind obligată să plec în concediu am renunţat cu du­rere în suflet. Am citit mult des­pre acest lu­cru, am re­zol­vat cu ajutorul mâinilor câteva cazuri, dar când am reuşit să rezolv un caz mai grav mi-a fost mie rău - probabil că am folosit mult din energia mea, nefiind suficient de încărcată. Atunci, am apelat la ra­zele soarelui. Mă spălam cu apă rece pe mâini, mer­­­geam la fereastră când razele soa­relui erau pu­ternice. Stă­team cu picioarele apro­piate, mâinile întinse, dege­tele mici apropiate şi mă ui­tam la soare. 

Cli­peam de câ­teva ori pentru că soa­rele mă orbea, dar după câ­teva secunde vedeam un cerc de culoare în­chisă, curcubeu în jurul său, care în­cepea să se ro­tească ra­pid. Raze strălucitoare, fier­binţi, coborau spre mine. Mâinile se încălzeau, dar când razele se apropiau prea mult de mine mă re­tră­geam, fiindu-mi frică. Cu ocazia eclipsei, fiind aver­ti­zaţi să nu ne ui­tăm în soare, m-am gândit că nu este bine să mă mai joc cu soarele, chiar dacă îmi făcea plăcere. Acest joc l-am făcut de foarte multe ori. Ace­laşi lucru am în­cercat şi cu luna. Era o lună plină, m-am concentrat, mâi­nile întinse, a început rotirea care se apropia de mine, dar când am simţit că este foarte aproape, mi-a fost teamă şi am fugit în casă (eram la ţară). Toate aceste întâmplări am încercat să le po­vestesc unei colege, dar s-a uitat la mine ca şi cum aş fi nebună. Şi de atunci totul a fost îngropat.
Cu stimă,

ILEANA - Ploieşti

sursa : Formula-As
Share on Google Plus

About Omae Bazooka