ga('require', 'GTM-5C4NZ98'); Proiectele megalomanice ale lui Ceausescu - Descoperă România Misterioasă , Proiectele megalomanice ale lui Ceausescu - Descoperă România Misterioasă


Proiectele megalomanice ale lui Ceausescu

Nu uitati sa distribuiti materialele care va plac, contribuiti astfel la mentinerea in viata a acestui site. Va multumim !
Una dintre realizările regimului comunist din România a fost aceea că a reuşit să-şi vadă mesajul politic exprimat cel mai bine în planificarea arhitecturală a capitalei şi nu numai. Astfel au apărut construcţii monstruoase, dar au fost puse în practică şi mari proiecte inginereşti. 

O selecţie a clădirilor şi a locurilor cu semnificaţie deosebită pentru regimul comunist din România, care ar putea să aibă (sau au în prezent) o nouă sarcină estetică, funcţională şi socială în oraşul democratic contemporan,  a fost realizată prin proiectul ATRIUM - Arhitectura Regimurilor Totalitare în secolul al XX-lea în Managementul Urban.   

 Specialiştii implicaţi în proiect susţin că acceptarea acestui patrimoniu nu reprezintă slăvirea regimului politic care l-a produs. Mai curând, înţelegerea şi evaluarea clădirilor în sine şi protejarea lor poate fi o bună modalitate de a preveni uitarea care ar putea duce la repetarea erorilor regimurilor respective.  Experţii ne  propun şi un  tur al principalelor construcţii din perioada comunistă de la noi din ţară.   

 Poate cea mai impunătoare clădire a cărei construcţie a început în perioada regimului Ceauşescu este Casa Poporului sau Palatul Parlamentului. Finalizată, ce-i drept, după Revoluţia din 1989, colosul arhitectural este înscris în Cartea Recordurilor fiind cea dea doua clădire administrativă ca şi suprafaţă din lume şi cea de-a treia ca volum. Anca Petrescu, arhitecta-şef, a avut la dispoziţie o echipă de 400 de arhitecţi. „Preţul“ plătit: au fost rase de pe faţa pământului 17 biserici şi trei cartiere din capitală, Uranus, Antim şi o parte din Rahova. Programul de lucru a fost unul infernal: zilnic, peste 20.000 de muncitori lucrau în trei schimburi. Impresionanta clădire ce avea să devină sediul Partidului şi Guvernului comunist.   

 Într-un eseu asupra „Limbajului totalitar în arhitectură“, arhitectul Mariana Celac observa: „Cu o volumetrie inconsistentă şi cu o exuberanţă decorativă ce trimite la toate stilurile arhitectonice prin interpretarea eclectismului de sfârşit de secol al XIX-lea, ce urmăreşte să trimită un mesaj eroic, al mândriei naţionale, al victoriei noii ordini, arhitectura din perioada finală a regimului comunist, reprezentată cel mai bine de Casa Poporului, nu face decât să transmită impresia de ludic, carnavalesc, ridicol”. 



Tot comuniştii au lăsat moştenire capitalei şi Mausoleul din Parcul Carol , inaugurat în decembrie 1963, Casa Presei Libere sau Hotelul Intercontinental. Despre Casa Presei Libere, sau Complexul Casa Scânteii, specialiştii spun că ar fi fost realizat de arhitectul Horia Maicu ce s-ar fi inspirat din proiectul Universităţii Lomonosov din Moscova.  

 Canalul Dunăre – Marea Neagră 

În 1984, a fost inaugurat cu mare fast Canalul Dunăre-Marea Neagră, după o muncă de nouă ani. Canalul, de 64 km, scurtează drumul către Marea Neagră cu 400 km,  avea însă taxe prea mari ca să poată fi atrăgător pentru navigatori (1 $ SUA pentru fiecare tonă de încărcătură). Construcţia este considerată de unii cercetători ca un act de independenţă, dar faţă de URSS, cu care România împărţea Delta Dunării. Pe toată lungimea Canalului care taie judeţul pe din două erau lagăre de concentrare, în care deţinuţii politici îşi efectuau pedeapsa de ani grei de temniţă prin muncă forţată. Condiţiile erau inimaginabile: oamenii erau torturaţi şi ţinuţi flămânzi, în barăci neîncălzite, treziţi de la ora 3.00, trimişi în marş la locul de muncă distanţă de zeci de kilometri şi munciţi până la epuizare, indiferent de vreme. Este motivul pentru care a fost numit şi „Auschwitz-ul românesc“.     

Transfăgărăşanul

 Infrastructura rutieră nu a fost nici ea ignorată sub regimul comunist. Poate cel mai important exemplu în acest sens este Transfăgărăşanul. Întins pe o lungime de aproape 90 de kilometri, drumul ce leagă Muntenia de Transilvania traversează Munţii Făgăraş . „Transfăgărăşanul a fost realizat cu eforturi materiale consistente şi cu preţul multor vieţi între anii 1970-1974, din dorinţa lui Nicolae Ceauşescu de a realiza un drum strategic peste munţi. Pentru construcţia lui a fost ncesesar să fie dislocate mai multe milioane de tone de rocă, s-au folosit 6520 de tone de dinamită şi câteva zeci de mii de tone de beton, drumul trecând peste 830 de podeţe şi 27 de viaducte”, mai susţin specialiştii implicaţi în proiectul ATRIUM.   

 Barajul Bicaz şi hidrocentrala Vidraru 



Construcţia barajului Bicaz a durat 10 ani (1950 - 1 iulie 1960) odată cu apariţia planului naţional de electrificiare. În ţară era mare nevoie de curent electric, de locuri de muncă pentru oamenii peste care trecuse războiul, şi apoi seceta din 1947. Ajungem în judeţul Argeş, la Hidrocentrala Vidraru. La amenajarea barajului, o construcţie gigantică, care e calculată să reziste unui cutremur de opt grade, au lucrat 40 de mii de oameni, timp de aproape şase ani (1960-1965). La momentul inaugurării, era primul din ţară de acest gen, al şaselea din Europa şi al noulea din lume. 

 Blocurile cenuşii 

Tot în regimul comunist s-au construit masiv blocuri: numai între 1981-’85 s-au dat în folosinţă peste 750.000 de apartamente cu termoficare şi apă caldă. Pentru mulţi ţărani, saltul de la o cămăruţă cu masă şi laviţe – unde dormeau părinţi, copii şi bunici –, la apartament cu dormitor, sufragerie, bucătărie şi baie a fost real şi poate fi considerat una dintre realizările lui Ceauşescu. La începutul regimului, migrarea populaţiei de la sat la oraş, ca efect al industrializării, era considerată un fenomen de dorit. În numai câţiva ani, din cauza dezechilibrelor create, au început restricţiile pentru cei care voiau să se stabilească în marile oraşe.

 Demolarea Micului Paris 

„Frenezia demolărilor din anii 1980, a făcut ca zone întregi din ce fusese Micul Paris să fie şterse de pe faţa pământului şi înlocuite cu şiruri de blocuri pe care azi le definim drept «zone comuniste» sau cu construcţii administrative gigant, iar palatele şi frumoasele cădiri de pe bulevardele Bucureştiului s-au transformat în praf ”, apreciază istoricul Marian Matei.  



 Un studiu realizat de Constantin Jugurica, director tehnic al Proiect Bucureşti, principala instituţie ce avea în sarcină reconstrucţia capitalei, arăta că, dintr-o arie a Bucureştiului de 9.250 ha, 650 ha sunt ocupate de construcţii sănătoase, anterioare anului 1943, 2.150 ha sunt clădiri noi (construite între 1944 şi 1970), 800 ha sunt clădiri construite între 1971 şi 1975, iar marea majoritate, 5.650 ha sunt construcţii vechi, sub standardele moderne. Astfel, construcţiile anterioare anului 1943, reprezintă, sub raport teritorial, 7,02% bune şi 61% sub standard din total, respectiv din 621.000 de locuinţe, 410.000 sunt bune, iar 211.000 sunt sub standard.  

 Trebuie, însă, subliniat că regimul Ceauşescu  a impus standarde riguroase în construcţii şi a pretins şi respectarea lor. Un mare semnal de alarmă pentru mai marii partidului a fost cutremurul din 1977, când au căzut multe clădiri din capitală.

adevarul.ro
Share on Google Plus

About Omae Bazooka

0 comentarii:

Stiri pe Turte