ga('require', 'GTM-5C4NZ98'); Viata de mizerie a taranilor romani in sec. XIX - Descoperă România Misterioasă , Viata de mizerie a taranilor romani in sec. XIX - Descoperă România Misterioasă


Viata de mizerie a taranilor romani in sec. XIX

Nu uitati sa distribuiti materialele care va plac, contribuiti astfel la mentinerea in viata a acestui site. Va multumim !
Unul din doi copii români născuţi la sfârşitul secolului al XIX-lea nu ajungea la vârsta de 10 ani. Naşterile pe paie, alimentaţia neadecvată, mizeria şi frigul din casele ţărăneşti erau cauze ale mortalităţii infantile înfiorătoare. Medicii atrăgeau atenţia şi asupra unui comportament întâlnit la toate clasele sociale: copiilor li se dădea alcool de cand erau sugari. 

Unul din doi copii români născuţi în perioada 1871-1895 murea înainte de vârsta de 10 ani, conform statisticilor vremii. Situaţia extrem de gravă a adus problema în atenţia medicilor şi, prin aceştia, în dezbaterile publice. „(...) fiecare copil mort, mai înaine de a fi fost pus în condiţiune de a aduce comunităţii vreun serviciu, reprezintă o scădere din avuţia generală: iar în special acea mortalitate infantilă care îi datorită la cauze care n-ar fi prin chiar natura lor inevitabile, e cea mai exactă măsură de risipire a vieţii şi a energiei, de neprevedere socială”, scria medicul V. Sion în 1904.

 Este unul dintre textele despre viaţa ţăranului român apărute în cartea istoricului şi etnografului clujean Constantin Bărbulescu - “România Medicilor. Medici, ţărani şi igienă rurală în România de la 1860 la 1910”, apărută la Editura Humanitas. Volumul cuprinde mărturiile unor medici din secolul al XIX-lea despre mai multe aspecte ale vieţii ţăranilor: igienă, locuinţă, nutriţie, alcool.  

  Cauzele imensei mortalităţi infantile  

 Acelaşi medic, V. Sion, analizează şi cauzele mortalităţii infantile în România rurală, unde fenomenul era cel mai grav: „1. Infecţiunea în timpul facerii, care omoară în primele zile uneori şi pe mamă pe lângă copil – din cauza asistenţei rele şi lipsei de asistenţă a femeii parturiente; 2. Boalele tubului digestiv – din cauza hranei vicioase  - care ucide mai cu seamă în primii doi ani, dar destul  şi în ceilalţi trei; 3. Boalele aparatului respirator, zise prin răceală; 4. Moartea în primele zile ori săptămâni din cauza dezvoltării neîndestulătoare a fătului în pântecele mamei”. 

Din 100 de decese, 91 erau provocate de condiţiile de sărăcie cruntă în care trăiau ţăranii din secolul XIX.  

  „Buricul, tăiat cu foarfeci murdare sau cu vreo custură ruginită, este legat cu vreo cârpă murdară, cu peteci nespălate şi chiar cu obiecte” N. Lapteş, doctor Copiii erau născuţi pe paie „Copilul vede lumina zilei în împrejurări foarte vitrege, născut pe paie, sau pe o rogojină, sau în cel mai bun caz pe un pat pe care s-a aşternut ce se găseşte mai murdar în casă, căci cele curate...se murdăresc; buricul, tăiat cu foarfeci murdare sau cu vreo custură ruginită, este legat cu vreo cârpă murdară, cu peteci nespălate şi chiar cu obiecte”, scrie doctorul N. Lapteş în 1906.

 De multe ori, copiii născuţi în aceste condiţii mureau de tenatos. Acolo unde medicii nu identificau vreo cauză concretă a morţii copiilor,  precizau că este vorba despre „debilitate congenitală”. „Copiii care mor de o săptămână şi chiar de o lună şi la care, cu toată osteneala şi interesul ce-ţi vei da, nu găseşti o maladie precisă şi când vezi corpul copilului zbârcit, emaciat, iar dacă te uiţi la părinţi îi vezi galbeni, slabi şi în condiţii de trai foarte proaste, ce diagnoză poţi să pui mai nimerită şi mai adevărată decât debilitatea congenitală”, scria medicul I. Apostoleanu în 1902.  

  Alimentaţia „barbară” a copiilor  

 Dacă a trecut cu bine de primele săptămâni de viaţă, copilul era pus în pericol de numeroase boli, între care cele mai grave erau cele digestive. Medicul Iacob Iacobovici susţinea că aceste boli au drept cauza alimentaţia greşită din primele luni de viaţă: „Mamele românece cred că laptele matern e o mâncare neîndestulătoare, de aceea îl îndoapă cu tot ce pot, aşa, în post, îi dau ciorbă de fasole, mazăre, cartofi, prune fierte, varză acră, terci de mămăligă, covrigi, în sfârşit, de toate.

 În zilele celelalte ale anului mănâncă ca şi ceilalţi şi stă de-a valma cu părinţii la masă. Mama sau tata ţin copilul în braţe, când e mai mic îi mestecă ei şi-i dau în gură, dacă e mai mărişor de opt sau nouă luni mănâncă singur tot ce vrea. Şi cât de fericite se simt bietele mame ori de câte ori pot spune că odrasla lor mânăncă <>. Cine să le convingă că ceea ce fac e o crimă şi că imensa majoritate a copiilor îşi pierd viaţa din cauza acestor obiceiuri barbare”.      



Ţineau post de la 2 ani   

Medicii au criticat şi postul sever la care erau supuşi copiii, chiar bolnavi fiind. „Odată copilul înţărcat, e om, nu există niciun aliment care să nu-i fie permis să-l mănânce. Orice obligaţiune de ordin religios i se aplică cu severitate şi lui. Copiii postesc toate posturile de la vârsta de doi ani. Această obligaţiune o respectă chiar când sunt bolnavi şi mamele se lasă cu greu convinse de medic să le dea lapte chiar atunci”, scrie medicul Lapteş.   

 „La cei bogaţi copiii beau de mici diferite băuturi alcoolice sau alcoolizate străine, nenumărate siropuri, ceaiuri, cafele negre, cu lapte şi altele.(...) Femeia ţăranului, deoarece n-are nici siropuri şi nici cafele, dă copilului ce are ea la îndemână, adică alcool dat sub o formă sau alta şi vin” 

 Alcoolul făcea parte din alimentaţia copiilor  

 Critici vehemente aduc medicii vremii obiceiului de a introduce în alimentaţia sugarilor băuturile alcoolice. Problema era întâlnită în toate clasele sociale, la oraş sau la sat. „Cât despre băuturi, nu este nicio restricţie, nici în clasele bogate, nici în cele sărace. La cei bogaţi, copiii beau de mici diferite băuturi alcoolice sau alcoolizate străine, nenumărate siropuri, ceaiuri, cafele negre, cu lapte şi altele. În clasele mijlocii şi se dă copiilor chiar din prima lună cafele peste cafele, ceaiuri  peste ceaiuri şi aşa mai departe. Femeia ţăranului, deoarece n-are nici siropuri şi nici cafele, dă copilului ce are ea la îndemână, adică alcool dat sub o formă sau alta şi vin”, susţine doctorul Iacob Iacobovici în 1902. 

Pentru sugari, alcoolul era folosit pe post de sedativ sau de fortifiant. 

Doctorul Possa atrage atenţia asupra faptului că de la doi ani în sus, consumul de alcool era generalizat în mediile ţărăneşti din Moldova. „De la 2-3 ani în sus li se dau la toţi copiii rachiu, mai ales la zile mari, când părinţii fac haz de a-i vedea pe copii lovindu-se de toate colţurile, beţi. Când un copil de 4-5 ani deşartă de duşcă un pahar de rachiu, părinţii sunt mândri, se laudă că au un voinic de băiat ce bea cât un om mare”, scrie medicul Possa în 1902.  

  „De la 2-3 ani în sus li se dau la toţi copiii rachiu, mai ales la zile mari, când părinţii fac haz de a-i vedea pe copii lovindu-se de toate colţurile, beţi. Când un copil de 4-5 ani deşartă de duşcă un pahar de rachiu, părinţii sunt mândri, se laudă că au un voinic de băiat ce bea cât un om mare” Ştefan Possa, medic „Sate întregi au rămas fără copii”   

Frigul, aerul viciat şi lipsa de igienă din casele ţărăneşti, dar şi botezul săvârşit iarna în biserici neîncălzite îi predispunea pe copii la boli ale sistemului respirator. „Epidemiile se întind cu furie în asemenea teren fertil, vegetează perfect microbii, şi rezultatul secerişului e speldid de crud. Sate întregi rămân fără niciun copil, cum s-a întâmplat în munţii judeţului Sucevei pe la 1893-1894 cu o epidemie de difterie şi cum se întâmplă cu scarlatina în altele”, scrie doctorul Ştefan Possa în 1902.  

  Paradigma sălbaticului  

 Autorul cărţii, Constantin Bărbulescu, susţine că imaginea pe care medicii o prezintă este puternic influenţată ideologic:„Privirea medicilor nu e inocentă. În secolul al XIX-lea, au existau două viziuni asupra ţăranului. Paradigma sălbaticului şi paradigma autohtonului. În cea de-a doua ipostază văd ţăranul autori precum Vasile Alecsandri conform căruia cultura ţărănească este o nestemată şi <> o bijuterie de spiritualitate. Conform acestei paradigme, ţăranul este autohtonul, este ţăranul identitar, ţăranul e românul prin excelenţă, ţăranul suntem noi. Şi de aici, de pildă, încetul cu încetul, a pornit, spre exemplu, ideea adoptării la Curtea regală, şi apoi de către doamnele din marea sociatate, a costumului ţărănesc. Medicii însă văd ţăranul din paradigma sălbaticului care trebuie civilizat”.   

 Dispreţul pentru ţărani  

 Bărbulescu identifică două motive pentru care medicii au zugrăvit această imagine negativă a ţăranului român. Pe de o parte „medicii creează o imagine cu un scop precis, una pentru uzul elitei politice; ei atrag atenţie asupra marilor probleme sociale, transformate în probleme igienice şi sanitare, din lumea ţărănească, pentru a sensibiliza clasa politică faţă de nevoile acestei imense şi copleşitoare mase rurale”.

 Pe de altă parte, din ironia din textele medicilor reiese dispreţul acestora pentru ţărani: „medicul, ca şi o bună parte a elitei de altfel, îi consideră pe ţărani o specie inferioară de fiinţe inculte, îndărătnice, leneşe, răuvoitoare, care, din păcate, constituie 80% din populaţia României şi care trebuie deci transformată, modernizată şi, în cele din urmă, civilizată”. Bărbulescu susţine că ţăranul se spăla parţial, chiar dacă nu o făcea din raţiuni medicale, ci religioase. „Ţăranul nu distingea foarte bine între curăţenia fizică şi cea morală. El ştie că atunci când intra în biserică trebuia să fie curat fizic şi spiritual”. 

adevarul.ro
Share on Google Plus

About Omae Bazooka

0 comentarii:

Stiri pe Turte