Cazeaza-te la Vila Paun Costinesti si spune ca esti recomandat de Crama Nobless. Vei primi o sticla de vin ! Extra !

Mistere dacice din secolul V

Nu uitati sa distribuiti materialele care va plac, contribuiti astfel la mentinerea in viata a acestui site. Va multumim !
Drobeta şi fortificaţiile din jur au avut mult de suferit în secolul al V-lea. După unii istorici, cel mai probabil distrugerea să fi avut loc după anul 408 e.n., cel mai târziu în 442 e.n. din cauza atacurilor nimicitoare ale hunilor. 

 De la Theodosius II până la Justinian, informaţiile asupra stăpânirii romane de pe malul stâng al Dunării sunt aproape inexistente. Atacurile nimicitoare date de Attila au pus autoritatea oficială romană în neputinţă de a apăra aşezările şi fortificaţiile din nordul fluviului, lăsându-le la discreţia barbarilor timp îndelungat, când de-a lungul Dunării au fost distruse 70 de oraşe şi fortificaţii. În secolul al VI-lea, puterea romană face un ultim efort de a redobândi şi a stăpâni cel puţin o parte din teritoriul de la nordul Dunării. 

“Printre teritoriile stăpânite în această vreme de Imperiu se numără şi Drobeta, alături de Lederata, Zernes, Sucidava. Împăratul Justinian prin strategul său din Tharacia, Chilbudios, a făcut mai multe expediţii în nordul Dunării. Urme de viaţă romană din secolul al VI-lea se găsesc în castru, în zona oraşului antic sau în teritoriu: ceramică sau monede de la Justin I sau Justinian. Aceste urme atestă continuitatea populaţiei daco-romane, care a rămas întotdeauna pe aceste locuri”, spune Mişu Davidescu, fostul director al Muzeului Regiunii Porţilor de Fier, în lucrarea sa „Drobeta”.

 Fortificaţii pe malul Dunării 

Procopius din Caesarea, considerat a fi ultimul mare istoric al lumii antice, vorbeşte despre construcţiile militare de la nordul Dunării: “Căutând să oprească trecerea Dunării de către barbarii care locuiau de cealaltă parte, împăraţii romani de odinioară au acoperit tot ţărmul acestui fluviu cu fortificaţii, nu numai în dreapta fluviului, ci au zidit pe alocuri şi în partea opusă orăşele întărite şi cetăţi”. Pe de altă parte, situaţia acestor construcţii a stat cu totul altfel în timpul Împăratului Iustinian, despre care se spune că „a zidit, din nou, întăriturile dărâmate, cum nu fuseseră mai înainte, ci cu mult mai puternice, şi pe foarte multe le-a dres şi le-a întărit tot el”.

 În “Novella XI”, actul de fundaţie al Arhiepiscopiei Justiniana Prima din anul 535, în argumentele ce motivează înfiinţarea acestei prefecturi, în primul rând se spunea că: statul  s-a mărit în aşa măsură, încât ambele maluri ale Dunării sunt acum pline de “civitates” bizantine. (Gh. Ştefan, “Justiniana prima şi stăpânirea bizantină de la Dunărea de Jos, în sec. al VI-lea, Drobeta”).

 Ce spun istoricii?

 Procopius, după ce enumeră o serie de fortificaţii pe care le şi localizează pe cursul Dunării, ajungând la Drobeta, numeşte fortificaţia de la sud cu numele ei exact “Pontes”, iar pe cea de la nord “Theodora”. Apoi arată că cele două fortificaţii erau complet distruse din cauza timpului şi a barbarilor. “Împăratul Justinian a refăcut Pontes, care se află pe partea dreaptă a fluviului, printr-o construcţie nouă şi de necucerit şi a pus în siguranţă pe illiri. Dar n-a socotit nicidecum că e nimerit să se îngrijească şi de fortăreaţa Theodora, de pe celălalt mal, fiindcă era expusă barbarilor de acolo” (Procopius din Caesarea, “Despre zidiri”).

 “Analizând textul lui Procopius, observăm că el este bine informat asupra evenimentelor pe care le prezintă, fiind vorba de evenimente ce se petrec în timpul vieţii lui, însă informaţia cu privire la Drobeta şi Theodora este confuză şi asta se datorează probabil unei transcrieri greşite, întâmplate mult mai târziu. Procopius nu putea să greşească din următoarele considerente:

 a) El cunoaşte toate amănuntele referitoare la construcţia podului lui Traian de la istoricii mai vechi decât el , în care trebuia să se vorbească şi de Drobeta, deci numele Drobetei nu-i era necunoscut; 

b) Dacă Drobeta (Theodora) a fost atât de distrusă, încât Iustinian nu a mai refăcut-o, ce rost avea ca împăratul să dea numele împărătesei unor ruine? Această confuzie nu poate să provină decât de la transcrierea greşită a textului de vreun copist”, apreciază Mişu Davidescu în “Drobeta”.

 Practic, în timpul lui Justinian, opera de fortificare a liniei Dunării era încheiată. Existenţa a două nivele arheologice în secolul al VI-lea la Drobeta arată momentele grele prin care trece garnizoana şi aşezarea de aici. Aceasta ar putea coincide cu domnia lui Justin II, când Imperiul era atacat de avari, în anii 568-573, este de părere Mişu Davidescu.

 Cine a fost Împăratul Justinian? 



În anul 518 urca pe tronul Imperiului Bizantin Iustin I. Acesta fusese un simplu ţăran, după unii istorici avea origini daco-roman, însă, datorită fizicului său excepţional, reuşise să intre de tânăr în garda palatului imperial. Moartea împăratului Anastasie I (491-518) îl găseşte pe Iustin în funcţia de comandant al gărzii imperiale. Întrucât Anastasie nu avea urmaşi, tronul Imperiului Bizantin a fost ocupat de Iustin. 

Izvoarele istorice laudă calităţile de militar abil ale lui Iustin, însă nu uită nici să menţioneze faptul că îi lipsea aproape în totalitate instrucţia intelectuală. Aproape în unanimitate, istoricii sunt de acord că cel care a coordonat cu adevărat treburile imperiului a fost nepotul său, Flavius Petrus Sabatus, care, înfiat fiind de unchiul său, a primit numele de Justinian. Flavius Petrus Sabbatius s-a născut în anul 482 la sud de Dunăre, în satul Tauresium, lângă Scopje, capitala Macedoniei de astăzi. 

Nu se ştie dacă Justinian a fost înfiat înainte sau după ce unchiul său a ajuns împărat. Cert este că a stat în preajma unchiului său de foarte tânăr, având posibilitatea să primească o educaţie deosebită, devenind un excepţional cunoscător al dreptului şi istoriei Imperiului Roman, dar şi un foarte bun teolog, tradiţia atribuindu-i imnul „Unule născut“ din prima parte a Sfintei Liturghii. 

Visul lui Iustinian a fost să reconstruiască Imperiul Roman, prin unirea celor două imperii, de apus şi de răsărit. A reuşit în parte prin generalul său Belisarie care a cucerit Peninsula Italică şi nordul Africii. Încercările grele din punct de vedere militar şi financiar de cucerire a Italiei, începute de Belisarie şi încheiate de Narses (un alt general) nu au avut un efect îndelungat. În 568, venirea longobarzilor acolo a distrus opera lui Iustinian.

 Una dintre cele mai mari realizări ale lui Iustinian este codificarea dreptului roman începută în 529. Iustinian a încercat să revitalizeze societatea romană, aflată în ultimul stadiu al descompunerii, printr-o uriaşă operă de sistematizare a dreptului clasic şi postclasic, astfel încât să poată fi aplicat la realităţile secolului al VI-lea din Imperiul Roman. Iustinian, un creştin convins, a jucat un rol important în istoria Bisericii.

El însuşi a întocmit tratate religioase, a condus adunări bisericeşti (sinoade) şi a întemeiat episcopia Iustiniana Prima. A reconstruit biserica Hagia Sophia (Sfânta Sofia), un monument remarcabil al arhitecturii universale, care după multe încercări ale foştilor împăraţi a fost finalizată. Ea se găseşte la ora actuală la Istambul, fiind un monument de mare valoare.

adevarul.ro
Share on Google Plus

About Omae Bazooka

0 comentarii: