ga('require', 'GTM-5C4NZ98'); Istoria romanului care a vazut trei secole - Descoperă România Misterioasă , Istoria romanului care a vazut trei secole - Descoperă România Misterioasă


Istoria romanului care a vazut trei secole

Nu uitati sa distribuiti materialele care va plac, contribuiti astfel la mentinerea in viata a acestui site. Va multumim !
Celor cărora le-a fost dat să trăiască peste 110 ani li se spune... supercentenari. Recordul longevitate (omologat) s-ar părea că aparține franțuzoaicei Jeanne Calment (1875–1997) care a murit la vârsta de 122 de ani și 164 de zile. Ea l-a întâlnit pe Vincent van Gogh când avea 12 sau 13 ani. Omologate sau nu, recordurile de longevitate ale românilor sunt încărcate de istorii fabuloase, pe care ne vom învrednici să le aducem la lumină.

În toamna anului 1912, undeva, în Rusia, se stingeau din viaţă, la numai câteva zile distanţă, doi veterani din războiul ruso-napoleonian (cel din 1812). Aveau 119, respectiv 121 de ani. Presa a făcut oarece vâlvă, întrebându-se oare ce regim de viaţă vor fi avut aceştia, de-au trăit o vreme atât de lungă pe pământ!? Nimeni nu se aştepta însă ca, la relativ puţin timp, să apară mărturii cum că Matusalem trăise... pe teritoriul României. Un “matusalem” modern, contemporan cu străbuneii noştri de acum un secol.

În ediţia din 31 decembrie 1912, ziarul “Universul” venea cu o informaţie surprinzătoare, titrând: “Moartea unui centenar în Capitală”. De fapt, “centenar” era prea puţin spus, căci aceluia îi mai lipsise doar un an pentru a împlini exact un secol şi încă un sfert (de secol). “În ziua când creştinătatea sărbătorea al 1912-lea an de la naşterea Mântuitorului, s-a stins în Capitală venerabilul Gheorghe Solomon, în vârstă de 124 de ani”, scrie N. Doljanu, subliniind că nu vârsta lui este cea care trebuie să stârnească interesul (“ce este o asemenea longevitate faţă de eternitatea timpului!”), ci faptul că în parcursul unei asemenea existenţe omul se leagă de un complex de evenimente, relaţia vieţii lui cu timpul istoric fiind cea care contează. De aceea, o dată cu jurnalistul de acum un veac, vom trece şi noi în revistă evenimentele trăite de centenarul român, a cărui existenţă s-a întins... pe trei veacuri!

Gheorghe Solomon s-a născut în comuna Perişori-Dolj, în anul 1788, când Ţările Române erau în plină epocă fanariotă. Şi chiar dacă nu a înţeles, copil fiind, prin ce epocă de mari frământări trecea Europa (mai puţin întârziatele ţărişoare din curbura Carpaţilor) la sfârşitul secolului al XVIII-lea, cu siguranţă, în familia sa de ţărani olteni a muncit din greu, pentru a câştiga de-ale gurii şi a plăti birurile impuse. În 1806, când Alexandru Şuţu ajungea domn în Muntenia şi izbucnea conflictul ruso-turc (1806-1812, cel care avea să se încheie cu o pace care rupea Basarabia de Moldova şi o alipea Imperiului Ţarist),

 Gheorghe Solomon, de teama de a nu fi prins cu arcanul şi luat la armată, fuge din satul său şi se stabileşte tocmai în Moldova, în satul Bodeşti de pe lângă Buhuşi. Aici, pentru că ştia “psaltichia” şi “ceaslovul” şi se dovedise sprinten la minte, ajunge repede “pârcălabul”, adică primarul satului. Capul uneia dintre marile familii de boieri din zona Bacăului – Lecca sau “Leculeştii” – apreciindu-i meritele, îl ia pe lângă el, îl mai trimite la nişte şcoli şi îl ajută de ajunge “cămăraşul Ocnelor” (şeful salinelor Statului), pentru ca mai apoi să ocupe funcţia de ispravnic al judeţului. Se spune că lui i se datorează construirea, în acel ţinut, a şoselelor sistematice, primele din Moldova. Şi era abia în anii ’30 ai secolului al XIX-lea! 

În 1835, la numai 47 de ani, Gheorghe Solomon hotărăşte să se retragă din orice demnitate a statului, se pensionează şi primeşte o pensie de 150 lei. (În vremea asta, Oltenia natală cunoscuse revoluţia lui Tudor Vladimirescu şi ravagiile Eteriei!). Se retrage tocmai la timp, pentru a nu fi amestecat în ţesătura de intrigi care izbucneşte sub domnia lui Mihăiţă Sturdza. Solomon avea un bun instinct de apărare (ne amintim episodul cu fuga din Oltenia, pentru a nu fi trimis la oaste), aşa că nu se va implica nici în Revoluţia de la 1848… De altfel, în 1841, holtei răscopt, la 53 de ani, acesta hotărăşte să se căsătorească cu dra Ana Palladi, din Bacău, pe atunci în vârstă de numai 16 ani. Credeţi că diferenţa aceasta de vârstă i-a împiedicat să cunoască fericirea? Dimpotrivă. Au trăit împreună... 63 de ani. Adică până ce ea a împlinit 79 de ani, iar el 116. Abia în anii aceia, când deja intrasem în secolul XX, diferenţa de vârstă dintre ei nu mai era vizibilă!



Gheorghe şi Ana Solomon au avut împreună 7 copii şi un număr de cinci ori mai mare de nepoţi şi strănepoţi. Pentru a-şi creşte copiii, vârstnicul soţ şi tată (dar tânăr pensionar) nu se putea mulţumi cu veniturile care-i veneau, lună de lună, din trezoreria statului. Apropo de această pensie, în 1895, pe când era prim-ministru al României, prinţul Dimitrie Sturdza i-a tăiat pensia de 150 lei (considerând că trecuse prea mult timp de când acesta “păpa banii statului” – deja, 60 de ani!), ulterior el fiind reînscris ca pensionar, dar numai cu 10 lei pe lună. Revenind însă la anii 40-50-60 ai secolului al XIX-lea, pe când avea grija celor 7 copii ai săi, să spunem că el a lucrat ba ca inginer hotarnic, ba ca veterinar, ori chiar avocat sau judecător de pace, construindu-şi o avere bunicică, pe care apoi a împărţit-o copiilor.

Gheorghe Solomon a fost contemporan cu câteva evenimente importante din istoria neamului: raptul Basarabiei (1812), revoluţia lui Tudor Vladimirescu (1821), revoluţia din 1848, unirea Principatelor (1859), abdicarea lui Cuza şi venirea Principelui Carol pe tronul Principatelor Unite (1866), prima Constituţie a României (1866), Războiul de Independenţă (1877-1878), declararea Independenţei (1877), declararea Regatului României (1881), răscoala de la 1907... Ce va fi simţit acest om, văzând cum lumea se schimbă pe lângă el, cum România se modernizează? Cum trec secolele – nu unul, nu două, ci trei secole a parcurs într-o viaţă de om!

Nepotul său, stabilit în Bucureşti, avea să-i poarte de grijă în ultimii ani de viaţă. Tot el avea să mărturisească presei avide de informaţii că bătrânul, în lunga-i viaţă, de două ori şi-a pierdut vederea şi de două ori şi-a recăpătat-o, trecând de la miopie la prezbitism şi ivers, că a avut mintea limpede până în ultima clipă şi că, lucru curios, în ultima vreme parcă şi părul său – cărunt de mai mult de jumătate de viaţă începea să capete culoarea din tinereţe. Moartea lui, care a venit într-una dintre zilele sfinte ale calendarului creştin, a fost privită ca un semn că Dumnezeu îl “slobozise” pe robul său şi că-i deschisese larg porţile Raiului.
Share on Google Plus

About Omae Bazooka

0 comentarii:

Stiri pe Turte