Cazeaza-te la Vila Paun Costinesti si spune ca esti recomandat de Crama Nobless. Vei primi o sticla de vin ! Extra !

Ce mancau stramosii nostri

Nu uitati sa distribuiti materialele care va plac, contribuiti astfel la mentinerea in viata a acestui site. Va multumim !
Într-o vreme în care ne îndepărtăm tot mai mult de modul de viaţă sănătos, dacă ne întoarcem în istorie observăm că strămoşii noştrii foloseau în alimentaţie produsele naturale, fără să exagereze cu consumul de carne. 

 Profesorul de istorie Mircea Borcoman spune că în gastronomia romanilor la loc de cinste erau produsele naturale. „Romanii au adoptat o gastronomie şi un reţetar gastronomic interesant, care cred că şi în zilele de astăzi când se pune atâta preţ pe modalitatea de hrănire ştiinţifică, raţională ar trebui luate în calcul. Prima concluzie care se impune este următoarea: foloseau excepţional de bine, cu motivaţie dumnezeiască, produsele naturale. Deci, chestiunea cu picanteriile, cu chimicalele, cu adaosurile, nu se realiza aşa ceva”, spune profesorul severinean.

 Lipie, unsă cu miere 

Pâinea, bine frământată, fără adaosuri, era o pâine foarte gustuoasă, de regulă făcută din secară. „Se mai făceau lipii, iată s-a menţinut şi la noi chestiunea cu lipia. Făceau lipia, îi dădeau o consistenţă superioară din ouă, un fel de papară, peste care mai puneau un strat de miere şi cred că e interesantă compoziţia aceasta. Dacă se mai întărea, înmuiau pâinea în vin şi amestecul acesta din compoziţia pâinii cu vinul, care se petrecea acolo, da o forţă deosebită, energizantă, nu chimicalele pe care tinerii le consumă astăzi.”, spune profesorul Mircea Borcoman. 

Apoi consumau foarte multe legume, morcovul, ceapa, usturoiul, castravetele, salata. În formă naturală, se amestecau de regulă cu ulei, exact cum fac gospodinele şi astăzi.

 Romanii cunoşteau uleiul de rapiţă, dar şi reţetarul muştarului, pe care îl consumau alături de carne. „Nu consumau foarte multă carne şi aici e o stratificare, să-i spun socială. Lumea aşa a lăsat-o Dumnezeu,  a făcut mai întâi îngerii, şi după aceea pe noi, pe oameni, ca o legătură organică între gândirea dumnezeiască şi cea pământeană. Şi omul a fost făcut după înfăţişarea Lui. Ei bine, revenind la bucătăria romană ştiua să folosească foarte bine toate acestea”, spune reputatul profesor Mircea Borcoman. 

Interesant, romanii nu consumau unt şi smântână, le plăcea doar brânza. De asemenea, romanii preferau animalele micuţe de casă, găini, mai ales gâşte. Cei foarte bogaţi îşi puneau slugile să facă la proţap din vânatul mare sau din animalele domestice, carne de capră, de oaie, mai rar de vită (nu consumau multă carne de vită) şi asezonau pe deasupra cu uleiuri, cu balsam, toate acestea preparate din plante naturale, din tot felul de ierburi, de fructe. 

Ospeţele la curtea celor bogaţi, inclusiv împăraţi, generali, erau consistente, pantagruelice uneori, în timp cei mai sărmani consumau mai puţin.



Vestigiile arheologice scoase la lumină în ultimii 50 de ani dovedesc cu prisosinţă că la sfârşitul secolului II d.H. cultura daco-getică era pe deplin formată ca o cultură de tip Latene. (LATENE- PERIOADA CLASICA - SEC. II, î. Hr. si I. d. Hr.). Pe lângă celelalte îndeletniciri (cultivarea cerealelor, creşterea vitelor, pescuitul, vânatul, ţesutul), prelucrarea uneltelor din fier şi folosirea roţii olarului au dezvoltat şi îmbunătăţit masa strămoşilor noştri, introducând un anume nivel de prelucrare şi conservare. 

Cu toate acestea, ambasadorul Tiberius Flavius, trimis la Decebal în anul 106 d.H., este invitat la o masă destul de frugală: carne de viţel friptă pe jăratec, porumbei sălbatici rumeniţi, carne la ţepuşă (probabil vânat), miere de albine, vinuri aromate, tari şi tămâioase, pere zemoase, păstrate în fân, struguri cu bobul alb, roz şi negru, mere roşii şi aurii. Şi din această perspectivă, a obiceiurilor alimentare, romanii ne considerau barbari. 

Deşi foloseau deja legumele (varza, spanacul, muştarul), dacii nu cunoşteau ca preparate decât fiertura de mei, crupele fierte de hrişca şi celebrul ”grâu fiert”, care se mânca la mesele îmbelşugate de la înmormântări (parastasul de azi) şi care a devenit renumita colivă. Ȋn peşteri şi colibe de pământ, stramoşii noştri conservau produsele prin afumare şi prin sărare (inclusiv saramura). 

Dacii creşteau animale şi beau lapte (de oaie, de vacă), dar nu excelau în prepararea brânzeturilor, nu cunoşteau tehnica separării untului şi a smântânii. Ȋncă din acea perioadă, a început polarizarea bucătăriei româneşti: cea a ţaranilor, simplă şi frugală, cea a stăpânilor, diversă, bogată, uneori sofisticată. Din nefericire, această dihotomie s-a păstrat până astăzi şi e valabilă în diferenţele dintre masa zilnică a ţăranului român şi cea a orăşeanului bogat.

 Pe de altă parte, strămoşii noştri geto-daci sunt cunoscuţi din scrierile anticilor ca mâncători de lapte, "galactopotai" (Columella). Laptele fermentat satisfăcea nevoia de acru. Din lapte se preparau mai multe feluri de brânză, pe care trebuie să ne-o închipuim de foarte bună calitate şi diversă.

 „Ştim foarte bine că marele preot Deceneu, care îl însoţea în mod obligatoriu pe regele Dac, a dat dispozişie să fie tăiată viţa de vie fiindcă dacii consumau uneori prea mult vin, iată obiceiul s-a păstrat şi azi. Dacii făceau un fel de terci din grâu, ovăz zdrobit, măcinat cu apă, se realiza un amestec cu care se alimentau, nu era foarte consistent, dar se adiţiona cu laptele de la animalele domestice. Şi dacii şi romani consumau multe peşte, era o ofertă vastă în râurile interioare, dar şi din Dunăre şi îl pregăteau în fel şi chip. Era un aliment de bază”, precizează Mircea Borcoman.

 Dacii foloseau mazărea, măzărichea, bobul şi, foarte probabil, lintea, dar şi pătrunjelul, usturoiul, prazul, ceapa, morcovul, păstârnacul, ridichile. Nevoia de dulce era satisfăcută cu miere, poate şi sevă de mesteacăn, apreciată pentru valoarea sa medicinală, şi cu fructe.

Mulţi istorici consideră că obiceiurile alimentare ale dacilor le-au învins pe cele ale romanilor cuceritori, mai ales că legiunile n-au transportat în Dacia mesele opulente ale stăpânilor de la Roma, ci simple reţete de companie. Cu siguranţă însă, în Dacia a pătruns acum plăcinta (lat.”placenta”), chiar dacă romanii o luaseră de la greci, aluaturile umplute cu tocături diverse, o serie de zemuri, poate asemănătoare cu ciorbele de astăzi, deşi ciorbele sunt o influenţă slavă din sud, mult mai târzie. Descoperirile arheologice ne relevă însă apariţia testului (oala de pământ cu capac, un fel de oală de presiune), vas roman, care a permis coacerea şi fierberea, şi, deci, diversificarea alimentaţiei. Pâinea, lipie sau coptura, precum şi folosirea uleiului de măsline, stors la rece, păstrat în amfore, datează tot din perioada stăpânirii romane.

Sa mananci pe fuga. 

Expresia dateaza din vremea migratiilor triburilor barbare, din vremurile în care strămoşii nostri mâncau pe fugă, ferindu-se din calea numeroaselor hoarde de năvălitori. Ele ne-au lăsat multe toponimice, amintirea mâncării ierburilor crude (măcriş, salate, potbal, rubarba), a cărnurilor crude, fezandate sub şa, dar şi un efect de izolare a multor populaţii de daci liberi, care şi-au conservat astfel, aproape o mie de ani, obiceiuri alimentare străvechi. E cazul unor comunităţi din Haţeg, Apuseni şi Maramureş, unde se mai mănâncă astăzi, la stână, ca pe vremea dacilor. Cu toate acestea, acum ne vin borşurile cu legume şi carne, aduse de slavii din sudul Dunării, şi tot acum apare în casele stăpânilor autohtoni furculiţa cu doi dinţi, adusă de negustorii veneţieni de la Marea Neagră. După părăsirea Daciei de către romani, mai bine de o mie de ani, populaţiile autohtone n-au scris, n-au construit (cine ştie ce!), dar cu siguranţă au gătit şi au mâncat. Ȋn acest mileniu s-au fundamentat obiceiurile alimentare ale românilor, aşa cum le mai găsim astăzi în aşezările din munţi.
Share on Google Plus

About Omae Bazooka

0 comentarii: