Secretele Porţilor de Fier, megaproiectul comunist din anii '70

10:53:00 by
Cele mai mari hidrocentrale de pe Dunăre au fost construite cu eforturi şi sacrificii considerabile, la Porţile de Fier. Povestea megaproiectelor este plină de controverse.

 Cele mai mari hidrocentrale din România se află pe Dunăre. Prima dintre acestea, Porţile de Fier I, cu o putere instalată de 1080 MW, a fost construită în anii ’60, iar lacul său de acumulare cuprinde zona Defileului Dunării, cu o lungime de peste 100 de kilometri. I-a urmat, în anii ’80 Porţile de Fier II, cu o putere instalată de 250 MW.



Autorităţile române şi iugoslave au colaborat la construcţia celor două hidrocentrale, necesare pentru producerea de energie electrică şi pentru uşurarea navigaţei pe Dunăre, prin lacurile lor de acumulare. Sistemul Hidroenergetic şi de Navigaţie Porţile de Fier I a fost inaugurat la 16 mai 1972, iar la ceremonie au participat preşedinţii Nicolae Ceauşescu şi Iosif Broz Tito. Barajul de la Porţile de Fier II a fost finalizat în anul 1985.

Iată câteva lucruri mai puţin cunoscute despre mega-proiectele de pe Dunăre:

Cât de periculos era Defileul Dunării

Până la amenajarea hidro-energetică Porţile de Fier, navigaţia în Defileul Dunării era extrem de dificilă, chiar dacă la sfârşitul secolului al XIX-lea au avut loc lucrări de amenajare a unui canal navigabil. Zona Cazanelor Dunării, cu o lungime de circa nouă kilometri, în amonte de Orşova, punea cele mai mari probleme marinarilor. Între Drâncova (localitate de pe malul Dunării, în judeţul Caraş-Severin) şi Orşova, piloţi special instruiţi erau necesari pentru traversarea strâmtorilor, din cauza hazardurilor de navigaţie prin Porţile de Fier, arăta un raport al spionajului american din anii ’50. „Canalul în această secţiune are o lăţime medie de 60 de metri, dar în zona Porţilor de Fier pe un sector de circa cinci kilometri lăţimea căii de navigaţie se îngusta la 20 de metri. Doar câte un vapor sau o barjă aveau loc să navigheze prin Porţile de Fier. Pe partea românească, o locomotivă cu ecartament îngust era folosită la nevoie pentru a trage vasele şi barjele în amonte. Uneori, vasele erau trase cu ajutorul unui remorcher. Dura cam două ore – două ore şi jumătate pentru ca un remorcher de 600 de cai putere să tragă o barjă de 80 de tone prin Porţile de Fier”, arăta un raport al CIA, din 1952.



 Locul unde românii nu aveau voie să se apropie de Dunăre

Mega-proiectele de la Porţile de Fier au fost plănuite din anii ’50, în vremea în care România se afla sub conducerea lui Gheorghe Gheorghiu - Dej. În acei ani, însă, zona în care urmau să se desfăşoare lucrările, era considerată de autorităţile comuniste un punct nevralgic pe harta României, deoarece Iugoslavia devenise o speranţă pentru refugiaţii români. La începutul anilor ’50 au fost impuse măsuri stricte de prevenire a trecerii frauduloase a Dunării în ţara vecină. Românii care ajungeau în oraşele de frontieră erau obligaţi să îşi anunţe prezenţa la Miliţie şi doar pescarii aveau voie să petreacă mai mult timp pe malul Dunării. „Regiunea graniţei româno-iugoslave, numită Zona de Frontieră nr.2, a fost declarată zonă de frontieră după ruperea lui Tito de Cominform.



Malurile Dunării de la graniţa dintre cele două ţări au fost restricţionat populaţiei civile, la o distanţă de 30 – 40 de metri de apă. Această zonă de graniţă a fost pusă sub paza Miliţiei şi a grănicerilor. Turnuri de veghe şi faruri au fost instalate. În unele sectoare au fost puse mine, iar oamenii care încercau să scape foloseau câini pentru detecţia lor. Câinii ar fi urmat să găsească şi să activeze minele de pe calea de scăpare”, se arăta într-un raport prezentat de CIA, în 1952. În acei ani, aproape 60.000 de localnici, din peste 200 de sate aflate pe o fâşie de peste 30 de kilometri între satele Beba Veche (Timiş) şi Gruia (Mehedinţi), au fost deportaţi din zona de frontieră cu Iugoslavia. „Au fost luaţi doar cu puteau căra într-o singură sacoşă şi trimişi în Moldova sovietică şi Bărăgan”, se arăta într-un raport al CIA din 1954.



Aproape un deceniu de lucrări

Primele discuţii pentru începerea proiectului româno-iugoslav s-au purtat din anul 1955, când statul român a prezentat ideea liderului iugoslav Iosif Broz Tito, iar la 7 septembrie 1964, Gheorghe Gheorghiu Dej şi Iosif Broz Tito au participat la punerea pietrei de temelie la Porţile de Fier I. Lucrările la Porţile de Fier au demarat simultan, atât pe malul iugoslav al Dunări, cât şi pe cel românesc, unite printr-un pod provizoriu. O colonie muncitorească a fost înfinţată în scurt timp, pe malul Dunării, pentru a găzdui 15.000 de oameni veniţi din toate colţurile ţării. Aproape 10.000 dintre ei au lucrat pe marele şantier, iar potrivit unor statistici, circa 100 au murit în accidente de muncă înregistrate în timpul construcţiei barajului şi a amenajării hidro-energetice.

 Prima fază de construcţie a barajului a început în 1964. În primi ani au fost construite ecluzele, cele două centrale electrice şi trei câmpuri deversoare, timp în care fluviul şi-a continuat cursul pe mijloc. În a doua fază de construcţie, începută în 1968, zona de mijloc a fluviului a fost izolată, pentru a putea fi construite celelalte guri deversoare. Nivelul apei a crescut şi s-a format lacul de acumulare cu o lungime de 130 de kilometri şi un volum de peste 2.200 milioane metri cubi de apă, care se întinde de la baraj până la confluenţa cu râul Tisa, informează Hidrocentrale Porţile de Fier, pe ste-ul irongates.ro. Lacul cuprinde zona Defileului Dunării, cel mai mare defileu din Europa, între localitatile Baziaş şi Orşova.

 Insula Inundată



Ada Kaleh a fost o insulă pe Dunăre, situată în apropiere de Orşova şi Drobeta Turnu-Severin, înghiţită în 1970 de apele fluviului, la amenajarea lacului de acumulare al hidrocentralei Porţile de Fier I. Insula avea 1,7 kilometri lungime şi circa 500 metri lăţime.

Istoria unei civilizatii disparute, insula Ada Kaleh

A fost locuită din cele mai vechi timpuri, iar în anii dinaintea scufundării ei aici mai trăiau câteva sute de oameni. Aproape un deceniu, până în 1972, a durat construcţia marii hidrocentrale de la Porţile de Fier I, pe fluviul Dunărea, al cărui lac de acumulare cuprinde zona Defileului Dunării, cu o lungime de peste 100 de kilometri. Odată cu creşterea nivelului Dunării au fost inundate, pe partea românească, 3.560 hectare, fiind afectate zece localităţi (Orşova, Ada-Kaleh, Eşelniţa, Dubova, Vârciorova, Tufări, Jupalnic, Ogradena, Tişoviţa, Plavişeviţa), unele inundate parţial, iar altele complet. Ada Kaleh, locuită de o populaţie majoritară turcă, a dispărut sub apele Dunării, care au crescut cu aproape 40 de metri în amonte de baraj, iar cei circa 600 de locuitori ai săi au fost strămutaţi sau au emigrat în Turcia şi în ţinuturile Dobrogei. Cetatea Ada Kaleh, construită la începutul secolului al XVIII-lea, în stil Vauban, a fost demontată, iar componentele ei au fost mutate pe insula Şimian de pe Dunăre.




adevarul.ro

Dacă ți-a plăcut articolul ne poți urmări pe Facebook, pentru alte noutăți.
Descoperă și Terra Misterioasă, Misterele Planetei.
Ramâi uimit cu Știri pe Turte, cele mai ciudate noutăți.
Index articole România Misterioasă