Zece citate celebre din opera lui Nicolae Iorga

15:12:00 by
Nicolae Iorga (5 iunie 1871 - 27 noiembrie 1940) a fost istoric, profesor universitar, enciclopedist, poet, dramaturg, critic literar, memorialist, gazetar, publicist, om politic, membru titular al Academiei Române.

Savant de renume mondial, a avut o activitate ştiinţifică prodigioasă, fiind autorul a 1.003 volume, 12.755 articole şi studii, 4.963 recenzii  .



Personalitate care a dat direcţie culturii naţionale, s-a implicat activ în viaţa social-politică a ţării sale, s-a ambiţionat nu doar să scrie istorie, ci să şi facă istorie, într-o epocă de renaştere naţională. 

Vasta operă istorică cuprinde numeroase domenii: monografii de oraşe, de domnii, de familii, istoria bisericii, a armatei, comerţului, literaturii, tipăriturilor, a călătorilor în străinătate etc. 

Afla mai multe despre viata si opera lui N.Iorga pe wikipedia.

George Călinescu spunea că Iorga a jucat în cultura românească, în primele decenii ale secolului XX, „rolul lui Voltaire”.

Vă prezentăm alăturat zece citate rămase celebre din opera lui Nicolae Iorga:

  „Un popor care nu-şi cunoaşte istoria e ca un copil care nu-şi cunoaşte părinţii“

  „Sunt succese care te înjosesc şi înfrângeri care te înalţă“

 „Viciile sunt călăi care te omoară încet, ca o sabie neascuţită“ 

„Cel care stă jos să nu râdă de cel care cade de pe vârfuri“

  „Linguşirea este plata anticipată a trădării care ţi se pregăteşte“

 „Dacă ataci replica unui prost, rişti să te trezeşti cu tot prostul în discuţie“ 

„Surdul vorbeşte mai tare decât cel care aude şi prostul mai mult decât cel ce înţelege“

 „Sufletul e ca fierul. Nu poţi lucra cu el până nu l-ai încălzit“

  „Greşelile nu se iartă, ci se repară“ 

„Omul făţarnic are două feţe şi nici un obraz“.




Dacă ți-a plăcut articolul ne poți urmări pe Facebook, pentru alte noutăți.
Descoperă și Terra Misterioasă, Misterele Planetei.
Ramâi uimit cu Știri pe Turte, cele mai ciudate noutăți.
Index articole România Misterioasă