Ultima cazemată din "Poarta Focșanilor"

11:54:00 by

Notă: Fotografiile au fost realizate în 31.03.2019, pe linia fortificată din zona Păunești, Vrancea.

*

Necesitatea construirii unei linii de fortificaţii în sudul Moldovei

Construirea unei linii de rezistenţă în sudul Moldovei, pe Siretul Inferior a fost în atenţia armatei române încă din 1887.

Frica de Rusia, tradiţională la români, se accentuase după Congresul de Pace din 1878, când României i s-au luat judeţele Cahul, Ismail şi Bolgrad.

Aderarea României la Tripla Alianţă în 1883 făcea foarte posibil un război cu Rusia.

Lucrările la fortificarea zonei Focşani-Galaţi au început în 1888 şi s-au executat până în 1893. Pe linia aceasta s-au construit buncăre betonate, multe fiind în bună stare şi astăzi, locuitorii din zonă dându-le diferite întrebuinţări.**

Din cercetarea la faţa locului, împreună cu cetăţeanul Hrubaru Vasile din oraşul Panciu, în vârstă de 80 ani, născut la Doaga, la sud de Mărăşeşti, foarte aproape de podul peste Siret construit de Anghel Saligny, am examinat şi măsurat un astfel de adăpost.

Construcţia, de forma unei camere betonate în pământ, are urmatoarele dimensiuni:

-lungimea pereţilor:2, 50 m / 2 m;

-înălţimea:1, 40 m;

-grosimea plafonului armat:1 m, la care se adaugă pământul de deasupra;

-gura de intrare:1, 40 m, din care uşa metalică:0, 60 m;

      Acest adăpost, care servea şi ca poziţie de tragere pentru mitralieră se află la o distanţă de 250 m faţă de râul Siret, spre vest şi la 1, 5 km de podul de la Cosmeşti, pe proprietatea familiei Hrubaru.

Cazemată pe linia Păunești - Vrancea

Construirea de linii fortificate de rezistenţă pentru oprirea unui eventual atac din partea inamicului virtual, dar foarte posibil, a fost în atenţia strategilor militari din anii ’30 ai secolului XX, pe măsură ce relaţiile internaţionale se deteriorau, urmare a venirii la putere a lui Hitler în Germania în ianuarie 1933.

Alt potenţial mare pericol, în special pentru România, Polonia şi ţările baltice îl reprezenta URSS. Încă în timpul Conferinţei de Pace de la Versailles, din 1919-1920, unde Rusia Sovietică nu fusese invitată să participe, Lenin, ameninţa că în momentul în care se va întări ţara sovietelor, vor sări în aer hotărârile luate la Paris.

Spectrul războiului fiind destul de apropiat, în condiţiile în care Germania a introdus serviciul militar obligatoriu şi încălca hotărârile luate la sfârşitul Primului Război Mondial, ţările şi-au luat unele măsuri de siguranţă, printre acestea fiind şi construirea de linii de apărare fortificate. Dintre cele mai cunoscute menţionăm:linia Maginot în Franţa, linia Sigfried în Germania, linia Stalin în Uniunea Sovietică – la est de Nistru şi linia Focşani-Nămoloasa-Brăila în România.



Prezentarea liniei fortificate „Poarta Focşanilor”

La jumătatea lunii iunie 1940 au fost trimise adrese prefecturilor din judeţele Bacău, Putna și Galaţi.  Prin care se înştiinţa că vor începe lucrări de fortificaţii, iar cetăţenii afectaţi vor fi despăgubiţi¹.

În a doua jumătate a anului 1940, au fost construite cazemate în zona oraşului Odobeşti², în partea de est a comunei Moviliţa şi s-a lucrat la şanţul antitanc de la Bătineşti³.

Simultan, în zona gării Satu Nou, situată la 5 km de oraşul Panciu şi 5 km, în linie dreaptă, de oraşul Mărăşeşti, s-a amenajat un foarte mare depozit de muniţie şi armament camuflat în bordee săpate în terasa stângă a râului Şuşiţa dar şi în şanţuri speciale. Unele bordee din cornişa terasei erau încă în bună stare fiind săpate la jumătatea anului 1917, de către armata germană, folosind prizonieri şi populaţie civilă română. Prin 1985, gura unui bordei a ieşit la iveală în urma unor lucrări de modificare a terasei.

În primăvara anului 1941, a continuat construcţia cazematelor ce trebuiau să oprească înaintarea armatei sovietice spre capitala României şi spre S-E Europei. În 1941, în zona Vărsătura-Pădureni, azi sate componente ale comunei Jariştea, de la poalele Măgurii Odobeşti, de unde feldmareşalul von Mackensen comandase ofensiva armatei germane la Mărăşeşti în Primul Război Monidal, s-au construit 34 cazemate 4.

Linia fortificată, formată din cazemate din beton armat, şanţuri antitanc, cuiburi de mitraliere şi reţele de sârmă ghimpată, avea o deschidere de aproximativ 180 km, de la Măgura Caşin spre Oneşti, până la vărsarea Trotuşului în Siret, apoi pe linia Siretului Inferior până la vărsarea în Dunăre între Galaţi şi Brăila. Linia de apărare mergea pe malul drept al râului Trotuş până la Adjud, mai exact până la confluenţa celor două râuri. În această zonă, dat fiind relieful mai înalt, fragmentat şi împădurit, cazematele au fost construite pe două linii de apărare.



Între vărsarea Trotuşului şi oraşul Mărăşeşti, cazematele au fost construite pe două şi 4 linii, la vest de râul Siret, de calea ferată şi şoseaua Tişiţa-Adjud, aceste căi de comunicaţie fiind paralele. O rămăşiţă a unei cazemate se observă şi astăzi la coborârea în albia majoră a Trotuşului, în stânga şoselei, în dreptul drumului ce merge spre comuna Rugineşti. O linie de cazemate pornea din satul Rugineşti spre satul Viişoara. Erau construite pe terasa vestică a Siretului, numită terasa Domneşti. În dreptul comunei Păuneşti, pe terenul ei agricol s-au construit 58 cazemate.

Căile de acces, intersecţiile de drumuri, spaţiile dintre şosele şi căile ferate, zona limitrofă satelor, erau străjuite de brâie de cazemate. La construirea lor au lucrat militari români din Detaşamentul 115 Fortificaţii pentru zona Adjud-Tişiţa, Detaşamentul 106 Fortificaţii pentru zona dintre Tişiţa (la sud de Mărăşeşti) – vărsarea râului Milcov în Putna şi Detaşamentul 121 Fortificaţii, de la vărsarea râului Putna în Siret până la confluenţa acestuia cu Dunărea.

Lor li s-au adăugat bărbaţi din satele din apropiere, plătiţi pentru munca prestată. Cimentul folosit la construcţia cazematelor, de foarte bună calitate, se producea la Brăila, singura din Europa de Est care fabrica ciment marca Portland. Dovadă, nici astăzi după 75 de ani nu prezintă nici cel mai mic semn de deteriorare. Fierul-beton era adus de la combinatul din Reşiţa, celebru şi prin faptul că aici s-a turnat la sfârşitul secolului XIX componentele pentru montarea Turnului Eiffel din Paris. Rezistenţa foarte mare era dată şi de faptul că turnarea cimentului în cofraje se făcea dintr-o singură trecere în aproximativ 3 ore. Fiind o muncă epuizantă, soldaţii primeau şi câte o jumătate de ciocolată pe zi. Se muncea zi-lumină, situaţie impusă de starea de război. A fost o muncă aproape titanică.

Denumirea detaşamente pentru aceste formaţiuni de lucru s-a dat probabil pentru că erau alcătuite atât din militari cu specializarea construcţii, numiţi pionieri cât şi din lucrători civili, salahori.

Din documentele de arhivă rezultă că pe teritoriul judeţului Putna au lucrat Brigada 2 Pionieri, Regimentul 5 Pionieri şi Batalionul 55 Pionieri5.

Aceste detaşamente au rămas pe toată perioada războiului în est, până la 24 august 1944, ele fiind special instruite pentru lupta în astfel de dispozitive de apărare.

Între oraşul Adjud şi râul Şuşiţa, în dreptul nodului rutier Tişiţa, unde este amplasată statuia “Victoriei”, construită de Oscar Hann prin finanţarea ziaristului Pamfil Şeicaru, fortificaţiile erau construite şi din 100 m în 100 m. Rămăşiţe ale acestora sunt observabile si astăzi în marginea şoselelor Haret-Panciu, satul Diocheţi-Panciu, între şoseaua Tişiţa-Panciu şi calea ferată Mărăşeşti-Panciu, în zona cimitirului nemţesc de la Frunzoaia, a punctului Viile Noi, a cantonului CFR Crucea de Jos, dar şi în partea de est a satelor Diocheţi-Sperieţi-Moviliţa. La est de ultimile trei sate erau 48 cazemate 6.

O cazemată întreagă, de la care s-a pornit cercetarea de faţă, se găseşte pe partea dreaptă a râului Zăbrăuţi, pe teritoriul agricol al oraşului Panciu într-o zonă cu viţă de vie şi livadă, a extremitatea în amonte a văii Cerbu. În apropiere, la 150-200 m, se găsesc hrubele lui Ştefan cel Mare, spaţiu reamenajat în anul 1968 pentru fabrica de vin spumant. Liniile de cazemate erau dublate de şanţuri antitanc/anticar, de cuiburi de mitralieră şi reţele de sârmă ghimpată. Un şanţ anticar, paralel cu râul Trotuş, pe partea dreaptă, ţinea de la şoseaua naţională-astăzi E85-unde era şi cazemata amintită, până la confluenţa celor două râuri.

În zona la vest de şoseaua Mărăşeşti-Adjud, între Mărăşeşti şi satul  Pufeşti erau construite cuiburi de mitralieră. În acest spaţiu, după al Doilea Război Mondial, armata sovietică de ocupaţie efectua aplicaţii militare. Din acest motiv s-a încetăţenit pentru acest teritoriu denumirea Poligon.

Între râul Şuşiţa şi vărsarea Putnei în Siret, linia de fortificaţii era cea mai puternică, cazematele fiind construite pe 6-7 linii paralele. Spre exemplu, numai în zona satului Ciuşlea, azi comuna Garoafa, erau 108 cazemate7. Este zona centrală a liniei de apărare, numită şi Poarta Focşanilor.

De-a lungul râului Siret, prima linie de rezistenţă o formau cuiburile de mitralieră. În zona cercetată, de la podul dublu de cale ferată şi şosea peste Siret de la Cosmeşti, construit de inginerul Anghel Saligny, în aval s-au construit cuiburi betonate de mitralieră, prin satul Doaga.

Unde terenul o permitea şi existau râuri cu apă permanentă, au fost săpate şanţuri antitanc. O astfel de amenajare avea o lăţime de 18 m şi o adâncime de aproximativ 6 m iar fundul era mai îngust pentru a împiedica reuşita unei manevre a tancului. Şanţul identificat pe teren, pornea de la râul Siret, trecea prin partea de sud a satului Doaga şi ţinea până la podul de peste râul Putna, în partea de N a satului Făurei, azi comuna Garoafa. Şanţul se umplea cu apă din Putna.

Alte două şiruri de cazemate şi un mare şanţ antitanc au fost construite între satele Bizigheşti-2 km S de Tişiţa-şi Bătineşti-la V de Bizigheşti-până în râul Putna. Aici lucrările au fost încheiate în vara anului 1943 de către Regimentul 5 Pionieri8.

Următorul sector al liniei de fortificaţii era între vărsarea Putnei în Siret şi acestuia în Dunăre. Precizăm că Milcovul se varsă în Putna între satele Răstoaca şi Boţârlău iar Putna în Siret lângă satul Călienii Vechi.

Cazematele, pe mai puţine aliniamente, au fost suplinite de şanţuri antitanc mai lungi, alimentate cu apă din Siret. Un astfel de  şanţ s-a construit în marele meandru al Siretului de la Nămoloasa. Zona de câmpie foarte joasă dintre comunele Năneşti şi Măicăneşti a fost mai bine fortificată decât cea din dreapta, ce se termina pe malul stâng al râului Buzău la vărsarea în Siret.

Rememorăm că în această zonă trebuia să pornească prima ofensivă a armatei române dar şi a Puterilor Centrale în timpul campaniei din vara anului 1917. Planul a fost abandonat la insistenţele generalului Alexandru Averescu, care a declanşat ofensiva de la Mărăşti. Armata rusă a reuşit să distrugă la începutul lui iulie 1917 punctul de comandă al armatei germane. Generalului omorât, îngropat în zonă,  i-au fost recuperate osemintele de către statul german, în anii de după război.*

În cele mai multe zone, linia forificată construită din ordinul mareşalului Ion Antonescu cuprindea:

a)cuiburi de mitralieră, betonate, în pământ ca puncte înaintate ce trebuiau să oprească infanteria, dar şi tancurile prin amplasarea minelor şi aruncarea grenadelor antitanc;

b)şanţul antitanc, lat şi adânc, umplut cu apă, în zona aceasta trecea şi prin spatele satului Năneşti.

Cu ocazia acestor mari lucrări, s-a construit drumul pietruit de la Bordeasca-Tătăranu spre Gulianca-Latinu-Măxineni, numit de localnici „drumul lui Antonescu”.

Şi mai bine întărită era zona dintre vărsarea râului Buzău în Siret şi a Siretului în Dunăre, între oraşele Galaţi şi Brăila.



Astăzi resturile cazematelor dinamitate în 1951 sunt uşor observabile printre lanurile de grâu sau porumb, la marginea drumurilor şi şoselelor sau chiar prin sate, căci după război, prin mărirea intravilanului, au fost construite gospodării ţărăneşti înglobând şi aceste vestigii militare. Această situaţie o întâlnim în satele Bizigheşti, Bătineşti, Vânători din judeţul Vrancea şi Corbul Vechi în judeţul Brăila.

Spre sfârşitul anului 1943, în condiţiile în care soarta războiului era hotărâtă după înfrângerile de la Stalingrad şi Kursk-Orel, guvernul Antonescu a luat măsuri pentru acoperirea cazematelor cu pământ, spre a fi protejate de bombardamentul aviaţiei sovietice. Au fost folosiţi locuitorii satelor din împrejurimi cu vârste între 16-60 ani9, care nu erau mobilizaţi pe front şi în spatele lui. Pentru aceste lucrări, participanţii au fost plătiţi, unii venind şi cu căruţele.

Ordinul de camuflare a fost trimis în ziua de 13 noiembrie 1943 şi trebuia pus în practică între 15 noiembrie-15 decembrie10. Civilii erau dirijaţi de către militarii de la cazemate, lucrările fiind încheiate în preajma Crăciunului, pe 23 decembrie.

Din punct de vedere topografic, aliniamentul Caşin-Oneşti-Adjud-Mărăşeşti-Focşani-Nămoloasa-Brăila, constituia una dintre cele mai puternice poziţii de apărare strategică din Europa, având un flanc sprijinit pe Dunărea maritimă şi celălalt pe Carpaţii Orientali. Aprecierea era făcută de specialişti militari străini.

„Pe acest aliniament existau cca 1600 cazemate din beton, ceea ce însemna o densitate medie de aproape 9 cazemate pe km de front, iar pe direcţiile probabile de atac cu blindate erau 60 km de şanţuri antitanc la care se adăugau 1800 de poziţii de tragere pentru armament antitanc şi automat11.

Nici conducerea Armatei Roşii nu considera posibilă străpungerea printr-o singură operaţie strategică a liniei fortificate din sudul Moldovei. O dovadă în acest sens o constituie faptul că misiunea primită de Frontul 2 Ucrainian şi Frontul 3 Ucrainian „stabilită în Directiva din 2 august 1944 nu prevedea depăşirea aliniamentului fortificat „Poarta Focşanilor”. Nici Directiva sovietică din 21 august 1944 nu a fixat ca obiectiv ruperea acestui puternic aliniament fortificat.”12

În ceea ce priveşte aliatul României la acea dată, Germania, prin generalul colonel Friessner, comandantul Grupului de armate „Ucraina de Sud”, considera la 23 august 1944, ora 11:20, deci în plină desfăşurare a ofensivei sovietice, că este posibilă menţinerea aliniamentului fortificat Focşani-Nămoloasa-Brăila, cerând întărirea acoperirii aeriene13.

În concluzie, zona fortificată Focşani-Nămoloasa-Galaţi, care avea să fie deschisă Armatei Roşii prin arestarea mareşalului Ion Antonescu şi a guvernului său în după amiaza zilei de 23 august 1944 prin acţiunea regelui Mihai I şi trecerea României de partea Naţiunilor Unite anunţată în noaptea de 23 august, îşi merita caracterizarea şi era percepută de ambele mari tabere aflate în război „ ca una dintre cele mai puternice poziţii de apărare strategică din Europa”14

Descrierea cazematei, cuibului de mitralieră şi a şanţului antitanc rămase întregi, care au făcut obiectul cercetării

A)Cazemata

Informaţia privind existenţa unei cazemate nedistruse de armata sovietică, rămăşiţă a liniei fortificate “Poarta Focşanilor” a fost oferită în toamna anului 2014 de către inginerul agronom Roşca Onisim în vârsă de peste 85 ani, un pasionat de istorie. A urmat mai multe vizite, timp în care s-a studiat, măsurat şi fotografiat cazemata din beton. Au fost făcute investigaţii la proprietarii din zonă, printre care Bandrabur Petruş, pentru a afla cum a fost posibil ca această cazemată să fie omisă de la distrugere. Construcţiei îi lipseşte astăzi numai uşa metalică de la intrare.

Exteriorul cazematei:

I) Faţada cazematei, orientată spre est, adică din direcţia de înaintare a Armatei Roşii are următoarele dimensiuni:

-2, 30 m de la marginea stângă până la intrare;

-2, 40 m zona intrării;

-3 m zona din dreapta uşii;

-1, 20 m înălţimea de deasupra uşii;

-1, 50 m înălţimea uşii.

I a) Uşa intrare=1, 45 m din armătură de fier/0, 65 m lăţime, se adaugă tocul.

I b) Două creneluri cu dimensiunile 0, 20 m/0, 20 m şi respectiv 0, 15 m diametru, primul fiind pătrat, iar al doilea circular, folosite pentru aparatele de observaţie şi aerisirea gazelor în timpul tragerii.

II) Faţada spre sud-est are deschiderea de 3, 4 m .

Grosimea plăcii-acoperiş (plafonul) este de 1 m până în dreptul crenelului de tragere. Deschiderea de tragere la exterior este de 3, 40 m . Deasupra cazematei este o placă circulară din beton, cu diametrul de 0, 75 m, deasupra camerei nr. 2, fără să se vadă o legătură cu interiorul cazematei. După înfrângerea în bătălia de la Stalingrad, s-a dat ordin prefecturilor şi primăriilor, să ia măsuri cu forţe locale, ale populaţiei civile, să fie acoperite cu pământ toate cazematele. Aceasta nu prezintă urme că ar fi fost acoperită dar are pământ în jur până la jumătatea înălţimii exterioare.

III) Spatele cazematei, spre direcţia nord, măsoară 8 m, la care se adaugă 2 m ce formează o aripă betonată, un fel de protecţie pentru crenelul de tragere, spre direcţia est.

IV) Peretele spre vest nu are nicio deschidere, măsurând 6 m lungime.

În întreaga cazemată, zidul de beton are bare de oţel din metru în metru, observabile, având diametrul de 20 şi de 12 mm.

Cazemata proteja ostaşii şi armamentul care era instalat în ea şi constituia punctul de rezistenţă împotriva inamicului sovietic.

Interiorul cazematei:

Interiorul cazematei este format din două camere şi două culoare (holuri) .

Prin uşa de la intrare se pătrunde în primul hol, ce are 1, 50 m adâncime, 1.55 m înălţime şi 0, 60 m lăţime. Suprafaţa este egală cu 0, 9 m² şi 1, 395 m³ aer. Grosimea tuturor pereţilor interiori este de 0, 55 m . Din acest hol se pătrunde în camera din stânga, ce are dimensiunile:4, 10 m lungime, 1, 75 m înălţime şi 1, 20 m lăţime. Suprafaţa=4, 92 m² şi 8, 61 m³ aer .

Culuarul (holul) din spate are lăţimea de 1 m, prevăzut cu un crenel de tragere/observaţie perpendicular pe uşa de la intrarea în cazemată. Lungimea acestui culuar este de 1, 30 m iar înălţimea este de 1, 75 m. Suprafaţa=1, 30 m² şi 2, 275 m³ aer.

Camera nr. 2 are un crenel de tragere spre est, cu amenajări din fier pentru montat armamentul de tragere. Are două aerisiri în colţuri opuse, folosibile şi pentru aparatele de observaţie. Şi această cameră are uşă de intrare de 0, 60 m lăţime. Pereţii au dimensiuni diferite:cel cu uşă are 2, 20 m, cel dinspre sud-1, 75 m lăţime iar cel situat la est, cu crenelul de tragere, măsoară 2, 15 m. Suprafaţa camerei=4, 4 m² şi 7, 7 m³ aer. Crenelul din acest perete are dimensiunile 0, 40 m lungime şi 0, 30 m înălţime, fiind prevăzut cu ramă metalică. Crenelul este protejat spre exterior, deasupra, de o platformă din beton, în prelungirea grosimii peretelui, această platformă paralelă cu solul în exterior, are aproximativ 1 m, fiind aproape de nivelul solului, cu o deschidere de 3, 40 m, pentru tragerea focului. În stânga camerei este un intrând prevăzut cu orificiu circular de aerisire. Cazemata are în interior 11, 52 m² fără pereţi, 20 m³ aer iar suprafaţa exterioară totală aproximativ 40 m² .



B)Şanţul antitanc

Şanţurile antitanc au fost săpate în zonele unde existau râuri cu apă permanentă care se vărsă în Siret:Trotuş, Putna, Milcov, Buzău. Au fost amenajate pe direcţii probabile de atac cu tancuri şi ale carelor de luptă. Prin dimensiunile lor-18 m lăţime şi o adâncime de  aproximativ 6 m, pline cu apă-trebuiau să fie obstacole redutabile. Un astfel de şanţ-care a fost supus cercetării-pornea de la râul Siret, trecea prin partea de sud a satului Doaga şi ducea până la podul de peste râul Putna, în partea de nord a satului Făurei, astăzi comuna Garoafa. Se umplea cu apă din Putna.

Despre contrucţia unui astfel de şanţ avem informaţii din monografia satului Bătineşti15, scrisă de un profesor de biologie, pensionar, din localitate, Vişan Z. Toader, născut în anul 1933, deci avea între 8-10 ani când se lucra şi copil fiind a umblat prin apropierea lucrătorilor.

Pentru executarea acestei fortificaţii, în satul Bătineşti, celebru prin legumicultură, au fost încartiruiţi peste 500 bărbaţi, civili şi militari, echipaţi destul de prost. Printre ei era şi un bărbat din comuna Soveja, judeţul Putna, azi Vrancea, rămas în amintirea localnicilor prin faptul că avea o voce de aur, cânta cântece de duh, duioase, mângâietoare, menite a alina ascultătorului dorul de casă, de copii, de nevastă, de fraţi, surori şi prieteni. Vocea lui Grobnicu, căci aşa îl chema semăna cu a celebrului Zavaidoc.

Munca la săpatul marelui şanţ antitanc era foarte grea pentru că s-a executat aproape în întregime manual, cu hârleţul şi lopata. Pe toată lungimea şanţului a fost o singură draglină. Săpatul manual se făcea după o anumită procedură. Se începea de la mijlocul viitorului şanţ, se arunca pământul spre stânga şi spre dreapta cu lopata până se ajungea la marginile exterioare ale şanţului. Cu cât se adâncea, lucrarea devenea tot mai grea pentru că se săpa în trepte. La mijloc era treapta cea mai de jos, de pe ea se arunca pământul pe treapta imediat superioară ş.a.m.d. . După ce se ajungea la cota stabilită, se trecea la taluzarea malurilor. Atât marele şanţ, cât şi cele două şiruri de cazemate porneau din partea de nord-vest a satului Bătineşti, de la râul Şuşiţa în direcţia sud-est. În dreptul conacului moşierului Cristea Daniel, şanţul se apropia la cca. 40 m de şosea.

Cele două şiruri de cazemate au fost construite la sud de şantul antitanc, unele chiar printre casele din satele Igeşti şi Pătrăşcani şi aveau direcţia spre podul de cale ferată de peste râul Putna şi spre satul Bizigheşti, fiind amplasate in zig-zag. În această zonă s-au construit 44 cazemate.

Comandantul detaşamentului pentru construirea cazematelor a fost un locotenent de la arma geniu, Timofte Constantin, care s-a şi căsătorit la Bătineşti, băieţii lui trăind şi astăzi.

C)Cuiburi de mitralieră

Cuiburi de mitralieră au fost construite peste tot de-a lungul liniei fortificate, pentru protecţia trăgătorului şi servanţilor care pregăteau benzile cu muniţie, depozitarea muniţiei necesare pentru o tragere de lungă durată, depozitarea hranei uscate.

Un cuib de mitralieră păstrat intact, ne-a fost semnalat de domnul Hrubaru Vasile, pe proprietatea  unui vecin de al domniei sale, Ciubotaru Gh. Constantin din satul Doaga. Dăinuirea lui până astăzi a fost posibilă prin faptul că proprietarul şi-a construit casa, după război, peste această construcţie betonată, cu scopul de a o folosi ca başcă/beci de depozitat şi păstrat produse alimentare pentru că iarna nu îngheaţă iar vara ţinea rece. Alte cuiburi sunt vizitabile pe valea râului Zăbrăuți ce se varsă în râul  Siret la nord de orașul Mărășești. Ele ne-au fost semnalate de inginerul Roșca Onisim în vârstă de 88 ani.

Cuibul de mitralieră era o construcție din beton armat, 2/3 în pământ și 1/3 la suprafață fiind formată din:

a)O groapă betonată sub formă de cilindru, având adâncimea de 1, 75 m şi diametrul de 0, 90 m. Din aceasta se deschidea o uşă având înălţimea de 1, 25 m şi 0, 60 m lăţime. Uşa face legătura cu o cameră dreptunghiulară, mai scurtă cu un metru în partea unde este intrarea de la capătul opus. Intrarea are dimensiunea de 0, 65 m lățime.

b)Cameră dreptunghiulară cu dimensiunile 1, 40 m lungime, 1, 10 m lăţime şi 1, 10 m înălţime. Grosimea plafonului este de 0, 41 m. Ieşirea din buncăr, ca refugiu este spre est. Unele cuiburi erau foarte apropiate unele de altele, 15-20 m între ele, aveau şi legături prin tranşee. Aceste construcţii vizibile la suprafaţa pământului, aveau în partea din față  o  formă pentagonală cu latura de 0, 75 m şi înălţimea de 0, 50 m, iar cele din valea Zăbrăuți mai înalte,  care servea ca suport pentru mitralieră în poziţia de tragere dar şi pentru observarea inamicului. De aici se intra în pământ, în spate, în construcţia descrisă mai sus.          După capetele de fier-beton existente la exterior, presupunem că avea capac deasupra găurii unde era montată mitraliera.

Cuiburile din valea Zăbrăuți au o lungime la exterior de 4, 5 m și o lățime de 3, 5 m. Partea din față are formă pentagonală pentru a ricoșa obuzele trase de inamic.

Cele cercetate de noi, sunt pe valea râului Zăbrăuți și  în localitatea Doaga-Sat şi sunt  amplasate după cum urmează:

-la intrarea în localitate, în stânga drumului;

-în faţa gospodăriei cetăţeanului Bratu Alexandru, decedat în prezent, într-o potcoavă a satului la intersecţia unor drumuri, pentru a supraveghea zona;

-la familia Manole, la 50 m distanţă de cea a săteanului Ciubotaru Costică, despre care s-a făcut vorbire mai sus;

-la Cristian Aurel;

-la Bratu, în spatele grădinii, spre Siret;

-foarte multe sunt spre satul Bizigheşti, deci în zona dintre râul Siret şi şoseaua naţională Focşani-Mărăşeşti.

-pe valea râului Zăbrăuți și la vest de șoseaua națională Mărășești-Adjud, spațiul numit „Poligon” pentru că aici Armata Roșie executa aplicații până în 1958.

Aceste cuiburi de mitralieră erau amplasate şi în faţa şanţului antitanc pentru a împiedica pe militarii genişti duşmani să pună rampe de coborâre a tancurilor în şanţ. Se ştie că tancul, prevăzut cu un dispozitiv pentru aerisire poate trece printr-o apă. Aceste şanţuri erau foarte eficiente împotriva carelor de luptă pentru că ele erau trase de camioane sau de animale şi nu puteau trece printr-o apă atât de adâncă şi cu maluri abrupte.

În valea Zăbrăuți se găsește și un ZID DE APĂRARE având lungimea de 4 m, grosimea 1 m și înălțimea tot de 1 m. Partea dinspre inamic este prevăzută cu două planuri înclinate pentru ricoșarea ghiulelelor dușmane și mărirea rezistenței zidului. În spatele unui astfel de zid ar fi putut să stea protejat un tun antitanc cu servanții săi.

Concluzie. Povestea ultimei cazemate

După încheierea războiului, conform hotărârilor Conferinţei de Pace de la Paris, din iulie 1946, semnate de România la 10 februarie 1947, trebuia să distrugem sistemul de fortificaţii. Acest lucru s-a petrecut şi cu participarea armatei sovietice ce staţiona pe teritoriul ţării noastre. Deşi în prevederile Tratatului de Pace, semnat de Puterile Naţiunilor Unite cu România, se preciza că armata sovietică mai putea rămâne pe teritoriul ţării noastre încă 90 de zile, ea a rămas abuziv până în vara anului 1958.

Cazemata rămasă întreagă, de la care a pornit prezenta comunicare, are o poveste legată de comportamentul militarilor ruşi, cu care poporul român era obişnuit din ambele războaie mondiale, în primul ca aliat, iar în al doilea ca duşman până la 23 august 1944.

Când militarii sovietici au trecut la identificarea cazematelor şi dinamitarea lor, cazemata aceasta nu a fost găsită. O cauză a fost aceea că ea era folosită drept locuinţă sezonieră de paznicul viilor din zonă. Acesta amenajase deasupra ei o colibă din crengi, araci, iarbă cosită, coceni de porumb, unde dormea. Sub colibă era cazemata, unde ţinea la răcoare şi dosite ceaunul, oale, cratiţe, vinul, apa, ţuica, hainele şi uneltele pentru pază:topor, furcă coasă, cosor, pe care le folosea şi pentru aprins focul. În jurul cazematei era şi pământ pentru camuflaj. De asemenea, paznicii mai creşteau câte o vită, pe care o adăpostea tot în jurul cazematei şi colibei. Pentru ea avea strânsură constând în fân şi mohor, depozitat în căpiţe. În aceste condiţii, cazemata era camuflată neintenţionat, din necesitate.

La aceasta se adaugă motivul determinant:militarii ruşi fiind într-o zonă de podgorie, umblau mai mult beţi, vinul procurându-l abuziv, prin violenţă. Într-o asemenea stare era normal să nu intuiască faptul că în acel loc era o cazemată. Ultima cazemată!

Note

 Autor 

*Autorul este profesor la Liceul Tehnologic “Al.I.Cuza” Panciu, preşedintele filialei Vrancea a Societăţii de Ştiinţe Istorice din România


**Mărturii în acest sens avem de la profesorii de istorie Popa Soare de la Vadu Roşca şi Goleanu Nicolae din comuna   Măicăneşti, ambii având peste 67 ani, fiind şi localnici.

Dacă ți-a plăcut articolul ne poți urmări pe Facebook, pentru alte noutăți.
Descoperă și Terra Misterioasă, Misterele Planetei.
Ramâi uimit cu Știri pe Turte, cele mai ciudate noutăți.
Index articole România Misterioasă