Legendele Movilei Kurgan Vizir

08:32:00 by
Dobrogea este un ţinut plin de mistere ale trecutului, de taine seculare şi milenare ce nu au putut fi desluşite vreodată. Multe dintre aceste mistere sunt învăluite de tot felul de legende, unele mai puţin verosimile ca altele, mituri ce dau un plus de farmec acestor locuri dintre Dunăre şi Mare. Uneori, studiile istoricilor moderni şi contemporani reuşesc să aducă informaţii reale şi preţioase, ce explică parţial cum s-au născut poveştile şi legendele acestor locuri. In unele cazuri insă, miturile nu pot fi explicate cu ajutorul specialiştilor, dar ele supravieţuiesc şi continuă să fie spuse in satele dobrogene.

Un astfel de loc misterios, invăluit in legendă, dar studiat şi analizat şi de către specialişti este Movila Mare, din apropierea oraşului Isaccea, nu departe de ruinele cetăţii antice Noviodunum. Movila Mare este doar unul dintre numele sale, pentru că i se mai spune şi Kurgan Vizir sau Kurgan Tepe, termeni turceşti ce se traduc ca Movila Vizirului sau Dealul Vizirului.



Este o movilă artificială, creată aşadar de mana omului, care are o circumferinţă de aproximativ 400 de metri, cu o inălţime de 73 (o altă sursă indică 75 de metri) şi o pantă de 75-90 de grade. Astăzi, acoperită de vegetaţie, este mai puţin impresionantă faţă de acum două-trei secole, cand diverşi călători străini prezenţi in nordul Dobrogei o descriau ca pe un veritabil munte.

Elocventă in acest sens este litografia realizată in 1828 de Hector de Bearn, ofiţer francez prezent in elayetul otoman Dobrogea in timpul războiului ruso-turc 1828-1829, conflict in care Franţa era de partea Rusiei ţariste. Am preluat această fotografie din sursa citată Boca M - Pontica 1968... Dobrogea in stampe şi gravuri), iar imaginea este una elocventă. De Bearn este un militar cu reale valenţe artistice, care desenează cu rigurozitate ceea ce vede, fără să exagereze.

In acest război, Kurgan Vizir este un punct strategic extrem de important pentru armata otomană. Movila este un excelent punct de observaţie şi in acelaşi timp un loc inalt pe care este amplasată artileria armatei Semilunei.

Iată ce scria in urmă cu 92 de ani Marin Ionescu Dobrogianu, referindu-se la luptele din Dobrogea anului 1828: Turcii işi aleseseră poziţia cea mai favorabilă de apărat, pe care au organizat-o şi armat-o formidabil cu artilerie şi infanterie, instalate pe metereze foarte cu greu de bătut de pe malul stang, pe care il dominau cu 70 de metri. Pe o movilă, Vizir Tepe sau Kurgan Vizir, turcii aşezaseră un mortier de mare calibru, care bătea de svanta poziţiunile ruseşti. un obuz nimeri drept in cortul ţarului (n.a. ţarul Nicolae I (1817-1855). Norocul il sluji (n.a. pe ţar), căci era lipsă. In amintirea primejdiei de care l-a scăpat intamplarea, ţarul Nicolae I puse in urmă să se construiască manăstirea Teraponti, care se vede şi astăzi.

Manăstirea Teraponte (Ferapont) a fost ridicată pe teritoriul actual al Ucrainei, se afla la cca 5 km de Isaccea şi din ordinul ţarului Nicolae I adăpostea obiecte de cult aduse de la Sankt Petersburg.

Hector de Bearn a făcut in iunie 1828 mai multe schiţe in nordul Dobrogei (ex. geamia din Isaccea, tabăra militară de la Babadag etc), in timpul misiunii sale de insoţire a ţarului rus. Litografia cu Kurgan Vizir este unică şi o dovadă vie a existenţei acestui munte artificial misterios.

Potrivit lui Hector de Bearn, movila fusese ridicată de către un paşă otoman care a vrut să-i arate unui sol rus forţa armatei pe care el o conducea. Astfel, paşa ordonase fiecărui soldat să aducă cate o mană de pămant in locul pe care el il indicase. Soldaţii lui erau insă atat de mulţi, incat au adus pămant destul pentru a ridica movila de 70 de metri inălţime.<

Nu de Bearn a fost insă primul călător străin care a descoperit Kurganul (Movila) Vizirului. Primul a fost neamţul Martin Gruneweg, un comerciant care a intreprins mai multe călătorii prin Dobrogea la sfarşitul sec. XVI (intre 1583 şi 1586). Gruneweg scria că soldaţii turci au fost puşi să aducă pămant din alte locuri pentru a ridica Kurganul (Movila) şi pentru că nu aveau destule care, şi-au folosit propriile fesuri.

O legendă oarecum similară, povestită prin satele din zonă, spune că soldaţii care au construit movila şi care trebuiau să plece la război şi-au lăsat fesurile pe Kurgan şi şi-au jurat un lucru: cand vor termina luptele, să se intoarcă la movilă şi să işi ia inapoi fesurile, cu tot cu pămant. Din păcate, aproape nici unul dintre acei militari turci nu s-a mai intors de la război şi astfel, Kurganul a rămas la fel de inalt.

De unde &icirc;nsă numele Kurganul Vizirului? Numeroasele legende din zonă ne spun că movila uriaşă nu este altceva decat un mormant, un tumul la baza căruia s-ar afla osemintele unui paşă, ale unui vizir, comandant otoman. S-au vehiculat chiar şi unele nume de paşi care să fi fost inmormantaţi aici, dar aceste ipoteze nu au nicio acoperire istorică şi arheologică.

O variantă foarte interesantă a acestor legende este următoarea: in timpul unui război purtat contra Moldovei, comandantul armatei otomane a avut noaptea un vis ciudat. El l-a visat pe profetul Mahomed in varful unei movile iar profetul i-a prezis ofiţerului că va pierde războiul. Cand s-a trezit, comandantul a poruncit să fie ingropat de viu, cu tot cu arme şi cal, aşa că soldaţii săi au ridicat deasupra lui movila aducand fiecare cate un coif de pămant. Chiar şi in urma acestui sacrificiu, otomanii au pierdut războiul.

O altă legendă legată de Movilă ar fi că aici ar fi fost inmormantat chiar Isac Baba, considerat de unii intemeietorul oraşului Isaccea. (n.a. o altă variantă, a lui Nicolae Iorga, este că numele localităţii vine de la Saccea, dinast local din sec. XI, pomenit intr-un izvor bizantin).

Potrivit legendei, Isac Baba ar fi fost ucis (decapitat), in timpul unei bătălii purtate contra lui Ştefan cel Mare. Trupul turcului (n.a. al comandantului tătar, mai degrabă) a fost dat jos de pe cal de către oamenii săi. Calul a fost şi el omorat, apoi soldaţii au ridicat movila, in amintirea comandantului lor.

După cum se poate observa, există numeroase legende legate de crearea acestui misterios Kurgan Vizir. Există şi numeroase relatări ale străinilor prezenţi de-a lungul secolelor in zonă. Movila Vizirului există şi astăzi, este o realitate. Dealul Misterios are se pare cel puţin patru secole vechime.

Ce taine ascunde insă cu adevărat, care este varianta corectă de legendă, acestea sunt insă intrebări cărora, probabil, nu le vom afla niciodată răspunsul...



Dacă ți-a plăcut articolul ne poți urmări pe Facebook, pentru alte noutăți.
Descoperă și Terra Misterioasă, Misterele Planetei.
Ramâi uimit cu Știri pe Turte, cele mai ciudate noutăți.
Index articole România Misterioasă