Povestea Fabricii "Ford" din Bucuresti, distrusa de comunisti


În 1931, Theodor Davila, fiul dramaturgului Alexandru, autorul lui ”Vlaicu Vodă”, și nepotul marelui Carol Davila, fondatorul sistemului sanitar modern, devine reprezentantul celebrei companii ”Ford” pe România. Demarează discuții cu Regele Carol al II-lea și, în 1935, în Floreasca, apare o hală de montaj unde se vor produce automobile de lux. După 1948, devine ”Automatica”. Acum locul e în paragină, de ani de zile se vorbește despre nașterea unui nou mall...

Theodor Davila e un personaj uriaș în peisajul interbelic românesc. Fiul dramaturgului Alexandru Davila, autorul celebrei ”Vlaicu Vodă” și director, în două rânduri, al Teatrului Național din București, nepotul lui Carol Davila, fondatorul sistemului medical modern românesc, ”Theo” era un tip cult, format la școli din Elveția. Evoluase atacant la ASC Olympia București, una dintre primele echipe de fotbal de la noi, prieten la cataramă cu Mario Gebauer, studentul despre care se spune că a adus prima minge adevărată, de foot-ball, pe plaiurile mioritice. Davila cel mic devine, în 1931, reprezentantul ”Ford” pe România. Legăturile dintre țara noastră și celebra companie americană producătoare de automobile se stabiliseră ceva mai devreme, în 1928, când Andrei Popovici, Secretarul Legației Române la Washington, dăruiește lui Henry Ford, patronul, o diplomă venită din partea Casei Regale, pe care scrie: ”Binefăcător al omenirii, dezvoltator al industriei, a relațiilor sociale și internaționale”. 



Henry nu-i un ageamiu, simte mesajul, demarează discuțiile și, după convorbiri directe cu Regele Carol al II-lea în 1935 apare, pe Calea Floreasca, Fabrica ”Ford”. Americanii cumpăraseră terenul și realizau, aici, o uzină super modernă pentru acele vremuri. Conform 4tuning.ro, vorbim despre prima linie de montaj operațională a concernului de peste Atlantic în Europa de Est, din toate timpurile. Conform documentelor oficiale, ”Ford Romana SAR” avea 103 angajați în 4 mai 1936, la inauguare, iar aceștia nășteau, anual, aproximativ 2.500 de turisme dar și vehicule comerciale. Interesant este faptul că tot atunci apărea și ”Școala Ford”. Inginerii de aici erau învățați pentru fabricarea pieselor la București, nemafiind necesar importul acestora din SUA. După ce erau realizate în Floreasca, plecau către Detroit, pentru a primi ”patalamaua”, certificatul de calitate. Legendele spun că în 1939, anul începerii celui de-al doilea Război Mondial, autoturismele ”Ford” erau produse în proporție de 85 la sută cu piese realizate la marginea Parcului Floreasca, pe locul unei foste gropi de gunoi a Capitalei.

”Ford V8 Fordor Sedan” a fost modelul cel mai des zămislit. Interbelic, România stătea excelent la capitolul putere financiară, așa că autoturismele erau absorbite, relativ repede, de piață. Patru portiere, motor civilizat de 95 cp, pistoane înclinate la 90 de grade. Consuma 25 de litri la suta de kilometri în mediul urban. Existau două culori, ”Washington Blue”, un albastru închis, și ”Rubber Black”, negru. 



În Bucuresti se fabricau mai multe versiuni de echipare. De exemplu, varianta De Luxe avea în plus fața de echiparea Standard ștergător de parbriz și pentru pasager, oglinzi retrovizoare exterioare, două lampi de stop pe spate, cauciucuri cu bandă albă, radio cu lampi, tapițerie de calitate superioară la interior, brichetă și scrumieră - sursa www.4tuning.ro

Din ”Ford” devine ”Automatica”. Acum miroase a mall...

Fabrica dudiuie, efectiv, până în 1940. Din cauza războiului și a situării noastre de partea Germaniei naziste, uzina din Floreasca nu mai poate primi piese și consultanță din SUA. Deși pare greu de crezut, ”Ford” intră în sfera de influență germană. Un austriac, Wachner, e uns la conducere, iar toate telefoanele se primesc, direct, de la Koln. În septembrie 1944, după întoarecere armelor, Guvernul României clasifică fabrica ”Ford” ca fiind compusă din ”utilaje și construcții abandonate de inamic”. Intră, automat, sub control militar. E momentul în care începe declinul. Toți sovieticii de pe Planetă vin aici la reparații gratuite, ca despăgubiri de război. Americanii nu stau degeba, știu că au lăsat o mină de aur în România. Așteaptă instaurarea păcii, așteaptă ca apele să se limpezească, apoi încep să dea telefoane pentru reluarea legăturilor. În van, însă.

Comuniștii nenorocesc tot. Faimoasa fabrică devine, în 1948, ”Autoindependența”, apoi, în 1951, ACRA. Din nou, în 1959, ”Termotehnica”, ulterior, ”Automatica”. În jur apar câteva hale noi, profilul firmei se schimbă în ”automatizări”, dar, ceea ce contează, este că spațiul inițial rămâne în picioare. Cum vii pe Calea Floreasca, pe mâna stângă, înainte de intersecția cu Bulvardul Mircea Eliade, vei vedea o hală părăsită. E ”Ford”! De câțiva ani buni i s-a pus gând rău. ”Mall” e cuvântul cel mai des folosit.

Davila, patriot convins, colonel, s-a stins în 1941, pe frontul Odessei. N-a apucat să vadă ce au făcut comuniștii din ”copilul” său.