Asasinarea legionarului Corneliu Zelea Codreanu


În urmă cu 78 de ani, Corneliu Zelea Codreanu, alături de alţi 13 legionari, a fost omorât într-o pădure de la marginea Capitalei. Liderul legionarilor a fost ştrangulat în drum spre închisoare. Misterul asasinării sale a fost dezbătut de numeroşi istorici.

Corneliu Zelea Codreanu s-a născut la data de 13 septembrie 1899, la Huşi, fiind cunoscut în istorie drept liderul cel mai important al Mişcării Legionare. Acesta a urmat cursurile Şcolii Militare de Infanterie de la Botoşani, iar în anul 1919 a aderat la Garda Conştiinţei Naţionale, Corneliu Zelea Codreanu declarându-se în tinereţe anticomunist. 

„Căpitanul”, aşa cum i se adresau legionarii, a fost admis în anul 1922 la Faculatea de Drept din Iaşi, însă a fost exmatriculat în scurt timp deoarece a protestat împotriva universităţii pe motiv că la începerea anului universitar nu a fost ţinută tradiţionala slujbă religioasă. După exmatriculare, Zelea Codreanu a plecat în Germania, unde a participat la câteva mitinguri organizate de Hitler, fiind fascinat de doctrina nazistă.

 Întors acasă, în anul 1927, acesta înfiinţează mişcarea Legiunea Arhangelului Mihail, patru ani mai târziu devenind deputat de Neamţ. Legiunea înfiinţată de Corneliu Zelea Codreanu promova ortodoxismul naţional, Căpitanul dorind totodată să transforme România într-un stat fascist.

 În anul 1933, Codreanu a întemeiat partidul „Totul pentru Ţară”, ca expresie politică a Mişcării Legionare. Pentru a stăvili ascensiunea legionarilor, primul-ministru Ion Gheorghe Duca a hotărât ca membrii mişcării să nu poată candida la alegerile din decembrie 1933. Drept răzbunare, legionarii au pus la cale asasinarea lui Duca. 

Astfel, la data de 29 decembrie 1933, Nicadorii, grupul format din Nicolae Constantinescu, Ion Caranica şi Doru Belimace, l-au omorât pe Ion Gheorghe Duca pe peronul Gării din Sinaia. Cei trei asasini au fost condamnaţi la muncă silnică pe viaţă, în timp ce Corneliu Zelea Codreanu a fost achitat pentru conspiraţie criminală. În toamna anului 1934, ziaristul legionar Mihai Stelescu a fost exclus din Mişcarea Legionară pentru că l-a criticat pe Zelea Codreanu şi pentru că ar fi pus la cale un atentat la viaţa Căpitanului. 

Cum Stelescu a continuat seria criticilor şi după exludere, în anul 1936 este asasinat de un grup de zece legionari, denumit „Decemviri”, care l-au împuşcat pe acesta chiar pe patul de spital. Premierul Armand Călinescu a ordonat judecarea lui Codreanu, „Căpitanul” fiind condamnat la 10 ani de muncă forţată. Liderul legionarilor nu a fost trimis la închisoare pentru asasinarea lui Stelescu, ci pentru că l-a numit pe Nicolae Iorga „necinstit” şi „incorect”. 



În noaptea de 29 spre 30 noiembrie 1938, conducătorul Mişcării Legionare, împreună cu Nicadorii şi Decemvrii, au fost sugrumaţi, iar apoi împuşcaţi în spate, în pădurea Tâncăbeşti, din apropierea Bucureştiului, de către jandarmii ce îi transportau la închisoarea de la Jilava. Motivul oficial pentru care cei 14 legionari au fost omorâţi a fost acela că ar fi încercat să evadeze.

 Conform mărturiilor ulterioare, masacrul din pădurea Tâncăbeşti a fost executat din ordinul regelui Carol al II-lea. Trupurile neînsufleţite ale celor 14 legionari au fost arse cu acid şi îngropate în fortul Jilava. „În noaptea de 29–30 noiembrie a.c. s-a făcut un transfer de condamnaţi de la închisoarea R. Sărat la Bucureşti–Jilava. În dreptul pădurii ce corespunde km 30 de pe şoseaua Ploieşti–Bucureşti, pe la orele 5, automobilele au fost atacate cu împuşcături de necunoscuţi care au dispărut şi în acel moment, transferaţii, profitând de faptul că transportul se făcea în automobile Brek tip jandarmi, deschise şi pe timp de noapte şi ceaţă densă, au sărit din maşini, îndreptându-se cu vădită intenţie de a dispare în pădure. Jandarmii, după somaţiile legale, au făcut uz de armă. Au fost împuşcaţi: Corneliu Zelea Codreanu, condamnat la zece ani muncă silnică şi şase ani interdicţie. Constantinescu Nicolae, Caranica Ion, Belimace Doru, autorii asasinatului comis asupra lui I.Gh. Duca, condamnaţi la muncă silnică pe viaţă. Caratănase Ion, Bozântan Iosif, Curcă Ştefan, Pele Ioan, State Gh. Ioan, Atanasiu Ioan, Bogdan Gavrilă, Vlad Radu, autorii asasinatului comis asupra lui Mihail Stelescu, condamnaţi la muncă silnică pe viaţă. Georgescu Ştefan, Trandafir Ioan, condamnaţi la câte zece ani muncă zilnică, pentru asasinat asupra lui Stelescu”, se arăta într-un comunicat emis de Parchetul Militar la data de 30 noiembrie 1938. 

Ascensiunea „Mişcării Legionare” a dus la uciderea Căpitanului Corneliu Zelea Codreanu 

În anul 1940, maiorul Iosif Dinulescu, şeful jandarmilor din Ilfov, a confirmat faptul că uciderea celor 14 legionari a fost un ordin venit de la regele Carol al II-lea, el primind nu mai puţin de 200.000 de lei, salariul pe un an, pentru că şi-a îndeplinit misiunea cu succes. „Într-o zi am fost chemat de către fostul Preşedinte de Consiliu, Călinescu. În cabinetul lui de lucru se găsea şi generalul Bengliu, comandantul Jandarmeriei. Călinescu mi-a declarat atunci că, pentru motive politice, Codreanu şi 13 adepţi ai lui trebuiau să fie ucişi; aceasta ar fi fost şi dorinţa regelui.

 În ziua de 29 noiembrie 1938, la orele 10 seara, Codreanu şi camarazii lui au fost scoşi din închisoarea de la Râmnicu-Sărat, unde erau închişi, şi au fost puşi într-un camion. Legionarii au fost puşi în aşa fel ca să poată vedea numai înainte, fiind în acelaşi timp legaţi cu braţele la spate. Ei nu putea face nici cea mai mică mişcare; erau chiar constrânşi să stea continuu cu capul în sus. Înapoia fiecăruia din ei stătea câte un jandarm. Eu m-am aşezat lângă şofer. Se călătorea pe şoseaua dintre Ploieşti şi Bucureşti, când în zorii zilei de 30 noiembrie, după ce am dat semnalul fixat, cu lanterna, jandarmii au scos din buzunare o sfoară (frânghie), pe care au strâns-o în jurul gâtului legionarului ce stătea în faţa fiecăruia dintre ei. 

În felul acesta, Codreanu şi cei 13 camarazi ai lui au fost sugrumaţi, în timp ce maşina îşi continua drumul în plină viteză. Puţin timp după aceea, am ajuns la Bucureşti, de unde ne-am îndreptat către fortul de la Jilava, în interiorul căruia era săpată, deja de trei zile, o groapă mare. După ce camionul a intrat în fort, asupra cadavrelor strangulaţilor s-a tras — în urma ordinului primit de la prim-procurorul militar, col. Zeciu — câte un foc de revolver sau de puşcă; apoi, un medic militar constată moartea tuturor legionarilor transportaţi de noi. Cadavrele au fost aruncate în groapă. Eu imediat am declarat celor 14 jandarmi că ceea ce făcuseră fusese dispus de către Curtea Marţială şi că a fost o datorie patriotică importantă. 

Certificatele de moarte se confecţionaseră la Jilava de către colonelul de la Curtea militară Zeciu, locotenent-colonel Dumitru şi de primul comisar regal, colonel Pascu. S-a aruncat pământ în groapă; însă a doua zi cadavrele au fost dezgropate şi purtate într-o altă groapă. Asupra lor s-au vărsat multe sticle de acid sulfuric; apoi au fost acoperite cu pământ, iar deasupra s-a turnat o placă grea de ciment. Jandarmii, deşi involuntar, au trebuit să iscălească actele de deces, în care se spunea că cei 14 legionari au fost împuşcaţi pentru că încercaseră să fugă de sub escortă. Fiecare jandarm a fost răsplătit cu 20.000 lei. Eu am primit 200.000 de lei.”, a declarat maiorul Iosif Dinulescu în faţa Comisiei de anchetă din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie, în luna noiembrie a anului 1940.

 Istoricii au susţinut de-a lungul timpului că asasinarea lui Corneliu Zelea Codreanu a fost pusă la cale după ce apropiaţii regelui Carol al II-lea au început să se sperie de notorietatea pe care o căpăta „Căpitanul”. „Se poate afirma că adevăratul motiv al acestor înscenări l-a constituit succesul eclatant al partidului <> la alegerile din decembrie 1937: 478.368 voturi(15.58%), faţă de 1.103.353(35.92%) obţinute de Partidul Naţional Liberal şi 626.612(20.40%) de Partidul Naţional Ţărănesc. Propulsată astfel cea de-a treia forţă politică a ţării, Mişcarea Legionară, legionarii i-au înspăimântat atât pe regele Carol al II lea şi camarila sa condusă de Elena Lupescu  şi Armand Călinescu”, a apreciat istoricul Radu Dan Vlad.