Nu uitati sa distribuiti materialele care va plac, contribuiti astfel la mentinerea in viata a acestui site. Va multumim !
Agatârşii au locuit pe actualul teritoriu al Transilvaniei în urmă cu 2.500 de ani, potrivit istoricilor, iar autorii antici au descris obiceiurile neobişnuite ai celor consideraţi strămoşi ai dacilor. Agatârşii, tatuaţi, vopsiţi şi împodobiţi cu aur, îşi luau mai multe neveste pe care le împărţeau între ei, îşi cântau legile şi îi venerau pe Apollo şi Dionis.
Istoricul antic Herodot a dat primele informaţii despre agatârşi (agathyrsi), populaţie pe care o localiza, în secolul V î. Hr., pe actualul teritoriu al Transilvaniei. Herodot relata o povestire auzită în oraşele elene de pe ţărmul Mării Negre, despre înfrăţirea agatârşilor cu sciţii.
Potrivit legendei, regele agatârşilor a fost fiul lui Heracle şi al Echidnei. „Iar ea (n.r. Echidna, fiinţă mitologică jumătate femeie, jumătate şarpe), când copiii pe care îi născuse au devenit bărbaţi, i-a numit pe unul dintre ei Agatyrsos, pe cel născut după acesta Gelonos, iar pe cel mai tânăr Scythes. Şi aducându-şi aminte de îndemnul lui Heracles a îndeplinit cele cerute de el. Doi dintre tineri, Agatyrsos şi Gelonos, neputând birui în întrecere, au plecat din ţară alungaţi de mama lor”, afirma Herodot, în istorii, potrivit autorilor volumului Izvoare privind istoria României (Editura Academiei R.P.R. - 1964).
Împodobiţi cu aur Herodot oferea informaţii preţioase despre modul de viaţă al agatârşilor şi despre bogăţia lor. Afirma că sunt iubitori ai vieţii uşoare, că obişnuiau să îşi împodobească trupurile cu aur şi că erau înclinaţi spre poligamie.
„Agatârşii sunt lipsiţi de energie şi foarte gingaşi. Ei poartă, cei mai mulţi, podoabe de aur. Au în devălmăşie neveste, ca să fie fraţi cu toţii şi, înrudindu-se, să nu mai existe la ei nici pizmuire, nici vrăjmăşie. Cât priveşte celelalte obiceiuri, se apropie de traci”, afirma Herodot, în Istorii, potrivit autorilor volumului Izvoare privind istoria României (Editura Academiei R.P.R. - 1964). Istoricul antic a relatat despre agatârşi în cronicile expediţiei militare a regelui persan Darius, de pedepsire a sciţilor.
„Sciţii şi-au dat seama că ei singuri nu pot respinge în luptă deschisă oştirea lui Darius şi au trimis soli la vecini. Regii vecinilor se adunară şi ţinură sfat pentru a vedea ce trebuia făcut, deoarece se temeau de atacul unei armate numeroase. Regii care s-au strâns laolaltă erau cei ai taurilor, ai agatârşilor, ai neurilor, ai androfagilor, ai gelonilor, ai budinilor şi ai sarmaţilor”, afirma Herodot. I-au alungat pe sciţi Acesta adăuga că agatârşii nu s-au aliat cu războinii sciţii şi, mai mult, au reuşit să le respingă atacurile.
„Tulburându-i şi pe neuri, sciiţii, în retragerea lor, se îndreptară spre agatârşi. Când agatârşii i-au văzut pe neurii vecini, fugind înspăimântaţi din calea sciţilor, încă înainte de a năvăli aceştia la ei, au trimis un crainic care să-i oprească de a pune piciorul pe pământul lor şi i-au prevenit că, dacă vor încerca să năvălească acolo, mai întâi vor avea de înfruntat o straşnică luptă cu ei. După ce le-au spus din capul locului aceasta, agatârşii şi-au adus oastea la hotare, hotărâţi să-i respingă pe năvălitori. Iar sciţii nu au mai intrat în ţara agatârşilor, deoarece aceştia nu le-au dat voie”, informa istoricul elen, citat de autorii volumului Izvoare privind istoria României (Editura Academiei R.S.R. - 1964).
Agatârşii erau un neam tracic, potrivit istoricilor, recunoscut pentru vitejia lui. Au fost cei care l-au ucis pe regele temuţilor sciţi, Spargapithes.
Istoricii din Antichitate afirmau că agatârşii se tatuau pe faţă şi trup şi îşi vopseau părul blond cu o culoare albastră — colore caeruleo. „Agatârşii cei vopsiţi sunt triburi din Sciţia, care se închină lui Apollo Hiperboreanul, ale cărui vorbe, adică oracole, circulă la ei. Sunt vopsiţi, dar nu au semne pe trup ca neamul care locuieşte în Britania, adică plac datorită părului lor vopsit în albastru”, informa autorul latin Servius Marius Honoratus, din secolul IV.
Pompeius Mela scria că „agatârşii îşi tatuează faţa şi mădularele, mai mult sau mai puţin după consideraţia de care se bucură fiecare de pe urma strămoşilor săi. De altfel, toţi au aceeaşi semne şi ele sunt de aşa natură, încât nu pot fi şterse prin spălare”, se arată în volumul Izvoare privind istoria României (Editura Academiei R.P.R. - 1964).
Aristotel relata că la agatârşi legile se cântau, pentru a fi învăţate pe dinafară. „Dragostea de literatură şi în special de muzică şi poezie a Daco-Geţilor era de altfel străveche. Aristoteles ne-a păstrat ştirea că «Agathyrsii», adică Dacii din Munţi, versificau legile lor şi le cântau spre a le ţine bine minte pe de rost”, scrie istoricul Vasile Pârvan, în Getica. Conducătorii de toiege
Neamul agatârşilor a fost asimilat de populaţia daco-getă care locuia pe teritoriul Transilvanniei, susţin unii istorici, însă au fost identificaţi în grupul de morminte de înhumare de pe Mureşul superior, care prezintă trăsături aparte. Potrivit unor cercetători, numele de agathirsoi (agatârşi) înseamnă "conducătorii cu toiege" (thirsus = toiag). Ei se ocupau cu extragerea şi prelucrarea metalelor, cu viticultura şi oieritul. Erau adoratorii zeului petrecerilor, Dionis.
adevarul.ro