Nu uitati sa distribuiti materialele care va plac, contribuiti astfel la mentinerea in viata a acestui site. Va multumim !
Câteva dintre ciudatele superstiţii româneşti legate de fudula orătanie din orice curte ţărănească, cocoşul, au darul de a stârni zâmbete contemporanilor. Totuşi, până acum câteva decenii, majoritatea obiceiurilor controversate prezentate în articolul de faţă erau respectate la scară largă de populaţia autohtonă.Pentru lumea modernă este o pasăre banală, un fel de ceas deşteptător rural, însă pentru bunicii noştri era o vietate cu totul specială: o venerau şi se temeau de ea.
Cocoşul, căci despre el este vorba, apare într-o sumedenie de superstiţii româneşti, iar ipostazele în care este zugrăvit „stăpânul ogrăzii” sunt în mod covârşitor pozitive. Există însă şi aspecte ciudate, chiar înfricoşătoare, care par să fie desprinse din practicile bizarei religii voodoo, scrie adevarul.ro
Strămoşii noştri beau frecvent sânge de cocoş ca leac
Deşi pare greu de crezut, numeroase surse etnografice indică faptul că în urmă cu câteva decenii în România încă mai exista obiceiul ca ţăranii să bea sânge de cocoş, despre care se credea că alungă strigoii sau vindecă anumite boli. Etnograful Gh.F.Ciauşanu, în lucrarea „Superstiţiile poporului român” (Editura Saeculum, Bucureşti – 2014), menţionează că în satele olteneşti „sângele din creasta cocoşului se dă de băut copiilor care răsar (N.R. tresar) în somn”, pentru ca aceştia să se vindece.
Obiceiul este consemnat şi pentru sudul Moldovei (mai ales în zonele dinspre Prut), într-o variantă ceva mai „light”: copilului i se dădeau doar trei picături de sânge de cocoş, amestecate într-o cană de lapte.
Cocoşul de peste trei ani face ouă de vârcolac?
Una dintre cele mai bizare superstiţii despre cocoşi o găsim tot în lucrarea lui Gh.F.Ciauşanu, care relatează o cercetare etnografică făcută în satele din Vâlcea. Potrivit acestei superstiţii, cocoşul trebuie musai tăiat înainte de a face trei ani, căci altfel de prăpăd. „Când ajunge la vârsta de trei ani, cocoşul face un ou mititel şi îndată ce-l face, iese din el un vârcolac. De aceea nu-i bine să ţii cocoşul până la trei ani, că se înmulţesc vârcolacii şi mănâncă Luna şi Soarele”, scrie Ciauşanu.
Leacuri şi blesteme din „părţi componente” de cocoş
Nici măcar mâncatul cocoşului nu-i un lucru tocmai simplu la români. Bunăoară, în Muntenia şi Olteani se credea, acum un secol, că niciun bărbat nu trebuie să mănânce capul cocoşului (evident, gătit) pentru că ar fi o mare nelegiuire ca „un voinic să mănânce capul altui voinic” (Gh.F.Ciauşanu)
Culmea este că în părţile Moldovei circula, în aceeaşi perioadă, o tradiţie contrară, care stabilea că gospodarul, capul familiei, trebuie să primească din orice pasăre servită la masă (deci şi din cocoş), pe lângă altele, neapărat capul. „Câte bordeie, atâtea obiceie”, este de părere, hâtru, folcloristul Paul Buţă, care nu se poate hotărî care dintre cele două tradiţii ar fi mai apropiată de adevăr.
O altă credinţă interesantă este aceea că găina care cântă cocoşeşte transmite un mesaj prevestitor cu dublă semnificaţie: „dacă e îndreptată cu ciocul înspre apus, atunci vesteşte moartea, nenorocirea irevocabilă a unui casnic, sau a întregii familii; dacă însă e cu ciocul către răsărit, vesteşte bine, noroc sau, oricum, nu vesteşte nenorociri apreciabil”, scrie folcloristul bucovinean Simion Florea Marian.
În tot spaţiul românesc există credinţa, încă bine înrădăcinată în spaţiul rural, despre vestirea morţii de către cocoşul care cântă fără vreun rost în timpul nopţii. Originea acestei superstiţii vine din însăşi din esenţa creştinismului, căci cocoşul este cel care a vestit, prin cântecul său haotic, de trei ori în miez de noapte, lepădarea de Hristos a Sfântului Petru, dar şi moartea Mântuitorului pe cruce.