Prostitutia in Romania interbelica

Nu uitati sa distribuiti materialele care va plac, contribuiti astfel la mentinerea in viata a acestui site. Va multumim !
Servitoarele, cameristele, chelneriţele din cafenele sau restaurante, femeile din parcurile de distracţii, din baruri, florăresele ambulante sunt o parte din cele care alegeau, în vremurile interbelice, calea prostituţiei, spun istoricii. 

Majoritatea tinerelor care se prostituau s-au născut la ţară, în familii numeroase care, din varii motive, le-a respins. Ele au venit la oraş unde au descoperit, singure sau ”ajutate”, şi o lume a plăcerilor contra cost. Acestea sunt ideile expuse de cercetătoarea Ghizela Cosma în teza sa de doctorat, la Cluj, în 1998, teză intitulată ”Stilul de viaţă urban în România interbelică”. 

Servitoarele, ”garda de rezervă a prostituţiei”  

 Cercetătoarea povesteşte că tinerele care deveneau prostituate, respinse de familii sau marginalizate, din varii motive, de comunităţile unde trăiau, aleg să ia drumul oraşului. Acolo, nevoite să-şi facă rost de pâinea cea de toate zilele, îşi caută de lucru, unele nu găsesc şi ajung să supravieţuiască greu. În plus, trebuiau să facă faţă lumii oraşului, care are un alt ritm decât cel de la sat, alte valori. Îndrumate de cunoştinţe, prietene sau forţate, în unele cazuri, fetele ajung să se prostitueze. Devin produse, obiecte ale plăcerii contra cost.

 Profesiile care ”predispuneau” la prostituţie, în acele vremuri, erau cele de servitoare - care erau percepute drept "garda de rezervă a prostituţiei", cameriste, chelneriţe în cafenele sau restaurante, femeile din parcurile de distracţii, din baruri, florăresele ambulante. Spre exemplu, în Aradul interbelic, femeile din care aveau aceste meserii erau supuse controalelor medicale periodice, întocmai ca prostituatele.



 Prostituţia se practica fie în instituţii legalizate - case de toleranţă, stabilimente, bordeluri, fie clandestin - femeile care alegeau această formă de prostituţie erau întotdeauna mai numeroase decât cele din bordeluri. În bordeluri existau regulamente interne care trebuiau respectate, altele decât cele impuse de autorităţi, iar prostituatele făceau periodic vizite medicale. 

 ”Condicuţa” cea cu toate boalele sau actul prin care societatea le recunoştea existenţa   

Forma de înregistrare oficială a prostituatei era "condicuţa". Era un fel de buletin, act de legitimare unde era trecute vizitele medicale, bolile, aproape tot despre acea persoană. Această ”condicuţă” avea altă denumire de la oraş la oraş. Spre exemplu: la Chilia se numea "carnet de sănătate", la Râmnicu-Vâlcea "condicuţă pentru femeile prostituate ale doamnei X", la Botoşani se elibera contra a 200 de lei "condicuţa pentru acele de prostituţie".

 Doar în Transilvania se folosea acelaşi model peste tot, impus odată cu reorganizarea supravegherii prostituţiei în teritoriu. Modificări în ”condicuţă” se făceau dacă prostituata se îmbolnăvea, devenea infirmă şi nu putea să mai profeseze, dacă era minoră şi aflau părinţii sau, în cel mai fericit caz, dacă se căsătorea - când putea fi ştearsă din evidenţe. Ele evitau să se înregistrate în localitatea de baştină ca să nu fie recunoscute de familie, rude sau cunoştinţe. Multe prostituate începeau de la vârste de  14-18 ani. Vârsta predominantă printre practicantele acestei meserii era între 20-25 de ani.

 De la 7.500 de lei pe lună la peste 20.000 de lei   

Cât câştiga o prostituată? Câştigurile erau diferite în funcţie de tariful practicat de fiecare prostituată, variau şi de la bordel la bordel. Un venit mediu, lunar, al prostituatei de bordel ajungea la 7.500 de lei. La sfârşitul celui de-al treilea deceniu al secolului al XX-lea, prostituatele din Bucureşti câştigau lunar sub 5000 de lei. 30% dintre ele aveau între 5000 şi 10.000 de lei pe lună şi doar 7% peste 20.000 de lei lunar. O altă caracteristică a acestei profesii este instabilitatea, multe dintre prostituate practicând această meserie în cel puţin 3-4 oraşe, după cum se arată şi un studiu efectuat de Aurel Voinea, iar mai puţine în 10-12 oraşe, citat de Ghizela Cosma.

 Legea sanitară din 14 iulie 1930 este primul pas spre interzicerea prostituţiei. Prin articolul 305 se interzicea practicarea prostituţiei în bordeluri, stabilimente sau alte localuri de acest gen, iar cei ce nu respectau aceasta primeau amenzi cuprinse între 5.000 şi 100.000 de lei. Aceasta a desfiinţat în aparenţă, prostituţia, pentru că ea se va practica atâta timp cât există cerere.

adevarul.ro