Participați la sondajul nostru
Cui i-ai trage un sut în fund ?
 


Vlad Tepes inmormantat la Napoli ?


Moartea lui Vlad Ţepeş – ca şi multe aspecte ale personalităţii sale şi ale vieţii sale zbuciumate – este învăluită în legendă şi mister. Printre altele, nu se cunoaşte locul în care a fost înmormântat, deşi au fost emise diverse ipoteze în acest sens. Cea mai recentă dintre aceste ipoteze este cu totul surprinzătoare: cercetări recente sugerează că mormântul domnitorului s-ar afla într-o biserică din Napoli.

Istoricii credeau, în marea lor majoritate, că Vlad Ţepeş, supranumit Drăculea (sau Dracula, după cum a devenit apoi cunoscut în Occident) ar fi pierit în luptă, în cursul unei bătălii cu turcii, în timpul celei de-a treia şi ultimei sale domnii (1476), care a durat mai puţin de două luni. Locul în care a fost îngropat a rămas necunoscut; s-a vorbit despre Mânăstirea Snagov (dar cercetările au infirmat această ipoteză) iar mai târziu, despre Mânăstirea Comana – ipoteză acceptată de mulţi istorici români.

Dar oamenii de ştiinţă de la Universitatea din Tallinn, Estonia, au descoperit dovezi documentare care sugerează o altă desfăşurare a evenimentelor: domnitorul ar fi fost luat prizonier, apoi răscumpărat de o fiică a sa, aflată în Italia, şi că ar fi murit aici, fiind îngropat într-o biserică napolitană.

Născut în 1431, Vlad Ţepeş aparţinea unei familii nobile, tatăl său făcând parte din aşa-numitul Ordin al Dragonului, un ordin militar-religios, ce avea ca scop apărarea creştinismului şi lupta împotriva turcilor. 

În 1476, când Vlad Ţepeş a dispărut, s-a crezut că a pierit în  luptă. De fapt, susţin cercetătorii de la Universitatea din Tallinn, ar fi fost făcut prizonier de către turci, fiind apoi eliberat, în schimbul unei sume de bani trimise de o fiică a sa, numită Maria, care trăia la Napoli, căsătorită cu un nobil napolitan.

O piatră de mormânt recent descoperită la biserica Santa Maria La Nova din Napoli, în aceeaşi capelă funerară în care sunt îngropaţi fiica şi ginerele lui Vlad Ţepeş, ar putea marca locul în care a fost înmormântat acesta, spun cercetătorii estonieni. 



Dragonul de pe piatra mormântului unde se crede că s-ar afla rămăşiţele lui Vlad Ţepeş.     Dragonul de pe piatra mormântului unde se crede că s-ar afla rămăşiţele lui Vlad Ţepeş. 
Piatra, investigată de cercetători italieni şi estonieni, datează din secolul al XVI-lea şi prezintă imagini şi simboluri diferite de cele asociate cu nobilimea din Napoli.  

Printre altele, apar un dragon (evocare a numelui Dracula) şi doi sfincşi, ce simbolizează Teba, oraş grec antic al cărui nume putea fi scris Thebes, dar şi Tepes. Cu alte cuvinte, crede specialistul în istorie medievală Raffaello Glinni, pe piatra de mormînt ar fi înscris, în simboluri alegorice, chiar numele domnitorului.

Specialiştii încearcă acum să obţină autorizaţia de a cerceta mormântul, în speranţa de a clarifica enigma. 
Share on Google Plus

About Omae Admin

    Blogger Comment
    Facebook Comment

0 comentarii:

Articole noi