Misterele istoriei. România și momentul 1968

Fără îndoială că momentul 1968 nu trebuie uitat. A fost un moment de cotitură pentru România socialistă, unul care ne-ar fi putut costa independența de stat.

20 August 1968, cu trei zile înainte de marea Sărbătoarea Naţională a României, Uniunea Sovietică împreună cu armatele altor 4 ţări, Bulgaria, Ungaria RDG şi Polonia invadează Cehoslovacia pentru a opri deraierea de la linia trasată de Moscova, a conducerii lui Dubcek .

Cehoslovacia tindea să devină o altă roată rebelă a sistemului comunist, după Iugoslavia lui Tito, Albania care trecuse făţiş de partea Chinei încă din 1961 şi România care făcea notă aparte în tratat încă de pe vremea lui Dej. Cum albanezii erau prea mici ca să conteze şi să necesite o intervenţie, sârbii prea puternici şi prea aproape de occident  iar România avea deja prea mulţi prieteni şi sprijin, s-a  luat decizia intervenţiei în Cehoslovacia atât pentru a nu se prolifera atitudinea anti-Moscova cât şi pentru a testa reacţia occidentului şi a vedea pe cine poate conta Moskova în cadrul tratatului. A părut puţin surprinzător  sprijinul Ungariei care şi ea fusese corecţionată în 1956 în bătălia dintre Nagy Imre şi Ianos Kadar, sau poate tocmai datorită acelei intervenţii a simţit nevoia să se răzbune şi să facă să simtă şi alţii ce a simţit ea. Pe români Ungaria s-a răzbunat în 1989, Laslo Tokeş ştie cum. Dar asta e altceva. Cert este că România lui Ceauşescu a luat atitudine fermă împotriva intervenţiei, nu numai că nu a participat dar chiar a condamnat,  aş spune cel mai vehement,  această intervenţie aşa cum o „ţară frăţească şi prietenă” nu ar fi trebuit să îşi permită.

Multă lume a spus atunci că Ceauşescu şi-a semnat condamnarea la moarte şi că România va simţi talpă rusească cât de curând. Moskova aştepta de mult motivul şi ocazia să ne bage în formaţie, mai ales că atitudinea de frondă a României nu se manifesta doar câteva zile. Să recapitulăm:

Încă din 1963 Gheorghiu-Dej a refuzat sa mai accepte organizarea pe teritoriul românesc a manevrelor militare cu trupe ale statelor din Tratat. România era singurul stat membru care participa doar cu cadre la aplicaţii şi organiza pe teritoriul ei doar aplicaţii pe hartă;
Din aceeasi perioadă, durata serviciului militar se redusese de la 2 ani la 1 an şi 3 luni;
La inceputul anului 1967 România a stabilit relaţii diplomatice cu Republica Federală a Germaniei;
România a fost singura ţară din blocul sovietic care nu a rupt relatiile diplomatice cu Israel în timpul războiului din iunie 1967 aşa cum a fost singurul STAT din cele satelit  sau ocupate de nazişti care nu a trimis evrei în lagărele de exterminare ba mai mult,  a ajutat 400000 de evrei să ajungă în Israel. A spus-o Simon Perez în 2012: „Nu vom uita niciodată că, în cele mai negre perioade ale istoriei, vremuri ale nazismului, România a ajutat la salvarea a 400.000 de evrei, care au venit în Israel şi au ajutat la construirea acestui stat, dar şi-au păstrat şi identitatea şi cultura şi dragostea pentru România”
România a fost primul stat din Europa de Est care a convins o putere occidentală să-i vândă tehnologie nucleară;
România a refuzat accesul sovieticilor la planurile elicopterului de luptă achizitionat din Franţa (ba, se spunecă  a încercat să fure de la sovietici planurile tancului T 72, pentru a le vinde americanilor!);
Delegaţii ale Partidului Comunist Român s-au retras sau nu au participat la o serie de conferinţe internaţionale,  sau au adoptat poziţii separate faţă de poziţia Moskovei  în probleme majore;
România nu a fost prezentă la nici una dintre conferinţele Pactului la care s-a hotarat soarta Cehoslovaciei;
Ceauşescu nu s-a angajat niciodată să dea voie armatelor prietene să intervină în alte state vecine României trecând peste teritoriul României,justificarea lui fiind că  numai Marea Adunare Natională poate decide intrarea unor trupe străine în ţară. Nu era prost românul;
CEAUŞESCU, CA ŞI CAROL I ÎN RĂZBOIUL DE INDEPENDENŢĂ, NU A ACCEPTAT NICIODATĂ CA TRUPELE ROMÂNE SĂ FIE SUB COMANDA ALTOR OFIŢERI DECÂT OFIŢERI ROMÂNI. El spunea că pe teatrul de actiuni militare din Romania FAU trebuie să execute ordinele conducerii naţionale;
Ceausescu a refuzat să voteze numirea lui Brejnev în funcţia de comandant suprem al Pactului în timp de razboi;
Acestea sunt numai o parte din aş spune numai poziţiile oficiale ale lui Ceauşescu faţă de conducerea de la Moskova. Cei care au lucrat în aparatul de partid sau cei cu funcţii în armată şi tratat ştiu şi alte lucruri mult mai dure şi mai picante despre certurile lui Ceauşescu cu conducerea rusă.



Cu asemenea luări de poziţie este de mirare că Ruşii nu au sărit pe Ceauşescu prima oară şi au intrat în Cehoslovacia. Numai că am arătat mai sus de ce. Din surse ale unor servicii secrete şi declaraţiile unora care încă mai sunt în viaţă România era în stand- by. Şi atunci ce l-a apucat pe Ceauşescu să se pună de-a curmezişul? Nu ştia că urmează şi că acţiunea sa era de natură să enerveze şi mai mult pe ruşi? Să nu fi fost informată securitatea sau să nu îl fi informat pe el cu privire la planul ruşilor şi faptul că urmează a avea soarta lui Dubcek?

În septembrie 1968, serviciile secrete britanice şi olandeze reuşiseră să afle detalii ale planului de invadare a României. Potrivit acestui plan, trupele sovietice, ungare şi poloneze urmau să invadeze România pe 22 noiembrie, ora 4.00 dimineaţa. Ministrul de externe britanic, Michael Steward, a transmis la Bucureşti în ziua de 21 noiembrie un telex cu următorul conţinut: „Am analizat informaţiile de ultimă oră şi am ajuns la concluzia că ruşii pregătesc în cel mai scurt timp o acţiune militară împotriva României“. Totalul efectivelor trupelor de invazie urma să se ridice la 150.000 de militari.

Ei bine Ceauşescu ştia, ştia chiar dinainte de invazia în Cehoslovacia ce i se pregătea şi tocmai de aceea a luat o atitudine atât de vehementă, pentru a atrage atenţia occidentului asupra lui şi a căpăta simpatia şi sprijinul lor, pentru a crea în lumea “civilizată” un val de simpatie faţă de România care să o pună la adăpost faţă de o eventuală intervenţie  care era planificată şi în România. Să fim serioşi, nu dragostea faţă de Cehoslovaci a determinat atitudinea lui Ceauşescu ci grija faţă de propria soartă, de soarta României, pentru că era totuşi un patriot. Aici Ceauşescu a jucat magistral, băgându-se singur cu capul în gura ursului, dar sub privirile întregii lumi, provocându-l pe urs care ştia că dacă va curge o picătură de sânge din gâtul lui Ceauşescu, sau i se clinteşte un fir de păr, va fi vânat de tot occidentul. Magistral jucat de Ceauşescu.

Pe lângă asta au apărut şi speculaţii, zvonuri vizavi de o armă secretă pe care ne-ar fi lăsat-o Coandă şi care ar fi fost pe bază de laser care ar fid at peste cap sau ars nişte tancuri ruseşti care “arau paşnic“ la graniţa de Est a României în 1968. Nu ştiu dacă a fost doar un basm, o intoxicare şi pe cine viza intoxicarea, cert este că nici atunci şi nici în 89 tancurile ruseşti venite în plimbare la graniţă nu au îndrăznit să treacă.Eu am auzitdespre asta  de la un coleg tot ofiţer de la graniţa de Est,  care spunea că în 89 s-a încercat trecerea graniţei şi “s-a întâmplat ceva”, dar nu ştiu cât e de adevărat.

Dar mai este un adevăr care trebuie spus vizavi de curajul nebunesc al lui Ceauşescu. Acesta se referă la excelentele relaţii pe care românii le aveau cu fraţii sârbi, care aveau cu adevărat o armată redutabilă sub toate aspectele şi care promiseseră sprijin la orice oră împotriva ruşilor. Păcat că aceste relaţii excelente au fost stricate de oficialităţile române de după 89.

Şi mai este un alt aspect, mult mai important care nu trebuie uitat. Deşi toată lumea occidentală a blamat intervenţia din Cehoslovacia şi se uita urât la ruşi, chiar şi americanii, nimeni nu a făcut practic  nimic aşa cum nu a făcut nimeni nici când nemţii invadaseră Polonia în 1939, în ciuda promisiunilor. Ruşilor în 1968 nu le era frică de occident, nici de americani, se poate spune că abia aştepta să îşi testeze şi ea armele nucleare pe care americanii le testaseră în Japonia cu 20 de ani mai înainte. Nu de grija sprijinului occidental mureau ruşii pentru că tocmai asta voiau,  să îşi măsoare puţin forţele pe teritoriul altor state. În plus, cu americanii se bătuseră destul prin ţările africane, prin Vietman, prin Coreea şi îi cam bătuseră aşa că nu erau ei speriaţi de marea armată americană. Este adevărat că tot occidentul a luat atitudine la nivel declarativ vizavi de intervenţia din Cehoslovacia, este adevărat că se lucra pe toate planurile oficiale şi neoficiale diplomatice sau la nivel de servicii secrete pentru dezamorsarea situaţiei, dar nimeni nu îndrăznea mai mult, lumea era prea aproape, doar 25 de ani trecuseră de la ultimul război mondial, nici o ţară nu era complet pregătită pentru încă unul. Este adevărat şi faptul că România primise “asigurări”că dacă va fi invadată  occidentul va lua atitudine  dar ce mai puteau face ei atâta vreme cât în 48 de ore România putea fi invadată şi ocupată din 3 părţi? Nimic. Azi, datorită grijii  de partid şi de stat, chinul s-a scurtat, România poate fi ocupată dintr-o singură parte, în doar 4 ore.

Revenind la anul 1968, alte declaraţii şi ameninţări le-au oprit ruşilor  planurile şi ele veneau din est, nu din Occident.

După intervenţia din Cehoslovacia, vicepremierul chinez Chen Yi spunea :  „Am fost foarte bucuros să aud că aţi luat măsuri de apărare a independenţei şi suveranităţii naţionale. Sunt convins că dacă veţi fi hotărâţi veţi învinge în cauza dumneavoastră. Noi vă sprijinim”. Iar pe 23 august 1968, Zhou Enlai, Premierul Consiliului de Stat al Republicii Populare Chineze în mesajul său cu ocazia Zile Naţionale a României  transmitea: „România poate conta în apărarea independenţei sale pe sprijinul poporului chinez!”.

Aceste cuvinte venite din partea unora care nici atunci şi nici acuma nu se joacă cu cuvintele, au avut darul de a convinge marele urs că China era dispusă să intre în război pentru a ne apăra, chiar dacă să admitem că şi din cu totul alte interese decât dragostea frăţească. Ruşii îşi puteau permite să se joace cu oricine, dar nu cu chinezii. Cea mai  nevinovată  pedeapsa a chinezilor ar fi să trimită câteva zeci de milioane de chinezi să ceară azil politic în Rusia sau să trimită câteva milioane de chineză să lupte cu armata rusească cu mâinile goale şi după 5 minute să se predea,  să devină prizoneiri de război. Asta aşa ca anecdotă. Oricum , ruşii ştiau că dacă americanii mai joacă la cacealma, chinezii nu le au cu pokerul  dar îşi pot permite să joace ruleta rusească. Aşa că e mult mai credibil că nu simpatia occidentului l-a salvat pe Ceauşescu ci asigurările venite din orezării.

Mai târziu o delegaţie românească i-ar fi transmis lui Ceauşescu din partea lui Zhou  Enlai următoarele: „Atâta timp cât va exista China, va exista şi România”. Acuma cât de mult adevăr este în aceste declaraţii şi cât anume o fi rămas din el, cine poate şti? Cuvintele premierului chinez din toamna aceasta ar fi de natură să ne liniştească pentru că şi el amintea de tradiţionalele legături româno-chineze: “Li Keqiang a spus că există două proverbe, unul românesc, „Apa trece, pietrele rămân”, şi unul chinezesc, „Prietenia e înrădăcinată şi va înflori”, care reflectă relaţiile dintre cele două ţări.”

Dar mai amintea domnia sa şi că : „China vede România ca un pilon important pentru cooperarea cu Europa de est şi UE”, a spus premierul chinez.”

Păi sunt tare curios ce vede China mai mare sau mai de aproape, prietenia româno-chineză, sau pilonul pentru cooperarea cu Europa?

În plus, prietenia lui Ceauşescu cu chinezii nu l-a salvat de la asasinat atunci când ruşii şi americanii alături de unele ţări “vecine şi pretine” au pus umărul la înlăturarea celui care începuse să dea   cu flit de data asta nu numai ruşilor ci şi vestului de care nu se mai temea economic şi financiar. Aici Ceauşescu nu a mai avut clarviziune, şi-a făcut prea mulţi duşmani pe lângă el şi nu a putut fi ajutat de prietenii care erau prea departe. În plus a mai fost şi trădat de chiar români, aşa cum a fost trădat şi Antonescu . Ne place sau nu acesta este adevărul iar cei care vor veni trebuie să ştie, pentru că am înghiţit  destul istorie falsificată.

Deja o parte din  cei care au pus umărul la trădarea intereselor româneşti după 89 sunt la putere şi fac totul pentru a scăpa de pedepse, de judecată, de responsabilitate, suntem ameţiţi cu privire la acţiunile şi intenţiile lor, se schimbă legi în favoarea infractorilor a hoţilor, a şarlatanilor cu funcţii publice se schimbă valorile se schimbă Constituţia, listele de alegători, legile referendumului în aşa fel încât un număr din ce în ce mai mic de oameni să decidă soarta celor mulţi care nu vor mai avea nici un cuvânt, până la urmă li se va lua şi dreptul de vot pentru că nu au votat cum a trebuit. Deja unii au fost interogaţi de procurorii-preoţi pentru că au ieşit la vot.

Deja cei care îşi apără dreptul la viaţă sunt bătuţi şi băgaţi în dube pentru că lovesc în interesele financiare şi şpăgile demnitarilor. Deja  chiar parlamentarii au început să voteze legi pe sub mână, să se înşele între ei şi ei toţi să înşele cetăţenii, votând şi promovând legi prin care se exonerează de toate culpele, se declară intangibili, îşi bat joc de legi şi de Constituţie.  Şi asta este istorie şi asta trebuie să ştie cei ce vor veni . Cine le-o va spune dacă cei care vorbesc sunt legaţi?

sursa : stiripeulita.ro