ga('require', 'GTM-5C4NZ98'); Misterele subteranelor si muntilor Romaniei - Descopera Romania Misterioasa , Misterele subteranelor si muntilor Romaniei - Descopera Romania Misterioasa


Misterele subteranelor si muntilor Romaniei


Tunelul extraterestru din Iaşi

În toamna anului 1989, o echipă de muncitori din Iaşi a dărâmat un perete al unei case în timpul lucră­rilor de renovare. Din­co­lo de mormanul de cără­mizi, au descoperit, cu uimire, un puţ care fu­sese acoperit cu o placă meta­lică. Deşi mai mulţi cer­cetători au fost che­maţi la faţa locului, cu scopul de a realiza o ana­li­ză a plăcii res­pective, nici unul din­tre aceştia nu a putut identifica ma­terialul din care fusese confecţio­na­tă.Aliajul fo­losit era unul complet ne­cunoscut, iar modelul reprezentat pe placă era şi el foarte deo­sebit. El prezenta 14 fiinţe ciu­date. Patru din­tre acestea aveau formă umanoidă, dar semănau cu nişte ro­boţi. Placa in­cludea şi un ansamblu de simboluri aşezate pe două rânduri, în formă de cerc. Cercul interior cu­prindea semne şi imagini foarte ase­mă­nă­toare cu cele mayaşe, iar cercul exterior includea reprezentări ale unor fiinţe asemănătoare saurienilor. În cele din urmă, placa a fost ridicată şi sub ea a fost descoperit un puţ.

Cercetat şi el de specialişti, s-a dovedit că se termina într-o cameră cu pereţi din granit, întinsă pe o suprafaţă de 17-18 mp şi înaltă de trei metri. În cameră nu a fost găsit nimic, dar cei care au intrat acolo au declarat că ar fi avut o senzaţie ciudată, ca şi cum ar fi simţit prezenţa unor fiinţe stranii. Unul dintre pereţii camerei se deschidea în­tr-un nou tunel, înalt de 2,4 metri, lung de 450 de metri, lat de 1,60 metri şi construit cu o înclinaţie de 30 de grade. Acest tunel ducea într-o cameră cu ta­vanul glazurat şi îmbrăcată în blocuri de granit. Unul dintre pereţii camerei avea o scobitură asemă­nătoare unei pâlnii, pe unde curgea apa unui izvor. Specialiştii au preluat mostre de apă şi le-au supus testelor de laborator. Rezultatele au fost uimitoare, arătând că apa avea proprietăţi curative, asemănătoare cu mis­terioasa "apă vie" din poveştile populare, o apă des­pre care se spunea că putea prelungi viaţa cu mulţi ani. Experi­mentată ca leac pe câţiva bolnavi, se spune că aceştia s-au vindecat într-un timp foarte scurt. Cu vremea, cercetarea încăperilor misterioase şi a plăcii a fost aban­donată, iar în prezent nu se ştie nici ce s-a întâm­plat cu apa vindecătoare.

Subteranele Brăilei
 
Centrul Vechi din Brăila mai are câteva porţiuni din tunelurile sub­terane săpate şi folosite de turci. Adevărate hrube ale oraşului, ele făceau parte din cel mai mare sistem defensiv construit de otomani în zona Dunării, şi unde se spunea că ar fi fost ascuns aurul imperiului Semilunii. Aurul era adunat ca tribut din Ţara Românească şi păzit de către ieniceri, până când putea fi trimis la Is­tanbul. De-a lungul timpului, Cetatea Brăilei (care în pre­zent nu mai există) a fost cucerită de şapte ori de pră­dători care visau să pună mâ­na pe comorile otoma­nilor. În Centrul Vechi al ora­şu­lui, încă mai există, la peste 10 metri sub pământ, porţiuni din vechile hrube, care se întind uneori şi pe câte două sau trei nivele, aşa cum sunt cele de pe strada Cetăţii (cu vechea pulberărie) şi cele de pe Împăratul Traian şi Ştefan cel Mare. Mulţi dintre brăi­le­nii care trăiesc în apropierea lor sunt convinşi că în încă­perile subterane mai pot fi descoperite multe vestigii de pe vremea turcil. La in­ter­secţia vechiului bulevard Sfân­­ta Maria (numit azi Pa­nait Istrati), sub pământ se în­tinde o altă reţea de tuneluri. Acolo se află casa care i-a aparţinut lui Anghel Nicolae, un ofi­ţer de artilerie care a fost aghiotantul lui Anto­nescu, iar la 10 metri sub aceasta, se întind câteva hrube uria­şe, căptuşite cu o cărămidă veche, de o rezistenţă ex­traor­di­nară. Deşi au tot existat pro­puneri de a ca­ta­loga integral hrubele şi de a le pune în va­loare în interes tu­ris­tic, au­torităţile au re­fuzat aceste su­ges­tii, iar în anul 1955, aces­tea au fost astupate. Du­pă apariţia unor fe­nomene de tasare în diverse zone ale ora­şului, hrubele au fost catalogate în hrube usca­te, hrube umede şi hrube cu apă. La cererea u­nor cetă­ţeni, ale că­ror locuinţe se află în ime­diata apro­piere, unele por­ţiuni au rămas neastu­pa­te.

Tuneluri secrete între Ceahlău şi Satu Mare şi între Bucegi şi Munţii Retezat
 
O altă legendă contemporană se referă la uriaşa reţea de galerii subterane ce se întinde sub aproape toată ţara. Despre acestea se spune că ar fi artificiale, deci construite, şi nu formate în mod natural, şi că s-ar afla la 4-5 km adâncime sub pământ. Nu se ştie exact cine ar fi construit aceste tuneluri, dar poveştile spun că ele ar fi fost realizate nu de oameni, ci de fiinţe inteligente din alte lumi. Aceste tuneluri ar ascunde un centru spiritual subteran, iar una dintre intrările în reţea ar fi situată undeva în oraşul Sucea­va. În tunel ar fi ascunse şi comori fabuloase, printre care şi o ca­meră uriaşă, cu pereţi din bazalt lustruit, care emană luminiscenţă, şi cu un soare gigantic amplasat pe peretele din răsărit al cavernei, realizat în între­gime din aur.



Şi sub Ceahlău se spune că există un tunel în pantă, înalt de 15 metri şi lat de 10 metri, în interiorul căruia forţa gravitaţională este parţial anulată, deci cineva care trece prin tunel l-ar străbate în salturi. Acest lucru face posibilă parcurgerea mai rapidă a tunelului subteran, care este situat la 1500 de metri sub pământ. Se mai spune că această galerie subte­rană ar avea forma unui cap de lup şi că ar realiza o legătură între Ceahlău şi Satu Mare şi între Munţii Retezat şi Munţii Bucegi (în zona Buşteni). Alte tune­luri subterane ar mai exista şi sub Masivul Godeanu, în partea vestică a Mânăstirii Tismana. Se mai spune că prezenţa acestor coridoare subterane este cunos­cută şi de către auto­ri­tăţi, care tac mâlc şi le păzesc cu străşnicie. Deşi nu se ştie cum şi cine ar fi construit tunelurile, o ipoteză sus­ţine că ele nu se întind doar sub teritoriul Ro­mâ­niei, ci străbat subteran întreaga planetă, făcând co­nexi­u­nea cu lumea ascunsă de sub pământ, numită în mituri Shambala.

Misterele Bucegilor
Gura de rai din Bucegi
 
Meteorologia încă nu poate oferi o explicaţie ştiin­ţifică pentru modul în care, nu de puţine ori, Masivul Caraiman din Bucegi este brusc înghiţit de nori, sau pentru felul în care apare un curcubeu care începe fix în această zonă. În Munţii Bucegi se află şi zona numită "Gura de Rai", care se întinde pe un ki­lometru sub Sfinx şi masivul Omu, în apropiere de cele "Şapte izvoare", din care curge o apă foar­te pură. Alpiniştii care urcă în Gura de Rai spun că nu obosesc niciodată şi că indiferent de efortul depus, funcţiile vitale le rămân în para­metri normali. Din punct de vedere medical, această lipsă de epuizare de pe urma efortului nu poate fi ex­plicată.

În luna august a anului 1993, în zona Buce­gilor au avut loc o serie de cutremure care nu au putut fi explicate de către seismologi. Deşi ele nu au fost de magnitudine mare, Bucegii s-au aflat în acea perioadă într-o mişcare continuă. Fenome­nul a fost pus şi pe seama tunelurilor subterane despre care se spune că s-ar întinde sub Bucegi. În mod bizar, armata s-a interesat, şi ea, de aceste cu­tre­mure, ceea ce a sporit senzaţionalul fenomenului. O altă întâmplare ciudată s-a manifestat atunci când locuitorii din Buşteni s-au încărcat, toţi, electric, aşa încât, din atingerile lor, pe stradă sau acasă, rezultau scântei.

Sfinxul şi Piramida Solară

Sfinxul din Bucegi este o formaţiune asemă­nă­toare Sfinxului din Egipt, despre care nu se ştie dacă s-a format în mod na­tural, prin eroziune, sau dacă a fost construită de mâna omului. Se apre­ciază, totuşi, că este pu­ţin probabil ca el să fie un rezultat al acţiunii in­temperiilor, din cauza preciziei şi perfecţiunii for­melor sale. După cum se ştie, Sfinxul din Bu­cegi pre­zintă un chip uman, cu privirea în­dreptată spre nord, şi pe care razele soarelui nu o pot lumina niciodată. Le­genda spune că atunci când o rază solară va lu­mina interiorul cavităţii oculare, acest lucru va marca începerea sfârşi­tului lumii. 

Sfinxul a mai fost numit şi "Pă­zitorul pragurilor", o for­ţă magică ce veghea­ză totul de la înălţime. O altă legendă afirmă că Sfinxul şi mineralul care îl formează ar putea fi un suport în care au fost depozitate, sub formă de câmp energetic, infor­maţiile umanităţii din cele mai vechi timpuri. Ar fi vorba, în acest caz, de informaţii cu­nos­cute de oameni care ar fi trăit pe pământ cu mult timp înainte de istoria cunoscută, în vremuri imemoriale. Legenda mai adaugă şi faptul că undeva, sub Sfinx, în subteranele Bucegilor, ar exista o cameră unde au fost depozitate documente şi înscrisuri care conţin infor­maţii foarte valoroase pentru evoluţia umanităţii.

Un lucru care nu este prea cunoscut îl reprezintă faptul că, într-o singură zi din an, razele Soarelui de apus înconjoară Sfinxul şi, în timp ce coboară spre baza lui, se formează o piramidă magică din lumină. Se spune că această piramidă ar avea proprietăţi cu­rative şi că ar fi existat cazuri în care oameni su­fe­rinzi de afecţiuni grave s-au vindecat în urma expu­nerii la acţiunea ei benefică. Din acest motiv, oameni din di­verse colţuri ale lumii, care sunt afectaţi de boli gra­ve, vin la Sfinx, cu speranţa de a beneficia de pe urma puterilor miraculoase ale piramidei magice.

Enigmele din peştera Tăuşoarelor
 
Versantul stâng al Văii Izvorul Tăuşoarelor din ju­deţul Cluj ascunde, la o altitudine de aproximativ o mie de metri, Peştera Tăuşoarelor. Aceasta conţine nu­me­roase galerii şi patru râuri subterane, care apar prin­tre stânci şi apoi dispar tot pe sub ele, doar pentru a reapărea din nou la vedere în alt loc. Peştera a fost descoperită în 1955, de învăţătorul Leon Barte, când acesta se plimba prin zonă, şi a văzut cum apa care curgea în vale dis­părea sub pământ. Omul a in­trat în peş­teră ca speolog amator, dar, în final, s-a adresat Ins­ti­tu­tului de Speologie din Cluj, după care au în­ceput explo­ră­rile sis­tematice ale peşterii de către speologi de me­se­rie. Aceştia au des­co­perit noi galerii, din­tre care unele de di­men­siuni mari.

Totuşi, cel mai in­­te­resant lucru le­gat de peşteră îl re­prezintă aşa-nu­mi­tele "bile de Tău­şoa­re", care au dat şi numele locului în care s-au format, şi anu­me, Sala Bi­le­lor. Asemănătoare cu tro­vanţii din Vâl­­cea, bi­lele de Tă­uşoare stau în­castrate în podeaua peşterii şi în pere­tele calcaros din a­ce­laşi loc. Misterul îl consti­tuie faptul că nu se ştie cum s-au putut forma aceste structuri, pre­cum şi faptul că, une­ori, din interiorul bi­lelor se aud murmure stranii. Speologii au mai făcut o desco­pe­rire în peşteră. Au găsit schelete de urşi care apar­ţin a două specii, despre care se ştia că nu pot con­vie­ţui: ursul de cavernă, Ursus Spelaeus, şi ursul brun, Ursus Arc­tos. De asemenea, oasele erau dispuse pe un aran­jament circular, cu oasele de urs brun puse în nord, nord-vest şi sud, şi cu cele de urs de cavernă în nord, nord-est şi sud. Speologii afirmă că oamenii primitivi ar fi ţinut în peşteră diverse ceremonii legate de cultul ursului. Dar surprizele nu s-au sfârşit. Speologii sunt siguri că viitoarele explorări ale peş­terii vor adăuga descoperiri interesante la cele care au fost scoase la iveală până în prezent.

Share on Google Plus

About Omae Bazooka

CELE MAI TÂMPITE ŞTIRI