Mareșalul Constantin Prezan, artizan al Marii Uniri


Născut la 27 ianuarie 1851 la Sterianul de Mijloc, comuna Butimanu, plasa Snagov, Ilfov, în prezent județul Dâmbovița, Constantin Prezan a urmat Școala fiilor de militari din Iași, Școala de ofițeri din București (1887-1880), Școala specială de artilerie și geniu, arma geniu (1881-1883). A absolvit, în 1886, Școala de aplicații de artilerie și geniu de la Fontainebleau, Franța, unde a obținut și brevetul de ofițer de stat major.

La 4 decembrie 1888 s-a căsătorit cu Clementina Bantaș, de care a divorțat în 1892, dar cu care a avut o fată, pe nume Constanța. În același an, 1892, la 8 noiembrie, s-a căsătorit cu Elena Olga Eliad, mult mai tânără decât el, care era originară din comuna Filipești-Târg, județul Prahova, conform Enciclopedia România, București, 1999.

Constantin Prezan a urcat treptele ierarhiei militare, de la gradul de sublocotenent (1880) până la gradul de mareșal (1930). A activat în Batalionul 2 Geniu, la Școala de Aplicație de Artilerie și Geniu ca profesor ajutor de fortificații, în Regimentul 2 Geniu. În perioada decembrie 1890-septembrie 1891, a fost delegat al Ministerului de Război în Germania unde a supravegheat realizarea materialului pentru linia de fortificații Focșani-Nămoloasa-Galați, conform aceleiași surse. Din 1891, a contribuit la desăvârșirea lucrărilor de construcții la 'Cetatea Bucureștilor', ca șef de sector și, apoi, în Comandamentul ''Cetății Bucureștilor'', potrivit revistei Curierul Armatei din iunie 2016.

A fost promovat în 1896 ofițer în Statul Major Regal, devenind adjutantul principelui Ferdinand, calitate pe care a deținut-o până în 1901, iar soția sa Olga a devenit doamnă de onoare a principesei Maria. În același an, a cumpărat împreună cu soția sa moșia și conacul Schinetea, comuna Dumești, județul Roman, care astăzi se află în județul Vaslui, unde și-a petrecut cea mai mare parte a vieții după ce a fost trecut în rezervă și a ieșit la pensie și unde a fost și înmormântat alături de soția sa.

A fost comandant al: Cetății București (1896), al Regimentului 7 Infanterie 'Racova" nr. 25-Vaslui (1901-1904), al Brigăzii 13 Infanterie-Bârlad (1904-1910), al Diviziei 10 (1910-1911), 7 Infanterie (1911-1914), al Corpului 3 Armata (1914), al Corpului 4 Armata (1915-1916), al Armatei a 4-a de Nord (15 august—9 noiembrie 1916), al Grupului de Armate General ''Prezan" (noiembrie-decembrie 1916). A fost de două ori șef al Marelui Cartier General al Armatei Române (decembrie 1916 — aprilie 1918, noiembrie 1918 — aprilie 1920).



Ca ofițer specialist în arma geniu, a contribuit semnificativ la realizarea lucrărilor de construcții la ''Cetatea Bucureștilor'', la operațiile militare ale celui de-al doilea război balcanic (1913), la războiul de reîntregire națională (1916—1918) și la acțiunea militară a României de apărare a actului Marii Uniri (1918-1919).

Numit la 11/24 noiembrie 1916 comandant al Grupului de armate ''Prezan'', format din Armata I, Grupul Apărării Dunării, Divizia 21, Divizia 9/19, Divizia 2/5 Infanterie și alte unități și formațiuni, a primit misiunea de apărare a Capitalei. Constantin Prezan a colaborat cu generalul francez Henri Berthelot (șeful misiunii militare franceze în România) planificând ofensiva, la 17 noiembrie 1916, împotriva grupului de armate inamice, din care cel mai apropiat și mai periculos era Grupul Kosch. În ciuda luptelor eroice, care au inclus și numeroase șarje de contraatac pe măsură ce inamicul avansa spre Capitală, bătălia de la București sau bătălia de pe Argeș și Neajlov s-a încheiat după cinci zile cu un eșec, iar la 23 noiembrie/6 decembrie Bucureștiul a fost ocupat de trupele Puterilor Centrale. Însă, trupele Grupului de armate ''Prezan'' au continuat să lupte pentru a permite reprezentanților instituțiilor politice ale statului român și membrilor familiei regale să se retragă spre Moldova, potrivit Istoriei Militare a Românilor, București, 1992. În urma înregistrării acestui eșec, la finalul luptelor de pe aliniamentul râurilor Cricov, Prahova și Ialomița (24 noiembrie/7 decembrie), grupul de armate ''Prezan'' a fost desființat.

Un strateg convins al operațiilor militare ofensive, generalul Constantin Prezan, în calitate de șef al Marelui Cartier General, și-a pus amprenta asupra reorganizării Armatei Române în primăvara anului 1917, colaborând foarte mult cu generalul francez Henri Berthelot (șeful misiunii militare franceze în România), iar prin deciziile adoptate la nivel strategic și asupra victoriilor din vara anului 1917 de la Mărăști, Mărășești și Oituz, și deopotrivă asupra operațiilor militare din toamna lui 1918 și din primăvara — vara anului 1919, care au vizat apărarea actului istoric al Marii Uniri de la 1 decembrie 1918, conform Istoriei Militare a Românilor, București, 1992.

La 20 martie 1920, generalul Constantin Prezan a fost trecut definitiv în rezervă, fiind organizată în acest sens o ceremonie foarte restrânsă prin care un reprezentant al Ministerului de Război, având gradul de general, i-a oferit o statuetă de bronz, potrivit revistei Curierul Armatei, iunie 2016.

În iunie 1923, generalul Constantin Prezan a fost primit în Academia Română ca membru de onoare, iar printr-o lege adoptată de parlament, în martie 1924, generalul Prezan avea dreptul să poarte toată viața uniforma militară și să se bucure de onoruri militare.

Recunoașterea cea mai mare a meritelor sale a avut loc la 25 octombrie 1930, prin conferirea de către regele Carol al II-lea a înaltei demnități de mareșal al României. Tot Carol al II-lea l-a numit pe mareșalul Prezan consilier regal, după instituirea Consiliului de Coroană, în martie 1938.

A fost decorat cu diferite distincții și medalii ale statului român și ale unor state străine: ''Steaua României'', clasa a V-a (1896); ''Mihai Viteazul'', clasa a III-a (1916), clasa a II-a (1917), clasa I-a (1920); ''Hohenzollern'', clasa a II-a; ''Tacova'', în grad de comandor (1896) a Serbiei; ''Sf. Ana'' în grad de comandor (1896) a Rusiei; ''Coroana Regală'', clasa a II-a (1897) a Germaniei; ''Alexandru'', în grad de comandor (1897) a Bulgariei, conform Enciclopedia României, București, 1999. În data de 12 februarie 1937 regele Carol al II-lea i-a conferit mareșalului Constantin Prezan colanul Ordinului ''Carol I'', una dintre cele mai înalte decorații ale statului român, mai precizează sursa citată anterior.

Soția sa, Olga Elena Eliad, a murit la 18 iunie 1943, la Schinetea, iar, tot acolo, la 27 august 1943, mareșalul Constantin Prezan s-a stins din viață. Ceremonia funerară a acestuia a avut loc la 30 august 1943, fiind prezenți regele Mihai I, mareșalul Ion Antonescu, care era conducătorul statului, generalul Constantin Pantazi, care era ministru de război, numeroși ofițeri, dar și multe personalități politice și culturale ale vremii, precum și foarte mulți localnici, conform revistei Curierul Armatei, iunie 2016, care mai consemnează, totodată, că la înmormântarea mareșalului onorurile militare au fost date de Regimentele nr. 25 ''Mareșal Constantin Prezan'' și 7 Infanterie. În Capitală, un bulevard, și în mai multe orașe din țară, mai multe străzi, îi poartă numele, fiind de asemenea amenajate mai multe busturi ale sale, în Alba Iulia, Cluj-Napoca, Iași.