Sarbatorile precrestine de iarna. Anul nou dacic.


Anul Nou dacic

Se ştie că Noul An este întâmpinat printr-un ritual, cunoscut sub numele de Pluguşor. Cum s-a născut acest ritual? Aşa cum era de aşteptat, pentru un popor sedentar care se ocupa în principal cu agricultura la şes şi păstoritul la munte, care a fost mult timp reprezentat, în majoritate de “locuitorii ţării” – adică de “ţărani” (sau “ţăreni”, în unele zone – de pildă, la românii timoceni, sau în varianta mai veche).

“În fonemele lor, ale începutului
zis-au pământului Terra, teranii
azi, doar în limba română a pământului
sunt numiţi oamenii ţării, ţăranii”

(Elena Armenescu -vol Memoria statuilor -Ţăranii)

Numele ritualului derivă de la cuvântul “plug”. Dar… apare o întrebare simplă, logică:

- se poate ieşi la arat, fie şi pentru a trage o “brazdă rituală”, ca anul agricol să fie bun, la începutul lui ianuarie, când, în trecut iernile erau mult mai aspre, de mai lungă durată decât acum, era frig, ger şi zăpadă “cât casa”? 

Răspunsul este evident Nu! şi nici nu era nevoie, fiindcă ritualul “brazdei rituale de plug” sau de “pluguşor” se desfăşura la 1 martie de către strămoşii noştri dacoromâni (sau vlahi după  cum ne numeau vecinii la un moment dat de-a lungul istoriei ), când de fapt începea Anul agrar.

Pluguşorul este un lung poem în versuri care prezintă succesiunea muncilor agricole – de la aratul ogorului până la coptul colacilor, sfârşindu-se cu urări pentru gazde:

Aho, aho, copii si frati
Stati putin si nu-mânati,
Lânga boi v-alaturati
Si cuvântul mi-ascuttati:
S-a sculat mai an
Badica Traian
Si-a încalecat
Pe-un cal învatat,
Cu numele de Graur,
Cu seaua de aur,
Cu frâu de matasa,
Cât vita de groasa.
Si în scari s-a ridicat,
Ca s-aleaga-un loc curat
De arat si semanat.
Si-n curând s-a apucat,
…………………….
Cum a dat Dumnezeu an,
Holde mândre lui Traian,
Asfel să dea şi la voi
Ca s-avem parte şi noi.
Să  vă fie casa, casa;
Sa vă fie masa, masa;
Tot cu mesele întinse
Şi făcliile aprinse.
Şi la anul să trăiţi,
Să vă găsim înfloriţi,
 
Ca merii,
Ca perii,
În mijlocul verii,
Ca toamna cea bogată
De toate-ndestulată.
Aho, aho!
(Pluguşorul)

Pentru a intra în modul lor de percepţie a fiecărei luni pe care au botezat-o ţinând cont de trăsăturile specifice ale vremii, de preocupări ori de ofrandele pe care le primeau de la Natură, propun să ne reamintim :

Calendarul popular dacic

Ianuarie este numit Gerar şi toată lumea ştie că, de regulă, în fiecare început de an, se manifesta “gerul Bobotezei”,
Februarie este numit Făurar, fiindcă, acum, sub “plapuma” de nea, se “făureşte” recolta de grâu a verii viitoare…



Martie se cheamă Mărţişor, de la o veche tradiţie românească, a mărţişorului, fixată la 1 martie când de Anul Nou dacic  exista  obiceiul ca feciorii să ofere fetelor un şnur împletit din două culori: alb şi roşu ( culoarea roşie, alături de cea albastră a zărilor şi galbenă a Soarelui se regăsesc şi în tricolor!). La sfârşitul lunii aceste şnururi sunt agăţate şi în zilele noastre în ramurile pomilor roditori.
Aprilie poartă numele de Prier, adică prieşte semănăturilor, În 23 aprilie totdeauna se sărbătoreşte Sf Gheorghe şi Ziua Pământului , după sărbătoarea precreştină, dacică. După alţii este legat de faptul că, în perioada creştină de cele mai multe ori, în această lună se sărbătoreşte Paştele, precedat, fireşte, de post şi rugăciune – interesantă este şi identitatea formei numelui românesc cu cea a verbului francez (se) prier – a (se) ruga…

Mai – are numele de Florar, fiindcă multe dintre flori apar în această lună.
Iunie este cunoscut sub numele de Cireşar, acum se coc cireşele…de iunie.
Iulie, se numeşte Cuptor din două motive: pe de-o parte, este foarte cald şi pe de alta – şi datorită acestei călduri, se coace recolta de grâu…

August este numit în popor Gustar, fiindcă acum încep să se coacă primele fructe: merele, perele, strugurii timpurii …numai bune de gustat, şi de mâncat…
Septembrie este cunoscut ca Răpciune, probabil legat şi de începutul răcirii vremii…

Tot acum se dezvoltă  între boabele de  struguri ori în pănuşii de porumb, în lunile ploioase nişte mucegaiuri, răpciunele…

Octombrie anunţă accentuarea acestei răciri, prin numele său de Brumărel
Noiembrie, cunoscut ca Brumar, fiindcă bruma devine un fenomen obişnuit în penultima lună a anului. Anul se încheie, aşa cum am mai precizat, cu luna de după Ziua Sfântului Andrei

Decembrie – numit Îndrea sau Undrea. Femeile stăteau în casă şi cu undrelele împleteau din lână, călduroase pulovere, veste, fulare, ciorapi etc
În calendarul popular, în antichitate, moartea şi renaşterea timpului, şi împreună cu el a zeului adorat, sunt celebrate în raport cu echinocţii, solstiţii, faze lunare, bioritmuri ale plantelor şi animalelor etc

Este cunoscut faptul că sărbătorile precreştine au fost asimilate de biserica creştină, deoarece, preoţii în înţelepciunea lor şi-au dat seama că tradiţia era şi este adânc înfiripată în modul de existenţă al poporului. Să medităm asupra faptului că aici, în jurul paralelei 45 al emisferei nordice, omenirea a trăit milenii întregi doar la lumina unui opaiţ în întunericul lungilor nopţi ale iernii.
Pe tărâmul ţării noastre, echinocţiul de primăvară e însă asociat mult mai strâns de figura legendară a Dochiei, legendă în care se pot identifica elemente din cele mai diferite perioade, începând cu cele preistorice.

Oficial, sărbătorită la 1 martie este Sfânta creştină pe nume Eudochia (sfântă de origină libaneză) „Dar, slujitorii cultului creştin i-au suprapus data de celebrare peste Noul An agrar, ziua morţii şi renaşterii unei mari divinităţi precreştine Dochia”.

Dimitrie Cantemir în Descriptio Moldaviae este cel care ne dă primele informaţii despre complexul mitologic al Babei Dochia ca stana de piatră de pe Ceahlău: „cel mai înalt munte al Moldovei este Ceahlăul şi dacă acest munte ar fi cunoscut poeţilor vechi, el ar fi fost atât de celebru ca şi Olimpul, Pindul sau Pelia. Din vârful său, ce se ridică la înălţime enormă ca un turn, porneşte la vale un pârâu cu apa foarte limpede şi, rostogolindu-se cu mare vuiet printre stânci, se aruncă în râul Tazlău. Drept în mijlocul lui se vede o statuie străveche, înaltă de cinci coţi, închipuind o babă înconjurată, de oi” etc ( mai multe despre muntele sacru Ceahlău în lucrarea Ceahlăul şi hierofania)

Concluzii ştiinţifice de ultimă oră confirmă faptul că  oamenii nu au evoluat ca disponibilitete a inteligenţei în ultimii 7-8 mii de ani, doar progresul tehnic ne face mai informaţi. În cazul acesta este lesne de înţeles cum cu ajutorul imaginaţiei lor, strămoşii noştri care aveau puternice sentimente religioase, au creat ritualurile ca forme de manifestare a câştigării bunăvoinţei zeităţilor- trăind împăcaţi cu gândul că au respectat şi împlinit legile divine. Au creat costumele, măştile cu care să sperie duhurile rele, nebinevoitoare, dansurile ritualice, au creat minunatele colinde, urări, descântece, basme populare românşti, fiecare gen rostit şi repovestit în funcţie de sărbătorile sau ocaziile de peste an.

Ritualurile sărbătorilor de iarnă sunt foarte diverse în funcţie de fiecare regiune a ţării.

Să nu confundăm aceste ritualuri care corespund saturnaliilor sărbătorite de către romani în cinstea Zeului Saturm în perioada 17-23 decembrie, cu cele ale Anului Nou!

Notă! Primii crestini sărbătoareau Naşterea lui Iisus în luna septembrie, o data cu Ros Hashana (sărbătoare din calendarul iudaic). Saturnaliile, în anul 264 au cazut în 25 decembrie şi Împaratul roman Aurelian a proclamat aceasta data “Natalis Solis Invicti”, festivalul naşterii invincibilului Soare. In anul 320, Papa Iuliu I a specificat, pentru prima data oficial, data naşterii lui Iisus ca fiind 25 decembrie
Dacii care cunoşteau bine harta cerului, aveau un calendar solar, determinaseră cu exactitate solstiţiile şi echinocţiile După perioada de scădere dramatică  din noiembrie când înspăimântaţi de posibila vizită a duhurilor rele se protejau de Sânandrei  ungând canaturile uşilor şi ferestrelor cu usturoi, imediat după solstiţiul de iarnă când ziua începea să crească se dezlănţuiau într-o succesiune de petreceri ritualice dedicate zeităţilor care i-au ajutat să treacă cu bine acea perioadă.

Prin urmare, după solstiţiul de iarnă, dacii sărbătoreau creşterea zilei, îmbogăţirea luminii! Există şi o legendă a Moşului Crăciun.În Transilvania, şi în zilele noastre Anul Nou actual este numit Crăciunul Mic!
.  Stabilirea datei de 1 ianuarie ca zi de Anul Nou a fost stabilită în anul 1691 de către papa Inocenţiu al XII-lea

Anul Nou este întâmpinat în  noaptea de 31 decembrie spre 1 ianuarie când sărbătorim prin petrecerea numită Revelion. În limba franceză: Réveillon înseamnă aproximativ “veghe”, aici cu sensul de ospăţ grandios la miezul nopţii – cu petarde şi artificii; la rude, prieteni şi cunoştinţe se fac urări de sănătate, prosperitate, noroc, viaţă lungă, se urează “La mulţi ani!”

Colindatul

După  cum aflăm de la cercetători de prestigiu, (Ghinoiu, Coman M)„Colindatul este văzut ca o manifestare întemeietoare de lume, încărcată  cu virtuţi apotropaice ieşite din comun.” În spatele acestor practici se ascund elemente originare în cele mai străvechi timpuri. „De la formele preistorice ale ceremonialului sacru, în care substitutele Zeiţei Mamă neolitice (Geea) şi a Zeului Tată, în ipostazele lor fitomorfe, zoomorfe sau antropomorfe, murea şi renăştea printr-un ritual funerar, s-a ajuns la colindatul de astăzi care adduce credincioşilor – aşa cum au stabilit  părinţii Bisericii – care  au fixat numai vestea Naşterii Fiului lui Dumnezeu –Salvatorul – la solstiţiul de iarnă, iar moartea, înhumarea, Învierea şi Înălţarea Domnului la echinocţiul de primăvară.”

Cetele de colindători ( însoţiţi de muzicanţi ), strigând şi hăuind, în costume viu colorate îşi asociază urările cu dansuri ritualice travestiţi în animale prezente în conştientul lor ca animale înzestrate cu puteri şi frumuseţi ieşite din comun cum sunt : ursul, cerbul, capra, căiuţii, vasilcuţa, etc

Spre exemplificare, să analizăm în câteva cuvinte unul dintre ele, şi anume ursul.
Ursul este un simbol al puterii. Pentru că este puternic, are toate valenţele:  vindecă, alungă răul, demonii, maleficul.; “este binevoitor şi protejează roadele câmpului”. Deci, ajutaţi de forţa URSULUI ei reuşesc să împingă anul din zona periculoasă de criză – adică pericolul de stingere a Soarelui, de la Solstiţiul de Iarnă!– şi astfel se rearmonizează ritmurile cosmice! Pentru toate calităţile lui, ursul a fost desenat (inclus) pe cer, în constelaţia Ursul (Ursa) Mare şi Ursul Mic – care devin Carul Mare-Carul Mic.

Ursul hibernează până în luna martie, când de Anul Nou dacic era invocat şi sărbătorit ca aliat. De Anul Nou Ursul alungă demonii din case şi ogrăzi şi– colindătorii care-l însoţesc urează un an fericit . Există credinţa că cei care primesc colindatul cu ursul au noroc tot anul. Cei care au dureri de spate se intind pe jos ( ca la căluşari) şi se lasă “călcaţi” de urs.

Un alt animal legendar este cerbul, regele codrilor de care sunt legate atât dansuri rituale cât şi cântece, balade.

Menţiune: în noaptea de Anul Nou fetele joacă un joc dezvăluitor al sorţii, ascunzând sub căciuli sau sub batiste nouă obiecte simbolice: bani, oglindă, pieptene, cărbuni.  etc

Fiecare are voie să descopere  trei dintre ele şi în funcţi de ce “a tras”, se pot creiona trăsăturile viitorului ales. Se creează o atmosferă de mare amuzament, făcându-se diverse supoziţii, ele trăind în colectivităţi restrânse, în care toţi oamenii se cunosc unii cu alţii.

Atitudinea generală

Apropierea Noului An, ca şi la alte popoare, după bugetul fiecărei familii aduce multe schimbari mai mici sau mai mari, în gospodarie de la cumpărarea mobilierului nou, curaţenia generala, plătirea tuturor datoriilor, până la costume şi rochii speciale de sărbătoare.
Superstitii ( actuale) de Anul Nou
- e bine ca la miezul nopţii sa tii iubita (iubitul ) de mână: iţi va merge bine în dragoste tot anul!
- e bine sa ţii bani în mână la miezul noptii, sau să ai bani în bunzunar, mai ales bancnote noi.
pentru ca iti va merge bine cu banii tot anul (trebuie – e bine să ai pe masa de Anul Nou crenguţe de vâsc.
- primul aliment care trebuie mâncat în Noul An trebuie sa fie preparat din peşte.
- e bine să îmbraci ceva roşu în noaptea de revelion.
- trebuie îmbracată  o haină nouă în prima zi din an.
- dorinta pusă la miezul nopţii de revelion are toate şansele să se împlinească.
- trebuie lăsată o lumină aprinsă în casă până la ziuă pentru a avea un an nou luminos.
- daca ţii paharul în mână, va fi un an vessel, de aceea se bea vin sau şampanie în momentul trecerii dintre ani.
- persoanele brunete aduc noroc, astfel ca e bine ca prima dată pragul casei în Noul An, să fie trecut de un bărbat cu părul negru.

Anul Nou chinezesc
Pentru chinezi, Noul An va incepe în anul 2010 pe 14 Februarie. Se va afla sub semnul tigrului, ca animal simbolic si al metalului ca element cosmogonic. Anul Nou mai este denumit si “Sarbatoarea Primaverii” si este sarbatorit in intreaga lume de aproape 2 miliarde de chinezi.

La chinezi, Calendarul constituie cea mai veche înregistrare cronologica din istorie, datând din 2637 î.Hr., când împaratul Huang Ti a introdus primul ciclu din zodiac. Ca si calendarul occidental, calendarul  este un calendar anual, al carui început se bazeaza pe ciclurile Lunii. Prin urmare, începutul fiecarui an poate avea loc într-un interval mai larg, între sfârsitul lui ianuarie si jumatatea lui februarie. Un ciclu complet dureaza 60 ani si este compus din 5 cicluri de câte 12 ani.

În binecunoscutul calendar chinezesc, fiecare dintre cei 12 ani ai unui ciclu poarta numele unui animal. Legenda spune ca Buddha le-a chemat la el pe toate animalele înainte sa paraseasca aceasta lume. Numai 12 animale au venit sa îsi ia ramas bun, iar el le-a rasplatit dând numele lor câte unui aşa numit an chinezesc, în ordinea sosirii lor

Dupa cum bine se stie, China are o istorie veche de 5000 de ani ce inspira respect iar chinezii se mândresc cu moştenirea lor culturală. Cu prilejul Noului An are loc o Paradă:  Parada de Anul Nou
Ea este un amestec de traditii dinamice, sărbatorind renaşterea, regenerarea şi revitalizarea.

Parada Anului Nou in China este o ceremonie fastuoasa in care sunt prezente ca în orice ceremonial, obiceiurile şi credinţele poporului chinez. de către toată lumea, tradiţiile vechi de secole păstrandu-se cu aceeaşi sfinţenie, nealterate, ca la începuturi. Parada Anului Nou reflectă în adevăratul sens al cuvântului esenta acelor ritualuri adânc înrădăcinate, care se aseamană – cum le place chinezilor să spună – cu eternitatea pasării  Phoenix, ce renaşte mereu din propria cenuşă.
La chinezi, Dragonul reprezintă animalul fantastic ce se poate metamorfoza, de aceea el se bucură de adoraţie..

Parada este un amestec de procesiune cu character religios şi festivalul traditional chinezesc al lampioanelor. Deşi dansul Dragonului este un simbol al sărbătorii chinezesti, restul paradei chinezesti de Anul Nou, inclusiv frumoasa defilare în costume elaborate, care alegorice şi grupuri care mărşăluiesc, sunt inspirate din afara culturii chineze.