Am intrat în a zecea lună a anului, numită în popor Brumărel pentru că acum începe să cadă bruma. Bătrânii satului spun că dacă frunzele pomilor îngălbenesc şi cad repede e semn că anul ce vine va fi unul roditor. Tot în octombrie, oamenii îşi pregătesc gospodăriile pentru iarnă.
„Brumărel este denumirea populară a lunii octombrie şi vine de la faptul că acum începe să cadă bruma. În această perioadă încep pregătirile pentru iarnă, ţăranii fiind preocupaţi, în special, de treburile gospodăriei. Este de asemenea perioada propice însămânţărilor de toamnă, curăţatului grădinilor şi livezilor“, scrie Maria Şomlea, etnolog, interpret de muzică populară şi organizator de evenimente, pe blogul său.
Pentru fiecare săptămână a lui octombrie se păstrează în popor o anumită denumire.
Cea în care ne aflăm e numită Săptămâna lui Procoavă, după numele sfântului sărbătorit pe 1 octombrie. Se consideră că Procoavă e cel ce are grijă ca pământul lucrat de ţărani să aibă apă suficientă până vine primăvara şi-l acoperă cu omăt, dar şi cel căruia se roagă fetele ca să aibă păr bogat şi să le placă flăcăilor.
A doua săptămână din lună e „Săptămâna Satului“, în care gândurile şi atenţia ţăranilor se îndreaptă spre gospodărie.
A treia săptămână, explică Maria Şomlea, este Săptămâna Lucinului, de la numele zeului protector al lupilor.
Ultima săptămâna - Săptămâna Sâmedrului şi este perioada în care creştinii îl sărbătoresc pe Sfântul Dimitrie,
„Sâmedru”.
În popor se mai crede că dacă frunzele pomilor se îngălbenesc şi cad repede, anul ce vine va fi roditor, dar şi dacă plouă mutl în octombrie atunci în decembrie va fi vânt puternic, şi dacă e multă brumă şi chiar zăpada în octombrie, atunci în ianuarie va fi timp frumos, ni se explică în cartea „Tradiţii şi obiceiuri româneşti“, scoasă de Revista Flacăra în 2011.
Sărbătoriţii lunii
Creştinii îl sărbătoresc pe 1 octombrie pe Sfântul Procoavă, pe 14 octombrie - Sfânta Paraschiva, pe 18 octombrie – Sfântul Luca/Lucinul, pe 26 octombrie – Sfântul Dumitru, Moşii de Toamnă.
„Această sărbătoare (n. r. referindu-se la Ajunul Sf. Dumitru, 25 octombrie) se ţine, în primul rând, în cinstea morţilor, pentru care se fac pomeni, femeile în vârstă dăruind mere, nuci şi colaci. În unele zone se aprinde un foc mare, numit „Focul lui Sâmedru”. Se spune despre tinerii care reuşesc să sară peste acesta, că se vor căsători în anul următor. Există obiceiul ca, atunci când focul e aproape stins, fiecare dintre cei prezenţi să ia un cărbune şi să-l arunce în livada sa. Acesta este un gest cu rol apotropaic (n. r. împotriva apărării de duhuri rele), pomii fiind apăraţi de dăunători şi roditori în anul care vine“, scrie Maria Şomlea.
Potrivit acesteia, în tradiţiile şi superstiţiile româneşti, Sâmedru o divinitate agrară, un patron al păstorilor. Etnologul spune povestea acestui sfânt citând dintr-un etnolog apreciat – Tudor Pamfilie, „Sărbătorile la români“:
„Este interesantă în acest sens creaţia populară – credinţele, legendele, basmele existente, în care Sâmedru este un om obişnuit, într-o variantă fost păstor care trăia singur cu turma la munte, într-alta un păzitor de vaci.
Cea mai interesantă însă este aceea care circulă în judeţul Muscel, în care este reprezentat ca un bărbat frumos care peste zi are înfăţişarea unui porc (simbolul zoomorf pentru spiritul grâului) - de fapt legenda care a inspirat « Povestea porcului» a lui Ion Creangă“.
Superstiţii din popor, reluate de etnologul clujean Maria Şomlea: dacă în noaptea de Sâmedru oile se culcă grămadă, în ciopor, va fi iarnă grea, iar dacă dorm răsfirate, se aşteptă o iarnă blândă; dacă nucii şi gutuii sunt încărcaţi, e semn de iarnă grea.
adevarul.ro